Vise despre aur

Un articol de MIHAI IOVANEL

Sebastian A. Corn, Ne vom intoarce in Muribecca, Editura Nemira, 2014, 816 pagini

 

Simpla informatie ca Sebastian A. Corn va publica un nou roman era suficienta pentru a ma umple de emotia asteptarii. Dar când am vazut despre ce este cartea – o explorare in jungla amazoniana pe urmele legendarului Percy Fawcett si a cetatii Z (alt nume pentru Eldorado) – deja ma consolasem pentru Indiana Jones 4 (care este prost) si Indiana Jones 5 (care nu este deloc). Caci nu-i admir pe multi cum il admir pe Corn; si nici un oras, din vis sau aievea, n-a fost ca Eldorado.
Pentru cine nu a auzit de colonelul Fawcett, câteva informatii sunt utile: ultim mare explorator victorian, a taiat jungla amazoniana in lung si in lat, ramânând, in mod aproape miraculos, invulnerabil la toate maladiile si pericolele care ii ucideau pe cei care se aventurau sa i se alature; a fost prieten al lui Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, pe care l-a inspirat in scrierea romanului „Lumea pierduta“; a fost de asemenea asociat cercului ocult-teozofal din jurul lui madame Blavatsky; a luptat ca voluntar in Primul Razboi Mondial, supravietuind – iarasi, aproape miraculos – macelului care a lichidat mai bine de 1.100.000 de supusi britanici; a disparut fara urma intr-o ultima calatorie in jungla braziliana, in care plecase, lasând indicii false asupra itinerariului si insotit de doar doi oameni (fiul sau si prietenul acestuia), pentru a da de urma cetatii Z, obsesia lui; zeci de exploratori si-au pierdut viata la rândul lor in incercarea de a afla ce s-a ales de Fawcett si de tovarasii sai, dar pâna astazi intrebarea a ramas fara raspuns. Toate acestea pot fi aflate din palpitanta si minutioasa carte a lui David Grann, „The Lost City of Z: A Tale of Deadly Obsession in the Amazon“ (2010), pe care am citit-o acum câtiva ani si care i-a furnizat lui Corn o buna parte a documentarii (fiind de altfel citata ca atare).
Inainte de a merge mai departe, cum Sebastian A. Corn nu este un scriitor atât de familiar pe cât ar merita, e nevoie de o scurta recapitulare. (Cine doreste poate sari peste urmatoarea sectiune).
Flash back: literatura
lui Sebastian A. Corn
Unul dintre cei mai importanti si inovativi prozatori (nu numai SF) debutati dupa 1989, impus in fandom rapid si agresiv, pe valul novator produs de saptamânalul „Jurnalul SF“, dar receptat cu promptitudine si in mainstream prin Mircea Cartarescu sau Ion Manolescu, Sebastian A. Corn nu este usor integrabil unei traditii locale a literaturii datorita stranietatii, complexitatii si dificultatii formulei sale, un mutant personalizat si entropic derivat din cyberpunk sau steampunk, forjat in siajul unor autori ca Philip K. Dick, William Gibson sau Neal Stephenson, carora le adauga referintele unei tematici autohtone. Nu-i intâmplator ca in cartea colectiva „Motocentauri pe Acoperisul Lumii“ (1995), ucronie având rolul unui manifest fondator pentru o noua generatie de scriitori români de science fiction, Sebastian A. Corn are, singur sau in colaborare, patru texte. Tipic pentru dificultatea formulei autorului este „Aquarius“ (1995), romanul sau de debut, aproape ilizibil din pricina demiterii oricarei forme de mimesis. „2484 Quirinal Ave.“ (1996) urzeste o ucronie steampunk – cartografie a unui Imperiu Roman ce ar fi rezistat pâna in secolul al XX-lea fara a fi descoperit electricitatea, dar compensând prin alte tehnologii alternative (locomobile cu abur, aerostate transoceanice etc.). Dupa semiesecul „Dune 7. Cartea brundurilor“ (1997), publicata din motive comerciale sub numele de Patrick Herbert, pretins urmas al lui Frank Herbert, autorul seriei originale „Dune“ (de altfel, Corn mai are trei romane publicate sub pseudonime necunoscute: doua despre Vietnam, plus un romance), urmeaza un roman mai apropiat de mainstream decât de SF, „Sa ma tai cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine“ (1998). Este prelucrata ideea unei epidemii de cancer intr-o tara africana, cu debuseu intr-un realism aproape fantastic. Romanul, construit din perspectiva a doi naratori (un chirurg european si o asistenta localnica) care descriu alternativ si copios diferit aceleasi evenimente, trateaza in subsidiarul temei epidemiei chestiunea limbajului, care, in fluxul naratorilor, suporta un tip de disolutie simetrica replicarii canceroase. „Cel mai inalt turn din Baabylon“ (2002) ofera o combinatie de conspirationism cyberpunk si ucronie tehnologica steampunk (niste cavaleri medievali s-ar afla la originea tehnologiei de tip internet care face posibila existenta fantomatica, modulara si labirintica a orasului Baabylon – un no man’s land). In „Imperiul marelui Graal“ (2004), romanul cel mai complex al lui Sebastian A. Corn, heroic fantasy plasat intr-o incerta cronologie musulmana, la câteva secole dupa Harun al Rasid, tehnologia este iarasi una laborios alternativa, realitatea – de fapt realitatile – sugerata de naratiune fiind complicata si paradoxala, un adevarat palimpsest ontologic, un text in continua prefacere sub actiunea simultana si deloc convergenta a mai multor inginerii plasate in diverse secvente temporale. „Vindecatorul“ (2008), situat in preistorie, urmareste peripetiile lui Krog, un erou civilizator a carui calatorie in jurul pamântului dureaza, in sistemul lui de referinta, doi ani, dar in fapt se consuma, la fel ca in „Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte“, de-a lungul unei vieti de om (copiii se transforma in luptatori in timpul calatoriei; la intoarcere, femeia pe care o dorea in tinerete este batrâna). Krog este un mut telepat, putând vorbi doar „graiul in cap“, si, in acelasi timp, un pion monoteist, „Toiag“ al unui Tata din negurile inceputurilor. Aventurile au inclusiv o componenta lingvistica: voiajul civilizator al lui Krog impune sau accelereaza cresterea tulpinilor limbajului, declansând, pe de alta parte, o serie de forte de opozitie care duc la spargerea limbii unice. Se remarca performanta autorului de a construi impresia de crestere in nivel a discursului lui Krog, ale carui perspectiva si voce articuleaza romanul. Pentru „Adrenergic!“ (2009; o prima versiune a intrat intr-un numar special „Sebastian A. Corn“ din „Jurnalul S.F.“, in 1994), referintele proxime sunt „Ubik“ de Philip K. Dick si, avant la lettre, filmul „Matrix“ (1999) al fratilor Wachowski. Asemenea mortilor lui Dick, instalati in cuve criogenice unde continua sa duca o semiviata cu posibilitati episodice de reanimare, spatioforii lui Sebastian A. Corn sunt si ei zombi postumani („decazuti din stadiul uman“), proletari introdusi in cuve subterane si exploatati ca hardware organic, sustinând prin creierele lor reteaua („reticulosistemul“). Ei furnizeaza hard disc si memorie RAM secventelor inteligente si vorace ale programelor in baza carora functioneaza reteaua (e vorba de acei turboskelli „autoconstienti, autonomi“, „proteze logice care se interpuneau intre oameni si computere“). Tot de factura philipkdickiana este goana bezmetica dintr-un nivel de realitate in altul, printr-o geografie care „se modifica in fiecare minut“ si intr-un spatiu care se depliaza si repliaza ca in vremea marilor descoperiri geografice; printr-o coincidenta, eroul e aruncat, la fel ca in „Ubik“, intr-o secventa mai veche de timp, in care realitatea de baza se afla inca in ebosa. Mai putin stufos decât celelalte romane ale autorului, acest miniroman isi exploateaza mai cinic calitatea de divertisment popular, desi stilistic nu renunta cu totul la ermetismul obisnuit. Imersiunea conceptuala pretinde un anume efort intuitiv de acomodare semantica cititorului, producând in acelasi timp un efect de natura poetica familiar de altfel autorilor cyberpunk precum William Gibson. „Skipper de Interzona“ (2012), novella provenita dintr-o povestire scrisa in anii ’90, citeaza si omagiaza acelasi „Ubik“, incrucisându-l cu „Sfârsitul Eternitatii“ de Isaac Asimov: Interzona lui Sebastian A. Corn este, asemenea Eternitatii lui Asimov, o institutie suprastatala practicând ingineria temporala cu scopul optimizarii conceptului in permanenta schimbare al realitatii. Conflictul este provocat de interactiunea dintre Interzona si o forta care o infiltreaza ocult, urmarind sa-i puna capat, ceea ce duce, cu toata factura detectivistica, la complicatii, obscuritati si paradoxuri temporale delectant-perplexante.
„Ne vom intoarce in Muribecca“
Aceasta retrospectiva este utila pentru ca romanul de 800 de pagini „Ne vom intoarce in Muribecca“ reprezinta o sinteza a literaturii de pâna acum a lui Corn. Una dintre temele principale, aceea a virusarii cu radacini magice a limbajului, aparea si in „Sa ma tai cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine“ sau in „Vindecatorul“. Componenta mitologica a luptei dintre Vechi si Bangor poate fi tradusa in limbajul cyberpunk al nanotehnologiilor din „Adrenergic!“. Corto Maltese (Corn fiind un fan declarat al lui Hugo Pratt) figurase in romanul „N-a fost giuvaer mai vechi in Pataliputra“, publicat pe blogul scriitorului (http://sebastian-corn.tapirul.net/) acum câtiva ani; de fapt, in „Muribecca…“ apare un nepot al lui Corto, plus, episodic, Corto insusi, in câteva evocari oblice ale expeditiilor lui Fawcett. (Trebuie spus ca Hugo Pratt, creatorul lui Maltese, il omagiase – tot episodic – pe Fawcett, care apare sub numele Eliah Corbett in episodul „Têtes et champignons“ din albumul „Toujours un peu plus loin“, având in centru cautarea aceluiasi fantasmatic Eldorado). Câteva idei (printre care legatura, prin migrarea neatestata a unor paleocivilizatii de tip Atlantida, dintre Vechiul si Noul continent) au fost preluate din „Cel mai inalt turn din Baabylon“. Si asa mai departe.
In acelasi timp, „Ne vom intoarce in Muribecca“ este cel mai mainstream roman al lui Corn. Desi contine o doza de fantastic – tema virusarii globale a limbajului provocate de razboiul dintre Vechi si Bangor –, cartea lucreaza cu un concept de realitate a carui harta nu a fost nicicând atât de referentiala. Complementar acestei calitati mainstream (prin care inteleg aici o versiune relativ ortodoxa de realism) sta observatia ca niciodata fictiunile lui Corn nu au fost atât clare, nu au permis o focalizare atât de buna a detaliilor, articulatiilor si corelatiilor. Pâna acum, literatura lui Corn introducea – progresiv sau din prima – o distorsiune puternica in materie de inteligibilitate; aceasta putea fi de natura conceptuala, precum in „Skipper de Interzona“, in care paradoxurile temporale produc un puternic sentiment de vertij; de natura cognitiva, precum in „Aquarius“, in care caracterul profund nonmimetic al fictiunii provoca rapid dureri de cap; sau de natura narativa, precum in „Sa ma tai cu taisul bisturiului tau, scrise Josephine“, in care indeterminarile produc o adevarata nevroza semantica. Spre deosebire de tot ce l-a precedat – inclusiv „Vindecatorul“, neobisnuit de linear si de „clar“ –, „Ne vom intoarce in Muribecca“ are un stil tranzitiv de thriller, o progresie si o focalizare curat „realiste“.
Personajele de baza sunt o familie de arheologi rusi care ajung, insotiti de fiul adolescent, in jungla amazoniana pentru a face sapaturi pe urmele lui Fawcett. Acest trio simplu se complica prin urmarirea genealogiilor socio-politico-intelectualo-sentimentale ale fiecaruia – inclusiv prin capitole la persoana intâi, acordate pe rând perspectivei celor trei personaje (carora li se adauga inca unul). De pilda, arheologul Vladimir Perelman vine dintr-o familie evreiasca in care bunicul fusese un revolutionar trotkist secularizat, tatal devenise un birocrat „cu inalte responsabilitati“ care daduse in doaga misticismului ortodox, iar fiul (Vladimir Sergheevici) intrase timpuriu in secta planetara a celor obsedati/pasionati de colonelul Fawcett.
Prin sotia lui, Marusia, specialista in cântecele medievale de gesta, provenind dintr-o familie boem-dezorganizata, se ajunge atât la promiscuitatea sovietica – foarte colorata la Corn, dând câteva scene antologice – ce decurge din locuirea in comun a unor spatii mici, cât si, prin intermediul unui iubit din tinerete, la mafia ruseasca postcomunista si la teorii conspirationiste (in conspiratia Gaia Borealis apare implicat ca eminenta cenusie si un anume Jean Patrulesco – un ins cu acest nume a existat, de altfel, in realitate, discipol al unora ca Julius Evola si René Guénon). In fine, François, fiul cel mic al lui Vladimir si Marusia (cel mare fiind ofiter pe un submarin atomic), este gamer, un campion al retelelor virtuale, care prin aceasta coopteaza in jocul romanului recuzita cyber.
Tipul de texturare complexa a acestor genealogii agata en passant, dar profund, nu doar istoria Rusiei/ URSS-ului din ultimul secol, ci si o buna parte din agenda ideologica a zilei. Discutii privind trecerea de la comunism la postcomunism, antagonismul dintre comunism si capitalism, infiltrarea cu ideologii fasciste a elitelor comuniste târzii, dezastrul ecologic din America de Sud, dialectica modernizare-conservare in materie de civilizatii arhaice, raportul dintre religie si secularizare in comunismul real, ruleta geostrategica – toate acestea au parte in romanul lui Sebastian A. Corn de investigatii subtile si de dezbateri provocatoare intelectual. Genul adventure este dublat de un extraordinar „roman de idei“ (cum ar fi numit interbelicii romanele de o asemenea forta intelectuala).
S-ar zice ca un roman ale carui tag-uri includ Eldorado, Atlantida, revolutionari trotkisti, jungla amazoniana, istoria URSS-ului, virusi care perturba utilizarea limbajului, zeitati antagonice, quest-uri pe urmele unor artefacte legendare, ecologismul contemporan, triburi si ritualuri arhaice, rituri de initiere, conspiratii hiperboreene, satira socio-politica, personaje de BD precum Corto Maltese, speculatii asupra vietii ca vis si multe altele, pe care nu le mai amintesc pentru a nu spoileri prea mult – s-ar zice asadar ca un asemenea roman nu apare in fiecare zi in România. Si, evident, fiind vorba de un roman al lui Sebastian A. Corn, cocktailul de aici nu-l gasiti la tarabele din cartier. Spre deosebire de posibilitatile statistice ale scriitorului român, al carui repertoriu istoric se consuma intre calatoria saizecista cu caruta de la sat la oras, calatoria optzecista cu autobuzul de la oras la sat si intâmplarile extraordinare din caminele studentesti douamiiste (totul impanat pueril cu concepte precum „comunism“, „anticomunism“ si „postcomunism“), Corn e de un alt nivel. Nu stiu daca, scriind „Ne vom intoarce in Muribecca“, scriitorul s-a depasit pe sine, desi e limpede ca e cea mai buna carte pe care a publicat-o pâna azi, alaturi de „Adrenergic!“. Dar stiu ca provocarea lui Corn n-ar trebui sa ramâna fara ecou – in mainstream sau in afara lui.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper