O poveste. La Muzeul National de Istorie

Un articol de OLGA SANDU

Ningea puzderie de fulgi peste Capitala si peste sufletele noastre si toata tandretea acelui moment ma bucura profund, cu toate ca stiam ca o iarna ca-n copilaria mea e mai greu de întâlnit aici, în sud. Ningea si ma bucuram ca voi lasa sa treaca povestile cotidiene pentru a fi absorbita de altele, daca nu cu zâne, macar cu mult alb si cu uitare.
Vizitator la o ora târzie
Pe Calea Victoriei se aprindeau deja felinarele când, atrasa de afisele expuse pe terasa Muzeului National de Istorie a României, m-am hotarât sa intru, nu înainte de a-mi spune ca ideea de a veni catre public cu o expunere în aer liber nu poate fi decât generoasa, gest suprem de daruire catre cei care amâna înca sa treaca pragul acestei institutii. Am intrat, dar mi s-a atras atentia ca muzeul tocmai s-a închis. „Bine, dar când ma întorc ce mi-ati recomanda sa vad?“ „Toate expozitiile noastre“, mi-a raspuns Cristi, muzeograf de serviciu în acea zi. „Va recomand sa vedeti expozitia ce reuneste câteva steaguri medievale imaginate de catre studentii de la Arte, dar expun si pictori consacrati si va previn ca nu e un joc, dupa cum ar parea; iar în Holul de Onoare al Muzeului am deschis o expozitie care reuneste mai mult de o mie de piese de aur si argint din patrimoniul a 31 de muzee din tara, iar înainte de a merge sa vedeti Sala Tezaur si Lapidarium-ul, sa treceti si prin expozitia «Imaginând Balcanii», care are povestea ei“.
Însa, în timp ce-mi vorbea despre aceste proiecte de anvergura, tânarul muzeograf ma conducea spre „buzunarul Stavropoleos“, unde povestea Balcanilor prindea contur la lumina celor câteva lampadare care nu fusesera – înca – stinse. Mi-am dat seama ca mi se facea o concesie si, recunoscatoare divinitatii, dar si institutiei-gazda, am pornit, cu o ceasca de cafea turceasca trimisa aici de Muzeul National al Sloveniei, putin trista si destul de grabita, sa vad ce s-ar (mai) putea spune despre „butoiul cu pulbere al Europei“, despre aceasta parte de lume atât de încercata nu doar în „lungul secol XIX“ .
Imaginând Balcanii
Aveam sa aflu ca expozitia este itineranta, ca 11 tari balcanice si-au reunit eforturile pentru a arata mai ales ce le uneste, nu ceea ce le particularizeaza, ca elementele comune sunt mai numeroase decât cele care le despart si ca dansul, cântecul, cultura, în general, poate ca si spatiul geografic, într-o buna masura, se constituie în acel liant care asigura si trainicie, si buna convietuire, si unicitate unei zone pe cât de vulnerabile, pe atât de linistite atunci când este lasata sa-si duca povestea prin istorie.
Expozitia, care dezvaluie constituirea si evolutia natiunilor moderne în Estul si Sud-Estul Europei, este o calatorie prin viata acestor locuri, vorbind despre cunoasterea reciproca, despre reînvierea memoriei comune, despre împacarea cu trecutul, cu istoria si cu ele însele. Islamism – crestinism, ortodoxism – catolicism, habsburgi – otomani, Orient – Occident, toate îsi etaleaza elementele comune întru împlinirea unui singur obiectiv: evidentierea asemanarilor; muzeele de istorie din aceste 11 tari si-au depasit granitele, lucrând împreuna pentru a dovedi ca nimic din ceea ce este national, unic, specific, particular nu poate fi extras din contextul regional de care este legat prin atâtea fire nevazute, facând împreuna un tot care a dat Europei si farmec, si culoare, si prospetime.
De la macheta unei locomotive datând din primul sfert al sec. XX, dar având alaturi imaginea uneia mai vechi, realizata la Resita în 1872 (dupa cum se stie, „drumul de fier“ a fost inaugurat la noi de catre regele Carol I în 1869) si care ilustreaza efortul de dezvoltare a României – cu o componenta fireasca, aparitia clasei de mijloc –, la mobile în stil Biedermeier sau la Dictionarul croato-german din 1842, realizat la editura lui Ljudevit Gaj (care propune alfabetul latin pentru limba croata), unul dintre liderii „Miscarii ilirice“, de la primul film românesc de lungmetraj, realizat de Aristide Demetriade în 1912, la bustul lui Matija Gubec, liderul sloveno-croat din 1573 sau la aparitia scolilor si a tiparului care au dus la raspândirea cuvântului scris, a traducerilor si la formarea natiunilor, toate invita la reflectii asupra a ceea ce ar trebui sa caracterizeze acest spatiu: dialogul.
Expozitia în sine are o valoare uriasa nu doar pentru ineditul sau, ci mai ales pentru exponatele sale, unele dintre ele fiind mai greu de vazut la Bucuresti. As include aici unul dintre primele filme realizate în Balcani de catre fratii Manaki. Prezentând calatoria sultanului Mehmed V Reshad la Bitola, ei au lasat un document cu valoare istorica certa, important în acelasi timp pentru cei care studiaza istoria mentalitatilor ori artele vizuale. De asemenea, încheierea procesului de formare a natiunilor este bogat ilustrata cartografic – sunt expuse hartile Serbiei, Muntenegrului, Macedoniei, dar si harta Daciei moderne, publicata de catre A.T. Laurian la 1868.
Bogat „asezonata“ cu o explicatie si o cronologie a evenimentelor politice majore tocmai pentru a arata ca nu putem extrage din contextul larg socio– economic, cultural si politic nici viata, nici istoria unui loc, expozitia, de care se face „vinovat“ curatorul-muzeograf dr. Constantin Ilie, se încheie cu o sectiune care, sub titlul „Al cui este acest cântec?“, demonstreaza tocmai cele aratate mai sus: ca întregul exista doar prin partile sale si ca partea, oricât de individualizata ar fi, poarta caracteristicile fundamentale ale ansamblului. Un ansamblu în care bulgari, sârbi, greci, bosnieci etc. pot convietui bucurându-se de ceea ce fiecare în parte si toti la un loc au adaugat patrimoniului european.
„Coplesiti de ceea ce ne deosebeste, am uitat ce ne aseamana“
Sigur ca uneori lucrurile nu sunt cum par a fi si prea târziu ne dam seama ca nu am iubit îndeajuns ceea ce era al nostru, în fond, ca n-am stiut sa unim povestile personale într-o singura si frumoasa pagina de istorie, asa cum spune în filmul animat „Cicoare si cafea“ Dusan Kastelici. Si totusi, am retinut mesajul pe care organizatorii au dorit sa-l trimita publicului larg: „Nu împartasim cu totii pâna la urma acelasi trecut comun, aceleasi traditii si aceeasi cultura comune? Fiind coplesiti de ceea ce ne deosebeste, am uitat ce ne aseamana. (…) Este timpul pentru o pauza de cafea pentru a vorbi despre noi însine si despre ceea ce suntem în realitate“. O realitate frumoasa si bogata care ne îmbogateste pe noi toti, traitori sau trecatori pe aici.
Am parasit povestea numita „Imaginând Balcanii“ însotita, asa cum am fost pe parcursul acelei ore care îmi doream sa nu se sfârseasca, de acordurile mângâietoare, calde, cunoscute parca ale unui cântec pe care îl credeam românesc, dar care era croato-sloven. Am plecat multumindu-le gazdelor pentru ca ma îngaduisera sa ramân peste programul de vizitare al muzeului; am plecat luând în suflet si cafeaua turceasca, si imaginea verandei printului Milos de la Topcider (Belgrad), ilustrativa pentru stilul de viata otoman pe care l-a adoptat si Milos Obrenovici, conducatorul principatului sârb, dar care a disparut sub presiunea modei europene; si am luat la plecare si imaginea celor doua papusi pe care Muzeul National al Sloveniei din Ljubljana ni le-a trimis îmbracate în costumul popular din Carniola Superioara.
Am trecut lasând în urma, pe terasa, panourile reprezentând-o pe regina Maria, de la a carei trecere la cele vesnice s-au împlinit anul trecut 75 de ani, dar si pe acelea ce prezinta istoria cladirii care gazduieste astazi Muzeul National de Istorie a României. Lasam în urma atâtea povesti pentru a ma bucura de povestea iernii, tandra si ametitoare, caci ningea puzderie de fulgi…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper