„L-am dus pe B.P. Hasdeu acasa“

Un articol de STANCU ILIN

Bogdan Petriceicu Hasdeu si-a iubit enorm locurile natale si familia basarabeana. La nici zece ani, în 1848, îsi pierde mama, pe Elisabeta Daucs, nascuta Mortun. Într-un manuscris rusesc despre Giambattista Vico (publicat integral si comentat de noi, acum patruzeci de ani, în revista „Manuscriptum“), evoca emotionat imaginea celesta a mamei, care se imprima în ungherele cele mai tainice ale inimii sale de copil, formând partea ei morala. Bunica dinspre mama a savantului, sexagenara Maria Daucs (Mortun) vine de la Cernauti la Bucuresti cu trenul, dând dovada de o vitalitate care îl sperie pe nepotul ei, în ziua de 2 noiembrie 1882, de ziua Lilicai. Voia sa-si vada stranepoata, care, însa, era plecata cu mama sa la Paris. La cererea ei, va fi primita la Mânastirea Ciorogârla, sub numele de maica Melania. Despre bunica din partea tatalui, Valeria, o evreica botezata ce i-a tinut loc de mama, a vorbit cu admiratie în mai multe rânduri. Pe tatal, Alexandru Hîjdeu l-a divinizat. În jurnalul sau, tânarul de 16 ani, jumatate junker, jumatate student, nota în 1854: „Cât de mult ma pretuieste nepretuitul meu tata! Dar si eu nu-l iubesc mai putin!“. Spre sfârsitul vietii, într-o scrisoare din 9 august 1904, Bogdan Petriceicu Hasdeu va declara fara înconjur: „Singurul meu dascal a fost tatal meu, de la care, prin iubire, am învatat a fi român si crestin“. Dupa ce trece Prutul, în 1857, duce dorul tinuturilor natale. Calatoreste în Basarabia de mai multe ori, o data sub un nume fals, pentru a aduce de acolo carti si documente pretioase, cu gândul organizarii unei Biblioteci Nationale. Cele 4.000 de volume pe care bibliotecarul de la Biblioteca Scoalelor din Iasi le dona, într-un gest princiar, nu s-a facut fara sfatul si acordul tatalui sau. Alexandru Hîjdeu, ales membru fondator al Societatii Academice Române, în 1866, este împiedicat sa vina la Bucuresti. Îi fusese dat sa poarte crucea de „martir pentru cauza României“ pâna la sfârsitul vietii. Moare într-o stare jalnica la 9 noiembrie 1872. La aflarea vestii, dupa trei luni, în 20 ianuarie 1873, B.P. Hasdeu este zguduit interior. Cade la boala, îsi pierde cunostinta ravasit de „grave friguri continue“. Necrologul pe care îl publica, în „Columna lui Traian“ din 1 februarie 1873, e un adevarat recviem pentru cel raposat în etate de 61 ani, zdrobit de suferinte morale si fizice, „ducând cu sine în mormânt durerea de a fi fost oprit sa respire, macar o data si macar în treacat, aerul României libere“. Îi mai ramasese unchiul sau, Boleslav, stabilit în Austria. În 1878 îi scria: „Un singur lucru m-a îngrijorat totdeauna foarte mult: ce s-a facut cu mormântul bunicului meu Tadeu, care era în gradina noastra de la Cristinesti? Si unde este înmormântat tata? Aceste doua griji nu ma lasa sa dorm linistit“.
În 5/17 martie ’83 le scrie la Paris celor doua Iulii, ca, la patru sute de ani de la nasterea lui Rafael, a fost solicitat, alaturi de Regina si ce Vasile Alecsandri, de catre Societatea Internationala a Pictorilor de la Roma, sa scrie un text pentru splendidul Album comemorativ. Le reproduce pagina transmisa, intitulata „La Madona velata“: „România avea un frumos profil firesc, pe care-l scaldau razele Rasaritului. Era Basarabia. Deodata s-a lasat o negura, acoperind cu un val trasurele cele fine ale vechiului profil si ne-a lasat numai Prutul, Prutul curgând încetinel, încetinel ca un sir de lacrimi“.
O raza de speranta, privind deplina sa libertate de miscare în Basarabia, apare în 10 ianuarie 1884, când Academia de Stiinte din Petersburg îl alege ca membru corespondent, la propunerea lui A.N. Veselovski, cu care era în corespondenta înca din 1879, când lucra la amplul sau studiu „Cuvinte din batrâni“.
Unchiul Boleslav Hîjdeu, stabilit în Austria la Hacking bei Wien, era asteptat în 1878 la Bucuresti. Nepotul Bogdan îl informa despre preocuparile sale stiintifice si despre Congresul Orientalistilor de la Florenta, îi trimitea cartile sale si îsi exprima îngrijorarea ca biblioteca tatalui sau s-a risipit. Ulterior, B.P. Hasdeu îi face vizite la Viena, si se întelesesera ca fiica sa, Iulia, sa-si faca studiile în capitala Austriei. Boleslav îsi va cunoaste nepoata, dar dupa înscrierea ei la Colegiul Sévigné din Paris. Ca din senin, Bogdan Petriceicu Hasdeu primeste, vineri, 1 martie 1886, o depesa prin care unchiul îl cheama urgent la Hacking bei Wien, pentru ca este „sehr krank“ (grav bolnav). În aceeasi zi, Boleslav Hîjdeu s-a stins, la vârsta de 73 de ani. B.P. Hasdeu a ajuns la Hacking luni seara, dar luni dimineata fusese deja înmormântat, motiv pentru a-si reprosa ca „l-a iubit prea putin“. Boleslav, cu marinimie cavalereasca îi lasa nepotului, pe lânga documentele familiei, mosia de la Cristinesti. Împrejurarea îi aprinde din nou imaginatia privind administrarea proprietatii de dincolo de Prut. Întors la Bucuresti, scrie câteva scrisori celor doua Iulii la Paris, în martie 1886, evaluând mosia de la Cristinesti la 50.000 de ruble, adica peste o suta de mii de franci. Se intereseaza de formalitatile pentru punerea în posesie, angajeaza un avocat, si aproximeaza veniturile pe care le va avea Lilicuta de la arendasul din Basarabia: între sase si opt mii de franci pe an. Fetita, mai realista, îi raspunde ca „fiecare om trebuie sa se întemeieze pe propria munca“. Ca sa-i capteze bunavointa, B.P. Hasdeu îi descrie mirific anii copilariei lui: „Sa stii ca la Cristinesti vara e admirabil. Calduri mari nu sunt niciodata. Apoi avem lânga casa o gradina colosala, în care eu, când eram de 7 ani, faceam 7.000 de nebunii pe zi, urcându-ma pe copaci si jucându-ma cu un arici, de la care au ramas poate nepoti sau stranepoti“. În aceleasi scrisori, face chiar un plan de vacanta. „Vom merge cu totii la Cernauti si de acolo voi veti trece cu Chira Denjanu ca sa examinati unicul nostru patrimoniu, cât trebuie pentru o existenta onorabila“. Desi ar fi dorit, el se temea grozav sa treaca în Basarabia. Intentiile lui nu s-au putut realiza. Au esuat si planurile cu mosia, care pâna la urma a fost vânduta.

În discutiile pe care le-am purtat cu conducerea Editurii „Stiinta“, în urma cu mai mult de zece ani – director era atunci, ca si astazi, dr. Gheorghe Prini – ne-am facut un titlu de onoare din a-l duce pe Bogdan Petriceicu Hasdeu (opera lui) acasa. Din 1993 pâna astazi am realizat seria „Hasdeu în 16 volume“ la Chisinau, cu multe eforturi si chiar cu unele oprelisti din partea mediocritatilor. Am înteles de curând ca si colegul Gheorghe Prini si-a propus si a câstigat un pariu, ca la împlinirea vârstei de 60 de ani sa încheie acest valoros proiect. S-a întâmplat ca si eu, anul trecut, sa împlinesc o cifra rotunda. Trebuie sa fim recunoscatori întregului colectiv al Editurii „Stiinta“, îndeosebi domnului Mircea Ciobanu si redactorului de carte Mihai Papuc, un adevarat filolog, care ne-a citit cu acribie textele, ne-a vizitat de multe ori la Bucuresti, propunându-ne îndreptarea unor lectiuni gresite sau restrângerea avântului nostru textologic pentru a încapea în tiparele stabilite ale editiei. În perioada colaborarii noastre de peste un deceniu cu Editura „Stiinta“, de mare importanta sunt relatiile interumane pe care le-am stabilit cu colegii moldoveni. Am cunoscut întâi pe hasdeologii de la Chisinau, din lucrarile lor (ma refer îndeosebi la volumul din 1966, „Studii si materiale despre B.P. Hasdeu“, dar si alte studii si articole pretioase despre Tadeu si Alexandru Hîjdeu). As numi pe Pavel Balmus, Vasile Malanetchi, Vasile Ciocanu (cer scuze daca am omis pe cineva). Contributiile lor au fost citate adeseori în editia noastra. Nu în ultimul rând, mentionam pe Vladimir Besleaga care a tradus în limba româna „Jurnalul“ lui B.P. Hasdeu, sau pe Nicolae Dabija care a tradus cu maiestrie poezii de Alexandru Hîjdeu (reproducem o ultima tertina dim sonetul „Prutul“: „Dar Prutul tace… Doar arar, îmi pare / Suspina ale valurilor creste, / Maritul Stefan, Stefan nu mai este“). Cercul cunostintelor noastre de la Chisinau este mult mai larg. Am cunoscut, înca din 1992, colectivele Institutului de Istorie Literara al Academiei de Stiinte si al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu“, condus de doamna Lidia Culicovschi. Am facut schimb de idei si de carti, de-a lungul anilor, cu scriitori, critici si folcloristi: Mihai Cimpoi, Arcadie Suceveanu, Valeriu Matei, Victor Cirimpei, Grigore Botezatu, Sergiu Ciobanu, Ion Ciocanu, despre unii scriind în presa de la Bucuresti.
O sarcina de onoare a noastra este sa completam cu texte noi si cu ultimele date (ars longa, vita brevis) aceasta minunata „editie Hasdeu în 16 volume“. Sa realizam macar visul lui Mircea Eliade de a publica 20 de volume din opera de o „înspaimântatoare vastitate“ a unui Hasdeu care a crezut „într-o misiune istorica a românismului“.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper