Interviu cu un mort. Jean Askenasy in dialog cu Harry Eliad

Cel viu sunt eu, Jean Askenasy (J.A.), iar mortul este prietenul meu Harry Eliad (H.E.), fostul director al Teatrului Evreiesc de Stat TES din Bucuresti, decedat in urma cu un an.

J.A.: Tii minte ca toata copilaria ta la Craiova ti-ai petrecut-o pe culoarele Teatrului National din incinta colegiului Carol I?
H.E.: Eram poreclit copilul de trupa al teatrului. Cand am debutat la Teatrul din Craiova in piesa lui Victor Eftimiu „Insir-te margarite“ mi-am vazut visul copilariei mele implinit.
J.A.: Cum de ai primit numirea de Director al TES ?
H.E.: La propunerea lui Toma Caragiu, am fost numit directorul TES-ului, teatru de limba idis, in decembrie 1989, si l-am condus 25 de ani, in tripla mea identitate de om, român si evreu.

J.A.: Am scris la moartea ta un articol in „Cultura“, in care consideram ca, prin repertoriile alese de tine (asocierea lui Caragiale cu Cehov, Gogol si Goldfaden), ai transformat TES-ul intr-un institut de interculturalitate teatrala.
H.E.: Am continuat firul de aur al conceptiei lui Avram Goldfaden, care pentru mine este Shakespeare-ul idiskeitului, pâna ce firul vietii mi s-a intrerupt, dar sunt fericit ca mi-a luat locul Maia Morgenstern.

J.A.: Stii ce s-a intimplat?
H.E.: Am trait aici sus, unde ma aflu, senzatia ca vad intr-un minut doua piese de teatru regizate de mine: „Prostii din Helem“ si „Vânzatorii de Haloimes“. Am fost fericit ca scena s-a petrecut noaptea, altfel sotia mea Leonie, care este inca intre voi, putea sa piara. TES-ul construit acum 130 de ani de Iuliu Baras era in curs de degradare de când mi-am inceput activitatea, in ciuda machiajului facut in 1955. Deoarece este catalogat ca monument istoric si conform legii trebuie prezervat, am cerut in scris, de zeci de ori de-a lungul celor 25 de ani de directorat, renovarea cladirii, care sta sa se darame. Toate scrisorile mele devenind o „Scrisoare pierduta“, am catalogat demersurile mele in dosarul „Integrala Caragiale – Shalom Alehem“ si am venit incoace.

J.A.: Crezi ca interviul care ti-l iau poate ajuta la ceva?
H.E.: Cred ca numai un interviu cu mortii si muribunzii (adica peretii teatrului care au mai ramas) poate destainui tragedia României de azi. Un monument istoric, parte integranta a culturii nationale si universale, este lasat in paragina numai de o conducere in paragina. Am ramas si in lumea de apoi acelasi admirator neobosit al lui Caragiale, de aceea ascultând-o pe Maia Morgenstern, care se plânge de presiunile facute asupra ei sa taca, vreau sa-l citez cu limba de mort, deoarece aceia care nu renoveaza TES-ul sunt identici cu reactiunea: „Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-national, anti-liberal, – o Plevna interna care despretuia, batjocorea, strivea, trada, sugruma poporul, si apoi tot ea il exploata sistematic. Vrajmasa jurata a libertatilor publice, a Constitutiunii si a tutulor institutiunilor, ea inneca mai intâi si apoi scalda tara in sânge. Era neagra; avea sute de capete ca hidra si mii de ghiare de vampir; fugea de lumina si lucra la intuneric, fara sa aiba vreodata curajul opiniilor sale, si complota cu strainii contra Românismului. Uneori, ea isi infigea adânc ghiarele in coastele Natiunii si, odata calare pe prada, sugea cu lacomie sângele si sudoarea poporului-martir; alteori, infigea in sânul României un cutit pâna’n prasele si cadavrul ei sângerând il arunca la picioarele comitelui Andrassy! Era in fine oribila si hidoasa. Dar, pe lânga atâtea grozavii, avea si o mare calitate: inchipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului si liberalismului meu“.

J.A.: Mortul si-a spus cuvântul prin gura lui Caragiale, este rândul viilor sa-si spuna cuvântul.    

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper