Intamplari si povestiri din tenis (3)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Arlette si Heinrich sau imposibila optiune

In cartea francezului Patrick Proisy, „Destinele de necrezut ale eroilor tenisului“, un spatiu particular este dedicat acestei adevarate eroine care a fost Arlette Halff. Ultimul capitol al volumului, cel care are valoare de epilog, este dedicat unei figuri ilustre a tenisului feminin francez din perioada interbelica, un personaj insa total necunoscut astazi.
Lumea buna de la noi isi aminteste cu siguranta de celebra „la Divine“, Suzanne Lenglen, primul star autentic al sportului alb, y compris tabloul masculin. Dupa ce Lenglen s-a retras, mostenirea „monopolista“ i-a revenit unei alte jucatoare de mare valoare, Simone Mathieu, de opt ori finalista la Roland Garros. Halff a avut ghinionul sa fie contemporana cu Mathieu, ceea ce nu intuneca intru nimic performantele si frumusetea tenisului ce-l juca. Intre altele, sa ne amintim ca in 1938 Arlette a fost semifinalista la simplu la Porte d’Auteuil si finalista la dublu femei, alaturi de Nelly Adamson. Peste un an, cu trei luni inainte ca Panzerele lui Hitler sa atace Polonia, dând startul celei de-a doua Conflagratii Mondiale, ea juca sferturile de finala pe zgura pariziana.
Apoi, povestea s-a frânt, rachetele au fost duse in pod, iar evreii din Europa au inceput sa fie condusi catre lagarele mortii. Noaptea mintii incepea, cosmarul prindea realitate. Cel mai sângeros din istorie, alaturi de cel sovietic. Fara sa banuiasca nimic din scenariul apocaliptic ce se punea la cale in Germania, Arlette se maritase in 1937 cu Maurice Halff, având-o ca martora pe celebrissima Suzanne Lenglen. Intre cei doi se consuma o iubire nebuna intr-o epoca de restriste, un amor al carui romantism va fi celebrat rastimp de câtiva ani, in ciuda restrictiilor si a primejdiilor. Cuplul Halff fugise de la Paris, unde, sub regimul de la Vichy, prigoana incepuse ametitor, intr-o zona zisa libera, controlata de italieni, pe Riviera franceza, la Cannes. A urmat apoi un sejur de o iarna la Saint-Tropez si, in august 1942, celor doi amorezi li s-a nascut copilul, un baietel botezat Serge. Din nefericire, prapadul uman avansa geografic pas cu pas. Nazistii ocupa Coasta de Azur, iar Politia Franceza nu mai are jurisdictie in teritoriu, legea fiind facuta de cumplitul Gestapo.
Tematori, caci zvonurile privind deportarile din care familiile de evrei nu se mai intorc incepusera sa fie din ce in ce mai frecvente, cei doi Halff traiesc ascunsi, iesind doar noaptea in gradina casei lor, iar aprovizionarea cu alimente este facuta de niste vecini inimosi si bravi. Doar ca intr-o dimineata in usa locuintei familiei Halff se aud batai violente si autoritare. „Deschideti, Gestapo! Marcel Halff este acasa?“. Cu voce tremurânda, Arlette raspunde negativ. Miracolul survine pe nepusa masa, ca orice miracol ce-si respecta statutul. „Tu esti, Arlette?“. Vocea ii pare cunoscuta fostei jucatoare de tenis. O voce dintr-un alt timp, dintr-o alta viata. Comandantul patrulei de gestapovisti este nimeni altul decât Heinrich Kleinschroth, in vreme de pace un excelent tenismen, acum general maior si membru de frunte al Abwehrului condus de amiralul Canaris.
Cine este insa acest german providential? Heinrich Kleinschroth, nascut in 1890 la Kitzingen, jucase o finala de dublu masculin la Wimbledon in 1913 si fusese echipier de nadejde pentru Germania in Cupa Davis, pâna in 1930, alaturi de von Cramm. Ulterior, inainte ca razboiul sa inceapa, Kleinschroth devenise capitan-nejucator. In plan politic, el se alaturase de la inceput grupului radical condus de Hitler in Bavaria, fiind un apropiat al lui Rudolph Hess. Acum, conducea Gestapoul din sudul Frantei. Informat ca fosta jucatoare Arlette Halff se ascunde la Saint-Tropez, Heinrich a gasit normal sa o ajute pe cea cu al carei drum se intersectase de câteva ori in cadrul turneului de la Monte-Carlo in anii antebelici. De aceea se deranjase personal sa o avertizeze pe Arlette ca ea si familia sa sunt in mare pericol.
„Eu sunt, Arlette, Heinrich Kleinschroth! Voi spune ca n-am gasit pe nimeni, dar peste doua ore sa nu mai fie nimeni in casa!“
Cei trei evrei parasesc in mare graba cladirea, pentru a lua drumul exilului in localitati ca Vals-les-Bains, Limoux, Carcassonne. Ajutata de francezi cu ura pe nazisti, familia Halff supravietuiste razboiului si ocupatiei.
Intre timp, Kleinschroth cade prizonier si-si asteapta pesimist procesul. Germanul continua sa spere intr-o interventie salvatoare. Pentru a primi clementa, el scrie celei pe care a salvat-o, caci Marcel Halff, sotul lui Arlette, este un apropiat al lui Jean Borotra si Bernard Destremeau, inalti oficiali in guvernele de dupa razboi. Mai mult, insusi Marcel Halff este insarcinat cu aplicarea planului Marshall in zona Baden-Baden. Arlette primeste scrisorile disperate trimise de Heinrich Kleinschroth, dar nu stie ce decizie sa adopte. In sufletul ei se petrece o adevarata drama, datoria morala individuala fiind puternic contrabalansata de constiinta faptului ca milioane de coreligionari ai ei au fost trimisi la moarte de insi ca Heinrich… Pâna la urma, ea nu-i va raspunde, iar fostul ofiter gestapovist va ramâne inchis o buna perioada, pâna cind inaltii sai prieteni din tenis, Ludovic al II-lea de Monaco si Gustav al V-lea al Suediei, intervin decisiv. Kleinschroth este eliberat si isi va regasi locul in cadrul Federatiei Germane de Tenis, pâna la moartea sa, survenita in 1979.
Iar Arlette Halff? Supravietuitoarea Holocaustului a trait pâna la vârsta de 99 de ani, a devenit campioana a Frantei la veterane, in 1971, si-a vazut nepotii si stranepotii prosperând, dar nu a putut depasi niciodata indoiala daca a optat just in acel moment al vietii sale de dupa razboi…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper