Intamplari si povestiri din tenis (1)

Un articol de VALENTIN PROTOPOPESCU

Eu sunt doar intermediarul, cel care împrumuta si da mai departe, insul care se împartaseste de la… si împrastie în lume cele primite de la sursa. Meritul, daca despre merit poate fi vorba (mai curând despre pasiune si neputinta de a trai în autista solitudine bucuria de a afla naratiunile sportului alb!), îi apartine în totalitate autorului, în acest caz fostul mare jucator francez de tenis, Patrick Proisy. Acesta a publicat în anul 2011 la casa de editura Le Cherche Midi, în colectia Documents, o carte ce a stârnit rapid vâlva în lumea iubitorilor de tenis din Hexagon. Este vorba despre „Les incroyables destins des stars du tennis“. Mai pre rumâneste, „Destinele de necrezut ale eroilor tenisului“.
Si pentru ca astazi, în România, prea putina lume mai citeste în franceza, pentru ca foarte putini oameni cu pasiune pentru tenis au acces la volumul ca atare, mai mult, pentru ca, în ciuda eforturilor mele de persuasiune, nici un editor din tara, nici macar cei care au publicat în ultimii ani câteva titluri pe teme tenisistice nu s-au aratat interesati de cartea lui Proisy („Eh, sunt chestii vechi, pasionatii de astazi vor Federer, Nadal, Djokovici, cine mai stie de Borg, Connors, Gerulaitis si Vilas?“), m-am hotarât sa repovestesc legendele, basmele, miturile si întâmplarile ce populeaza excelentul volum scris de fostul campion francez. „Efortul“ în sine merita facut, macar pentru aceia dintre fanii sportului alb care mai cred ca o disciplina a omului lipsita de memorie si vaduvita de istorie se descalifica de la sine. În definitiv, e banal: tenisul nu s-a nascut cu Spagatul în lateral pentru un forhand decisiv în cross practicat de Djokovici, nici cu stralucitorul backhand down the line al lui Wawrinka si nici macar cu dreapta de tip lasou cu care Nadal îsi crucifica adversarii…
Însa cine a fost Patrick Proisy? Înainte de toate, el a jucat o finala de simplu la Roland Garros, în 1972, pierduta în fata spaniolului Andrés Gimeno, un adevarat specialist al suprafetei rosii. Nu lipsita de importanta este si semifinala de simplu jucata la Australian Open, în 1973, cu toate ca în acea vreme jucatorii de top nu se aratau interesati de marele turneu de la Antipozi. Are în palmares doua titluri la simplu: pe gazon, la Perth, în 1972, cu victorie la compatriotul sau, Wanaro N’Godrella, si pe zgura, în 1977, la Hilversum, cu victorie la argentinianul Lito Alvarez. În afara rundei ultime de la Roland Garros, a mai pierdut o alta finala de simplu, pe zgura, la Florenta, în 1979, contra italianului Paolo Bertolucci (vi-l mai amintiti pe bondocul partener de dublu al starului Adriano Panatta?). În cariera sa, Proisy se poate lauda cu doua victorii la tenismeni din rândul primilor zece: Ilie Nastase, prin descalificarea acestuia la Bournemoth, în 1975, si José Higueras, în 1980, la Monte-Carlo. Tenismenul francez a sfârsit sezonul 1972 pe pozitia a zecea în ATP. Cam atât despre biografia sportiva a jurnalistului si scriitorului de astazi.
El a fost un jucator elegant, dreptaci, lovind cu o singura mâna reverul (mde, fetisul epocii!). A practicat un tenis clasic, cu lovituri puternice, destul de plate, vadind adeseori un curaj deosebit în a ataca fileul. Geometria jocului sau era clara si placuta, dar fara veleitati tehnice speciale, fara un simt deosebit al spectaculosului. Nici o comparatie cu Nastase, Richey sau Franulovici!
În plan personal, Patrick poate invoca presedintia detinuta la Racing Club de Strasbourg, între 1997 si 2003, dar si mariajul reusit cu una dintre surorile lui Yanick Noah, Nathalie, cu care are trei copii, Sébastien, Thomas si Amandine.
Între timp, caci sportul si afacerile nu pot umple satisfacator viata unei personalitati accentuate, Proisy si-a încercat puterile în calitate de comentator de televiziune, apoi a facut pasul catre presa scrisa. De la articolul de gazeta la textul învelit între coperte distanta nu a parut una de nestrabatut. Mai mult, fostul sportiv a dat dovada de mult talent, condei acid, imaginatie debordanta si fler de povestitor. Gustul sau pentru excentric, deosebit, insolit si exceptional s-a dovedit o adevarata mina de aur, tocmai buna sa fie exploatata în conditiile unui proiect mai ambitios, asa cum este cel de a concepe si construi un volum. Asa s-a nascut cartea de fata, „Destinele de necrezut ale eroilor tenisului“. Un text bine condus, care se citeste aidoma unui volum de nuvele, cu toate ca secventele ce-l compun nu au ca temei nici o referinta fictionala, fiind toate expresia biograficului pur si a investigatiei tipice istoricului si gazetarului. Vom parcurge împreuna povestile campionilor si eroilor care-au facut gloria si au stabilit etica sportului alb. Este o calatorie care, în opinia mea, chiar merita realizata.
Cu o conditie: sa iubiti tenisului si istoria sa.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper