Gaullismul se refugiaza in istorie

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Cu adevarat importanta se va dovedi vizita din februarie a presedintelui François Hollande in Statele Unite. Presa din hexagon a sesizat faptul ca surata ei americana nu a acordat prea multa atentie evenimentului. Lucrurile ar putea sa stea asa dar mediatizarea nu trebuie confundata cu greutatea intelegerilor.
Discretie de rigoare
si ambianta cordiala
In politica, discretia este o conditie a luarii marilor decizii. Nivelul protocolar al vizitei, cel mai inalt si foarte rar practicat de Washington, anume de „vizita de stat“ si cordialitatea primirii presedintelui Hollande in Statele Unite lasa sa se intrevada ca intelegerile la care s-a ajuns sunt de cea mai mare importanta. Ele nu pot fi puse pe seama unei orientari doctrinare – presedintii Obama si Hollande sunt socotiti de stânga, ceea ce nu are relevanta la nivelul traditiilor politice din cele doua state – ci a necesitatii consolidarii relatiilor franco-americane. De la sosirea la Elysée, socialistul Hollande s-a remarcat prin vigoarea imprimata politicii externe. Parisul s-a implicat serios in reglementarea crizei din Siria si in razboaiele din Mali si Republica Centrafricana. Aceasta politica creeaza conditii pentru ca Franta sa devina un partener privilegiat al Statelor Unite. Vizita lui Hollande in Statele Unite, ca sa rezumam, are loc intr-un moment tensionat pe scena internationala: criza din Siria, conflictul israelo-palestinian si instabilitatea din Egipt. In treacat fie spus, dupa recenta vizita la Moscova a noului lider de la Cairo, maresalul al-Sisi, este posibil sa asistam la o turnura majora in orientarea Egiptului, dinspre Vest spre Est. Acest context poate fi completat cu efectele schimbarii doctrinei americane privind combaterea terorismului: diminuarea angajamentelor militare in paralel cu o crestere a sprijinului partenerilor aflati pe frontul antiterorist. Presedintele Obama spunea in discursul asupra starii natiunii, de la inceputul acestui an: „Continuam sa urmarim activ si energic retelele teroriste prin eforturi mai bine tintite si prin intarirea capacitatii partenerilor nostri straini. America nu mai trebuie sa fie permanent pe picior de razboi“.
Pe plan european, in proximitatea acestui tablou, se afla consecintele adversitatilor tot mai evidente instalate in raporturile Rusiei cu Uniunea Europeana, ca urmare a crizei prelungite din Ucraina.
Un succes gustat de ambele parti
Vizita presedintelui Hollande la Washington a avut in vedere dosarul fierbinte al actualitatii internationale: Siria, Sahel, Libia, Iran, Ucraina, pe de o parte, si pe de alta, relatiile bilaterale de la care se asteapta cresterea cooperarii bilaterale economice si militare. In Europa, ca si Marea Britanie, Franta devine aliatul privilegiat al Statelor Unite si, dupa cum spunea un analist, elevul bun al NATO. Abandonul mostenirii generalului Charles de Gaulle in privinta relatiilor franco-americane, inceput de un gaullist, Nicolas Sarkozy, se vede continuat de un presedinte socialist. Gaullismul se refugiaza tot mai mult in istorie.
Vizitei presedintelui François Hollande i s-a rezervat un tratament exceptional. „Washington Post“ sublinia faptul ca presedintele american nu si-a menajat eforturile pentru a-si pune oaspetele in valoare, pornind de la logica simpla: este mai important sa tratezi cu vechii prieteni decât sa-ti faci altii noi. Niciodata Casa Alba nu a gasit atâta disponibilitate pentru a pune in lumina partea de traditie istorica pozitiva – si convenabila – franco-americana. A fost adus in actualitate presedintele francofil Thomas Jefferson, cel care la 4 iulie 1776 oferea Americii „Declaratia de independenta“. In vremea când era ambasador in Franta (1785-89), Jefferson a dobândit mari afinitati pentru filozofia franceza care vor cântari greu in actele lui politice. In 1774 el publica eseul „O privire sumara asupra drepturilor Americii britanice“ in care contesta pretentiile Parlamentului de la Londra asupra coloniilor din America. Nu a fost intâmplator introdusa in programul lui Hollande o vizita la Casa lui Jefferson. Aici, cei doi presedinti au gasit expresia cea mai convenabila a respectului pentru partea de trecut comun. Presedintele Obama s-a adresat in franceza oaspetelui si a rostit cu accentul local inimitabil deviza francezilor republicani „Liberté, égalité, fraternité“, iar Hollande a dat in engleza echivalentul american al acestei devize. Istoria indreptateste fiecaruia aceste semne de respect si de orgoliu. „O lunga istorie ne uneste, spunea presedintele Hollande, de la Yorktown pâna pe plajele din Normandia, fiecare dintre noi stim ca datoram celuilalt libertatea“. Referintele lui Hollande au o mare semnificatie. In Yorktown, oras situat in statul Virginia, se afla bastionul armatei coloniale engleze. La 19 octombrie 1781, orasul este asediat de insurgentii americani condusi de Washington, viitorul presedinte fondator al Statelor Unite. Victoria acestora a fost posibila si datorita sprijinului primit din partea unui corp de armata si al unei escadrile franceze. Infrângerea englezilor a echivalat cu sfârsitul Razboiului american de independenta. Normandia a fost evocata pentru rememorarea unui alt moment istoric, debarcarea armatei americane in Europa, operatiune capitala in infrângerea Germaniei lui Hitler si recucerirea libertatii de catre poporul francez.
Ce face ca acum Franta sa devina din nou un partener atât de cautat la Washington? Mai intâi Africa, apoi NATO si, nu in ultimul rând, confruntarea cu strategia modificata a terorismului islamic. Importantul ziar „Christian Science Monitor“ din Boston s-a ocupat mai putin de intâmplarile mondene care au facut deliciul presei (absenta fortuita a unei prime doamne a Frantei, de exemplu) pentru a da nota exacta a evenimentului: „Franta presedintelui François Hollande se dovedeste cel mai apropiat aliat al Statelor Unite conduse de Barack Obama. Intr-un deceniu, niciodata relatiile franco-americane nu au fost atât de strânse intre tarile noastre ca acum; cei doi parteneri infrunta impreuna marile incercari internationale ale momentului, de la programul nuclear iranian la lupta antiterorista in Africa, trecând prin Siria. Pentru Statele Unite, de acum inainte, Franta este alaturata Marii Britanii si, impreuna, devin partenerul privilegiat (al SUA, n.n.) in Europa“. Ideea a fost exprimata plastic in raspunsul presedintelui Obama la intrebarea unui ziarist indiscret: pe cine ar alege intre Marea Britanie si Franta. Raspunsul presedintelui: am doua minunate fiice pe care le iubesc la fel.
Domeniul rezervat
Presedintele Obama a tinut sa afirme public ca apreciaza pozitiile foarte clare ale Parisului in privinta a doua dosare esentiale: denuclearizarea Iranului si impunerea unei solutii rapide in criza siriana. Daca ar fi sa dam crezare primelor analize consacrate acestei vizite, ar trebui sa acceptam ca investitia majora pe care o face Washingtonul in Franta se extinde dincolo de aria circumscrisa Orientului Mijlociu, in Africa. Statele Unite s-au aratat dispuse sa recunoasca rolul real al Frantei pe acest continent. Deplasarea centrului politico-economic in Asia-Pacific, despre care se spune ca este (va fi) substanta noii strategii mondiale, face ca Franta, cu experienta ei africana, sa fie chemata sa acopere un deficit american.
Succesul de acum, in aceasta directie, a fost pregatit cu staruinta diplomatica. La sfârsitul lui ianuarie, ministrul francez al Apararii, Jean-Yves Le Drian a avut consultari cu omologul lui american Chuck Hagel: „Am prezentat dlui Hagel modul in care Franta isi va reconfigura in viitorul apropiat dispozitivele militare in Africa si in Sahel pentru a identifica si a ne concentra mai bine in privinta amenintarilor teroriste din aceasta vasta zona care merge din Mauritania pâna in Ciad“. Aceasta inseamna, potrivit expertilor, ca pe axa Oceanul Atlantic-Oceanul Indian, segmentul cel mai periculos de securitate din Orientul Apropiat, anume Ciad-Sudan-Somalia-Yemen si statele din Golf, urmeaza sa fie mai bine pus sub control. Frantei, fosta putere coloniala in Africa, i se rezerva un domeniu esential in combaterea terorismului. Ministrul Le Drian spunea intr-o conferinta de presa, dupa vizita la Washington, ca amenintarea terorismului este un pericol atât pentru „statele africane cât si pentru securitatea noastra colectiva. Aceste reajustari din dispozitivul nostru ne vor permite sa fim mai reactivi si mai flexibili, dar si sa beneficiem mai mult de pe urma sinergiei posibile cu partenerii nostri strategici“.
Ramâne de interesul amatorilor de speculatii supararea Parisului pentru isprava serviciilor secrete americane de a supraveghea liderii europeni, cei francezi nefacând exceptie. Mai importante decât dezvaluirile lui Edward Snowden sunt acordurile noi in domeniul informatiilor dintre americani si francezi.
Atunci când istoria o reclama, vechii aliati isi regasesc energia pentru cooperare. Max Fischer de la „The Washington Post“ nu ne lasa prada optimismului neconditionat si ne indeamna sa mai luam inca ceva in seama. Intr-un articol publicat la 13 februarie el aminteste de teza „celor doua universalisme“ atribuita lui Pierre Bourdieu si Stanley Hoffman. Potrivit acesteia, sistemele politico-culturale american si francez sunt universaliste: „Fiecare dintre noi pleaca de la principiul ca sistemul lui este atât de perfect incât restul lumii trebuie sa-l adopte. Tarile noastre se considera inventatorii si campionii idealurilor democratice. Or, nu poate sa existe decât un singur numar unu. Fiind in mod fundamental exclusive, postulatul francez si cel american pot sa antreneze un sentiment reciproc de ranchiuna si dispret“. Pe româneste: nu putem avea doi sefi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper