De pe pista realitatii imediate pe cerul nuantelor

Un articol de IOAN ES. POP

Vasile Sebastian Dancu, O Românie interioara,  Cluj-Napoca, Editura Eikon,  2013

 

La mijlocul lunii iunie 2013, Vasile Sebastian Dâncu a lansat „O Românie interioara“ în cadrul Festivalului de Carte Transilvania de la Cluj-Napoca. A fost un eveniment din toate punctele de vedere, iar eu am avut prilejul de a ma afla acolo. Acum, la multe luni de la acea lansare, parcurgând din nou cartea, îmi pastrez convingerea de atunci: România lui Vasile Sebastian Dâncu ramâne vie, autentica si emotionanta.

Ma gândisem sa încep prin a vorbi despre inefabilul din aceasta carte, dar am renuntat amintindu-mi ca, atunci când încerci sa explici inefabilul, de fapt îl ucizi.
Ma întorc, asadar, în urma cu si mai multe luni, când am avut ocazia de a citi volumul „Povestile, viata si moartea“, nominalizat la concursul „Cele mai frumoase carti din România“ din punct de vedere grafic în anul 2012. Eu l-as fi vazut nominalizat si la categoria „Cele mai valoroase carti din România“ anului 2012.
Ceea ce leaga „Povestile, viata si moartea“ de „O Românie interioara“ este, întâi de toate, povestea. O gasim în toate întâmplarile zilei, fie ele sociale, politice, economice, culturale sau religioase.
As asemana textele cuprinse în aceasta carte cu niste aparate de zbor care ruleaza pe pista realitatii imediate numai atâta timp cât sa se poata desprinde si sa urce pe cerul nuantelor. Marile conexiuni si marile revelatii acolo se afla. Si tot acolo se afla si poezia acestei carti.
Reproduc din „Doamne al Sarbatorilor“ un scurt fragment care ne poate dezvalui felul cum functioneaza mecanismul rularii pe pista, al desprinderii si al zborului:
„Tu stii la ce sunt bune sarbatorile?, ti-a spus odata prietenul tau, tiganul din armata, cel care semana atât de mult cu Banel. Sarbatorile au fost inventate pentru cozonac si mirosul lui.
Îti aduci aminte ca ti-ai jurat atunci ca, daca o sa ajungi bogat, o sa-i cumperi colegului tau de armata un cozonac mare cât catedrala catolica din Radna. Unul cald, aburind, care sa faca atâta abur pe cer, încât sa se topeasca gheata din amintirea iernii aceleia înghetate“.
Fapt remarcabil, din România launtrica a lui Vasile Sebastian Dâncu, scriitorii n-au fost alungati. Un scurt text intitulat „Evadarea din zadarnicie. La plecarea lui Mircea Ivanescu“ este convingator în acest sens:
„S-a dus dintre noi unul dintre cei mai mari poeti pe care i-a avut România, Mircea Ivanescu. Desi în 1999 a fost propunerea României pentru Premiul Nobel pentru literatura, astazi nu vor afla prea multi români ca s-a stins un mare poet.
Nici tinerii cei destepti si sensibili, cu sufletul tânjind dupa frumos si dupa iubire, nu vor afla vreodata ca bucuresteanul refugiat la Sibiu ar fi putut sa le spuna ca „nu exista singuratate/ suntem întotdeauna mai multi în noi însine“.
La plecarea unuia dintre cei mai discreti poeti ai literaturii noastre nu se vor bate televiziunile pentru transmisii de la cimitirul din Sibiu si nici nu vom avea vreun breaking news, ca la spectacolul mortii Madalinei Manole. Politicienii nu se vor înghesui pe la televiziuni sa deplânga marea pierdere“.
Cartea contine patru capitole: „Calea inimii“, „Viata noastra ca un meci de fotbal“, „Politica pe pâine“ si „A întelege sau a schimba România“, dar si mai graitoare sunt titlurile pe care le încorporeaza aceste capitole: „Intelectualul ca atitudine“, „Evadarea din zadarnicie“, „Ambasadorul nostru de dincolo de albastru“, „Fotbal mutilat de politica“, „Voi jucati ca sa traim, noi cântam sa nu murim“, „Propaganda a murit! Televizorul doar minte“, „Consultantii politici pot fi învinsi“, „Moartea votului politic“, „Spectacolele puterii“, „Imposibila întoarcere la ideologie“, „Motorul politic gripat al României“, „Orgoliile ierarhilor si misiunea Bisericii noastre“, „Fascinatia tradarii politice“, „Intelectualii în masinaria politicii“, „Cine sunt dusmanii României“, „Ursul de Aur pentru agonia româneasca“. Am reprodus doar 16 dintre cele 63 de titluri pe care le contine cartea, dar ele pot da seama de bogatia ideatica si de diversitatea temelor dezvoltate înauntrul lor.
Ma întorc însa la textul care deschide cartea si îi poarta si numele, pentru ca el contine motivatia principala pentru care exista ea. Dintre numeroasele pasaje memorabile, extrag unul:
„Chiar daca credem, devenind politicieni, ca putem sa luam în posesie a nu-stiu-câta-Românie sau toata România, singura Românie la care avem dreptul sa tânjim este România aceea pe care o redescoperim uitata din noi. Aceasta va trai pâna la sfârsitul zilelor noastre, nu avem de ce sa-i spunem «La multi ani», pentru ca nu ne facem urari noua însine. (…) Aceasta Românie interioara nu va deveni niciodata o prada pentru politicienii care, mai inspirati sau mai putin inspirati, sinceri sau doar simulanti, îi spun României de 1 Decembrie: «La multi ani»“.
Aceasta carte este, în opinia mea, o excelenta carte de literatura, cu poezie, cu naratiune, cu eseu, cu incursiuni stiintifice, cu opriri la cazuri si oameni de azi si de ieri.
Pâna si cifrele si datele statistice au, pentru cei interesati de ele, poezia lor. Tot asa cum poezia a fost matematica prenumerica a omenirii cel putin pâna la aparitia cifrei 1.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper