Concurs de frumusete

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Se pare ca o competitie deocamdata surda si, in mare masura, necunoscuta publicului larg si insetat de noutati care sa-i ridice moralul a reinceput cu doar câteva saptamâni inainte ca primele elemente ale scutului american sa fie instalate in sarmana comuna ajunsa tinta posibila intr-un improbabil conflict armat cu dusmani la fel de improbabili. O coincidenta fericita. Sau o premonitie inspirata. Sau o dovada suplimentara de recunostinta adusa marelui protector al tarisoarei distruse, dupa cum stie, sistematic si temeinic din interior mai mult decât ar fi facut-o un dusman inversunat. Dar cum persista un mister despre ceea ce musteste in capul multor amorezati de patrie, de traditiile si frumusetile ei eterne, curiosii n-au decât sa constate ca, la rastimpuri mai lungi sau mai scurte, respectivii se simt brusc, adesea dupa o noapte de dezmat intelectual, traversati de sentimente nobile si de urgenta implinirii datoriei sacre de a ilumina multimea ignara si ignoranta in ale mersului lumii. O subita si devastatoare dorinta de a câstiga un loc de frunte in istoria mãrunta a tarii se cuibareste, de asemenea, in sufletele lor sensibile. Competitia reincepe de acolo de unde s-a oprit ultima oara fara niciun rezultat probant. Participantii nu sunt prea numerosi, aceeasi, de altfel, mai batrâiori de când Istoria si-a facut de cap si ei s-au infipt si au rãmas de atunci in fata, si câtiva emuli mai cruzi ce-si asteapta nerabdatori rândul la celebritate si ceva sinecuri.
La inceput, cândva, prea putini isi mai amintesc, a fost competi)ia feroce dintre dizidentii reali care, orice s-ar spune si s-ar scrie, au existat si cu voia politiei si câtiva n-au dus-o chiar rau acolo unde traiesc si azi, si cei aparuti peste noapte, cei care si-au rescris rapid biografiile si tin de ele cu dintii. In afara de cel care a initiat-o pentru a-si ascunde propriile rataciri si compromisuri, cine-si mai aminteste oare de competitia in care vinovatiile de a trai in socialism au fost aiuritor ierarhizate pentru a salva reputatii si a lansa ideea la fel de aiuritoare a purificarii morale a compatriotilor vinovati de a fi crezut intr-o utopie ?
Cel mai spectaculos, cel mai lung si cel mai frumos a fost si ramâne concursul anticomunistilor. Bravii si purii competitori au avut anii lor de glorie, mai tresar, se mai agita, mai striga din când in când, mai arunca pe piata povesti teribile petrecute in urma cu cincizeci, saizeci de ani, tortionari senili si destine tragice, dar ecourile sunt din ce in ce mai slabe, mai inutile, altele sunt tragediile Romaniei de azi si cam nimanui nu-i pasa. N-au existat câstigatori, nici nu aveau cum sa existe, a fost si este o competitie de conjunctura istorica, o lupta ideologica si politica, o demonstratie de forta, o mascarada propagandistica a câtorva personaje devenite cu timpul grotesti. Repornit de curând pe fondul dezamagirii de a fi adorat si ridicat in slavi un individ care, daca n-ar fi fost propulsat la conducerea tarii si nu i-ar fi tinut in brate si pompat cu bani si privilegii, le-ar fi trezit in cel mai fericit caz compasiune, concursul celui mai frumos anticomunist a degenerat intr-o rafuiala. Rascolitul furibund al armoniei de altãdata si al isprãvilor si bravurilor comune ce-ar fi trebuit sa fie eterne se pierde sub avalansa abia acum mãrturisita a carentelor de caracter, a tradarilor trecute cu vederea, a insinuarilor asasine, a reprosurilor incrâncenate, a regretelor si a timpului pierdut pentru o cauza care si-a dovedit limitele.
Cum anii au trecut cum au trecut, cum s-a intâmplat sa fie si o criza si cum România se aflã unde se aflã si in starea deplorabila in care se aflã, alte competitii au vazut ziua. Visul frumusetii intelectuale si al recunostintei semenilor care au habar cu ce se mãnâncã intelectualul român convertit de bunavoie sau din interes la neoliberalism este asemenea visului american, multi se straduiesc, multi isi pun viata la bataie, putini il realizeaza si, viata fiind lunga, dar trecând repede, mult mai putini ajung sa se bucure de el. S-a pus astfel, de curând, desi nu mai era o urgenta, chestiunea grava a simtamintelor amestecate ale românului de rând fata de Europa si de inaltatoarelor ei valori sociale si morale. Discreta, competitia a ajuns la concluzia de o adânca si iremediabila tristete ca nu e nimic de facut, fiindca asa e românul, balcanic, volatil, nationalist când il apuca si in general cam nerecunoscãtor cu cei care vor sa-i bage cu forta pe gât binele, civilizatia, progresul si tot ce vine cu. S-a pus si chestiunea si mai arzatoare a iresponsabilitatii aceluia(i român care voteaza cu picioarele o adunatura de neispraviti si de hoti si, patru-cinci ani, tâmpenia pe care a facut-o in loc sa-l invete minte, il distreazã pâna la lacrimi. Nici in aceastã privinta nu e nimic de fãcut, românul de rând e dat dracului când nu vrea el ceva. Când s-a pus si chestiunea delicata a degradarii si siluirii sfintei limbi materne in ziare, la radio, la televiziune, pe strada, a aparut si intrebarea chinuitoare, aproape filozofica, daca nu cumva vorbele mustind de adevar ale celor care detin adevarul nu sunt vorbe in vânt. Asa stând lucrurile, daca n-ar fi poate mai bine ca vorbele sa nu mai fie nici scrise si nici rostite decât in cercuri intime si intre persoane adulte si de incredere din rândul carora sa fie eventual ales frumosul, frumoasa, bisexualul sau bisexuala anului. Sau al (a) deceniului. In sfârsit, al tarii tolerante si destepte care in definitiv conteaza.
Evocata sibilin, o lupta crâncena ar avea de fapt loc azi intre diavolii ce-au pus stapânire pe România si ingerii care sunt si ei tot români. E bine de stiut.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper