Trec anii…

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

Intr-un clasament al tarilor europene unde este greu de trait si o parte insemnatã a populatiei nu-si poate asigura satisfacerea nevoilor de baza, cum ar fi cheltuieli neprevazute, o iesire in oras la sfârsit de saptamâna, a mânca o data la doua zile carne, a plati incalzirea casei sau a cumpara un aparat electromenajer, România figureaza pe penultimul loc, inaintea Bulgariei, dar dupa Letonia, Ungaria, Lituania si Grecia.
Nicio noutate. De ani de zile, in toate studiile, clasamentele, cercetarile, sondajele cu cele mai diverse teme si intrebari, România face figura de tara arierata, incapabila de a iesi din spirala decaderii si a haosului. Miracolele promise de aderarea la NATO si la Uniunea Europeana n-au avut loc, situatia pare dimpotriva sa se fi inrautatit. Pentru uzul celor cu memorie selectiva si entuziasm neoliberale bine de reamintit zelul si slugarnicia traditionale cu care au fost si sunt acceptate si puse in practica dictatele Europei, FMI-ului, Bancii Mondiale de catre toate guvernele care s-au perindat la putere, cu deosebire in ultimii ani. Acestor guvernanti sub etichete politice diverse, dar golite de sens li se datoreaza dezindustrializarea, emigratia masiva, jaful privatizarilor, distrugerea sistemului de sanatate, decaderea invatamântului, siluirea istoriei. Cu alte cuvinte, transformarea tarii intr-o colonie de mâna a doua, intr-un teritoriu de la periferia continentului cu o forta de munca ieftina si supusa, in care multinationalele isi fac de cap. Existenta de lipsuri a majoritatii românilor din tara nu mai impresioneaza demult pe nimeni, e doar din când in când un subiect pentru jurnalisti in cautare de exotic, cercetatori si institute de sondaje platite sa relativizeze efectele dezastruoase ale crizei capitalismului.
Multora dintre emigrantii economici care si-au cumparat rezidenta in Canada decaderea României le justifica hotarârea, cheltuiala, dispretul, cel mai adesea ura, si refuzul de a-si imagina o posibila revenire in tara de origine. Vestile aduse dupa ce-au trecut câteva saptamâni prin tara sa-si ingroape parintii, sa vânda o mostenire, sa-si impresioneze neamurile si prietenii cu fotografiile masinii, casei, vacantelor sunt totdeauna catastrofale. Se moare cu viata, au crescut preturile, taxele au devenit aberante, guvernul e de o incompetenta crasa, Parlamentul o adunatura de iresponsabili pusi pe capatuiala, creditele sunt blocate, birocratia e sufocanta, bacsisul este moneda curenta, functionarii sunt obraznici, lista e lunga, nu se termina, fiecare mai pune si de la sine, explicatiile sunt confuze, confortul psihologic – asigurat.
Dar chiar nimic bun, nimic normal, nimic frumos nu s-a intâmplat in tara nici in 2013? Chiar a tinut-o România intr-un puci permanent, cum pretinde vehement, enervat, furios, de dincoace de Ocean, fostul gropar de serviciu al comunismului românesc? Chiar pândesc comunistii deghizati aflati la putere un moment de neatentie al Europei, al Statelor Unite, al Occidentului pentru a arunca tara in bratele Rusiei si ale Chinei? Sa fie oare toti guvernantii niste golani, cum crede un alt personaj care vomeaza din când in când elegant comunismul si se drege cu licoarea neoliberalismului? Sa-si fi gasit implinirea intelectualii imbogatiti si in voga in România devastata numai in rascolirea bolnavicioasa a mizeriilor reale si fanteziste ale vremurilor trecute si in evocarea lacrimogena a ispravilor de asa-numita rezistenta culturala, daca nu de-a dreptul de disidenta pentru uzul prostimii, intre doua calatorii in Occident, la studii, cu voie de la stapânire? Au mai trait oare cu adevarat in 2013, in aceasta Românie tembel capitalista, omul de rând, cetateanul cu slujba prost platita si datorii, pensionarul care-si numara banutii, tânarul agatat de telefonul mobil, incapabil sa-si imagineze viitorul oriunde in alta tara din lumea larga decât aici, unde s-a nascut? Sau au supravietuit, au trait de pe o zi pe alta, cu scrâsnete de dinti, cu sila, cu disperare, cu frica de mai rau, cum s-a intâmplat in anii socialismului?
Cum se face oare – datorita carui mister, carei malformatii psihologice comentatorii atitrati care umplu paginile publicatiilor si-si sug buzele la televizor s-au complacut pâna la extaz si in 2013 sa diabolizeze trecutul si au refuzat sa vada si sa numeasca dramele lumii romanesti si cauzele acestora? La ce bun, la ce-au servit si servesc decriptarile si aiuritoarele interpretari zi de zi, ora de ora, un an intreg, a gesturilor, declaratiilor si hotarârilor guvernantilor, de la mare la mic, ridiculizarea nefericitilor anonimi Gigel propulsati ca ministri sau intelepti judecatori, daca nu se explica cum si de ce s-a ajuns aici, cum si de ce grotescul politic si moral au aceeasi cauza ca si decaderea tarii?
In cacofonia generala, in schizofrenia dezvaluirilor si perspectivelor politice, a scandalurilor si a ambiguitatilor morale care dau iluzia ca România mai exista ca tara si ca natiune, cu particularitatile ei, ceea ce s-a mai pastrat de normal, de bun, de frumos, de cuviincios s-a pierdut si se pierde. A devenit anecdotic. Ireal. Inutil.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper