Primul CD cu Valentin Gheorghiu si Gabriel Croitoru

Un articol de Anamaria Spataru

Gabriel Croitoru în dialog cu Anamaria Spataru

 

 

Pe pianistul Valentin Gheorghiu, pe atunci în vârsta de noua ani, George Enescu, într-o scrisoare adresata Ministrului Culturii din acea vreme, îl recomanda drept un „talent rar ce trebuie supravegheat îndeaproape“. Multi ani mai târziu, un tânar violonist, Gabriel Croitoru, primea permisiunea sa cânte pe o vioara speciala, care a apartinut marelui compozitor si care actualmente este în patrimoniul Muzeului National „George Enescu“, vioara Guarneri del Gesù datata 1731. Destinul face ca între cei doi muzicieni din generatii diferite, dar uniti de acelasi spirit sa se nasca o frumoasa colaborare, concretizata pe foarte multe scene si acum, pentru prima data, pe un CD aparut la Editura Casa Radio. Cuprinsul discului este alcatuit din trei sonate, fireste, una apartinându-i lui George Enescu, „Sonata nr. 3 op. 25 în la minor“, „în caracter popular românesc“. „Sonata nr. 9 op. 47 în la major“, „Kreutzer“ de Ludwig van Beethoven si „Sonatina op. 100 în sol major“ de Antonin Dvorak sunt celelalte doua lucrari ce întregesc aceasta aparitie discografica eveniment.

Anamaria Spataru: Gabriel Croitoru, când l-ai cunoscut pe maestrul Valentin Gheorghiu si cum a început colaborarea voastra?
Gabriel Croitoru: Am placerea de a-l cunoaste pe maestrul Valentin Gheorghiu de aproape douazeci de ani. Colaborarea noastra a început pe scena si s-a concretizat în mai multe ocazii, în diverse ipostaze: fie în duet, fie în trio sau în cvintet, alaturi de Cvartetul Transilvan din care eu fac parte de paisprezece ani… Dar în afara de scena avem si o relatie foarte apropiata. Chiar daca vârsta mea este mai mica decât a maestrului Gheorghiu, suntem într-o relatie de prietenie foarte frumoasa.

A.S.: Ce înseamna pentru tine colaborarea cu acest mare muzician? Ai vorbit despre diferenta de vârsta. Ce înveti de la domnia sa?
G.C: Colaborarea noastra este una foarte importanta pentru mine. Atunci când ai ocazia sau sansa, chiar si bucuria de a lucra cu oameni de la care ai multe de învatat, mi se pare cea mai benefica relatie din domeniul nostru, cel muzical. Întotdeauna am avut ceva de deprins de la el, meseria aceasta se si fura, nu se învata numai prin vorbe… Asadar, cântând de foarte multe ori împreuna, am avut bucuria de a învata o gramada de lucruri. De exemplu, stiam „Sonata a III-a“ de Enescu, pe care o puteti asculta acum pe CD, înainte de a o cânta prima data cu Valentin Gheorghiu. Dar când am cântat-o împreuna, am realizat ca are alte sensuri si cu totul alte întelesuri. Cred ca abia atunci am început sa o înteleg cu adevarat.

A.S.: Dezvaluie-ne putin din acest laborator al pregatirii unui concert.
G.C.: Întotdeauna este o placere sa colaborez cu Valentin Gheorghiu. La repetitii mai avem o discutie amicala, mai povestim despre una, despre alta, dar în ceea ce priveste muzica, ne simtim foarte bine unul pe celalalt si atunci, practic, cuvintele sunt foarte putine si de multe ori nu prea îsi au locul, pentru ca, în cele din urma, primeaza ceea ce se aude. Ceea ce este valabil si cu alti pianisti. Acest lucru mi s-a mai întâmplat de foarte multe ori. De exemplu, cu Horia Mihail este, la fel, o placere de a cânta si am cântat foarte bine cu multi colegi… nu vreau sa dau nume prea multe ca sa nu supar pe cineva. Dar cuvintele nu prea îsi au rostul decât atunci când nu este timp pentru pregatire sau persoanele nu se cunosc, ceea ce aici nu este cazul.

A.S.: Colaborarea de pe scena s-a concretizat si în acest CD, care cuprinde trei sonate, aparut la Editura Casa Radio. De ce ati ales sonatele acestea?
G.C.: De exemplu, pentru ca una dintre ele, „Sonatina“ de Dvorak, a fost cântata de mine si de Valentin, pentru prima data, cu o ocazie mai putin fericita, la concertul ocazionat de comemorarea maestrului Stefan Gheorghiu, fratele lui Valentin, care mi-a fost profesor. Cu ocazia aceasta, am avut revelatia amândoi ca opusul respectiv merita cântat si promovat. În ceea ce priveste celelalte doua sonate, respectiv „Sonata Kreutzer“ si „Sonata a III-a“ de Enescu, ne-am adaptat atât de bine unul la stilul celuilalt, încât si lui, si mie, mi se pare ca n-am mai avut ocazia pâna acum sa le cântam la acelasi nivel si atunci sigur ca e o mare bucurie sa le interpretam.

A.S.: Rigurozitatea în pregatirea materialelor voastre s-a vazut si în pregatirea CD-ului. Stiu ca maestrul Gheorghiu chiar a venit la Radio si a lucrat pe materialul înregistrat, alaturi de tine si de redactori.
G.C.: Este adevarat. Am fost împreuna acolo si am încercat sa spicuim si sa decidem asupra materialului final. De fapt, nu prea am avut din multe variante de ales. Pentru acest disc nu am facut o imprimare speciala. Sunetul a fost luat din scena, din concert, dar, din fericire, am avut ocazia de a face un lucru bun care s-a si concretizat în aparitia acestui CD.

A.S.: În 31 ianuarie vei cânta Paganini la Sala Radio. Cu acest prilej, în pauza concertului va fi lansat si CD-ul, dar vroiam sa te întreb despre acest „Concert nr. 1“ de Paganini. Stim ca, pentru orice violonist, Paganini este un fel de piatra de încercare, dar mai stiu însa ca tie îti si place sa cânti Paganini.
G.C.: Acest concert de Paganini, nr 1, împreuna cu cel de Ceaikovski, au fost cele doua concerte de baza în pregatirea mea ca violonist la vremea când participam la concursuri internationale. Erau tot timpul doua concerte de succes si le cântam, când pe unul, când pe celalalt, în functie de programul ales pentru respectivul concurs. Drept pentru care, iata, eu unul ramân fidel bucuriei de a cânta acest concert de Paganini, chiar daca unii considera ca e o muzica mai putin realizata din punct de vedere componistic. Cred ca prima data când l-am cântat în Bucuresti a fost chiar tot la Radio, sub bagheta maestrului Andreescu, pe când eram în clasa a XII-a. Era în 1983, deci sunt treizeci de ani, si ma bucur ca reeditam acest concert, pentru ca, asa cum spun, e unul dintre preferatele mele.

A.S.: Cânti pe o vioara Guarneri del Gesù, datata 1731. Care este, de fapt, povestea acestei viori Guarneri?
G.C.: Este o vioara speciala care a apartinut maestrului George Enescu. Actualmente, este în patrimoniul Muzeului National „George Enescu“. S-a întors în tara dupa moartea maestrului, prin intermediul maestrului Yehudi Menuhin, care a returnat viorile pe care le avea în custodie de la moartea lui Enescu. Menuhin le avea, de fapt, pe toate în custodie. El le-a predat Marucai Cantacuzino care, la rândul ei, s-a întors în România cu toate instrumentele si le-a donat viitorului muzeu, caci pe vremea aceea înca nu exista Muzeul National „George Enescu“. Iata, asa s-a întâmplat ca vioara a ajuns în foarte bune conditii, dupa cincizeci de ani de la moartea maestrului, sa fie din nou auzita atât pe scenele muzicale ale României cât si în strainatate.

A.S.: Care a fost senzatia pe care ai avut-o când ai cântat prima data pe aceasta vioara? Pentru ca, stim asta, viorile daca nu sunt cântate, sufera, nu sunt ca alte instrumente…
G.C.: Este adevarat. Însa, eu, la rândul meu, am o vioara veche italiana, care se pare ca face parte dintre viorile importante. Înca nu stiu exact ce mester lutier a faurit-o. Însa mi s-a spus de foarte multa lume ca e dintre cele mari si m-am dus, foarte încrezator, cu vioara mea la Muzeul Enescu sa vad si eu cum suna, comparativ cu un Guarneri, bineînteles. Acolo, toata lumea încântata… Au închis portile muzeului si au venit sa asiste, caci nimeni nu vazuse, cu foarte mici exceptii, instrumentul. Asadar, le-am scos. A mea era mult mai aratoasa decât aceasta vioara Guarneri. Am tras doua note pe a mea si apoi, când am pus mâna pe Guarneri, am si strâns-o repede pe-a mea. Nu era cale de întors, era mult mai stralucitoare.
Cu toate ca, iata, dupa cincizeci de ani în care nu fusese cântata decât foarte rar, ocazional, vioara s-a pastrat, din fericire, în conditii foarte bune, datorita seifurilor si tuturor sistemelor de conservare de la muzeu. Însa toata lumea recunoaste ca, de când a reînceput sa sune pe scena, îsi redobândeste, de la un an la altul, calitati pe care, cu siguranta, le-a avut înainte.

A.S.: Ce pregatesti pentru anul acesta?
G.C.: În afara de faptul ca îmi voi continua activitatea solistica la Radio România, în cadrul stagiunii Orchestrelor si Corurilor Radio, mai am colaborarile mele obisnuite cu Filarmonica din Ploiesti, unde sunt în continuare solist, cu Cvartetul Transilvan, la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti, unde am clasa mea de studenti si în plus mai sunt cele doua turnee pe care sa speram ca le vom face si anul acesta, respectiv „Vioara lui Enescu la sate“ si „Duelul viorilor“, în toamna.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper