Evocarea unui sonetist de excelenta – Theodor Rapan

Un articol de GHEORGHE ASTALOS

E de notorietate lirica, sonetul este forma cea mai dificil de realizat – dificultatea constând în forma fixa si obligatorie pe care genul o impune. Aceasta forma înseamna ca sonetul trebuie sa aiba (obligatoriu) 14 versuri, dispuse în doua catrene si doua tertine. Si, pentru ca aritmetica acestui gen literar sa se exprime cu toata forta ei seriala, fiecare vers trebuie sa se afirme în dimensiunea a 11 silabe. E de remarcat ca nu toate limbile au capacitatea de a acoperi versul sonetului cu 11 silabe, aparent obligatorii, cum s-a manifestat de la începuturile nascocirii acestei forme lirice de catre trubadurii italieni Pier delle Vigne si Iacopo da Lentini, care au contribuit la sporirea dificultatii de a pune în pagina Poezia.
Pentru a face un succint clasament metric al sonetului, îi amintesc cititorului ca nu toate limbile au acest tip de elasticitate a expresiei – asa cum o are limba româna. Sonetul francez, de exemplu, a adoptat versificatia alexandrina, tocmai pentru ca nu poate raspunde exigentelor initiale ale genului.
Poate ca aceasta banala fraza îl face pe cititor sa-si explice de ce sonetul românesc este endecasilabic, asa cum a fost el conceput de creatorul genului. Într-adevar, îngemanarea profunda a limbii române cu italiana a condus la aceasta duplicitate lingvistica.
Într-o alta ordine de idei, sonetul de expresie anglo-saxona, care a urmat aproape imediat schemei italienesti a acestui gen liric, se exprima în 12 silabe, din lipsa capacitatii limbii de a reduce cele 14 versuri ale sonetului la clasicele 11.
Mergând pe aceeasi proiectie creativa, sonetul francez este fiul direct si irefutabil al metricii lui Victor Hugo. Altfel spus, are 12 silabe, ca întreaga poezie a clasicului nascut la Besançon.
În România, în afara lui Vasile V. Voiculescu, sonetistii de anvergura ai poeziei noastre moderne sunt Tudor George, zis „Ahoe“, si Teodor Pâca, ambii, din pacate, decedati prematur. Facilitatea cu care si unul, si celalalt grifonau endecasilabul a disparut de pe stadionul poeziei asa-zisa „fixa“.
Ca sa schimbam un pic muzica acestui text si sa-l ferim de diversele deviatii posibile, ma întorc asupra mea si a sonetelor prin care am trecut. Semnalez ca, dintre toti prietenii apropiati, eram singurul care aveam telefon. Ceea ce facea ca iarna, când gerul crapa pietrele Capitalei, Tudor George si Pâca veneau la mine, unde stateau de dimineata pâna seara. Ei bine, ca sa ne umplem timpul, ne jucam „de-a sonetul“, pe rime date.
Nu-mi amintesc durata fixata scrierii, dar, când se facea inventarul celor trei creatii, Tudor George era, inevitabil, primul care termina tema data, Pâca, inevitabil, al doilea, iar eu, inevitabil, ultimul. Motiv care m-a împins în nezdruncinata mea ambitie de a scrie o suita de „Sonete mortale“, dedicate prietenilor mei cei mai dragi si, pentru a nu ramâne în afara genului, mi-am (auto)dedicat propriul sonet. Vi-l ofer aici: „S-a dus poetul mester în sonete/ Lasându-va pe voi sa trageti greul/ Venise timpul sa scoata mardeiul/ Ca sa ia stixu-n larg pe îndelete// Sonete v-a facut cât penteleul/ Cu rime pergamute pe taiete/ Si-acum se duce-n dalbe piruete/ Ca sa-i deschida cerurile Zeul// Facut-am Doamne la amici portrete/ Prinzându-le în paispe versuri Eul/ Fara sa le descântec portmoneul// Pâca Ionescu Vlad Ahoe-Zmeul/ Apostu Roman Preda-Moromete/ Ma iarta, Doamne, vin sa-i duc la fete“ („Auto-sonet/ În propria mea memorie“ / Paris, 1995).
Dincolo de complicii mei, un nou sonetist bate la usa performantei estetice a acestui delicat „gen fix“ al poeziei. În urma cu câtiva ani, am descoperit un mai tânar poet, care pur si simplu m-a fermecat. Lectorului curios, ori lovit de aripa formei fixe îi recomand sa citeasca fabulosul volum de sonete „FIIND“ – 365 + 1 Iconosonete“, aparut la Editura Semne, fondata si îmbogatita cu titluri remarcabile de inginerul Stefan Dulu, garantând revelatia inconturnabila a darului natural al lui Theodor Rapan.
În cele aproape 800 de pagini ale volumului citat, ni se dezvaluie 366 de sonete care si-au propus si au reusit sa-l farmece pe cititor, indiferent de gradul acestuia de sensibilitate.
Personal, cu experienta pe care o am si cu sentimental precoce pentru sonet, afirm, fara teama de a exagera, ca Theodor Rapan este, fara îndoiala, cel mai important sonetist al poeziei de astazi!

Un comentariu pentru “Evocarea unui sonetist de excelenta – Theodor Rapan”

  1. februarie 24, 2014 la 7:57 pm

    Parcurgerea volumului FIIND, m-a bulversat, pur
    și simplu. fără să stau să număr silabele,
    versurile, mi-au mers la suflet. S-a născut mirarea, dar cum se mai poate naște-așa ceva, o asemenea poezie?
    …se poate, când DUMNEZEU O VREA!
    Theo Rapan, Dumnezeu te iubește.Ai grijă de
    DARUL TĂU! sabina măduța

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper