Despre freelancer-i

Un articol de ALEX CISTELECAN

In octombrie 2010, platforma Elance, care se ocupa cu oferte de munca si intermediere intre freelancer-i si potentialii lor clienti, a lansat aplicatia Work View Payment. Programelul, aparent atât de practic si nevinovat, adânceste si dezvaluie totodata paradoxurile si contradictiile fondatoare ale categoriei sociale a freelancer-ilor. Si mai mult, prin aceasta, prin statutul de viitor anterior, de distopie printre noi pe care-l are freelancer-ul, el prevesteste evolutia contractului social de munca pentru noi toti, raporturile de productie care ne asteapta imediat dupa colt. Despre ce este vorba?  
Pe scurt, un software asigura supravegherea imediata si constanta a muncii freelancer-ului de catre contractantul sau, precum si cuantificarea exacta, la secunda, a ritmului si timpului sau de munca, prin capturarea repetata de screenshot-uri ale monitorului. Si astfel, tiptil si pe nebanuite, biciul muncii abstracte patrunde si in ultima reduta de „munca imateriala“, in caminul de independenta si individualitate neatârnata al burgheziei capitalismului nostru postmaterial. De-acum inainte, freelancer-ul, acest dandy al artei contemporane de supravietuire, isi va instala – daca vrea sa-i fie garantata plata pentru munca depusa, acesta fiind marele avantaj trâmbitat al soft-ului Work View – singur panopticonul la domiciliu si va ponta punctual, in competitie libera cu colegii sai de pretutindeni si intr-o licitatie continua to the bottom, dupa cele mai stringente constrângeri ale „timpului socialmente necesar“. In tot raul e-un bine, si din tot acest orizont distopic care se deschide in fata noastra sa desprindem macar vestea buna ca Marx va fi avut, din nou, dreptate, si ca stadiul actual al „capitalismului cognitiv“ bazat pe „munca imateriala“, departe de a contrazice modelul sau al capitalismului ca organizare sociala realizata prin medierea muncii abstracte, nu face decât sa-l confirme si sa-l conduca la ultimele sale consecinte.
Paradoxul conditiei freelancer-ului consta in aceasta combinatie de autonomie relativa si vulnerabilitate completa fata de imperativele si constrângerile capitalului; mai mult, consta in relatia bizara care se stabileste intre aceste doua aspecte, in modul in care ceea ce pare sa trimita dincolo de capitalism (semi-independenta lucratorului, creativitatea muncii sale, caracterul eminamente social al cunostintelor si abilitatilor sale) este resimtit, concret, ca tot atâtea realitati de semn contrar (stergerea oricarei distinctii intre timp liber si timp de munca, izolare si pasivitate politica, rutinizare si cuantificare stricta a muncii). Astfel, capitalismul freelancer-ului, pe cât e de postmodern, curat si maleabil, pe atât e de brut si originar: e capitalismul (re)ajuns in starea sa de natura, cu proletarul adus la stadiul de rezistenta si organizare politica al bunului salbatic. Exemplul recurent la care apeleaza obsesiv mai toate modelele de apologie ale pietei libere, cu Robinson si Vineri in rolurile de stramosi fondatori ai capitalismului, isi gaseste aici o posibila explicatie. Tot de-aici deriva si ecourile de preistorie a capitalismului care rasuna in acest aranjament ai zice atât de SF al relatiilor de productie. Stranii rezonante intre, de pilda, conditia freelancer-ului si asa numitul „putting out system“, stadiul premergator concentrarii in manufacturi a proletariatului, faza in care munca era contractata la domiciliu – taranul devenind astfel proletar fara a se elibera de dezavantajele conditiei de taran si fara a câstiga minimele avantaje (de organizare si reprezentare) ale conditiei de proletar. Sau mireasma de neoiobagie – free slave labour – pe care conditia de freelancer o respira: faptul ca atât neoiobagul lui Gherea, cât si freelancer-ul sunt in posesia mijloacelor de productie – vitele intr-un caz, laptopul in celalalt – dar ca aceasta proprietate juridica nu este in realitate decât o transferare dureroasa a costurilor cu capitalul fix de pe umerii capitalistului pe umerii post- sau pre-proletarului. Din aceste perspective, freelancer-ul e combinatia perfecta de postmodernitate si ev mediu, muncitorul ideal, care-si aduce singur fabrica si materia prima la serviciu, si care a invatat de-acum sa fie atât de independent incât sa se duca pe banii lui proprii la scoala, spital, tribunal, respectiv morga. (De-aici, din aceasta transferare pe umerii post-angajatului a costurilor cu capitalul fix si a costurilor propriei sale reproduceri sociale si culturale, deriva aparenta generozitate a tarifelor cu care e, de obicei, platita aceasta munca, mai ales in comparatie cu tarifele orare de care se bucura ultimii urmasi ai proletariatului clasic. Ca dovada ca aceasta retributie „pe merit“ tinde totusi sa fie restrictiva, adesea chiar sub valoarea fortei de munca, e frecventa cu care post-proletarii sunt nevoiti sa recurga la credite si alte solutii extreme pentru a-si mentine statutul de clasa independenta, non-proletara, mijlocie. Nivelul retributiei freelancer-ilor e doar atât de mare incât sa poata juca rolul de miraj al clasei de mijloc, de iepure dupa care sa tot alerge freelancer-ul in goana dupa prinderea propriului sau statut. Aici, iluzia independentei sustine realitatea includerii sale particulare in raporturile de productie, tot asa cum cea din urma o hraneste constant pe cea dintâi.)
Prin definitie, conditia de proletar era, intr-un anumit sens, juridico-cinic, o conditie de dubla libertate: libertatea fata de mijloacele de supravietuire si libertatea de a se arunca pe piata fortei de munca. In cazul freelancer-ului, aceasta conditie juridica, de pornire, a proletariatului devine o conditie oarecum cotidiana, stadiul crud, existentialist al raporturilor de productie: freelancer-ul ramâne liber – de contract social, de includere efectiva in relatiile de productie si, implicit, de un anumit grad de reprezentare politica – chiar si atunci când e angajat. Figura ultima a „eliberarii muncii“, el e, intr-un fel, proletarul la puterea a doua: inclus ca exclus in raporturile de productie; integrat ca exploatare, exclus ca reproducere si reprezentare. Daca, in schema clasica, in pretul fortei de munca intra intotdeauna si o componenta istorica si sociala, sedimentari ale negocierilor si luptelor anterioare, un acord colectiv asupra a ceea ce poate trece drept acceptabil, in cazul freelancer-ului aceste negocieri pornesc intotdeauna de la zero, iar componenta „sociala“ si „politica“ din pretul fortei de munca e de la bun inceput evacuata. Munca sa libera, libertatea muncii sale se traduce intr-o expunere directa si neintrerupta la capital, intr-o reinscenare perpetua a scenei primare a contractului cu capitalul. Simultan middle class si lumpen, freelancer-ul lucreaza direct din armata de rezerva pe care n-o paraseste vreodata, ramâne somer chiar si atunci când munceste.
Dar destul despre relatiile de productie. Sa vedem mai bine, pentru incheiere, cum stau lucrurile cu fortele de productie in cazul fascinantei clase a freelancer-ilor. Se verifica oare si aici teza conform careia relatiile de productie capitaliste, si cu atât mai mult cele târziu capitaliste, ar conduce inevitabil la o dezvoltare a fortelor de productie – a potentialului lor politic si social – in cele din urma revolutionara, care sa nu mai poata fi inchisa in aceleasi raporturi de productie? Sau, in termeni mai putin tehnici, putem semnala, undeva, dovezi ale unui inceput de rezistenta organizata, colectiva, de clasa, a freelancer-ilor fata de aceste evolutii recente ale conditiei lor? La capatul unei indelungate – poate nu tocmai exhaustive – cercetari pe internet, am gasit un singur site in care sa pot inregistra rudimentele unei pozitii comune, principiale asupra acestui subiect. Astfel, conform site-ului 72 insider tips for elance writers, primele trei motive pentru care comunitatea freelancer-ilor ar trebui sa refuze cu orice pret acest program si acest nou contract de angajare ar fi, in ordine: pentru ca e „unreliable“, pentru ca „it puts your privacy at risk“ si, mai mult de-atât, pentru ca „it slows down your computer“. Cum se zice, nu e tragedie fara umbra farsei sale, iar sa vezi freelancer-ul purtând batalii pentru mai multa viata privata si extra-productivitate tocmai la locul de munca (pe care nu-l are), si in conditiile in care contradictiile sale decurg tocmai dintr-un exces de privatizare, de separare si expunere neputincioasa fata de piata, e ceva ce tine intr-adevar de rezerva inepuizabila de umor negru a istoriei. Cum ar zice Zizek, situatia e catastrofala, insa nu si serioasa.

Un comentariu pentru “Despre freelancer-i”

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper