Poetica restanta

Un articol de STEFAN BAGHIU

Emanuel Guralivu, un boxer cu pumnii fragili, Editura Charmides, Bistrita, 2012

 

„un boxer cu pumnii fragili“ este debutul în poezie al lui Emanuel Guralivu. Contextul literar al anului trecut este acum limpede: desi parea un an cucerit (chiar înainte de debut) de Radu Nitescu si Alex Vasies, ambii girati de prezenta la câteva cenacluri importante, publicarea în reviste si de aerul proaspat de care se tot vorbea cu numai un an înainte cu referire la Andrei Dósa si Matei Hutopila, aparitiile pe ultima suta de metri a unor volume ca „Epistola din Filipeni“ (Anatol Grosu) sau „Vântureasa de plastic“ (Marius Chivu) a determinat o rasturnare de situatie. Nu numai ca discutia literara a fost nevoita sa-si reevalueze tehnicile de ierarhizare (de a renunta la intuirea schimbarilor paradigmatice si de a înlocui speculatiile noutatii cu analiza singularitatii proiectelor – si nici macar, ci a coeziunii lor), dar a devenit tot mai clar faptul ca majoritatea debutantilor foarte tineri sufera de un complex textualist: inhibitiile în fata discursivitatii. Aceasta teama – rezultanta a politicii literare milenariste – a determinat ca discursul poetic de dupa 2010 sa fie tot mai eclectic, tot mai tehnicizat, tot mai obscur. Sugestia, decupajul frazelor, precautia si motivele discrete au luat locul marilor tensiuni, acoperind, de fapt, o mare criza tematica si existentiala. Revolta a devenit desueta, ontologia a trecut în domeniile stilisticii, iar poemul – ca formula compacta – a devenit extrem de accesibil.
Handicapul retinerii
În acest context apare Emanuel Guralivu. Desi nu este unul din exponentii „sustinuti“ ai literaturii tinere (termen alunecos prin caracterul slab al posibilitatilor sustinerii, ma refer doar la politicile autorilor pâna mai ieri „tineri“ care au început deja scouting-ul noii generatii), desi numele sau este inexistent în revistele literare si în discutia despre noul val (ea însasi înca o colectie brouillons), el nu iese cu nimic din aceasta logica tehnica. Bizara astfel aceasta comunicare a unui outsider cu poetica post-milenarista. Unul din exemplele cele mai apropiate de exercitiile din debutul lui Guralivu este chiar ultima carte a lui Dmitri Miticov, „Dmitri: uite viata“. Trauma paterna, decupajele cinematografice functionale (de exemplu, ceasca de cafea aburind – la Miticov vârtejul din ceasca – ca moment al declansarii crizei existentiale), cadrele largi si revenirile „limbo“, rememorarea, toate sunt note comune ale celor doi autori, astazi exemple perfecte pentru noile registre discrete, „occluded“.
Volumul „un boxer cu pumnii fragili“ începe cu câteva scene pluviale: „calatorim cu geamurile aburite într-un 41/ gata sa explodeze la orice frâna. afara/ în realitatea orasului ploua marunt si/ apasat ca o cearta veche pe care/ ti-o amintesti acum/ când nedormit/ ai lasat garda jos.“, „ploua de câteva ore si ploaia ne-a înghesuit pe toti/ în statii si apoi în autobuze. împins în mirosul/ hainelor ude ma agat de refuzul tau“. Era clara înca din titlu miza metaforica a poetului. Era clar ca vom întâlni în interiorul volumului aceste suspendari ale meditatiei stilizate si apretate pâna la tautologie. Nu deranjeaza atât de mult însa aceste momente atâta timp, cât contextul poemului le plaseaza ca pe niste exagerari necesare ale discursului, dupa cum observam în exemplele de mai sus. Ciudat însa este faptul ca aceste constructii nu raspund mereu unei nevoi de gradatie obisnuita. Mai mult chiar, ele sunt puncte în care, poemul dus la extreme înca de la mijloc, genereaza anti-climax-uri fara efect (involuntare – pentru ca e greu de crezut ca poetul îsi dezafecteaza constient poemele, chiar folosind aceasta logica a discretiei). Astfel, finalurile sunt constructii ciudate, incoerente, deseori fortari ale expresivitatii si ale conditiei naturale (pâna atunci) a discursului: „verdele asta e un vin tare/ ascunde o calatorie“, „n-avem harta pentru noi viata e/ un pepene rosu mâncat/ pe marginea drumului/ deseori ploaia merge/ înaintea noastra“. De aceea, secventele bine decupate si efectele dozate cu precizia unui poet deja matur nu reusesc sa iasa la suprafata decât ca exceptii: „tot ce vine pe urma/ e mai blând/ chiar si batrânetea/ cu nesiguranta ei“.
Daca la început vorbeam despre o maniera costisitoare a câtorva poeti tineri de a-si potenta tonul propriu si de handicapul retinerii, iata un alt mare dezavantaj al primelor încercari: gestionarea volumului per ansamblu. Desi aceasta este o problema care nu-i ocoleste nici pe autorii deja consacrati (si toate literaturile platesc tribut antologarilor nimerite din acest punct de vedere), aerul eterogen a devenit în ultimii ani o problema pentru proiectele de debut. În afara de scrierile unor Matei Hutopila, Anatol Grosu, Marius Chivu etc., restul volumelor dau numai impresia unei fascinatii teribile fata de formula poetica si nu a controlului (ceva ce ar putea fi confundat pe buna dreptate cu inteligenta creatoare – în adevaratul sens al cuvântului). În cazul lui Guralivu, „un boxer cu pumnii fragili“ este o carte scrisa tensionat, întesata de momente puternice, însa lectura ei lasa impresia unei fenomenologii aleatorii si a unui text solutionat la prima mâna. Astfel, poemele de atmosfera si cele confesive ramân doar fundalul (pacat!) pentru artificiile pseudo-salvatoare (iarna din interior vs. iarna din exterior, ploaia din interior vs. ploaia din exterior etc.): „ma uit în jur ca si cum s-ar face lumina/ cât de curând. îti spun: folosesc multe/ cuvinte pentru ca revelatiile sunt putine./ aburul iese din mine încâlcindu-ma în/ funiile lui. ninsoarea prin care ma misc ca/ un boxer cu pumnii fragili e venita din/ copilaria mea“.
Slagare tarkovskiene
Apoi, ars poetica salutara la început („înghesuit în stupul farurilor/ nu mai gasesc puterea sau/ macar ironia care sa ma scoata.“) devine o nota facila odata cu lamentarea, desigur, în fata poeziei. Nu ca autorul damnat care se plânge de conditia sa si de insuficientele sale în fata propriei creatii ar fi un motiv deja saturat (chiar si douamiistii o practica înca elegant – ma refer la ultimele volume ale lui Radu Vancu, Stefan Manasia, Dan Sociu, Claudiu Komartin etc.), dar ele sunt în spatiul poetic al lui Emanuel Guralivu niste elemente straine anti-personalismului initial: „poezia e de vina. ea mi-a tinut loc de femeie. de tigara./ de alcool. de viata. sunt un paianjen cârpit la repezeala/ în pielea tatei. ca o decoratie îi stau pe piept în stânga.“. Iar poeme foarte bune precum „celalalt mal“ (care anunta o serie meta-cinematografica numita sugestiv „tarkovski“) sunt stricate de finalul pretentios: „în jur tangoul deseneaza lungi/ repetitii/ miscari tot mai/ adânci// nimic nu e simplu între noi/ încet ca filmat de wong kar-wai// în noaptea asta de septembrie/ greierii sunt un sânge clocotitor“, „pe atunci/ ploaia era singura femeie pentru mine“. Cât despre ciclul „tarkovski“, aici încercarea referentiala bate calitatea realizarilor: inspirate (într-un fel, sugestiv) de câteva slagare tarkovskiene, poemele se pot baza exclusiv pe aceste legaturi culturale pentru a supravietui testului literar. E ca si cum autorul, impulsionat de aerul matusalemic al regizoului rus a pierdut – pentru un ciclu – controlul si s-a aruncat, blindfold, în aceste reciclari inactive: „duminici roase de molii./ le îmbraci pâna-ti intra/ sub piele. s…t urla soarelui/ ca e mormânt/ si-nchide apoi/ fereastra.“, „trenul cu ploile înauntru strabate/ noaptea ca un cutit de jertfa// curând ne vor taia/ cordonul ombilical“.
Cazul lui Emanuel Guralivu este bizar: necunoscut lumii literare, desi perfect integrabil, el confirma o (aproape) regula a debutului. Incongruentele, exagerarile si incoerenta ascund un poet care dispune de o constiinta ontologica atât de rara. Mare pacat, pentru ca declaratia sa intra-textuala („voi ramâne un sedus.“) ar functiona mai bine în afara registrelor fortate pe care le testeaza momentan, dintr-o convingere nefasta (sau dintr-o inertie subconstienta) a importantei literaturizarii.

2 comentarii pentru “Poetica restanta”

  1. decembrie 12, 2013 la 5:21 pm

    toate bune şi frumoase, numai că e a doua carte a lui Guralivu…

  2. decembrie 13, 2013 la 12:29 pm

    ups. am aflat acum. distributia slaba si lipsa discutiei nu sunt scuze, dar cam asta am patit

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper