Martor ocular

Un articol de GEORGE NEAGOE

Constantin Eretescu, Jurnal de exil: 1995-2004, vol. 1. Turnul de veghe, prefata de Mircea Anghelescu, Bucuresti, Editura Vremea, 2013, 480 pag.

 

Un pact de lectura stabilit cu memorialistica româneasca despre comunism, de la N. Steinhardt si Ion Ioanid pâna la Ion Ianosi si Paul Cornea, este luciditatea. A surprinde (in)umanitatea de atunci, a masura pâna si vaselina care ungea mecanismul represiv, a detecta motivele (in)adaptarii, a renunta la viziunile reductioniste reprezinta forme consistente de relief pe harta trecutului. Totusi, observatiile chirurgicale, îndreptatite, au scazut vigilenta cititorilor asupra prezentului.
Lumea în care am intrat, dupa 1989, ne-a înghitit. Nu ne-a digerat înca. Acum asteptam. Asteptam sa depasim criza. Sa trecem de tranzitie. Sa se democratizeze societatea. Când, de fapt, normele s-au schimbat. Normale tind sa fie avaria statului si crisparea cetateanului. Prin urmare, scenariile populiste se plimba în voie. Dusmanii tarii revin în centrul discursului public. De aceea, masurile de protectie si paza se impun. Un român crescut si instruit în comunism nu prea pricepe asa ceva. Gândirea maniheista, specifica oricarui regim autoritar, l-a deprins cu ideea ca lucrurile promise de adversarii din exterior ai dictaturii ar fi si adevarate, si neaparat pozitive. Înlaturarea totalitarismului de stânga a impus marota integrarii euroatlantice. Spiritul critic s-a interogat rareori în legatura cu occidentalizarea României. De la dihotomia socialism-capitalism, conotata, în blocul de influenta sovietica, în parametrii „bun“ vs. „rau“, ajungem, de vreo doua decenii, la perspectiva unilaterala despre politica. E clar ca nu românii au dat tonul acestei orientari. De asemenea, mi se pare evident ca noi, în majoritatea covârsitoare, nu avem perceptia procesului în care ne aflam.
Intrusul
Dar un intelectual stabilit în Statele Unite ale Americii poate întelege ce se întâmpla. Constantin Eretescu dispune de mobilitatea necesara sa-si schimbe privirea între dreapta si stânga mapamondului. În stratul cel mai polemic al „Jurnalului de exil: 1995-2004“, reputatul cercetator analizeaza fara menajamente conditia emigrantului si metodele de controlare a populatiei. Plecat în 1980 spre tara de adoptie, diaristul îsi da seama de statutul sau incert sub aspect cetatenesc. Chestiunea se întrezarea în „Pensiunea Dina“ (1984, 1995). Dorind sa scape de constrângerile comunismului, Constantin Eretescu se trezeste marginalizat de lumea asa-zis democratica, fiind „adapostit“, în asteptarea vizei, într-un lagar de azilanti.
„Turnul de veghe“, subtitlul volumului aparut anul acesta, indica ipostaza claustratului, a izolatului, a celui stigmatizat de catre colectivitate. Situat aparent într-un spatiu privilegiat – al observatorului ocrotit – diaristul sta treaz, obisnuit sa nu-si depaseasca postura de paria. Exilat din cauze politice, dorind sa se bucure de libertatea de opinie, Constantin Eretescu sesizeaza ca ostilitatea democratica se manifesta prin tolerarea metecilor. Acomodarea cu mentalitatea cu nord-americana din Noua Anglie, dominata de metropola Boston si de Universitatea Harvard, nu echivaleaza cu integrarea în comunitate. Refuzul este ambiguu. Contactele cu americanul neaos, crescut în rigoarea (neo)protestanta îi arata ca, desi statul l-a acceptat, garantându-i drepturi integrale, nativii îl exclud. E drept ca nici intrusul nu-si da silinta sa fie asimilat: „Îti spun eu care e deosebirea dintre un american si un neamerican. Americanul nu-ti va pune niciodata gunoiul la marginea trotuarului în ajunul unei zile de sarbatoare. Fiindca în aceste zile nu vine niciodata masina sa le ridice. Asta le-a intrat în cap odata cu laptele pe care l-au supt. Inutil sa spun ca aseara am scos gunoiul si l-am pus în fata casei. Va sta acolo pâna marti. Într-un rând, am facut o plimbare în lungul strazii sa vad cine mai facuse ca mine. Chinezul din colt si rusii de peste drum. Cred ca trebuie sa constituim pentru americanii adevarati o constanta sursa de iritare. Nimic nu poate fi mai suparator pentru un popor ca desconsiderarea momentelor lui de sacralitate. E un gest neînsemnat, desigur, si involuntar care poate stârni multe animozitati“ (p. 20). Inadaptarea îl transforma într-un fel de apatrid.
Glasul autocoercitiv îi apartine specialistului antropolog, cadru universitar, care se desparte de locuitorul din Rhode Island, platitor de taxe si participant la alegeri, în calitate de votant. Totodata, se aude si vocea bagatelizarii, a persoanei detasate de tabieturi, a minoritatii care stie ca, indiferent de cauze, se vede nevoita sa camufleze în cetate. Oricum, Constantin Eretescu din 1995 pâna în 2004 intuieste ca nu s-a apropiat de gazda cât de cât binevoitoare, însa nu amabila, si ca s-a rupt definitiv de Bucuresti, ostil pâna în 1989, neinteresa(n)t dupa Revolutie: „Am mers fara tinta printr-un oras care, ma tem, s-a înstrainat de mine. Ma întreb daca mai are rost încapatânarea de A reveni în acelasi loc, mereu mai îndepartat, an dupa an“ (p. 359).
Propaganda si securitate
Una dintre preocuparile de capatâi ale intelectualului exilat în regiuni incerte tine de manipularea maselor. Varianta cea mai eficienta de control si de excludere a indivizilor incompatibili este reglementarea vietii publice. Fiecarui eveniment disturbator îi corespunde o solutie unica, unanim consimtita. Interogatia individuala si rumoarea grupuletului nu se încadreaza în tipicul establishment-ului. Un accident de circulatie, între un autobuz si un autoturism, se rezolva, pentru ca asa trebuie. Impersonalitatea si indiferenta celor implicati stânjeneste, stinghereste, sâcâie. Comparatia cu imaginarul achizitionat acasa impune animarea momentului: „Soferul a ridicat receptorul pe care-l are la bord, a telefonat la politie, dupa care a scos din servieta ziarul si s-a apucat sa-l citeasca. Pasagerii, eram vreo zece, au ramas pe scaunele lor. Nu s-a clintit din loc nici macar unul. Nu a fost un singur schimb de replici. Un comentariu. Ma uitam la toata aceasta scena cu teama. Era pentru prima data când vedeam Noua Anglie asa cum este ea. M-am gândit atunci cum ar fi fost daca scena s-ar fi petrecut la Bucuresti, unde am asistat în diverse împrejurari la ciocniri si accidente de tot soiul. Doamne, Dumnezeule mare! Cum s-ar fi înjurat de frumos amândoi soferii, cum s-ar fi apucat de reverele hainelor, cum s-ar fi împartit pasagerii în doua tabere, cum s-ar fi coalizat cu totii împotriva politiei. Ce tipete s-ar fi auzit! Ce înjuraturi! Am avut atunci un fel de viziune cu vieti paralele.// Toata afacerea n-a durat mai mult de cinci minute. Politiei nu i-a trebuit decât un minut ca sa înteleaga ce s-a petrecut, dupa care traficul a fost reluat.// Pe când plecam mai departe, nu stiam unde mi-ar fi placut mai mult sa traiesc. Cred ca de atunci Noua Anglie îmi inspira frica“ (p. 38-39). Lipsa de reactie insinueaza ipoteza dependentei de autoritatea paternalista, de omnipotentul „Big Brother“, ascuns sub termenul neutru de „sistem“.
Constantin Eretescu sesizeaza ca, fara un inamic ideologic, tema apararii democratiei preia postulatele staliniste ale luptei pentru pace. Aparatul de îndoctrinare functioneaza în scopul de a le demonstra telespectatorilor ca orice decizie radicala se potriveste opticii referitoare la interventia indispensabila, aplicata în urgentele cotidiene. Propaganda si dezinformarea au de gestionat un colos militarizat, care, lasat în depozit, rugineste. Razboiul – cel împotriva Irakului (2003) – constituie prilej de datorie si de fiesta. Misiunea porneste cu lozinca privind linistirea spiritelor fundamentaliste. Documentarele îl elogiaza pe soldatul american eliberator, filmat când fraternizeaza cu oropsitii conflagratiei. Deviza acestei societati ar fi „supraveghere si show“, deoarece se spune ca ar exista surplus de pâine: „Hotarât lucru, disparitia URSS a avut efect contrare celor scontate. Democratia nu a patruns în lumea est-europeana sau în fosta URSS, iar cuceririle democratice ale Vestului sunt primejduite de absenta unei puteri opuse. Statele Unite preiau toate caracteristicile statului totalitar: cenzura, partidul unic întotdeauna principial, dârz, victorios în toate actiunile, în frunte cu conducatorul lui, manipularea mass-media, nationalismul desantat, mari ceremoniale patriotice, cu imn, drapele, cântari cuvântari“ (p. 337).
Cu „Jurnal de exil: 1995-2002“, Constantin Eretescu elideaza o seama de clisee de perceptie. Scrutând lumea cu 3 perechi incongruente de ochelari (a esticului educat în comunism, a cetateanului american, a sociologului), diaristul ofera diagnosticul corect despre momentul pe care îl traim. Plutocratia nu tine seama de stânga sau de dreapta. Banul loveste în orice directie. Confisca si apoi se dispenseaza.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper