Harta si teritoriul

Un articol de GEORGE NEAGOE

Mariana Gorczyca, Parcurs, Cluj-Napoca, Editura Eikon, 2013, 194 pag.

 

Romanul Marianei Gorczyca – „Parcurs“ – este o minunatie. Ingrijit, curat, infiletat, textul se defineste prin meticulozitate. Scris din perspectiva distorsiunii si a dislocarii spatio-temporale, seamana cu jumatatile unui medalion care, imbucate, recupereaza obiectul, pastrând discreta linie de demarcatie intre piese. Acolo, in zgârietura de neinlaturat, doar de fatuit, se adapostesc explicatiile si, bineinteles, fictiunea. Volumul se apropie si de o harta impartita in doua, care, lipite cu scotch, capata semnificatii nespecifice. Reunirea fragmentelor nu reconstituie neaparat unitatea, deoarece, desi transparenta, banda adeziva imprima hârtiei un relief strain. Astfel, mapa nu mai reprezinta exclusiv teritoriul.
Firul Ariadnei
Cartea cuprinde 18 capitole, alternând planul prezentului (reportajul despre Mastersul de golf de la Augusta-Transilvania) cu perspectiva trecutului neconsemnat nicaieri (drumul romanilor spre Dacia din 101). De altfel, partitiile respecta numarul cupelor unui teren de golf. Traseul crescator, de la 1 la 18, intreprins de Abe Lucas, campionul român cel mai titrat, alaturi de Issac Oidsu istetul sau caddy (sa-i zicem, vulgarizând deocamdata, ingrijitorul croselor) nu este nici rectiliniu, nici vectorial. Pistele se onduleaza, fara a se incâlci. In acest mic câmp de lupta, Abe Lucas fiind cavalerul, condotierul, iar Issac Oidsu, scutierul, valetul, se desira firul Ariadnei. Cine alege sa-l urmareasca va sfârsi hoinarind neinsotit, ca baietelul din povestirea lui Mircea Nedelciu – „O cautare in zapada“ –, care, cu toate ca pierde mingea albastra prin nameti (aluzie la scrisul cu cerneala pe hârtia alba), nu inceteaza sa mearga – nu sa inainteze! – dupa ea: „Ultima minge pe terenul de practice inainte de a se indrepta spre Runda Finala. Issac lua din mâna lui Lucas driverul si, fara sa-l priveasca, ii returna ceva ce Lucas ii pasase de mult: «Alearga singur. Nu te lua la intrecere cu nimeni»“ (p. 175).
Prin atâtea perimetre, aparent labirintice, calea salvatoare va fi identificata. Iesirea din text coincide cu moartea, tinând cont de faptul ca asa s-a nascut literatura, ca diversiune fata de scurgerea timpului. Splendoarea tivita de Mariana Gorczyca provine din lejeritatea de a revalida ideea de sens al vietii, uzând fluxul constientei (al luciditatii) si mixajul potolit textualist. Maiestria detaliului si a (re)asamblarii cartografice reiese din disimularea amneziei si din stimularea anamnezei. Traversarea spatiului nu atrage dupa sine depasirea si/ sau evitarea tuturor obstacolelor. Vieti paralele se deruleaza in alte vremuri si in alte directii. Uneori se desprind similitudini izbitoare. Ceea ce le aproprie pâna la suprapunere este calatoria, dupa cum pe adolescentul Issac il atentioneaza viitoarea lui amanta, Paula Zara (poreclita Pazza): „O sa vezi, traseele de golf presupun drumuri de facut inainte si inapoi. Impresia ta este ca mergi doar inainte. Dar o sa vezi, fiindca se da startul de pe mai multe cupe, in timp ce flightul nostru merge intr-un sens, pe lânga noi a trecut sau va trece alt flight, in celalalt sens“ (p. 55-56). Nu conteaza cum, toti concurentii vor intreprinde ultimul asalt la cupa 18.
O mica nelamurire. De ce prozatoarea isi destainuie instrumentele de lucru, marturisind ca personajul-raisonneur din România postdecembrista, Issac Oidsu, s-a nascut prin anagramarea numelui istoricului roman, Dio Cassius, cronicarul campaniilor conduse de Traian in Dacia intre 101-102 si 105-106? Desigur, cei doi rimeaza si ritmeaza romanul. Unul scrie, prin natura si cultura profesiei. Celalalt asculta, inregistreaza si invata sa asimileze evenimentele, datorita pasiunii. Confesiunea din „Cuvântul inainte“ se numara printre putinele greseli ale prozatoarei. Excesiv entuziasmata de volum, Mariana Gorczyca isi destainuie reteta, derapând catre ostentatie. Riscul ar fi sa primim un colet cu placi si cu instructiunile de insurubare. Mentinerea secretului onomastic facea romanul mai subtil, mai ingenios si mai atractiv. Poate ca masurile de precautie nu sunt neavenite. Ma gândesc la o nada, spre care sa se repeada pescarii lihniti. Consultând „Bibliografia“ din final, asezata ca sa ne convinga de autenticitatea livrescului, ne izbeste tocmai absenta carturarului roman. Asadar, el nu a fost citit de-a dreptul sau prelucrat, ci numai „citat“, imaginat.
Roman strategic
„Parcurs“ se impune si prin strategiile intrebuintate. Razboiul si golful au in comun obiectivul cuceririi. Terenul de joc intra sub stapânire daca se ridica steagurile pentru a introduce mingea in fiecare dintre cele 18 cupe. Asediatorii iau in posesie cetatea daca inlatura drapelul-gazda, asezându-l in loc pe al lor. Totusi, factologia nu se respecta. Legiunile romane ajung la granita Dunarii si planifica sa invadeze tinutul, primind semnele divine ca vor izbândi. Aici se opreste cronologia din 101. Stim ca regiuni ale Daciei vor fi incorporate de Imperiu abia in 106. Mândru de propria romanitate, cititorul ar tinde sa supraliciteze actiunea. Dio Cassius nu purcede pâna la victoria finala. Se multumeste, prin vocea povestitorului omniscient, sa anticipeze, dar sa si amâne deznodamântul. Frustrarea de sens se instaleaza cu mare seninatate auctoriala. Arcul narativ este amintirea lui Issac despre orele de istorie din gimnaziu, având in centru „Razboiul din anii 101-102“ (capitolul 1, p. 21). Imediat, in capitolul 2 intra in scena Dio Cassius, aflat la Roma in primul an din secolul al II-lea. Simetrii evidente intâlnim si intre capitolele 5 si 6 (un profesor universitar de istorie vorbeste, iar Issac isi inchipuie frânturi din peripetiile convoiului militar roman).
Nici prezentul nu se desfasoara dupa dorinta publicului. Desi Abe Lucas se descurca impecabil, indeplinindu-si obiectivul la ultima sesiune, nu avem certitudinea ca a obtinut trofeul, deoarece in penultima zi a competitiei era la egalitate cu inca doi competitori. Iar despre performantele lor nu primim informatii suplimentare. In consecinta, personajele circula in bucle haotice. Abe Lucas ramâne captiv acelorasi „incolacite ceasuri“, ca drumetul din „Nastratin Hogea la Isarlâk“ (Ion Barbu): „Ochii i se lipira de alternanta alb-negru a pantofilor sai. I se intâmpla pentru prima data. «Hai, Lucas! Trece timpul. Atinge!» – il auzi pe Issac ca si cum ar fi avut vata in urechi. Timpul? Dar ce? Cautau vreo minge ajunsa printre copaci? Numai atunci când cauti, timpul este limitat. In sfârsit, atinse. Mingea se rostogoli mai intâi incet, apoi prinse o viteza neplanificata incât Lucas crezu ca o sa treaca pe lânga. Dar, nu. Ajunsa pe buza gaurii, mingea se opri putin intr-o ezitare provocator tandra ce ii paru lui Issac o eternitate, dupa care pica cu un zgomot ciudat de parca acea cupa 18 ar fi fost mai adânca decât normal. Aplauze in fundal. Senzatie de ameteala. Un pusti scapat de sub supraveghere se indreapta cu mânutele intinse spre el. Ii oferi mingea dupa care isi privi ceasul rotund de pe mâna. Rolexul lui personalizat de catre sponsor. Ciudat, dar nu-i mai arata ora“ (p. 177). Istoria participa, la rândul ei, la polifonia si la complementaritatile cartii. Mai mult, Abe Lucas traieste cât se plimba pe suprafata de joc. Daca Dio Cassius si Issac Oidsu sunt siamezi, atunci si tânarul caddy ajunge sfetnicul intelept si chiar mentorul patronului sau. Drept urmare, avertismentul lui Issac se legifereaza. Lucas va disparea imediat ce secondantul va tacea. In plus, ar fi si sugestia ca viata jucatorului se curma subit, din pricina deficientelor cardiace, insinuate de câteva ori pe durata turneului.
Macheta si monumentul
Oricum ar sta lucrurile, capitolul 18 conoteaza, ca si celelalte, preferinta pentru fixarea unor rapoarte concludente intre monument si macheta. Romanitatea (mostenirea codurilor idiomatice si de ospitalitate, historia magistra vitae, universalismul, preferinta pentru comunitatile bazate pe cetatenie, nu pe nationalitate) se observa in fiecare incheietura a personajelor. Tatal (Traian) si mama (Emilia) lui Issac se duc sa munceasca in Italia, ca si cum s-ar intoarce la origini. Paula Zara studiaza italiana la liceu. Abe Lucas i se adreseaza iubitei cu diminutivul Ramo (anagrama a capitalei Italiei), ambetându-se dupa ea in Cetatea Eterna, intr-o excursie, pe când Ramona Man, ghid turistic, le dadea amanunte despre Columna lui Traian.
Cultul capodoperelor contribuie la stabilirea relatiilor compozitionale. Unul dintre trucurile cu frecventa ridicata in „Parcurs“ provine din romanul „Ulise“ (James Joyce). Cadrul si personajul supus analizei sunt fixate de catre naratorul omniscient, care mentioneaza si cauzele declansarii memoriei afective. Dupa relatarea câtorva secvente, de parca ne-am uita direct in cutia craniana a pacientului literar, acesta din urma intervine autoscopic, ca si cum ar smulge microfonul din mâna impostorului atoatestiutor. Exemplul construit cu minutiozitate clinica este vizita Emiliei la spitalul unde mama Ipa, bunica lui Issac, se afla internata: „De pe marginea patului, se uita la trupul acela chinuit si incerca sa scormoneasca prin amintiri imagini ale mamei ei. Se uita la sângele inchegat si prima ei menstruatie ii veni in minte. Avea 12 ani. Maica-sa nu o pregatise intr-un fel anume. Aflase de la ea doar ca la un moment dat o sa-i vina. Când s-a trezit intr-o zi pe la amiaza cu sânge pe chilotei era singura acasa. (…) A deschis televizorul nou cumparat si s-a uitat la aselenizarea lui Apollo 11. A mai stat pâna ce primul cosmonaut a saltat de câteva ori, dupa care Emilia a iesit pe ulita, la prieteni. Numai ca pasii ei mici, aproape târsiti, vor fi avut maretie numai in actul transformarii ei in femeie (…) Am intrat apoi in casa, am dat drumul la televizor unde un barbat care se numea parca Hobana comenta pasul urias pentru omenire ce tocmai fusese facut la televizor“ (p. 131-132).
„Parcurs“ de Mariana Gorczyca fascineaza prin stiinta de a transforma joaca in joc. Un joc in care nodul gordian nu poate fi taiat, pentru ca nu e de gasit.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper