Centenarul Marelui Razboi

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Anul 2014 va fi anul centenarului Marelui Razboi, cum a fost numitã conflagratia mondiala din 1914-1918. Ce vom comemora? Suferintele, sacrificiile, jertfele? Desigur, toate acestea. Doar cã va trebui sã se admitã cã suferintele, sacrificiile, jertfele nu veneau dintr-o fatalitate imanentã sau una istoricã, ci dintr-una politicã si economicã. Asasinarea în Bosnia, la Saraevo, la 28 iunie 1914, a mostenitorului tronului Austro-Ungariei, arhiducele Franz-Ferdinand, a fost pretext, nu cauzã. Dupã rãzboiul franco-german din 1870-71, revansismul a fost exacerbat, au fost constituite noi aliante politice în conditiile în care, devenitã mare putere industrialã, Germania se manifesta mult prea amenintãtor ca rivalã a Frantei si a Angliei, acesteia din urmã încercând sã-i exploateze declinul în care intrase. Ciocnirea marilor puteri ale momentului nu mai putea fi evitatã. Prin rãzboi, Imperiul Austro-ungar, un conglomerat artificial de minoritãti, a sperat la încã o sansã de supravietuire. Cel tarist a încercat sã foloseascã împrejurãrile pentru gãsirea unor solutii de conservare si – vremurile o impuneau – sã stãvileascã miscãrile revolutionare. Dupã abilul Bismark, obsesia Germaniei sub Wilhelm al II-lea era sã devinã cea mai mare putere militarã terestrã si navalã.
J.W. Gerard, ambasadorul american la Berlin, scria la 3 august 1915: Cancelarul nu mai este în toate mintile, fãrã doar si poate. Sustine cã invazia Belgiei este inevitabilã, cã Germania n-avea cum sã evite violarea dreptului international” (Charles Zorgbibe în „Wilson, Un cruciat la Casa Albã”). Franta credea cã, printr-un nou rãzboi, poate repara mãcar umilinta de a-l fi pierdut pe cel cu Prusia din 1870-71. Marea Britanie vedea în ascensiunea puterii militare germane o amenintare directã. Acesta este un tablou sumar al rivalitãtilor care sfâsiau Europa la început de secol XX.
De la certitudinea rãzboiului la incertitudinea pãcii
În acest cerc pot fi gãsite cauzele si argumentele pentru declansarea rãzboiului. Sã-i vedem, însã, efectele. Cea mai importantã consecintã a acestui prim rãzboi mondial este disparitia marilor imperii: cel tarist, al Romanovilor, în octombrie-noiembrie 1917, cel austro-ungar, al Habsburgilor, în 1918, cel otoman, în 1922. Cel britanic, ca si cel francez de altfel, mor mai lent. La fel de importantã este si victoria popoarelor din Europa care si-au constituit state nationale. Învinse, Germania si Italia vor trãi greu sentimentul umilintei si vor folosi scurta perioadã de pace, de numai douã decenii, pentru a-si pregãti revansa. Dar cea mai relevantã dintre consecinte se va produce pe plan mondial: în timp ce Europa intrã în declin, Statele Unite ies din izolationism si devin putere incontestabilã a lumii. Cu incomensurabile efecte pe plan european se va dovedi cât de curând si victoria revolutiei bolsevice din Rusia taristã. Dezmembrat, Imperiul tarist se va regenera prin forta unui nou tip de regim politic: comunismul. În urmã rãmâneau mortii: 1.900.000 de germani, 1.700.000 de rusi, 1.400.000 de francezi, 1.000.000 de cetãteni ai Imperiului Austro-ungar, 760.000 de britanici, sute de mii de români, polonezi, cehi, slovaci, sârbi etc. Si 20 de milioane de rãniti.
Primul Rãzboi Mondial se înscrie în sirul fãrã de sfârsit al conflictelor dezastruoase si inutile din istoria civilizatiei omenirii. Învingãtorii din 1918 nu au fost capabili sã organizeze pacea, Societatea Natiunilor creatã în perioada imediat urmãtoare va sfârsi într-un ineficient, altfel spectaculos, exercitiu de diplomatie.
Lansatã la Paris, încã de la 7 noiembrie, de cãtre presedintele François Hollande, initiativa centenarului va avea multe merite. Sã-i anticipãm unul, pe cel de a deschide o dezbatere serioasã pe marginea rãzboiului. Care sunt ratiunile atâtor noi conflicte militare? Iatã o întrebare posibilã ce poate fi pusã, pe bunã dreptate, chiar initiatorilor comemorãrii Marelui Rãzboi. Din incertitudinea pãcii s-a intrat în certitudinea rãzboiului. Astãzi, rãzboaiele din Afganistan, Irak si Libia nu sunt închise; în Siria, Mali, Republica Centrafricanã s-au deschis alte fronturi; popoarele din Ucraina, Thailanda, Irak, Egipt întâmpinã Anul Nou cu violente de stradã inimaginabile. Nu am iesit din veacul violentei. Cinismul celor care se aflã în spatele oricãrui conflict ne obligã sã-i suportãm tragismul chiar si când nu suntem direct implicati. Rãzboiul a devenit spectacol, trãit în timp real prin televiziune, de oricare fiintã a acestui pãmânt. Un cinism cãruia trebuie sã-i adãugãm demagogia din spatele rãzboiului, a cãrei subtilitate nu este usor de sesizat. Interventiile militare, când nu sunt deghizate în haina apãrãrii „intereselor” nationale sau de stat, sunt ambalate în aura apãrãrii valorilor democratiei si a drepturilor omului. Stiu cum îmi va fi luatã aceastã opinie. Dar întreb: cu ce sunt mai de pret valorile democratiei si ale drepturile omului în statele bogate în resurse decât aceleasi valori în tãrile strivite de sãrãcie si lipsite de resurse?
Si, totusi, se cuvine sã comemorãm dezastrul, suferintele si umilintele aduse de tragedia Marelui Rãzboi. Presedintele Frantei, François Hollande, va fi avut si motive personale (scãderea dramaticã de popularitate, insuccese pe planul onorãrii promisiunilor electorale) pentru lansarea precipitatã a initiativei centenarului. Dar initiativa lui poate oferi, în primul rând, ocazia unei reflectii serioase asupra nevoii de pace. Hollande a evocat perspectiva unor manifestãri de „unitate nationalã” în spiritul valorilor Republicii Franceze, pentru întãrirea unitãtii Europei, singura care poate garanta solidaritatea si pacea… Aceastã sãrbãtoare nationalã va fi ineditã, pentru cã va fi internationalã, „o mare manifestare pentru pace”.
Este de asteptat cã nu numai francezii sã sãrbãtoreascã centenarul Marelui Rãzboi. Rusii vor defila în Piata Rosie, socotindu-l o rãscruce a imperiului lor; nemtii si italienii îl vor accepta mâhniti ca eveniment istoric; ungurii vor blestema Tratatul de la Trianon, asa cum o fac de decenii. Cu realã îndreptãtire îl vor comemora popoarele care si-au gãsit, prin sacrificii, izbãvirea lor nationalã: românii, sârbii, cehii, slovacii, chiar si ungurii si austriecii. Deocamdatã stim cã la 3 august 2014 va fi comemoratã declaratia de rãzboi a Germaniei înaintatã Frantei, în prezenta presedintilor celor douã state. În septembrie 2014, vor fi manifestãri la Verdun, iar la 11 noiembrie va fi inaugurat un Memorial la Notre-Dame-de-Lorette în care vor fi înscrise în semn de omagiu, în ordine alfabeticã, indiferent de nationalitate, numele combatantilor din rãzboi. Bine ar fi, mã bucur eu dinainte, sã-si gãseascã loc toate cele opt milioane de soldati si ofiteri ucisi de gloante, de foame si de ger. Dacã pot sã previn o eventualã eroare, as vrea sã amintesc cã pe pãmântul Frantei au luptat si soldati români. Osemintele lor se aflã în cimitirele de la Haguenau, Dieuse si Suoltzmatt.
Datoria de a nu ne uita eroii
Avem si noi datoriile noastre. În 1917 eroii nosti au salvat tara de la dezastru si în 1918 au consfintit prin lupte întregirea României Mari. Despre faptele lor de arme vorbesc statuile soldatului necunoscut aflate în rãspântiile a mii de sate românesti. Aici, însã, vreau sã aduc în discutie soarta ingratã a uneia dintre mãrturiile luptelor duse de armata românã: Monumentul eroilor din arma geniului – Leul. Acesta si Statuia Aviatorilor sunt cele mai frumoase ansambluri monumentale ale Bucurestilor si, alãturi de Ansamblul lui Brâncusi de la Târgu Jiu, constituie unul dintre înãltãtoarele omagii aduse mortilor nostri în rãzboaie. Din pãcate, strivit de o solutie edilitarã dintre cele mai nefericite, Monumentul de la Leu pare acum mai degrabã simbol al unei vinovãtii. Din acel colt întunecat si meschin, glasul peste timp al celor care au contribuit la fãurirea României Mari nu se mai aude. Si este doar peste drum de Palatul prezidential de la Cotroceni! Noroc cã pe soclul lui încã mai putem citi: „Spuneti generatiilor viitoare cã noi am fãcut suprema jertfã pe câmpurile de bãtaie pentru întregirea neamului”.

Ceea ce pentru francezi reprezintã „Grande Guerre”, românii numesc simplu, fãrã emfazã: Rãzboiul pentru întregirea neamului.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper