Aurul si democratia

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Aleg sa închei anul cu un subiect care ne rascoleste puternic dupa o experienta suficient de consistenta de democratie noua: legatura istorica dintre resursele naturale si regimurile politice. Tema mi se pare potrivita framântarilor de azi ale românilor, treziti într-o realitate pe care nu o mai înteleg si împotriva careia încearca sa se întoarca. Spre ce? Aici ramâne de discutat. O constatare pe care mi-o îngadui ca prolog la subiectul ales este ca, pe masura ce-i cunoastem mai bine natura fiintei sale istorice, ne convingem ca românul intervine moderat în acomodarea sa la Timp. Daca nu suntem – fie si involuntar – nedrepti, putem accepta ca, în perioade extinse, românul si-a contemplat îngaduitor propria soarta si a rupt ritmul doar în situatii-limita: agresiuni din afara sau prabusirea conditiei existentiale la nivel de individ, de colectivitate, de popor.
Beethoven si viitorul
Într-un fel, revolta de azi a tinerei generatii fata de proiectul Rosia Montana ar putea fi o noua rupere de ritm. Treziti ca au ajuns sa nu mai dispuna de ceea ce le apartine, adica de avutia pamântului lor, tinerii au realizat ca li s-a ipotecat viitorul. Pentru prezent au avut destule rezerve de toleranta – demonstrantii nu au revendicari sociale sau materiale – dar pentru viitor se vede ca nu mai au. Nu este România raiul pentru poporul ei, dar nici nu trebuie sa ajunga un iad. Cam asa suna mesajul celor care ascultau concertele improvizate în Piata Universitatii cu muzica de Beethoven. Manifestantii nu mai vin cu doine de jale pentru ca amatorii de discreditare sa-i socoteasca mioritici. Si-au construit mesajul nu pe revendicari imediate, ci pe constructii de viitor. Desi erau cât se poate de îndreptatiti, ei nu s-au revoltat pentru austeritate cum au facut-o grecii, spaniolii, italienii, portughezii, chiar si francezii. Nu s-au revoltat nici când le-a fost limpede ca austeritatea vine dupa mari escrocherii si jafuri bancare. Au contemplat cu dezamagire visul european în care îsi pusesera atâtea sperante. Au iesit, însa, din „vechea intuitie a destinului“ (C. Radulescu-Motru) când s-au aflat în fata dezmostenirii si au socotit ca au datoria sa se revolte. Agresiunea la bogatia pamântului ei – aur, hrana, viata – generatia de azi a perceput-o ca pe un pericol al dezarticularii ei ca popor. Este un semn ca intuieste la timp marile pericole si ca întelege sa rupa ritmul rabdarii sale contemplative.
Aurul, ca si carbunele, poate schimba regimul politic
Cu putin timp în urma, în paginile acestei reviste a fost evocat istoricul american, Timothy Mitchel, profesor la Universitatea Columbia, într-o analiza, as numi-o mai degraba sociologica, a situatiei stângii nu neaparat din România. („Stânga moale, aproape flasca“). Autorul articolului, Norbert Petrovici, se folosise de eseul „Carbon Democracy“ („Democratia carbunelui“) al lui Mitchel pentru a aminti ca minerii din minele de carbune au influentat – cândva, în secolul al XIX-lea – formele de guvernare de pe pozitia lor de forta de munca. O forta indispensabila dezvoltarii capitalismului care, iata, nu si-a împlinit rolul istoric proorocit de Marx, cel de fauritor al societatii comuniste. Nu a putut pentru ca dupa carbune a urmat petrolul. Ma opresc si eu, pe scurt, la eseul istoricului american tocmai pentru interesanta observatie pe care o face în privinta naturii regimurilor politice pornind de la carbune si petrol ca surse de dezvoltare. Mai ales pentru raportul pe care îl stabileste între resursele naturale si democratie. Mitchel afirma: carbunele si petrolul au fasonat democratiile moderne; daca primul, carbunele, a favorizat reducerea inegalitatilor, al doilea, petrolul, le-a adâncit. Deschiderea câmpului de analiza spre domenii îndeobste asezate la marginea cercetarilor, cum sunt ecologia si industria, fac punctul forte al demonstratiei lui Mitchel privind influenta bogatiilor naturale asupra naturii regimurilor politice. Gasesc în „Carbon Democracy“ o posibila explicatie a marilor demonstratii din toamna aceasta din România ale unei generatii care a înteles ca aurul de la Rosia Montana este mai mult decât o bogatie, este un simbol al viitorului ei. Sa urmarim opinia lui Mitchel care, prin extrapolare, ne apropie direct de nemultumirile demonstrantilor români.
Omul informat stie ca sursele de energie au intrat în preocuparile marilor corporatii mai abitir decât în programele guvernamentale. Accesul la resurse de energie s-a transformat în cale sigura de conflicte si razboaie. Mitchel restrânge analiza efectelor acestor batalii la raportul dintre bogatiile naturale si natura regimului politic. Rezultatul este surprinzator. Ca si în cazul examenului unei picaturi de apa puse sub lupa microscopului, sunt dezvaluite legaturile cauzale care scapa chiar si omului bine informat. Mitchel constata ca, în istoria institutiilor democratice, carbunele a avut un rol benefic, iar petrolul, unul malefic. „Aliantele minerilor, feroviarilor, docherilor pot paraliza o tara întreaga prin ceea ce se numeste greva generala. Din 1880 pâna dupa razboi, amenintarea cu greva generala a constrâns clasele guvernante la concesii spectaculoase: sufragiul universal, pensii, asigurari pentru accidente si somaj, locuinte sociale, gratuitatea învatamântului si sanatatii. În câteva decenii, populatiile statelor industrializate au beneficiat de ameliorari fara precedent ale conditiilor de viata… Petrolul este rau pentru democratie. Statele petroliere au tendinta sa fie mai putin democratice decât altele, multinationalele de petrol înmagazineaza profituri care alimenteaza coruptia politica, petrolul aduce guvernelor beneficiul unei enorme puteri care le rupe de popoarele lor. Acestea sunt efecte produse «în aval». În cartea mea «Carbon Democracy» am vrut sa merg în «amonte» si sa analizez structura energiilor fosile: cum sunt scoase din pamânt, cine le produce, le transporta, le distribuie… La acest nivel ne dam seama cum au fasonat sursele de energie fosila democratia occidentala… Sa dispui de o alta sursa de energie, în special pentru a furniza carburantii necesari pentru transport, a devenit o arma foarte utila împotriva grevelor generale. Desigur au existat si greve ale muncitorilor din petrol în Mexic, Iran, Arabia Saudita sau Irak. Dar extractia de petrol, ca si transportul acestuia, necesita o mâna de lucru cu mult mai putin numeroasa decât cea din minele de carbune. Petrolul este transportat mai usor, traverseaza oceanele si, daca un port este blocat, este suficient sa treci prin altul. Mai mult, distantele foarte mari între locul productiei si cel de consum fac dificila constituirea aliantelor între diferite corpuri de profesii“.
Aurul si democratia româneascã
Cred ca nu este inutila retinerea acestor observatii în contextul nemultumirii românilor pentru ipotecarea bogatiilor pamântului lor si, odata cu aceasta, a sigurantei existentei lor în viitor. O ipotecare facuta cu concurs strain. Presiunea lobby-ului extern merita sa intre nu numai în dezbaterea publica, dar si a celor care vegheaza la sanatatea legilor si la aplicarea Constitutiei. Acestei nevoi îi mai adaugam alta: transparenta privind angajarea de consilieri straini. Nu de mult, un guvernant român îsi pastrase consilierul strain si când ramasese doar lider de partid. Politica interesului nu este de condamnat în sine, dar, cum o spune atât de convingator americanul Mitchel, dospeste coruptia politica. Astept ziua în care Curtea Constitutionala se va pronunta în privinta legalitatii activitatii de lobby în România. Deocamdata, numele legal al acesteia este „trafic de influenta“. Avem nevoie ca aceasta autoritate, Curtea Constitutionala adica, sa-si demonstreze utilitatea, si mai ales forta, nu doar pentru salvarea scaunului prezidential, ci, mai ales, pentru apararea drepturilor cetatenesti. Atunci membrii Curtii ne vor convinge ca au citit, fie si pentru examene la facultate, pe Iustinian, care spunea ca „dreptul este arta binelui si a echitatii“. Cei care ies în strada, calmi deocamdata, nu vor sa asiste cum se duce pe apa Sâmbetei aurul de la Rosia Montana. Cu o jumatate de secol în urma, sovieticii le luasera parintilor lor uraniul fara sa-i întrebe si fara sa dea socoteala.
Daca îmi dau voie demonstrantii care se opun proiectului Rosia Montana, as vrea sa le interpretez mesajul si astfel: pentru români, aurul poate sa joace acelasi rol pe care l-a avut cândva carbunele, nu petrolul, în demonstratia lui Mitchel.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper