„Afacerea Rosia Montana“

Mihai Gotiu, Afacerea Rosia Montana, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2013

 

Mihai Gotiu (nãscut în 6 decembrie 1973, Ilia, jud. Hunedoara). A absolvit Colegiul National „Decebal” din Deva (1992) si a studiat dreptul si jurnalistica la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj- Napoca (1992-1997). A debutat în presa scrisã si în radio în 1993, acoperind toate domeniile jurnalistice (sportiv, social, politic, cultural, economic), colaborând atât cu presa localã, cât si cu cea nationalã. Între 2006 si 2010 a fost redactor-sef la „Ziarul Clujeanului”, „Clujeanul” si „Viata Clujeanului”. Din 2010 este analist-comentator la VoxPublica. În 2013 s-a implicat în redactarea ziarului „Apusenii Liberi”, realizat pe bazã de voluntariat si tipãrit din donatii publice. Colaborator al Departamentului de Jurnalisticã (2007-2009) si al Departamentului de Psihologie Clinicã si Psihoterapie (din 2008) de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. În februarie 2012, împreunã cu membri ai Campaniei Salvati Rosia Montanã, a realizat primul demers de tip Yes Men din România, cumpãrarea nationalei de fotbal. Este scenarist si regizor al filmelor din seria „Retman” si „Retmagia”, proiect coordonat de psihologul Daniel David, prin care, în premierã mondialã, desenele animate sunt folosite în scop terapeutic în tratarea diferitelor probleme ale copiilor (depresie, furie, teama de a vorbi în public, sentimentul de vinovãtie).
A fost distins cu numeroase premii pentru cãrtile: „Povestea unui poem discursiv” (poezie, 2001), „Senzationala evadare a lui Mihai Gotiu povestitã chiar de El” (roman, 2002), „Ora 20. Telejurnal” (prozã scurtã, 2010). Este prezent în multe reviste si antologii literare din România, Ungaria si Italia. (sursa: http://editura.imaginetact.ro/)

O investigatie revelatoare

ION POP

Protestelor tot mai numeroase si mai hotãrâte contra proiectului de exploatare minierã de la Rosia Montanã propus de RMGC li s-au dat, cum se stie, din partea guvernantilor, replici amestecate, ambigue, care au încercat sã creeze confuzie si sã arunce asupra contestatarilor tot felul de suspiciuni de manipulare: dubioase sustineri externe, imixtiuni extremiste si anarhiste, ecologisme exaltate… Iar obiectul ca atare al respingerilor publice a fost lãsat pe seama acelei comisii parlamentare chemate mai degrabã sã temporizeze o stare confuzã, pânã ce „strada” va obosi si o „lege a minelor” remaniatã în sensul potrivit va reda, practic, Corporatiei autorizatiile acordate de-a lungul a vreo cincisprezece ani prin culisele Puterii si reactualizate subit de guvernul USL. Desi în 10 decembrie infama lege a minelor a fost respinsã de Camera Deputatilor, este de pariat cã alesii vor reveni cu noi mãsuri în slujba RMGC în noua sesiune parlamentarã din 2014…
În acest context frãmântat, masiva carte publicatã de Mihai Gotiu la editura clujeanã Tact, despre „Afacerea Rosia Montanã” apare tocmai la timp: e rezultatul unei cercetãri revelatoare, initiate acum mai bine de un deceniu de un remarcabil jurnalist de investigatie care a adunat în acest timp o documentatie impresionantã, lãmuritoare în multe privinte. E de spus de la început cã Mihai Gotiu nu se hazardeazã în ipoteze deplasate, îsi impune pe tot parcursul cercetãrii o atitudine echilibratã, se bazeazã mai ales pe documente certe înainte de a-si exprima opinia. Aceasta este negativã, de respingere a proiectului RMGC, de la început foarte suspect, dar decisive sunt aici argumentele concrete ale unui „dosar” complex, labirintic, cu penumbre si ascunzisuri bine calculate de „afaceristi” si cu o regie de maestri ai manevrãrii nu doar a „hârtiilor”, ci si a personajelor de pe scena politicã si economicã a României ultimilor ani. Treptat, jurnalistul ajunge sã gãseascã, cu o îndemânare si cu intuitii de detectiv, fire conducãtoare relevante în încâlceala actiunilor Companiei, insidioasã în tot ce întreprinde, pornitã sã obtinã o pradã grasã, pe care o urmãreste de mult, cu o tenacitate de carnasier lacom, exploatând orice slãbiciune si orice punct vulnerabil al autoritãtilor sau al simplilor cetãteni, ademeniti pe cãi foarte ocolite sau de-a dreptul brutale ca sã-si dea aprobarea pentru proiect. Mihai Gotiu reuseste sã dezvãluie multe dintre încrengãturile uriasei caracatite ce si-a înmultit tentaculele introducându-se în birouri si în constiinte ministeriale, în ambasade, în casele cetãtenilor de la Rosia Montanã si chiar în cimitirele lor, lansând si o uriasã campanie publicitarã, alãturi de sponsorizãri de tot soiul, de la hramuri bisericesti si încercãri de mitã electoralã de prin Apuseni, pânã la manifestãri culturale de anvergurã, ba chiar importante reuniuni internationale foarte angajante pentru statul român.
Reiese cu destulã claritate cã o operatiune foarte extinsã de trafic de influentã s-a desfãsurat în toti acesti ani în care a fost speculatã de cãtre oamenii Companiei orice micã-mare fisurã în sistemul legislativ ori în moralitatea celor chemati sã-l respecte. Paralel, ofensiva mistificatoare a RMGC n-a contenit sã-si caute aderenti, sã câstige teren si terenuri, înmultind exponential si fantezist numãrul locurilor de muncã oferite, cu omiterea altora, mult mai numeroase, distruse în cazul în care proiectul s-ar realiza. Foarte periculoasã e doveditã a fi acapararea unor informatii capitale privitoare la harta geologicã a României, a mostrelor minerale cãzute pe mâna unor profitori lipsiti de scrupule. Apoi, falsificarea datelor privind profitul economic al statului român în urma exploatãrilor miniere propuse. Sau, si mai direct si mai concret, încãlcãrile de ordin juridic, procesele pierdute de companie si neluate în seamã, închiderea ochilor unor autoritãti în fata ilegalitãtilor comise, a ambiguitãtilor unor autorizatii sau pur si simplu a acordãrii unora dintre ele fãrã niciun temei serios. Ca sã nu mai vorbim despre actiuni ale RMGC întreprinse fãrã nicio îndreptãtire legalã…
Toate aceste secvente ale primei pãrti a investigatiei înregistreazã numeroase probe de încãlcare a legilor tãrii, abuzuri, minciuni, complicitãti pe care – cum am mai scris si cu alte ocazii – un organism ca Directia Nationalã Anticoruptie ar trebui sã le ia neîntârziat în analizã si dezbatere, pentru ca adevãrul sã iasã efectiv la luminã. Cu asemenea lucruri nu e de glumit, cãci e în joc în mare mãsurã nu doar o întreprindere minierã pãguboasã si necinstitã, ci si tezaurul subteran al tãrii întregi. Faptul cã s-a pornit vijelios campania de „explorãri” geologice în mai multe locuri din tarã, cu interventii brutale contra cetãtenilor, precum cea foarte recentã de la Pungesti, legatã de exploatarea gazelor de sist, nu anuntã nimic bun, ci mai curând întãreste ideea cã Puterea actualã e pe cale sã capituleze în fata ofensivei „rãzboiului economic” mondial, aflat într-o fazã a sa dintre cele mai sãlbatice. Consecintele acestei ofensive sunt ilustrate în carte cu exemple concrete, – distrugeri iremediabile de zone întregi de prin Africa si chiar mai de aproape, din Italia, de cãtre filiale ale acestor mari societãti miniere, unele fantomatice, dispãrând hoteste de la locul faptei, – si paginile care urmãresc ramificatiile încurcate ale acestora sunt, la rândul lor, revelatoare pentru pericolul urias pe care-l reprezintã si pentru noi.
De-a dreptul pasionantã este lectura capitolelor dedicate de Mihai Gotiu manipulãrii presei românesti de cãtre RMGC, demontarea minciunilor lansate pe piatã de Companie, dar si a paginilor, nu putine, care evocã „cultura rezistentei”, opozitia consecventã a unui mare numãr de cetãteni români la acest devastator proiect minier.
S-ar putea comenta îndelung valorosul demers investigator, ce constituie un foarte tulburãtor semnal de alarmã: vizatã este în primul rând clasa politicã, chematã sã ia deciziile importante pentru economia României si pentru destinul ei în anii ce vin. „Afacerea Rosia Montanã” trebuie sã devinã lectura obligatorie a tuturor parlamentarilor nostri si în primul rând a membrilor guvernului, transformati, unii, în ciudati propagandisti ai intereselor strãine, sugerând acte de coruptie gravã, un adevãrat lant al slãbiciunilor trecând prin toate guvernãrile din 1995 încoace. Scoaterea lui la lumina Justitiei ar fi gestul cel mai însemnat al unei Puteri care ar putea câstiga enorm în încredere si, mai mult, ar putea însemna un început de reabilitare asteptat de prea multã vreme. Demnitarilor actuali ar trebui sã le pese, în sfârsit, de soarta tãrii, iar „interesul national” sã prevaleze, în fine, fatã de mãruntele cauze individuale, profitabile desigur, dar nu pentru românii „de jos”. Interesele parcelare de partid ar trebui sã fie lãsate deoparte în momente ca acestea, decisive nu doar pentru soarta unui guvern, ci si pentru perspectivele de dezvoltare si de afirmare a României în viitorul apropiat. N-ar fi nevoie decât de autorizarea unei actiuni a DNA, pentru a face proba onestitãtii Puterii, – si rãmâne un lucru de mare mirare, cum am mai scris, cã din cele 500 de sesizãri invocate de SRI, fãcute autoritãtilor statului, n-a ajuns, s-ar zice, niciuna la… destinatie. Ar fi o patã de nesters pe constiinta celor obligati prin lege sã (supra)vegheze bunul sau rãul mers al lucrurilor în aceastã tarã acceptarea jafului deja efectuat sau pe cale sã se producã. Vamesul suprem, ca sã zic asa, ar coborî dintr-odatã la nivelul jalnic al retelelor de controlori corupti de la frontierele României, prinsi din când în când în complicitãti urâte cu infractorii cãrora ar trebui sã le bareze calea.
E de sperat, asadar, cã investigatii precum cea întreprinsã în cartea lui Mihai Gotiu (au mai apãrut câteva, mai putin extinse si se aflã în santier una, importantã, a cunoscutului cercetãtor Marius Oprea, din care s-au publicat primele secvente chiar în „Observator cultural”) sã fie luate foarte în serios în seamã, înainte de a fi prea târziu. Si nu cred cã e întâmplãtor cã multe dintre analizele acestor investigatori se apropie substantial de dezvãluiri precum cele ale procurorului militar Gheorghe Oancea, de-a dreptul uluitoare… Încã si încã o datã, pãrerea specialistilor trebuie ascultatã cu o maximã responsabilitate si nu în chip formal. Deocamdatã, am vãzut stupefiati cum e concediat chiar directorul Institutului Geologic al României, tocmai pentru cã a cutezat sã spunã niste adevãruri crude despre „Afacerea Rosia Montanã”… Nu sunt semne bune, dar asemenea gesturi intempestive si iresponsabile pot fi corectate dacã „afacerea” va fi cercetatã, cum cere si autorul cãrtii de fatã, de organe competente, cu putere de decizie juridicã, si nu cosmetizatã si reintrodusã pe usi lãturalnice într-o lege a minelor – preludiu al tuturor abuzurilor imaginabile. Altfel, sentimentul cã asistãm la un act de trãdare de tarã nu va putea fi contrazis si nu va fi iertat nici astãzi, nici mâine.

O afacere foarte grea
CIPRIAN SIULEA

„Afacerea Rosia Montanã“, cartea publicatã recent de Mihai Gotiu la editura Tact, este, din cât am vãzut pânã acum, cea mai bunã, cea mai solidã carte de jurnalism de investigatie din România, un gen altfel destul de putin dezvoltat (ca mai toate genurile non-fiction locale). Volumul vine fix la momentul potrivit, datã fiind întreaga luptã dramaticã a ultimelor luni din jurul Rosiei Montane, si ar fi minunat dacã acest succes deja cert ar încuraja si alti jurnalisti sau scriitori sã producã volume similare, pe subiecte similare.
Primul lucru care trebuie spus despre aceastã carte este cã ea e rezultatul unui efort gigantic de documentare, sistematizare si interpretare a povestii Rosia Montanã. Este un efort reusit, în mãsura în care cartea de 500 de pagini este substantialã, coerentã si foarte plãcutã ca lecturã, pe unele tronsoane citindu-se chiar ca un roman politist (de exemplu povestea combinatiei politico-economice care a stat la baza lansãrii si organizãrii acestei afaceri, un adevãrat model de spoliere si corupere totalã, pp. 47-72).

Pariul editorial de a lansa o carte de asemenea dimensiuni este, astfel, unul reusit nu doar în termenii succesului de public (în contextul miscãrilor de protest RM achizitionarea volumului devenind si un act de legitimare personalã în care volumul propriu-zis, cu tot cu dimensiunea lui, nu mai e esential), ci mai ales în termenii calitãtii intelectuale furnizate, la un nivel accesibil unui public larg.
Autorul are astfel posibilitatea de a construi în mare detaliu edificiul povestii propriu-zise, dar si de a oferi un context bogat, inclusiv incursiuni colaterale de sine stãtãtoare, cum ar fi, pentru a da doar câteva exemple, povestea ascensiunii lui Videanu (pp. 80-84), un tablou sintetic al cheltuielilor electorale si lobby-ului în România (pp. 92-95) sau un mic excurs despre miscãrile civice din România post-revolutionarã (pp.334-337). Un element fundamental care sustine întregul volum este tonul calm si stilul metodic al autorului, care evitã vehementa, pamfletul sau recriminãrile prea dure, limitându-se la ironii si exclamatii benigne. Este, în mod clar, formula câstigãtoare pentru intentiile unui astfel de text, formula susceptibilã de a-l face cât mai convingãtor.
Desigur, în cazul unei astfel de cãrti are si mai putin rost decât în general sã „povestesti filmul“, adicã sã reiei partea de relatare; cele mai ofertante pãrti pentru o prezentare a ei rãmân cele de interpretare si de integrare a povestii RM în povestea mai largã, politicã, economicã si socialã, a societãtii noastre.
Cartea are patru sectiuni. Prima sectiune trateazã povestea pasionantã, cum spuneam, a parcursului institutional si politic al proiectului de exploatare de la RM. E un tablou extrem de crunt a ceea ce se întâmplã atunci când politicul si socialul sunt dominate total de interese economice private – nimic altceva nu mai conteazã, tot restul mecanismelor, institutiilor, garantiilor sunt spulberate fãrã drept de apel: „Astfel s-a încheiat prima parte a afacerii: transferul resurselor minerale de la Rosia Montanã cãtre Gabriel Resources prin RMGC si, implicit, cãtre cei din jurul si din spatele companiei. Fãrã nici o licitatie realã, fãrã nici un plan de afaceri, fãrã nici o verificare a bonitãtii si onorabilitãtii investitorilor, fãrã nici o justificare a reducerii participatiei statului român dintr-o cotã din start nejustificat de micã. Nu existã nici o evaluare oficialã care sã fie anexatã documentelor fãcute publice din care sã rezulte cã statul român cunostea valoarea realã a zãcãmintelor pe care le înstrãineazã. Nu existã evaluãri ale costurilor sociale si de mediu care vor rãmâne în sarcina statului român. Primul studiu de prefezabilitate avea sã fie fãcut doar câtiva ani mai târziu“ (p. 71).
Un fir rosu care se desprinde din acest tronson este cât de mult a contribuit la acest parcurs mitul investitorului strãin providential creat dupã 1989 si, de fapt, cã pânã si modelul de distrugere si jaf total al agendei combinatorilor autohtoni si strãini din spatele RM nu a reusit decât sã ciobeascã putin aceastã imagine în societatea româneascã. Iar sectiunea se încheie cu observatia ironic-amarã cã, în ciuda nu doar a neregulilor cutremurãtoare, dar si a esecurilor repetate ale RMGC de a demara exploatarea, sefii pasageri ai companiei au fost mai departe promovati si lãudati pentru „succesul“ lor din România (pp.140-141).
Sectiunea a doua prezintã partea mediaticã a povestii: cum a fost cumpãratã en gros si la bucatã o presã nu doar lovitã de crizã, dar deja intratã în crizã cu o debilitate constitutivã. În plus fatã de presa propriu-zisã, sunt documentate minutios celelalte operatiuni ale RMGC de acaparare a spatiului public, de la manipulãri si diversiuni de toate tipurile si nivelurile (de la postaci pe site-uri de stiri pânã la referendumul oneros organizat în zonã) pânã la inventarea unei false societãti civile favorabile proiectului (practicã altfel clasicã, folositã inclusiv de Iliescu si FSN imediat dupã 1990). Revenind la presã, însã, ar fi de subliniat cã scuza situatiei economice grele trebuie înteleasã în limitele ei, dat fiind cã la dispozitia RMGC s-au pus o grãmadã de pesti mari de presã care erau foarte departe de a muri de foame (celebra poveste a excursiei din Noua Zeelandã, pp. 163-170).
Sectiunea a treia e destinatã deconstruirii proiectului RM, asa cum a fost el promovat public de companie, principalele probleme fiind cât de mari sunt costurile, în special de mediu, si cât de mici sunt beneficiile (dacã nu cumva de-a dreptul negative). Probabil cã, în general, argumentele referitoare la poluare sunt mai usor de transmis, fie si intuitiv, fãrã mari elaborãri stiintifice; cu atât mai usor de transmis intuitiv si sentimental fiind costurile de patrimoniu, pe care, însã, în mod oportun, autorul nu insistã. În schimb, insistã, documentat, pe perspectiva locurilor de muncã, care nu doar cã nu ar fi atât de multe pe cât pretinde RMGC, dar ar putea sã nu compenseze nici pe departe locurile de muncã pierdute si în agriculturã si turism, dar chiar si în industrie. În fine, e neapãrat de citit tronsonul dedicat impactului negativ durabil deja documentat si studiat pe care îl au în general genul acesta de investitii masive si de scurtã duratã în exploatãri de resurse: în ciuda sumelor mari de bani care, evident, intrã sub o formã sau alta în zona respectivã, bunãstarea locuitorilor ei nu creste, ci mai degrabã pare sã scadã („boala olandezã“: pp. 283-294).
Sectiunea a patra este dedicatã miscãrii de opozitie însãsi, fiind, desigur, si partea cea mai frumoasã, pentru cã eforturile unui grup initial mic de oameni, extins apoi treptat în cercuri concentrice (localnici, activisti din Cluj si de aiurea, specialisti din diverse domenii etc.), începute acum multi ani si rãmase nestiute pentru imensa majoritate a publicului au ajuns acum sã determine un succes foarte important (chiar în ziua în care scriu aceste rânduri, amendamentele la legea minelor care ar fi fost decisive în favoarea exploatãrii au picat într-o atmosferã de degringoladã în Parlament). Evident, cum spune si autorul, nimeni nu poate sti ce se va întâmpla în viitor, dar e deja un succes foarte frumos si o bazã solidã pentru sperante legitime cã proiectul de exploatare nu va demara niciodatã (si, desigur, cã acelasi succes se va prelungi si în domeniul exploatãrii gazelor de sist).
E deja foarte mult, însã, în ce priveste sugestia lui Mihai Gotiu cã rezistenta de succes fatã de acest proiect oneros ar marca un fel de „trezire“ a României (sau cã, dupã ce România va salva Rosia Montanã, Rosia Montanã va salva România, dupã cum spune mai poetic pe coperta a patra), as fi mai degrabã sceptic. Rosia Montanã e o cauzã prin excelentã bunã, si cu si fãrã ghilimele. Chiar e o cauzã bunã în sine, evident, dar e si o tendintã si o aliantã de conjuncturã care mi se pare încã departe de a semnifica o resapare realã a coeziunii sociale sau o refondare a unei democratii cât de cât reale, sau altceva de genul ãsta. Realizarea unui acord social mai larg e importantã (desi el ar putea sã nu fie atât de larg pe cât pare în aceste momente), dar pentru o resapare de genul celei de care vorbeam e nevoie de un continut politic si ideologic mai clar pe care coalitia pentru RM nu are cum sã îl aibã, decât poate doar ca element declansator complet imprevizibil.
Dar asta tine de viitor, vom vedea ce va fi. Deocamdatã momentul strict prezent e unul fericit, iar autorul nostru meritã felicitãri si pentru o carte foarte reusitã, si pentru un activism de ani de zile care a presupus un efort voluntar foarte mare (împreunã, desigur, cu toti ceilalti oameni implicati).

Cartea anului (sau „rezistenta prin culturã“)

IOAN POP-CURSEU

„Afacerea Rosia Montanã“, semnatã de jurnalistul Mihai Gotiu, are toate sansele de a se impune drept cartea anului 2013, atât prin tema de o stringentã actualitate pe care o abordeazã, cât si prin modul în care a fost conceputã si scrisã, de-a lungul a peste zece ani. În primul rând, „Afacerea…“ te atrage prin dimensiuni de-a dreptul impresionante: 512 pagini format mare, pe care ar trebui sã le parcurgã cu creionul în mânã orice om politic cu oarecare putere de decizie în cazul Rosia Montanã. Sau mai degrabã vreun procuror integru de la DNA, care sã apese pârghiile necesare stopãrii acestei monstruozitãti si condamnãrii vinovatilor la ani grei de temnitã!

Contextul în care s-a publicat lucrarea de fatã este unul încordat. „Toamna româneascã“ a fost marcatã de revolte populare semnificative, generate de un proiect de lege trimis de Guvern în Parlament si elaborat „cu dedicatie“ pentru Rosia Montanã Gold Corporation (RMGC), companie strãinã mai mult decât suspectã, dornicã de a primi pe nimic aurul Apusenilor, nu doar cel din asa-numitul „patrulater aurifer“, ci si acela din zona Bãisoara, Jud. Cluj. S-au mirat unii si alti – sincer sau mimând sinceritatea – de ce alte cauze n-au scos si nu scot oamenii în stradã, fãrã sã vrea sã admitã cã patrimoniul sau calitatea aerului si a apei sunt valori care nu ar trebui sã fie negociabile. Or, proiectul RMGC, total nerentabil din punct de vedere economic, este dintre cele care amenintã sã distrugã ireversibil un patrimoniu demn de UNESCO si sã afecteze în profunzime mediul înconjurãtor, adicã tocmai aerul si apa, atât de necesare pentru bunãstarea cotidianã a oamenilor.
„Iarna româneascã“ se anuntã cu perspective sumbre, cu atât mai mult cu cât prevederile imorale si neconstitutionale din proiectul de lege pentru Rosia Montanã au fost reluate, cu o minimã cosmetizare, într-o propunere de modificare a Legii Minelor – care din fericire a cãzut la votul din Camera Deputatilor în 10 decembrie. Existã, totusi, riscul ca prevederi legale si modificãri de legi fãcute în beneficiul corporatiilor sã fie reluate si împinse înainte încã din primele sãptãmâni ale lui 2014. În acest context, „Afacerea Rosia Montanã“ nu putea decât sã suscite un larg interes în rândurile societãtii civile, marcat de succesul lansãrilor si dezbaterilor organizate în jurul cãrtii în orasele tãrii, în special la Bucuresti, cu ocazia Târgului Gaudeamus, dar si la Cluj, Alba Iulia, Brasov, Arad, Câmpeni, Deva, Timisoara sau Sibiu.
Cartea lui Mihai Gotiu contine toate piesele necesare pentru reconstituirea traseului sinuos si tenebros al problemei Rosia Montanã, începând cu 1995 pânã în prezent. Într-o primã parte sunt detaliate retelele si retetele de coruptie care au fãcut posibilã asocierea pãguboasã a statului cu o companie privatã lipsitã de scrupule. În a doua parte se examineazã modul în care RMGC si-a subordonat presa în scopul convingerii opiniei publice cu privire la beneficiile proiectului minier. În a treia parte sunt expuse efectele dezastruoase (la nivel economic, social, de mediu si de patrimoniu) pe care le-ar produce punerea în practicã a exploatãrii aurului cu cianuri în Muntii Apuseni. În fine, cea de-a patra parte, cea mai entuziasmantã si mai tonicã, face o scurtã istorie a opozitiei fatã de proiectul RMGC si a formelor extrem de variate si de creative pe care le-a îmbrãtisat respectiva opozitie, de la rezistenta îndârjitã a unor localnici, pânã la formule de tipul „occupy“, la demonstratii de stradã si la manifestãri culturale si stiintifice.
Tocmai aici, în manifestãrile culturale pe care le-au generat, cred cã trebuie cãutatã principala originalitate a protestelor din aceastã toamnã (al cãror spirit sper cã se va mentine viu peste ani), dar si a luptei pentru Rosia Montanã. Cãci, asa cum spune si Mihai Gotiu, miscãrile sociale pe care le-a determinat cazul Rosia Montanã sunt un exemplu tipic de „rezistentã prin culturã“, din care a derivat o solidã si adevãratã „culturã a rezistentei“. Institutiile culturale si stiintifice majore ale tãrii, de pildã Academia Românã si Universitatea Babes-Bolyai sau Academia de Studii Economice din Bucuresti, au respins – prin vocea unor specialisti avizati – proiectul RMGC. Bisericile au ridicat si ele glasul, din pãcate mult mai timid decât alte institutii de culturã, dar cel putin Bartolomeu Anania a fost ferm, rostind cuvântãri memorabile împotriva otrãvirii pãmântului, în care rafinamentul omului de culturã s-a îmbinat cu autoritatea înaltului prelat. Fragmente din acele predici ale mitropolitului se gãsesc în Addenda cãrtii lui Gotiu.
Dincolo însã de cultura institutionalizatã, s-a format o culturã alternativã anti-RMGC, care a reunit voci dintre cele mai diverse si a implicat efectiv toate formele de artã si de discurs cultural. Plasticieni originali, ca Dan Perjovschi sau cei din grupul MindBomb, s-au implicat în transmiterea unor mesaje sociale de impact privitoare la Rosia Montanã, în formule adesea caustice si nelinistitoare. Pictorul Gavril Nechifor a abordat cazul Rosia Montanã într-o suitã de tablouri cu violente cromatice de facturã expresionistã. Muzicieni, în special rockeri, au avut si ei o contributie importantã la miscarea de rezistentã, dacã ar fi sã-i mentionãm doar pe Mihnea Blidariu sau Tudor Chirilã. Scriitorii au intervenit si ei, în repetate rânduri, în dezbaterea publicã, cum s-a întâmplat de pildã în aceastã toamnã, când peste douãzeci dintre ei si-au exprimat opiniile critice fatã de RMGC într-o anchetã initiatã de site-ul Hyperliteratura (http://hyperliteratura.ro/uniti-salvam-rosia-montana-peste-20-de-scriitori-in-strada/). Sã nu uitãm, de asemenea, cã fracturile sociale de la Rosia Montanã au furnizat si subiectul unui roman al lui Alexandru Vakulovski, „157 de trepte spre iad“ (2010). Teatrul a jucat si el un rol semnificativ în aprofundarea reflectiei despre situatia din Apuseni, prin productiile companiei italiene Motus (2013) sau prin piesa deja faimoasã „Rosia Montanã pe linie fizicã si pe linie politicã“ de Gianina Cãrbunariu, Stefan Peca, Radu Apostol & Andreea Vãlean (2010). Filmul documentar sau clipul de atentionare civicã au jucat si ele un rol important în mobilizarea popularã. As cita doar „Un loc la marginea prãpastiei“, documentar al germanului Fabian Daub (2012), sau clipurile în care apar doi dintre cei mai importanti actori români, Maia Morgenstern si Dragos Bucur, care fac o donatie de aur cãtre RMGC, smulgându-si-l cu gesturi violente de pe trup (cercei, coroane dentare), cu conditia ca aurul Apusenilor sã nu fie exploatat cu tehnici poluante. Numeroase sunt si clipurile realizate de amatori pentru salvarea Rosiei Montane, dintre care unele au exceptionale calitãti vizuale si stabilesc recorduri de vizionãri în timp foarte scurt.
Aceastã culturã alternativã îsi gãseste astãzi locul privilegiat de manifestare în special la festivalul anual de la Rosia Montanã, Fân Fest, initiat în 2004 si aflat anul acesta la cea de-a 8-a editie. Mihai Gotiu prezintã pe larg festivalul si modul în care si-a diversificat oferta culturalã, de la simple concerte în aer liber, la recitaluri de poezie, forumuri de activism, teatru civic, proiectii de filme, lansãri de carte (pp. 389-394, 428-429), în conditiile în care este poate singura manifestare de acest gen din tarã care nu beneficiazã de sprijinul consistent al autoritãtilor. În ciuda vicisitudinilor de care s-a izbit, FânFest a reusit sã impunã din ce în ce mai mult ideea turismului cultural ca alternativã de dezvoltare durabilã pentru Rosia Montanã. Cei care au luat parte la FânFest au devenit mai sensibili la problemele de mediu si patrimoniu si au înteles nevoia de a se informa cât mai mult si mai bine cât priveste incidentele unor proiecte politice si economice.
Ce este asadar, în cele din urmã, cartea lui Mihai Gotiu? Pãi, un act de culturã. Dar dacã tinem seama de faptul cã ea, cultura – asa cum reiese din rândurile de mai sus – a fost arma pe care societatea civilã a folosit-o împotriva RMGC, rezultã cã Mihai Gotiu nu ne-a pus în mânã o carte, ci o armã. O armã frumoasã, complexã si tãioasã, întocmitã cu grijã si îndârjire, pe care trebuie sã învãtãm s-o folosim eficient. Ea ne va fi utilã nu doar în lupta pentru Rosia Montanã, ci si în lupta împotriva gazelor de sist, ambele trebuind duse cu fermitate si solidaritate de întregul corp social. Cãci, într-adevãr, ceea ce apropie scandalul Rosia Montanã (si al altor exploatãri auro-argintifere cu cianuri) de chestiunea gazelor de sist este modelul similar de corupere a politicienilor si a opiniei publice, la care se adaugã unul si acelasi efect inevitabil: otrãvirea ireversibilã a mediului înconjurãtor. De altfel, Mihai Gotiu însusi a detaliat asemãnãrile si deosebirile dintre problema exploatãrilor de metale pretioase si gazele de sist, într-un articol publicat în „Antologia CriticAtac“ (Tact, 2013, pp. 50-64): „De ce gazele de sist nu sunt Rosia Montanã. Si de ce sunt“…
Cititi-l asadar pe Mihai Gotiu: face parte din categoria atât de restrânsã la noi a ziaristilor independenti, care-si fac meseria din pasiune, cu convingerea responsabilitãtii sociale si morale imense a corpului jurnalistic!

 

 

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper