Ziua nationala

Un articol de DAN BERINDEI

La 1 Decembrie sarbatorim ziua nationala. Ea ar trebui sa insemne si ziua unitatii nationale: o zi in care, dincolo de „regionalizare“ si alte daruri ale Europei, am avea obligatia sa ne regasim cu totii alaturi – macar o zi –, fiind totodata constienti ca suntem cetateni ai entitatii purtand numele de Romania.

N-am invatat inca sa ne sarbatorim cum se cuvine ziua nationala. Si cu atat mai putin sa ne amintim ca suntem cu totii una, ca aceasta tara inaintasii nostri din succesive generatii au mentinut-o, au contribuit la unificarea, la cresterea si afirmarea ei, i-au dat vigoare. Ne preocupa dominant, pe fiecare, starea noastra personala sau, cel mult, a familiei noastre si am uitat sa ne uitam dincolo de aceste limite autoimpuse la tara, chiar la frumusetea ei si sa luam parte, fiecare, macar cu ceva, dincolo de interesul nostru personal si imediat, la mersul inainte al tuturor conationalilor si conlocutorilor nostri, mai ales la afirmarea ei – casa noastra a tuturor.
O zi din an ar trebui sa zabovim, sa uitam dusmanii si gelozii meschine, sa ne dam seama de ceea ce beneficiem si sa incercam sa adaugam, si noi, cat de putin, unui mers care e obligatoriu sa fie inainte si nu inapoi, si nici sa ne duca la stagnare.
In conditii grele, intampinand stavile si greutati, uneori inimaginabile, tara aceasta s-a construit, s-a aliniat, chiar s-a afirmat. Dar vremurile acelea au cam fost uitate, tinerii le considera apartinand altei lumi si neavand semnificatia unor procese extraordinare de importanta capitala, care s-au datorat, in primul rand, celor care i-au precedat, muncii si jertfelor lor. Ei nici nu mai realizeaza ca traiesc, astazi, in constructia pe care au ridicat-o piatra cu piatra, cu daruire si sacrificii cei din generatiile anterioare. Ca fara aceasta constructie, fara tara numita Romania, ei n-ar avea un adevarat camin!
Ne-am obisnuit sa traim imediatul, sa nu privim in urma, sa uitam trecutul cu invatamintele si incercarile sale, cu bucurii si suferinte. Viziunea noastra s-a limitat, uitandu-se ca suntem doar un inel dintr-un lant si ca lantul acesta vine de departe, iar inelele sale sunt o suma nesfarsita de vieti pilduitoare. Istoria a cam disparut din sistemul de invatamant, considerata, probabil, inutila de catre cei care hotaresc, prin actiunile si deciziunile lor, drumurile viitorului, uitandu-se ca pentru unii ea este mai necesara ca oricand.
Intr-o parte a lumii lucrurile par a se fi asezat, desi si acolo exista surse din care izbucnesc neincetat nelinsti. Noi, insa, care timp de o jumatate de veac am fost in afara „schemei“, victime si prizonieri ai jocurilor marilor puteri, nu ne-am asezat inca pe locul cuvenit, macar pe acela detinut in perioada interbelica. Prin urmare, istoria ne este inca foarte necesara, cel putin pana cand vom izbuti sa ne ocupam acest loc ! Suntem inca tratati ca rude sarace, si nu ca frati, membri ai uneia si aceleiasi comunitati. Calatorim inca in vagonul de marfa !
In aceasta situatie, se impune mai mult ca oricand sa fim patrioti, sa luptam ca entitatea noastra fundamentala, corabia vietuirii noastre sa-si reia locul care i se cuvine in comunitatea universala si, in primul rand, in cea continentala. Nu putem continua sa fim nepasatori la soarta tarii sau sa ne amintim de ea numai la intreceri sportive. Suntem datori sa nu uitam nicio clipa datoriile pe care le avem si, mai ales, sa fim constienti ca binele comun, mersul inainte al tarii, este datoria noastra a tuturor.
Generatiile trecute ne-au transmis lectii pe care n-ar trebui sa le uitam nicio clipa, ci, dimpotriva, sa avem preocuparea ardenta a imitarii si continuarii lor. Sa fim constienti ca aceasta tara a ajuns la momente de varf si de afirmare datorita acestor inaintasi, ca nimeni n-a venit sa le puna in sac, ci ca ei au stiut, cu sacrificii uneori de neinchipuit, sa infrunte si imposibilul.
Generatiile actuale ar trebui sa se trezeasca, sa se uite si la comportamentul altora, din tari invecinate, si sa inteleaga ca dragostea de tara este necesar sa fiinteze si astazi, poate mai mult ca oricand, cand omenirea trece prin multe incercari si prin mutatii decisive. De noi depinde sa nu ramanem pe dinafara, sa nu fim niste marginali. Dar nu de vorbele noastre, ci de faptele noastre si de puterea de a face sacrificii pentru binele comun si, de fapt, pentru viitorul nostru, al fiecaruia, si al urmasilor nostri.
Ziua nationala sa fie o zi de sarbatoare si bucurie, o zi de recunostinta fata de cei de dinainte, dar si o zi de bilant sever pentru cei de astazi. Si nu doar pentru faptele, ci si pentru gandurile lor.
O prietena indepartata, din Italia, imi povestea, cu cateva decenii in urma, cum mama ei, casatorita cu un italian, ii spunea in fiecare seara: „si nu uita ca esti romanca“ ! Sa nu uitam cu totii ca suntem romani si atunci, fara indoiala, Romania va reinflori.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper