Un puzzle eseistico-narativ

Un articol de TOMA GRIGORIE

Florin Logresteanu, Puzzle, Editura Ideea Europeana, Bucuresti, 2013, 309 p.

 

Prozatorul craiovean Florin Logresteanu (alias Radu Scorojitu), dupa debutul cu volumul de nuvele, „Raspântia pasarilor“ (Editura Albatros, Bucuresti, 1977), a publicat romanele: „Trepte“ (1989), „Inseparabili“ (1995), „Labirinturi“ (2003), „Casa cu iedera“ (2010) roman care a beneficiat si de doua traduceri, in limba franceza, Blakanic project. „La maison au lire“ (Ed. Corect Books, Bucuresti, 2011) si in limba greaca, „To spiti me tus Kissus“ (Ed. Publishing House Dioti Melpomeni, Atena, 2012).
Daca romanul „Casa cu iedera“ dezvolta si analizeaza in profunzime conflictul sârbo-albanez, cumulând câteva aprecieri critice relevabile, romanul recent, titrat oarecum neutru, „Puzzle“ (Editura Ideea Europeana, Bucuresti, 2013) isi canalizeaza investigatia spre arealul românesc al epocii post decembriste si inca nu a fost prizat de critica.
Pe coperta a patra sunt fixate coordonatele scrierii, sprijinindu-se pe o alegatie din filozofia lui Constantin Noica: „Roman inspirat din istoria contemporana, Puzzle realizeaza o viziune cuprinzatoare a vocatiei românilor de-a armoniza intr-un mod necunoscut celorlalte tari europene (Constantin Noica) doua mentalitati istoriceste opuse: orientala si occidentala“.
Romanul este unul realist, de factura politica, invesmântat in parabole, cu trimiteri onirice in planul fantastic. Este un caleidoscop, un panopticum cu componente de puzzle,  ferestre deschise spre viata sociala si politica a vremilor actuale. Actantii existentei asa-zis democratice din acest timp si din acest spatiu identitar sunt psihanalizati ironic,  ascunsi sub nume alegorice, unele usor depistabile, de altfel: Inaltul Heruvim Metropolitan/Matrozul, jucator/Corabierul, Demiurgul terestru, Alesii neamului/ Heruvimii puterii, Heruvimii demagogi, Heruvimii cu ochi verzi, Heruvimii ministri,  Inaltul Heruvim al Turismului Metropolitan, Machedonul/Soldatul sau Razboinicul Luminii, dar si altii din underground: vagabonzi, cersetori, locatari ai subteranului, Cersetorul Zarathustra, Piticul, Ciocanitoarea, Hoasca/Babornita s.a. Si peste tot câinii si pisicile maidaneze. Toti acestia activând/actionând in locatii precum Metropola (denominatie pentru tara, dar si pentru Cetatea Baniei sau Capitala), Palatul/Arena, Arca, Strada Alesilor etc. Toti sunt surprinsi in ipostaze critice sau hilare, psihanalizati, satirizati, moralizati, cu stiinta stilistica, de psiho-sociologul si filozoful esopian, profesorul pensionar, Neghibaur. Desi variile  situatii conflictuale in care sunt ipostaziati acesti locatari babilonieni intereseaza intr-un fel cititorul deja familiarizat cu ele din viata cotidiana, nu le poate asambla intr-un puzlle coerent, intr-o structura narativa bazata pe o intriga si un deznodamânt captivante. Este apreciabil expozeul, dar lipseste eposul.
Protagonistul romanului cu nume având rezonanta de basm, Neghibaur, e singurul personaj dominator, bine conturat in jurul caruia se rotesc, precum niste planete-satelit, celelalte proiectii ale figurilor cu aura sacra, de heruvimi. Pensionar, fost profesor de literatura la Liceul Metropolitan (ca si autorul, de altfel), heruvim la rândul lui, este un caligraf al starilor de gratie sau de greata provocate de starea prezenta deplorabila a tarii. In dialogul sau cu Marele Will, invocat din eternitate, resimte nostalgia din timpul când a fost regizor al „Regelui Lear“, cu o distributie formata din elevi ai liceului, unii ajunsi acum actori cunoscuti. Se simte solidar cu destinul tragic al acestui rege. Neghibaur este cladit pe profilul unui carturar solitar respirând greu viata in garsoniera mica de la ultimul etaj al unui bloc turn, supraincalzita vara, dimpreuna cu cartile aliniate in rafturi, respirând si ele greoi, „o respiratie inacrita, imbâcsita de pulberea ce se desprinde continuu din hârtia tipografica proasta pe care au fost inghesuite, economic, capodoperele“.
Legatura intre componentele puzzle-ului, nexul, il constituie deci trauma existentiala a profesorului pensionar, didacticist si moralist prin excelenta, care prin peregrinarile lui prin Metropola este oripilat de câte nedreptati observa: politica dezastruoasa a guvernului si a presedintiei fata de scoala si de lucratorii ei; numirea improprie a ministrilor ca de pilda: „Ministrul de Finante socoteste prost si niciodata nu cade pe promisiunile electorale ale presedintelui (…) cine nu a invatat in scoala Logica (…) n-are nicio sansa sa ajunga macar un functionar in Ministerul de Justitie (…) La Cultura, Ministru este un fost inginer agronom, iar agricultura o gestioneaza profa care jumatate din viata a predat elevilor adormiti câmpurile lexicale…“; diferenta condamnabila dintre cartierele plebei si cele rezidentiale si multe altele colectate din mass-media scrisa si audiovizuala. Toate tipurile de „travail maléfique“, de lucruri si acte daunatoare unei normalitati existentiale pe care dirigintii democratiei actuale le iau „à la légère“, cu o impasibilitate crasa.  Desi bine prelucrate informatiile inserate in text, dau romanului un caracter jurnalier si de „deja vu, deja lu“.
Portanta narativa a scrierii este diluata de bogatia digresiunilor, a parantezelor cu insertii de cultura din diferite domenii, certificând calitatea de intelectual rasat, cu lecturi extinse, a autorului. Pentru un anume compartiment al lectorilor, romanul-eseu este delectabil si instructiv. Sunt citabile si pasajele descriptive, cu incarcatura poetica: „Fetele aleg florile, le aranjeaza in buchete dupa culori si lungimea tijelor: flori cu bumbul batut si flori cu petale rasfrânte sub forma de cupa; flori cu tijele echilibrate in spatiu…Curând buchetele sunt gata. O suvita blonda din parul unei fete demult desprinsa din grup, strânge tijele intr-o imbratisare tandra: o panglica galbena, un brâu de matase, un sarpe ademenitor si agresiv“. Nu lipsesc nici unele secvente de o senzualitate accentuata.
Cele mai multe fragmente ale puzzle-ului sunt insa incarcate cu probleme sociale si politice. Neghibaur isi intâlneste fosti elevi dintre care mai multi nerealizati. Unul a muncit ca muncitor necalificat in Italia, dar a reusit sa acumuleze venit doar pentru a da spaga ca sa i se aprobe deschiderea unui chiosc de ziare. Educatorul atâtor generatii isi face mea culpa, pentru ca „i-a intoxicat cu un drog care i-a debusolat in loc sa le creeze revelatii. Le-a spus ca le imbogateste orizontul si-i pregateste pentru viata; (si n-a gresit, n.m.) le-a vorbit despre frumosul artistic“. Greseala pe care a comis-o si o regreta este aceea ca pe cei dezinteresati de poezie i-a ignorat. Si, ironia sortii, tocmai acestia au ajuns ministeriabili, de la care ceilalti asteapta o sansa, dar care, „lipsiti de imaginatie, nu vor reusi nici ei mare lucru…“.
Reflectii juste si autentice, probate in realitatea acuta. Sunt multe asemenea observatii rationale si analize adecvate din care reiese ca politica noastra de astazi este un marasm fara inceput si fara sfârsit, cu dus-intors, fara vreo distinctie bine stabilita, fara principii, fara onestitate, de la o campanie electorala la alta. Meandrele politicii se suprapun perfect peste cele ale romanului care constituie o satira inconturnabila a epocii post decembriste.
O atentie deosebita i se acorda Inaltului Heruvim Metropolitan (citeste presedintele tarii) si Heruvimilor alesi (alias guvernul si parlamentarii) responsabili neintermediat de starea deplorabila a tuturor compartimentelor statului: invatamânt, sanatate, industrie, agricultura, cultura… O cauza indeniabila ar fi si criza economica mondiala, metaforizata de autor ca o „Masa enorma de aer rece fu intâmpinata de toate metropolele europene cu previziuni sumbre si se transforma in vârtej exact la confluenta dintre Orient si Occident, prea curând si prea direct pentru ca previziologii sa-i fi anticipat consecintele“. In pofida invitatiei imperative a Inaltului Heruvim Metropolitan: „Sa traiti bine!“, tara se scufunda tot mai mult in saracie, cu exceptia celor câteva sute de miliardari parveniti prin devalizarea bancilor, a economiei in general. In acest timp in Arena (citeste Parlament) „continua disputele de idei intre Alesi. Admiterea in Europa i-a paralizat pe toti. Increderea si neincrederea in bunavointa Europei intruchipeaza doi porumbei, unul alb, celalalt negru, care fâlfâie pe deasupra capetelor heruvimilor, incercând sa descopere o fereastra prin care sa evadeze spre libertate. In opinia Alesilor, ei trebuie sa ramâna in Arena si sa se confrunte“. Si astfel unii au prins radacini in fotoliile moi si calde ale Parlamentului de mai bine de douazeci de ani, de unde au putut evada in afaceri profitabile pentru ei si perdante pentru tara.
Multe asemenea dezbateri politice si sociale imbracate in vesminte fabulatorii, dar transparente, sunt incarcate in acest roman dens (poate prea dens), dar lipseste constructia epica unitara. Insusi autorul se pare ca este constient de acest fapt, pe care il exprima parodic si autoironic, prin cuvintele alter-ego-ului sau: „Vreau sa-ti scot din cap ideea operei-capodopera. (…) Neghibaure, si universul creat de tine e o prostie. Nimeni nu intelege ceva din alambicurile tale. Cititorii in care ai crezut iti vor intoarce spatele…“. E prea drastica totusi sentinta autopronuntata. Cititorilor obisnuiti insa le va fi greu sa urmareasca firul unei povesti prea complicate, cu unele expuneri usor tautologice.
In pofida acestei opinii personale, de atentionare asupra absentei coordonatelor specifice unui epos captivant, scrierea este una meritorie din punct de vedere al literaritatii, poate cu un pas inapoi fata de „Casa cu iedera“, dar peremptorie si la obiect, incrustând cu arta imaginea unei natiuni in starea ei de pravalire, cauzata de luptele politice intestine, de setea de inavutire rapida a celor chemati s-o salveze si s-o emancipeze de sub dominatia mancurtizarii si a globalizarii.
Câteva accente ale criticii despre romanul „Casa cu iedera“: „Actiunea lui se desfasoara pe fundalul evenimentelor care au premers conflictului balcanic dintre sârbi si albanezi din ultimul deceniu al mileniului trecut. L-am citit in manuscris si sunt in masura sa spun ca e un excelent roman al psihozei colective, care lumineaza subsolurile constiintei umane“. (Eugen Negrici); „Casa cu iedera, roman bine documentat, priveste retrospectiv conflictul sârbo-albanez si figureaza o lume cuprinsa de amoc, intr-o dubla reprezentare ce-si suprapune imagini, manifestari identice si concluzii incomode asupra modului in care violenta se integreaza si regleaza conduita sociala.“ (Daniela Firescu); „Printre destule experimente narative recente, bogate rizomatic, fractalice, cu orizont mapamondic, isi fac, totusi loc, si carti care pun grav probleme istorice regionale, modelate in pasta unor micro-monografii, credibile intrucât non-teziste. Este cazul romanului semnat de Florin Logresteanu, un fin observator de comportamente, fibra de moralist, neindoios, si cu aplecare spre reteta realista a reconstituirii salubre, sine ira et studio“. (Gabriel Cosoveanu).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper