Tandarica de colectie

Un articol de CRISTINA RUSIECKI

11 zile. 7 spatii. 10 state. 70 de evenimente
Tema editiei de anul acesta, a noua, a Festivalului International al Teatrului de Animatie „Bucurii pentru copii. Spectacole de colectie“, organizat de Teatrul Tandarica intre 14 si 24 noiembrie, a fost „Construim poduri, trecem granite!“. In cele unsprezece zile publicul a trait intr-un ritm alert, asistând la saptezeci de evenimente din zece state (Anglia, Bulgaria, Croatia, Franta, Germania, Hong Kong – China, Italia, Polonia, SUA si România) pe care organizatorii, coordonati de directorul festivalului, Calin Octavian Mocanu, le-au dedicat celor mari si celor mici: spectacole de teatru, spectacole-lectura, workshop-uri, lansari de carte, expozitii si conferinte.

Asa a trecut festivalul: debordând de viata, cu invitati din tara si din strainatate, cu productii care au furat ochiul stârnind când chicoteli, când suspine, când sfaturi ingrijorate din partea micilor spectatori adresate celor de pe scena. Frumos, viu colorat, Teatrul Tandarica insenineaza privirea, mintea si inima celor mari. Dar nici publicul mititel nu se lasa mai prejos, curios din cale-afara sa vada ce nazbâtii mai fac eroii ghidusi, oameni si papusi, care se zbenguiesc prin fata lor. Infierbântati la fiecare reprezentatie, pustii scrâsnesc, se sperie, se infioara de curiozitate, isi parasesc locurile si dau navala catre scena care ii atrage ca un magnet. E multa alergatura pe acolo, dar si multa placere.
Printre spectacolele cele mai asteptate, dar si aplaudate din festival s-a numarat „Calatorie spre Soare Apune“, o coproductie a Teatrului Tandarica cu Institutul Ming Ri din Hong Kong, China, in regia lui Calin Mocanu si Simon Wong. Jucat de papusari chinezi, spectacolul a fost si subtitrat, si dublat in româna (ca sa fie inteles de toate vârstele) de un actor profesionist al teatrului-gazda. Colorat, cu o poveste frumoasa, cu umor si, last but not least, folosind din belsug tehnicile teatrului de umbre, spectacolul a stârnit multa incântare in cei mici. Dupa reprezentatie, in fata publicului de toate vârstele, Li Jianxin a facut o demonstratie a traditionalei tehnici amintite. Mai intâi si-a prezentat papusile: Imparatul, Imparateasa – fiecare cu mersul sau specific, consfintit de legi nescrise ale secolelor de papuserie –, apoi cocorul cu gât lung si mobil. Mai ales pasarea a facut paf auditoriul. Articulatiile din constructia papusii au stârnit toata admiratia in rândurile specialistilor români. Li Jianxin a facut apoi o demonstratie a scenelor dinamice de lupte din spatele ecranului. Maiestrie curata!
Dar nu numai copiii se bucura la acest festival, ci si adultii. Spectacolele pentru cei mari au luat maul mai ceva ca acelea pentru pusti. Stim cu totii, rolul unui asemenea eveniment este sa creeze un cadru generos schimburilor de idei, de noutati in domeniu, de tehnici de animatie. Deloc intâmplator, premiera Teatrului Tandarica, prezentata in festival, „Golem“, cu scenariul si regia renumitului papusar Gabriel Apostol, a demonstrat o data in plus ca limbajul animatiei ramâne unul dintre cele mai ofertante medii pentru spectacole halucinante, cu greutate estetica, atunci când autorul imagineaza o constructie si rotunda, si rafinata, si cu substanta.
„Vietile tuturor sfintilor
din cartier“
Un alt exemplu de productie incitanta a fost „Vietile tuturor sfintilor din cartier“, creat de Agata Kucinska la Teatrul Ad Spectatores din Wroclaw. Un spectacol despre singuratatea batrânilor pe care actrita poloneza s-a priceput sa-l faca si amar, si amuzant, si nastrusnic, si serios, si imaginativ. Personajele sale sunt papusele de diferite dimensiuni, de la cele mititele, puse pe degete, la unele de marime aproape naturala. Cel mai adesea, Agata Kucinska prefera o papusa care se anexeaza in chip de adaos la corpul ei, o forma umana tinuta in poala, care se foloseste de mâinile actritei. Inceputul si sfârsitul spectacolului se produce cu o silueta bidimensionala, in spatele careia se itesc mâinile si capul interpretei. Galeria de portrete construite de Agata Kucinska prinde viata printr-o suita de papusi diferite, construite din materiale diferite, cu tehnici de mânuire diferite. In dreapta scenei se lumineaza din când in când o cutie cu papusi mici care fac plaja pe terasa blocului, instalate confortabil in sezlonguri si inconjurate de o sumedenie de antene TV. Pentru fiecare personaj in parte actrita va gasi o alta voce, ba ragusita, ba cristalina. Una dintre batrânele va dezvolta chiar un tic vocal foc de amuzant. Alt personaj se va plimba prin scena in chip de silueta volatila: de fapt, doar o rochie alba, subtire, cu tutu, având in vârf un cap de batrâna. Numitorul lor comun este comicul, cum se intâmpla si in cazul lui Number Fucker, batrânul ce nu se poate opri din numarat, sau al papusii infirme, cu picioare subtiri (acelasi amestec provocator intre partea superioara a corpului actritei si membrele adaugate pe care le tine in poala), care sfârseste in ceea ce va fi climaxul comic al spectacolului: decrepita care face striptease.
Pentru mai mult dinamism, Agata Kucinska se foloseste de mici trucuri care dau culoare si anima povestea, ca tântarul care il bâzâie enervant pe unul dintre batrâni sau spovedania „in direct“, la televizor, cu o paleta intreaga de oameni ai lui Dumnezeu care izbavesc online enoriasii. Din oferta generoasa, penitentul de pe scena, care se bate ritualic cu pumnul in piept, va alege un preot surd… ca sa obtina iertarea mai usor. Intr-un alt moment, publicul se distreaza cu ajutorul coloanei sonore pe care se aude o muzica tare, apoi cineva batând in teava. Imediat muzica urla si mai tare. Mixtura intre scenele cotidiene pe loc recognoscibile si universul stilizat al papusilor naste o combinatie deconcertanta. Singura pe scena, Agata Kucinska construieste o intreaga galerie de personaje excelent portretizate in dimensiuni blând-amar-comice. Dar spectacolul nu isi pierde nici o clipa nici seriozitatea, nici umanitatea.
Si alte evenimente din colectie
Dincolo de savoarea estetica, schimburile artistice din festival se petrec si prin valoroasa idee a organizatorilor de a invita, seara de seara, specialisti sa tina conferinte. Doua dintre ele s-au axat pe educatie, fie in ceea ce priveste scoala de teatru (conferinta tinuta chiar de Agata Kucinska, de data aceasta in chip de profesoara la Universitatea din Wroclaw), fie in ceea ce priveste rolul teatrului in dezvoltarea interdisciplinara a celor mici. Sau mai putin mici. Sau cu probleme. Pe marginea acestui subiect a vorbit Manon van de Water, profesoara la Universitatea din Wisconsin, SUA si presedinta juriului la editia de anul acesta. Una dintre cele mai interesante, dar si spectaculoase vizual a fost conferinta tinuta de o moneda forte a teatrului românesc de animatie, regizorul Cristian Pepino. Hotarât lucru, tema a fost printre cele mai ofertante din câte exista: contributia marilor artisti ai avangardei secolului XX la dezvoltarea animatiei. Documentarea bogata a profesorului Cristian Pepino, dar si portofoliul de imagini prin care a exemplificat nastrusnicia si atentia marilor pictori ai secolului XX pentru universul papusilor s-au dovedit magnetice. Ce mai, placere pe milimetru patrat!
Impreuna
Pe culoarul strâmt de la etajul 4, asteptând sa intru la conferinta Agatei Kucinska, aud o fata tipând prin apropiere: „La voia ta, stapâne!“. Parul mi se face maciuca. Tot feminismul se zbate nervos in mine. Urmeaza un mic scandal. Delicata, lumea se foieste in jur mascând abil ca isi ciuleste urechile ca sa prinda „dialogul“ mai bine. Cu atât mai mult cu cât fata si baiatul se aud, dar nimeni nu reuseste sa-i vada. Dupa câteva minute, devine clar pentru toata lumea: la Tandarica, seara, la 20.30, se repeta!
Cu o seara inainte avusese loc unul dintre momentele care, de câtiva ani deja, ramân printre cele mai emotionante din tot festivalul: decernarea Premiului de Excelenta „Mihaela Tonitza Iordache“ unui om care a lucrat o viata intreaga in teatrul de animatie. Anul acesta, distinctia i-a revenit actritei si regizoarei Maria Mierlut care, dupa cum a marturisit, urca pentru prima data pe scena teatrului de papusi in 1957.
Gabriel Cadariu, directorul Teatrului Ariel din Târgu Mures, ii face un sensibil Laudatio: ii multumeste pentru succesele si premiile nationale si internationale pe care teatrul le-a obtinut gratie ei, pentru stralucirea, seriozitatea, dar mai ales pentru bunatatea sa. Incheie spunând ca cei mai multi dintre actorii care tocmai terminasera reprezentatia cu „Tragedia omuletului“ stiu meserie pentru ca au invatat-o de la Maria Mierlut. Toti discipolii se intorc pe scena ca sa o aplaude pe premianta. Ieri si azi ramân impreuna in teatrul de animatie.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper