Stanga tare, stanga moale

Un articol de MIHAI IOVANEL

I
Un banc pe care-l tot spune Slavoj Zizek suna astfel: in Rusia medievala stapânita de mongoli, un razboinic mongol se opreste in fata unui taran care mergea cu nevasta pe un drum desfundat de tara. Descalecând, mongolul ii spune scurt taranului ca o sa violeze femeia, ordonându-i sa aiba grija ca in timpul actului pretioasele-i testicule sa nu atinga pamântul, murdarindu-se astfel de praf. Zis si facut. La sfârsit, razboinicul incaleca si se tot duce. In urma lui, taranul incepe sa topaie de bucurie. Nevasta-sa, proaspat violata, il intreaba: „Ai innebunit, de ce te bucuri?“. La care taranul raspunde: „Pai n-ai vazut? Testiculele mongolului s-au tavalit prin tarâna!“
Spunând bancul ca pe o alegorie a stângii calarite de capitalism, Zizek critica solutia estetica aleasa de taran, sugerând ca taranul ar trebui sa-i taie de-a dreptul testiculele mongolului: aceasta ar fi solutia cu adevarat politica.
II
Intr-un text care serveste de prefata volumului lui Vasile Ernu „Sunt un om de stânga“ (Editura Cartier), filozoful maghiar G.M. Tamás realizeaza o apologie a stângii ca rezistenta a celor slabi impotriva celor puternici. Dar nu doar atât, caci ar fi fost banal.

Iata cuvintele lui  G.M. Tamás:
„Triumful si gloria sunt intruchiparile dominatiei, deci expresii glaciale ale asupririi, ale exploatarii, ale inegalitatii, ale mizeriei umane, unde omenirea smerita serveste ca fundal cenusiu pentru splendoarea abstracta, o sfera unde se concentreaza cunostintele, actiunea, proiectele pentru viitor, perfectiunea formala, inteligenta curajoasa si visatoare. Capitalul este mult mai frumos decât omenirea. Si nu numai ca e mai frumos, dar e si mai variat, mai bogat, mai interesant. In cosmosul capitalului, diferenta e suprema. Tânar, avut, hetero, mascul, alb, arian, invatat, sanatos, activ, acceptat, popular, recunoscut, agreat, omul capitalului are initiativa, avantajul strategic (existential, estetic, militar si politienesc) – opus celor batrâni, saraci, LGBTQIIA, femei, negri, semiti, inculti, bolnavi, lenesi, respinsi, umiliti, neapetisanti, neiubiti, fara putere, deci fara fortã narativa, fara scenariu: cine ar vrea citeasca un roman despre cei din urma?
Noi suntem plicticosi, noi, oameni de stânga. Opozitia fundamentala a puterii inseamna a se opune succesului. Fiindca succes, reusita, câstig, distinctie sunt egale puterii, iar puterea nu este nimic altceva, decât o distributie inegala, antiegalitara si moral neutra a fericirii.
Nietzsche avea dreptate: stânga – in formularea sa: crestinismul, democratia si socialismul – este dusmanul orânduirii agonistice, a ordinii libertatii pentru cei puternici, energici si talentati, libertate care poate fi sustinuta numai de sclavie, o situatie descrisa de termenul «cultura». Cultura este intemeiata pe sclavie – foarte clar si perfect adevarat. Stânga uraste aceasta fericire si aceasta cultura. Supraomule, noi, barbarii, iti declaram razboi“.

Problema lui G.M. Tamás pare sa nici nu mai fie existenta capitalismului, ci existenta comparativului de superioritate. Muncitorii umbla rupti in coate si cu pantofii rupti? Nu-i nimic, vom dispretui pantofii de lac. Oile sunt mâncate de lupi? Nu-i nimic, desfiintam biologia si prin asta, nemaiavând nume, nici un  „lup“ nu va mai mânca nici o „oaie“. Poluarea ne arde plamânii? Nu-i nimic, incepem sa detestam aerul „curat“. Copiii din sate n-ajung la scoli? Nu-i nimic, incetam sa mai vorbim despre „cultura“. Exista nefericire pe lume? Nu-i nimic, jos fericirea!
Sa facem urmatorul experiment mental, pe urmele lui H.G. Wells din „Masina timpului“: intr-o lume viitoare, inegalitatea sociala a creat doua specii de om. Una, numita a BOGATILOR, cu o medie de vârsta de 100 de ani, stralucind de sanatate, fericire, cultura; cealalta, numita a SARACILOR, cu o medie de vârsta de 40 de ani, sfrijita, cocosata, pipernicita, analfabeta, cu organele mâncate de boli al caror nume nu-l cunosc si al caror leac nu-l pot plati. Mi-e teama ca in logica lui G.M. Tamás, problema diferentei dintre BOGATI si SARACI nu sta in flagranta inechitate, ci in faptul ca modelul de succes intemeiat pe sanatate, fericire si nivel cultural i-ar putea contamina pe SARACI pâna acolo incât sa si-l doreasca si ei.

2 comentarii pentru “Stanga tare, stanga moale”

  1. decembrie 9, 2013 la 5:36 pm

    Bancul cu mongolul e ca nu nevasta a fost violată, si țăranul!

  2. decembrie 9, 2013 la 5:36 pm

    BBancul cu mongolul e ca nu nevasta a fost violată, ci țăranul!

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper