Scene romanesti

Un articol de AURELIAN GIUGAL

Pe malurile Dâmbovitei se petrec scene de un burlesc amar. Trecem peste manifestatiile anti-Rosia Montana, sarim tema exploatarilor gazelor de sist, ne intereseaza mai putin eterna lupta cu sabii boante Palatul Cotroceni-Palatul Victoria (dezgustul fata de tristele figuri donquijotesti este deja cronic); despre altceva as dori sa vorbesc acum. Este o impresie legatã de temele zilei in presa cotidiana de azi, o luare de pozitie fata de actualele mecanisme de ideologizare a discursului public. Dar la ce ma refer, concret?

In ultima perioada, presa din România a luat-o razna. Nu esti televiziune cu prestanta, nu esti ziar important, nu informezi cu adevarat daca nu faci trimiteri la perioada comunismului autohton, mai mult, daca nu infierezi demonii care au distrus fibra românismului: securitatea si partidul comunist. Peste tot invitati peste invitati, emisiuni fluviu, actori pe post de instante morale isi ofera expertiza, la televiziunea unui fost colaborator notoriu al securitatii coruri de bocitoare plâng victimele totalitarismului, ce mai, o solidaritate iesita din comun pe o tema oricum batatorita de cercetatori ai istoriei recente. De unde aceasta noua pasiune? De unde aceasta trivializare a unui discurs oricum ideologizat, inclusiv in cercurile cercetatorilor? Sau, oare, atunci când neputinta si clientelismul fac corp comun si degradeaza spatiul public autohton, nu o fi mai usor sa mutam planul discutiei identificând dusmanul invizibil, acum vizibil datorita acribiei jurnalistilor si in general al românilor de bine?
Pasiunea televiziunilor a devastat si mintile politicienilor nostri, asa incât fostii detinuti politici ar putea fi despagubiti cu 24.000 de euro pentru fiecare an de inchisoare petrecut in puscariile comuniste. Proiectul a fost inaintat de PNL, iar initiatorii sai sustin ca respectivul proiect isi propune sa repare o greseala a Curtii Constitutionale, care a decis ca indemnizatiile primite de victimele tortionarilor pot fi considerate despagubiri morale. Liberalii nu sunt de acord cu acest rationament, asa ca România, in viziunea liberalilor, trebuie sa-si respecte, inclusiv financiar, victimele comunismului. Si presedintele statului a intrat in jocul anticomunismului (orisicât, domnia sa a fost doar un simplu comunist de bine, nu intra in tagma comunistilor rai) si a plusat, la intâmplare: tortionarii sa fie lasati fara pensie si judecati! Daca asta e meciul zilei la toate televiziunile, de ce nu s-ar baga si politicienii la o miuta? Ar fi absurd sa stai pe tusa, nu-i asa?
Din aceasta joaca pasionala am inceput sa aflam lucruri noi: ca perioada interbelica a fost vârsta de aur a democratiei românesti, ca bunul-simt si lucrul bine facut erau valorile la care se inchinau românii care traiau in perioada idilica dintre razboaiele mondiale, si o „sama“ de alte asemenea amintiri desprinse din vremuri de mult apuse. O tempora! O mores! La Radio România Actualitati, un speaker, comentând discursul nu stiu carui politician interbelic (la radioul public exista un fel de remember, iar voci celebre pot fi auzite cu ritmicitate), se arata uimit ca politicianul respectiv pomenea asiduu de coruptia interbelica – hemoragii ale banului public in buzunare private. Iata ca si in România interbelica exista coruptie, a comentat consternata vocea din off. Sunt efectele razelor gamma asupra anemonelor, adica a unui discurs ideologizat pâna in maduva oaselor, un fel de Cântarea României pe dos.
Prin urmare, România se pregateste sa-si rasplateasca financiar victimele comunismului. Eforturile bugetare nu vor fi unele simbolice: este vorba de milioane de euro. Foarte bine ca se intâmpla asa, nicio problema, cei care au suferit sa-si primeasca palida si tardiva recompensa. Simultan insa cu aceste dezbateri pe tema comunismului autohton se petrec lucruri de o gravitate cel putin similara, si asta nu in România de ieri sau de alaltaieri, ci chiar in România de azi. Frânturi de reportaje de la unele televiziuni ne prezinta imagini degradante cu o Românie lipsita de suflet si de intelegere. In spitalele din tara copii cu boli grave sunt abandonati uitarii si nepasarii noastre. Spre exemplu, la un spital din Bucuresti, copiii cu cancer osos nu beneficiaza de tratament, din lipsa de bani. Protezele care ar fi trebuit sa le salveze membrele nu au putut fi disponibile pentru ei, e austeritate si Ministerul Sanatatii nu risipeste banii in acest mod. La o intâlnire intre oficialitati si medicii care trateaza acesti copii se incearca gasirea unor solutii pentru deblocare a 300.000 de RON pentru a grabi tratarea copiilor cu cancer osos. 300.000 RON? Aproximativ 70.000 de euro? Pai, primariile din toata tara cheltuiesc sute de milioane de euro anual pe organizarea unor serbari de-a dreptul inutile si degradante – in conditiile in care in spitalele din România zac bolnavi netratati din lipsa de fonduri!
Chiar primaria capitalei se deda unei asemenea risipe si cheltuieste bani fara discernamânt in numele distractiei cetatenilor. Fantosa descentralizarii isi arata aici limitele si coltii sinistrii: pe de o parte risipa si desfrâu, pe de alta parte suferinta si durere. României pare ca nu-i pasa de asemenea anomalii, ea se simte bine in propria-i camasa, recursul la istorie si buna dispozitie data de serbarile câmpenesti fac front pentru depasirea acestei crize intr-un mod cât mai hazliu. Când temele zilei nu ajung, mai inventam o tema: suferinta câinilor vagabonzi (scene memorabile cu oameni care lesina pe caldarâm la aflarea vestii ca, de-a dreptul inuman, câinii fara stapân pot fi eutanasiati).
Oamenii bolnavi (cautati un singur reportaj despre bolnavii de cancer osos si despre nepasarea autoritatilor vizavi de ei si veti intelege despre ce vorbesc) pot suferi in continuare. România de azi are preocupari cât se poate de serioase, nu se poate impiedica in asemenea nimicuri. Deja suntem in pline festivaluri ale toamnei, nu-i timp de alte reflectii.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper