Revolutie si involutie O biografie a lui Lev Trotki

Un articol de DIANA IVAN

Joshua Rubenstein, Lev Trotki – O viata de revolutionar, RAO&Eikon

 

Traim un secol care a debutat agitat, cu numeroase conflicte diseminate in diverse regiuni ale globului, cu o devastatoare criza financiara mondiala si cu instabilitate pâna si in rândul marilor jucatori de pe scena relatiilor internationale. Asta nu poate decât sa creeze incertitudine si nenumarate intrebari referitoare la cum ar trebui gestionate deciziile strategice la nivel statal si global pentru a se genera echilibru. Iar solutia cea mai la indemâna când vrem sa anticipam viitorul este lectia trecutului.
In acest registru de readucere in atentia publicului a unor pilde care sa ne inarmeze mai bine pentru confruntarile cu istoria se inscrie un demers al ambasadorului George Cristian Maior, despre care am mai amintit in aceste pagini: acela de a aduce in bibliotecile românilor câteva biografii de oameni de stat si gânditori ai stiintei politice. Citite in cheia potrivita, ele se pot constitui in exemple sau contraexemple pentru decidentii de azi. Dupa volumele despre Otto von Bismarck, Niccolò Machiavelli si cardinalul Richelieu, cel de fata, biografia revolutionarului bolsevic Lev Trotki, se constituie si intr-o reala si grava tema de meditatie asupra relevantei si a limitelor idealismului in politica.
„Lev Trotki – O viata de revolutionar“ face parte din seria „Jewish Lives“, publicata de prestigioasa Universitate Yale. Obiectivul seriei este de a face cunoscute figuri de evrei care au revolutionat diverse domenii, incepând de la Franz Kafka si pâna la Primo Levi sau Sarah Bernhard. Si, indiferent ca ne place sau nu, Lev Trotki a revolutionat viata sociala a unei bune parti a lumii, actiunile lui influentând dramatic scena relatiilor internationale pentru cea mai mare parte a secolului al XX-lea.
Originea evreiasca a lui Trotki pare insa a fi fost un factor minor in evolutia sa ca revolutionar si gânditor politic. Autorul biografiei insusi, profesorul Joshua Rubenstein, de la Universitatea Harvard, admite ca Lev Davidovici Bronstein – numele real al lui Trotki – nu a simtit o adeziune fata de cultura ebraica si fata de religia ebraica si nu s-a considerat traumatizat de atmosfera marcata de un puternic antisemitism in care s-a format: „nici el si nici cei din anturajul lui nu au afirmat vreodata ca educatia sa morala a fost modelata de experienta de tânar evreu, sensibil, precoce, traind intr-un imperiu condus de un autocrat antisemit, noteaza Rubenstein. In memoriile sale, Trotki nu mentioneaza mai nimic despre experientele antisemite din copilarie“.
Familia din care provenea viitorul revolutionar bolsevic era una instarita, preocupata mai degraba de mentinerea unei bune pozitii economice decât de pastrarea traditiei culturale. Tânarul Leiba a mers, initial, la o scoala cu predare in ebraica, in cadrul careia era studiat Talmudul, dar ceea ce l-a atras cu adevarat a fost ca reusea astfel sa depaseasca conditia parintelui sau analfabet, deprinzând totodata forma literara a limbii ruse, dupa ce in casa parintilor sai auzise numai un amestec de rusa si ucraineana.
Durata studiilor in ebraica a fost una minima, restul parcursului scolar si profesional al lui Trotki fiind de natura a-l determina sa afirme ca originea sa evreiasca era „un simplu accident“. A tins sa trateze aceasta categorie etnica ca pe toate celelalte. Si-a manifestat  mânia vazând conditiile dificile in care traiau familiile de evrei lipsiti de drepturi din Balcani, a infierat, inclusiv in discursuri publice, pogromurile si a anticipat pericolul exterminarii fizice a acestora de catre nazisti, neezitând totusi sa condamne lacomia si relele obiceiuri ale unora dintre reprezentantii etniei.
Rubenstein apreciaza ca probabil tocmai lipsa de adeziune a tânarului Bronstein la o religie conventionala – un spatiu sufletesc neocupat de sacralitate – a lasat posibilitatea adoptarii „unei credinte alternative utopice, una profana si mult mai periculoasa“. Este vorba, desigur, despre interiorizarea si personalizarea ideologiei marxiste, de o religie a revolutiei permanente, a schimbarii sociale, o religie a unor idealuri inalte, dar cu consecinte tragice. Si daca este discutabil sa afirmi ca lipsa altei adeziuni religioase l-a determinat pe Trotki sa faca o religie din ideologia sa politica, devine pe alocuri lesne de observat ca intelegerea realitatii si argumentele pragmatice i-au lipsit uneori revolutionarului rus, ceea ce ne poate lasa sa intelegem ca a adoptat unele idei politice cu aceeasi pasiune, uneori oarba, cu care unii dintre noi isi interiorizeaza notiunile religioase.
Nu identitatea evreiasca a lui Trotki pare a-i fi atras atentia lui George Maior când a decis sa promoveze o biografie a unei figuri foarte contestate a istoriei recente. Motivatia sa, argumentata in prefata, vizeaza idealismul si pasiunea pentru mai bine a personajului, precum si invatamintele pe care le poate trage omul contemporan din actiunile si ideile ambitiosului bolsevic. Scopul prefatatorului pare a fi fost acela de a observa atât reusitele strategice, cât si erorile de gândire care au pornit de la fundamentul aparent corect al unui ideal nobil, al unei vieti mai bune pentru cei multi, al unei reforme constante – revolutia permanenta, urmarite insa cu naivitate si lipsa de flexibilitate, fara o racordare pragmatica la realitatea inconjuratoare si la evolutiile ei. „Tragedia marii politici idealiste“, cum o numeste dl. Maior in prefata volumului, pare sa fie lipsa corelarii dintre ideal si politica, dintre utopie si pragmatism, dintre scop si mijloace.
Rezultatul actiunilor lui Lev Trotki, instaurarea comunismului cu versiunea lui leninista si apoi cea stalinista, mutilarea hartii si a istoriei Europei pentru zeci de ani, este o ratiune suficienta pentru a face din acesta un personaj dificil de acceptat si de inteles. Apropierea ideologica a liderilor români ai momentului respectiv de sfera de influenta sovietica, cu toate consecintele ce au decurs de aici, sunt suficiente pentru a-l face antipatic cititorului autohton. Prin biografia lui Rubenstein insa avem acces si la unele justificari ale actiunilor sale, precum si la unele incontestabile calitati ale revolutionarului rus.
Avem de-a face cu un tânar politician carismatic, cu darul oratoriei, extrem de activ si determinat in incercarea sa de a realiza idealurile revolutionare. Era un bun organizator, scria foarte mult inca din tinerete si pe teme foarte variate si citea cu aviditate, distingându-se prin cultura lui vasta de Lenin, spre exemplu, despre care Rubenstein afirma ca isi limita interesele la ceea ce tinea de politica. In perioada ce a precedat Revolutia Bolsevica si in cursul acesteia, Trotki pare sa fi fost omniprezent: vorbea la diverse reuniuni in cele mai diverse medii sociale, scria simultan in mai multe ziare de orientare marxista, era in strada, in timpul revoltelor, conducea Sovietul format in St. Petersburg (devenit Petrograd) din reprezentanti ai tuturor partidelor politice si, ulterior, planifica si punea in practica proiectul grandios al unei Armate Rosii care, sub conducerea si prin strategia lui, reusea sa consolideze planurile revolutionarilor.
In aparenta, ar fi putut fi politicianul perfect: intelectual, cult, carismatic, cu idealuri inalte si suficienta determinare si capacitate de actiune pentru a le pune in practica el insusi. Nu se oprea in planul ideilor, ci milita si lucra in favoarea acestora. Doza de sânge rece necesara oricarui om politic s-a transformat insa, in cazul lui, intr-o inacceptabila cruzime, manifestata in masuri represive extreme.
Ajuns la putere, a ordonat exilul a doua sute de intelectuali despre care intelegea ca ar putea ridica glasul impotriva regimului bolsevic, promovând valori si concepte opuse celor comuniste si dispunând de o eventuala sustinere externa. A interzis alegerile generale, libertatea presei, dreptul la opinie. A acceptat si chiar a instigat la arestarea si uciderea opozantilor politici, suprimarea sindicatelor, confiscarea grânelor de la tarani. Ca lider al Armatei Rosii, a dispus monitorizarea ofiterilor taristi recrutati si luarea familiilor acestora ca ostatice, pentru a le asigura loialitatea. Optiunile lui, care au determinat inclusiv pierderea de vieti omenesti in masa (executarea a doua duzini de soldati pentru dezertare, reprimarea Revoltei din Kronstadt) si le justifica, in „Viata mea“, drept „un fier inrosit pus pe o rana cangrenata“.
Odata pierduta puterea, nu s-a cait in mod explicit pentru consecintele acestor actiuni ale sale, insa a criticat acelasi tip de atitudini atunci când ele ii apartineau lui Stalin. E greu de spus daca a inteles pericolele pe care le comporta nerespectarea celor mai elementare drepturi ale omului sau pur si simplu a cautat o maniera – oricât de ipocrita – de a ataca un vesnic adversar politic si personal.
Lectia lui Machiavelli – a carui biografie a precedat-o, in cadrul seriei, pe cea a lui Trotki – era lamuritoare pentru orice cititor in sensul ca, pentru atingerea idealurilor, liderul trebuie sa poata acapara si pastra puterea. In aceeasi logica, Trotki si-a justificat mereu actiunile sângeroase prin nevoia de a pastra puterea, o putere a proletariatului, iar nu una personala. S-a considerat un luptator pentru bunastarea celor multi insa, odata asigurat succesul revolutiei, s-a mutat la Kremlin in incaperile personale ale tarului, gest simbolic ce poate fi lesne interpretat drept dorinta de a-i succeda tiranului autocrat.
Nu putem aprecia azi care ar fi fost viitorul comunismului daca, la momentul mortii lui Lenin, frâiele puterii i-ar fi revenit, asa cum acesta intentionase, camaradului de revolutie Trotki, iar nu lui Stalin. Maxim Gorki observa ca amândoi „s-au otravit deja cu veninul murdar al puterii“, remarcându-le lipsa totala de interes pentru drepturile si libertatile fundamentale. In acelasi registru se inscrie si comentariul filosofului rus Nikolai Berdiaev, care considera ca „in comunismul rusesc, dorinta de putere este mai puternica decât dorinta de libertate“. Biograful insusi aminteste ca Trotki i-ar fi soptit lui Lenin, imediat dupa preluarea puterii de catre bolsevici, in 1917, ca, dupa lunga perioada de lupta din subteran, venirea la putere poate fi ametitoare.
Poate ca, avându-l la cârma pe Trotki, comunismul ar fi avut o fata umana. Rubenstein pare inclinat sa creada ca, spre deosebire de Stalin, care isi dorea puterea in nume personal, Trotki ar fi ramas fidel idealurilor marxiste. Au fost insa multe voci care l-au cunoscut pe bolsevic si care nu i-au acordat atâta incredere. Unele figuri ilustre ale momentului par a fi crezut, in acelasi registru cu Gorki si Berdiaev, ca, asemenea lui Stalin, Trotki ar fi devenit un dictator, iar regimul sau, unul al câtorva politicieni puternici, nu al proletariatului. Albert Einstein, spre exemplu, era de parere ca „atât Stalin, cât si Trotki sunt gangsteri politici“, iar George Orwell (critic acerb al lui Stalin), care si-a inspirat personajul Emmanuel Goldstein din romanul „1984“ din personalitatea lui Trotki, era de parere ca acesta din urma „este probabil la fel de responsabil (pentru dictatura din Rusia) ca orice alta persoana si nu exista nicio certitudine ca, in calitate de dictator, ar fi fost de preferat in locul lui Stalin“.
In ultimii ani de viata, aflat in exil si haituit de oamenii lui Stalin, care reusisera sa ii asasineze o parte importanta dintre membrii cei mai apropiati ai familiei (si-a pierdut toti copiii in aceasta perioada, chiar daca nu s-a putut dovedi despre toti ca au fost ucisi la comanda rivalului sau politic), a inteles dezamagirea pe care o poate constitui revolutia, tradarea si ironia acesteia, chiar daca nu s-a  dezis de ea. „Cei care se lauda ca au infaptuit o revolutie constata intotdeauna a doua zi ca habar nu aveau ce fac, ca revolutia infaptuita nu seamana nici pe departe cu cea pe care ar fi dorit sa o infaptuiasca“, scria revolutionarul infrânt. Chiar si in acest context insa nu s-a dezis de ideologia sa si nici nu a incercat sa o plieze mai mult pe realitatea secolului in care traia. A continuat sa respinga fatis valorile democratice, dupa ce i s-a refuzat azilul de catre mai multe state europene; „a ramas convins ca dreptatea poate fi facuta prin mijloace dictatoriale sau cel putin prin acel tip de dictatura pe care si-l imagina. A refuzat in continuare sa-si asume orice responsabilitate morala pentru pierderile de vieti nevinovate pe care el si ideile sale le-au pricinuit.“
Ce ramâne deci in urma acestui controversat personaj? Pentru ce ar trebui sa alocam din timpul nostru pretios intelegerii unui episod sângeros cu reverberatii tragice in istoria recenta? George Maior pare sa fie de parere ca lectia lui ne poate ajuta sa gasim echilibrul intre idealism si realism, sa ne urmarim cu tenacitate visurile, dar fara a uita sa le racordam la context si sa pastram echilibrul intre scop si mijloace. Pentru decidentii care (mai) cred in schimbare constanta prin violenta, poate fi un tratat despre esecul revolutiei permanente si despre nevoia de stabilitate a societatilor dupa momente de rascruce; pentru iubitorii de strategie, un exemplu si concomitent un contraexemplu. Pentru cititorul de rând, viata revolutionarului Trotki este proba esecului unui tip de idealism abstract, conexat numai superficial cu realitatea.

Un comentariu pentru “Revolutie si involutie O biografie a lui Lev Trotki”

  1. aprilie 9, 2015 la 9:20 am

    O singura corectie : nu Trotki a facut remarca ” dupa o lupta subterana lunga , venirea la putere poate fi ametitoare ” ci exact invers .

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper