Priebke: se cauta loc pentru mormant

Un articol de DUMITRU RADU POPA

Scriu astazi despre un om care nu-si poate gasi mormântul, un om al carui trup neînsufletit nu e dorit de nimeni. Numele lui este Erich Priebke (1913 – 2013). Putini îsi mai aduc aminte de el în Germania natala sau alte tari, dar în Italia numele lui rasuna ca un teribil simbol. Calaul îl numesc italienii pe acest fost capitan în fortele SS care întrupeaza în constiinta lor tipicul criminal nazist german. Criminal a fost si a ramas, fara sa-si nege sau regrete faptele, pâna la sfârsitul zilelor pe care si le-a trait în tihna, pentru ultimii zece ani în chiar apropierea locurilor unde comisese oribilele sale crime.
Sa ne reamintim de acel groaznic moment al unui trecut… care parca nu mai vrea sa treaca. Masacrul de la Grotele Ardeatine, în apropierea Viei Appia, a avut loc spre sfârsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Pe data de 23 martie 1944, un numar de treizeci si trei de soldati germani, membri ai unui batalion SS, au fost ucisi în urma unei actiuni-surpiza a Rezistentei italiene. Se pare ca Adolf Hitler a ordanat ca în douazeci si patru de ore câte zece prizonieri italieni sa fie executati pentru fiecare soldat german ucis. Victimele trebuiau alese dintre membrii rezistentei militare Bandiera Rossa, de orientare trotkista, si dintre detinutii evrei. Cei alesi sa fie executati erau dusi la grote în grupuri de câte cinci, pusi sa îngenuncheze si apoi împuscati cu un glonte tras în ceafa. Cadavre peste cadavre, numarul lor crestea din moment în moment iar victimele succesive erau obligate sa îngenunchieze peste cadavrele deja existente ca apoi sa fie, la rândul lor, executate. Masacrul acesta a durat cinci ore, de la 2 dupa amiaza pâna la 7 seara. Apoi, pentru a fi siguri ca au murit toti, nemtii au facut sa explodeze grotele cu dinamita.
Erich Priebke a fost responsabilul acestei operatiuni, în care calitate a ucis chiar el doi sau trei dintre ostateci. Restul au fost executati de catre soldati. Dar Priebke a luat parte activa si în continuare la aceste oribile asasinate, de-a lungul celor cinci ore. El a fost veritabilul contabil care taia din registru numele fiecarui executat. La sfârsitul masacrului si-a dat seama ca fusesera asasinate trei sute treizeci si cinci de persoane, cu cinci mai mult decât în ordinul lui Hitler. Cinicul Priebke s-a vaitat mai târziu în interviuri ca asta nu a fost decât o mica scapare… Dar, daca pentru cele trei sute treizeci de persoane ucise el s-a prevalat mereu de faptul ca nu facuse altceva decât sa îndeplineasca un ordin, pentru cele cinci adaugate de el, ca si pentru cele ucise cu mâna lui avea, fara urma de îndoiala, totala responsabilitate. O statistica publicata în „Die Welt“ cu ocazia mortii lui Priebke arata ca au fost asasinati saptezeci si sapte muncitori, cincizeci si sapte functionari, cincizeci si patru comercianti, treizeci si opt de persoane oficiale, saptesprezece vânzatori ambulanti, doisprezece tarani, opt artisti, sase arhitecti si ingineri, cinci profesori, cinci macelari, trei medici, un bancher si un preot. Cel mai tânar dintre cei ucisi avea numai cincisprezece ani. Saptezeci dintre victime erau evrei.
Dupa razboi, Erich Priebke s-a numarat printre acei criminali de razboi nazisti care au reusit sa scape de justitie, caci a fost ajutat sa fuga dintr-un lagar de prizonieri britanic din apropiere de Rimini. Convertit la catolicism, prin intermedierea episcopului Alois Hudal, obtine un pasaport pe numele fals de Otto Pape si se stabileste în Argentina, unde avea sa traiasca netulburat de nimeni si de nimic, ca un om liber, timp de cincizeci de ani. Îsi deschide o macelarie pe numele lui adevarat, Ambasada germana din Argentina stie de prezenta lui, dar alege totala tacere. Mai mult decât atât, în 1952, Priebke obtine chiar un pasaport german. Abia în anii ’90, în urma unor interviuri acordate televiziunii americane si a unor cercetari succesive minutioase în arhivele din Buenos Aires, Washington D.C., Londra, Berlin si Ierusalim s-au gasit o multime de documente irefutabile ilustrând rolul lui Erich Priebke în actiunile SS si ale Gestapoului din Italia. Între acestea, o confesiune scrisa cu putin înainte de terminarea razboiului, în care Priebke recunoaste rolul jucat în masacrul de la Grotele Ardeatine. Un alt document descoperit la Muzeul Yad Vashem din Israel indica faptul ca Priebke a semnat documentul de trimitere a unui transport de evrei italieni la lagarul mortii operat de Adolf Eichman. În mai 1995, un judecator federal argentinian a acceptat cererea italiana de extradare a lui Priebke pe baza faptului ca termenul pentru crimele împotriva umanitatii nu expira niciodata. Dupa mai multe stadii ale procesului împotriva lui, Curtea de Casatie italiana l-a condamnat pe Priebke la cincisprezece ani de închisoare, dar luând în considerare vârsta sa înaintata si starea sanatatii, pedeapsa a fost redusa la zece ani de arest domiciliar. În urma unui apel, condamnarea s-a prelungit pe viata, dar tot sub forma arestului la domiciliu. Astfel a trait el pâna la moarte, ca un om relativ liber, în chiar tara unde a comis crimele.
Imediat dupa moartea lui Priebke, primarul Romei, Ignazio Marino, a decis ca acesta nu poate fi înmormântat pe pamânt roman. Biserica catolica nu a vrut sa-l primeasca si sa îi faca slujba de înmormântare: un pacatos care nu se caieste înaintea mortii nu poate primi binecuvântarea. Doar Fraternitatea lui Pius al X-lea, careia îi apartine negationistul Williamson, si-a pus la dispozitie capela, ceea ce a suscitat proteste si confruntari între antifascisti si militanti de extrema dreapta. Spre deosebire de Germania, în Italia MSI (Movimento Sociale Italiano) e partid recunoscut si mai sunt si alte factiuni care, în mod mai mult sau mai putin explicit, îsi exprima simpatiile fasciste. Cu atât mai importanta este recenta hotarâre a Comisiei judiciare a Senatului de a aproba o lege care sa faca negationismul infractiune penala.
Împotriva îngroparii lui Priebke pe sol roman s-a exprimat si Riccardo Pacifici, liderul comunitatii evreiesti din Roma. El a cerut ca sicriul lui Priebke sa fie trimis în Germania si îngropat în localitatea sa natala. Dar mai înainte chiar sa primeasca propunerea italiana, oficialitatiile orasului Hennigsdorf i-au negat lui Priebke orice sansa de a fi înmormântat acolo pe motiv ca legea cimitirelor interzice înmormântarea non-rezidentilor… De birocratii asemanatoare s-a prevalat si guvernul federal german care, timp de patru zile, a ignorat total moartea lui Erich Priebke. Normal ar fi fost ca Germania sa-l primeasca deoarece a fost un criminal german. Înmormântarea lui la Roma ar fi fost un act teribil, având în vedere rolul sau în masacrul de la grote. În cele din urma, sicriul cu trupul lui Priebke a fost luat în primire de autoritatile italiene si dus la o baza militara lânga Roma ca sa fie îngropat într-un loc secret, în asa masura încât sa nu poata deveni loc de pelerinaj pentru extremistii de dreapta.
Uitat fie-i numele ca acela al lui Erostrat!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper