Nostalgii din mileniul II

Un articol de CONSTANTIN COROIU

…Mi-ar fi placut sa ma aflu la Mânastirea Putna in 1871, când se implineau patru secole de la resfintirea neasemuitului lacas strajuit de colinele si codrii Bucovinei, la marea si pioasa sarbatoare initiata de Eminescu si Slavici, printre participanti numarându-se Ciprian Porumbescu, A.D. Xenopol si Mihail Kogalniceanu. L-as fi ascultat infiorat pe Eminescu: „Sa facem din Putna Ierusalim al neamului românesc si din mormântul lui Stefan altar al constiintei nationale“. Si as fi trait clipa in care pe mormântul voievodului s-a depus urna votiva cu inscriptia: „Eroului, invingatorului, aparatorului existentei române, scutului crestinatatii, lui Stefan cel Mare, Junimea Româna Academica“. (Ca sa vedeti ce poate insemna adevarata societate civila!)
…Mi-ar fi placut sa fiu prezent la sarbatorirea lui Titu Maiorescu, in februarie 1910, când marele critic implinea 70 de ani. Atunci, P.P. Carp, omul politic si de stat care a dominat Parlamentul României o jumatate de veac, l-a caracterizat, adresându-i-se: „Stii de ce te iubeste lumea asa de mult? Am sa-ti spun eu. Pentru ca tu ai fost un caracter. Pentru ca atunci când au inceput altii sa ne schimbe si sa ne batjocoreasca limba noastra româneasca, cultura noastra, tu ai avut curajul sa te ridici cu stiinta ta contra lor“. Si tot cu acel prilej, Barbu Stefanescu Delavrancea afirma ca Maiorescu este „lumina gândirii românesti“.
…Mi-ar fi placut sa-l ascult pe rectorul de numai 24 de ani al Universitatii din Iasi, Titu Maiorescu, vorbind despre Galileo Galilei, la trei sute de ani de la nasterea genialului italian. Era 8 februarie 1864. Cum vorbea Maiorescu? Ne spune Iacob Negruzzi: „Vorba lui Maiorescu, limpede si usoara, limba sa româna atât de frumoasa, de care nu-mi dam seama unde a gasit-o, claritatea expunerii… Stralucita eloquenta“.
…Mi-ar fi placut ca la 1 ianuarie 1870 sa fiu alaturi de Eminescu si de colegii sai români de la Universitatea din Viena, in vizita pe care i-au facut-o domnitorului exilat al României, Alexandru Ioan Cuza, la Döbling. Eminescu ii va povesti mai târziu lui Creanga cât de impresionanta a fost acea intâlnire cu Ctitorul statului national român modern si cât de tulburat a fost el insusi.
…Mi-ar fi placut sa fiu, in ziua de 6 noiembrie 1880, umilul curier care sa-i duca lui Iacob Negruzzi mesajul lui Eminescu (gazduit la hotelul România din Iasi si asteptat la aniversarea Junimii). Iata mesajul: „Rog pe parintele Creanga/ Ca sa sune din talanga/ Din talanga ca de boi/ Ca sa auzim si noi/ Doresc sa petreceti bine/ Sa nu ma uitati pe mine. Eminescu“.
…Mi-ar fi placut sa fiu martor la sedinta Junimii din seara zilei de 5 iunie 1883, când Eminescu a citit in premiera „Doina“. Fusese scrisa pentru a o rosti la ceremonia dezvelirii statuii lui Stefan cel Mare ce avusese loc in aceeasi zi, dar renuntase deoarece – ar fi marturisit el – „nu ma simteam bine si eram chinuit de temerea ca nu cumva sa zic ori sa fac ceva nepotrivit cu imprejurarile, incât lumea sa râda de mine“. Seara, la Junimea, intrunita in casa lui Iacob Negruzzi din Iasi, a fost insa un adevarat triumf. Negruzzi relateaza ca „pentru intâia data de 20 de ani de când exista societatea, un tunet de aplausuri izbucni la sfârsitul actiunii si mai multi dintre numerosii membri prezenti imbratisara pe poet“. Peste trei saptamâni, „Doina“ aparea in „Convorbiri literare“.
…Mi-ar fi placut sa ma aflu printre prietenii lui Creanga, adunati la Bojdeuca din Ticaul Iasilor, in acele zile din septembrie 1879, când filosoful Vasile Conta tocmai rostise un memorabil discurs in Parlament, in calitatea sa de ministru al Instructiunii Publice si Cultelor, discurs mult comentat in ziarele vremii. Creanga i-a trimis atunci lui Conta urmatoarea epistola: „Iubite prietene, Nu stii cât ne-am bucurat noi iesenii de succesul ce l-ai avut in Camera. Eu, dupa cum ma cunosti, parca innebunisem de entuziasm, si, de, prost oi fi, dar inima mare am. / M-am apucat de am tinut o sezatoare acasa cu Raceanu, Ienachescu, Misu Nicsoi si te-am proclamat cel mai mare orator al nostru. Sa traiesti caci tu faci cinste Iesului nostru, oropsit si blestemat de D-zeu si de oameni. Frate Conta, nu ne uita si scrie-mi când vii. Cu dragoste, Ion Creanga, Alegator nationalist“.
…Mi-ar fi placut sa fiu reporter la ceremonia de la Iasi dedicata Centenarului mortii lui Horia. Erau de fata Eminescu, Creanga si Miron Pompiliu. La banchetul de 150 de tacâmuri – aflu din admirabila carte a lui Constantin Parascan „Creanga si lumea in care a trait“ – Creanga a toastat pentru Eminescu, iar poetul, la rândul sau, a inchinat: „Sa ridicam paharul pentru acei pe umerii carora apasa toate greutatile neamului nostru, pururea obijduiti, pentru taranimea româneasca…“
…Mi-ar fi placut sa traiesc acel moment de exemplar fair play al jurnalistilor de la ziarul liberal „Românul“, cu care gazetarul Eminescu de la „Timpul“ polemizase, nu o data extrem de dur, la vestea imbolnavirii poetului si marelui ziarist (iulie, 1883): „Aflam cu sincera parere de rau ca d. Mihail Eminescu, redactor al ziarului «Timpul», tânar plin de talent si inzestrat cu geniu poetic, a cazut grav bolnav. Speram ca boala sa nu va fi decât trecatoare si ca in curând vom putea anunta deplina sa insanatosire…“. Asta, in timp ce in „Literatorul“ Macedonski publica binecunoscuta, sinucigasa epigrama.
…Mi-ar fi placut sa primesc si eu, eventual ca membru neinsemnat al Caracudei, urmatoarea „citatiune“ semnata de junimistul Nicu Gane: „Membrii tuturor triburilor Societatii Junimea: fundatori, lipoveni, caracuda si cei noua, sunt citati ca in ziua de 26 octombrie curent (1885 – nota mea) sa se afle la scaunul societatii din Iasi, unde se va da cu mult chef si putine parale, in otelul Binder oarele 6 sara al 22-lea praznic traditional. Mâncarea va fi fudulie, iar bautura temelie. P.S. Spiritul nu este de rigoare!“.
…Mi-ar mai fi placut sa particip la festivitatile ce au marcat, la Iasi, in acelasi an, 1885, o jumatate de secol de „invatamânt inalt“, prilej cu care a cuvântat si directorul Liceului National Vasile Burla, cel poreclit de junimisti Vasile Rata, fiindca se preocupase intens si mult timp de etimologia cuvântului rata. Orasul, spun ziarele vremii din capitala Moldovei, era luminat a giorno, iar in piete cântau muzicile militare si „bandele de lautari“. Programul manifestarilor a cuprins intre altele: „Intrunirea pe piata Stefan cel Mare la 7 oare dimineata. Plecarea spre Mitropolie la 8 oare, in ordinea urmatoare: muzicile, scoalele primare, scoalele secundare, scoalele inalte, autoritatile, delegatii si invitatii“. Parca nici nu-ti vine sa crezi ca au existat si vremuri când autoritatile mergeau respectuoase in urma scoalelor!
…Ce mult mi-ar fi placut ca pe 15 ianuarie 2000, Anul Eminescu, sa nu fiu jurnalistul, mai mult sau mai putin cultural, nevoit sa relateze de la Ipotesti pentru ziarul la care lucram despre navalirea puhoiului de politicieni, „transportati la localitate“, cum ar fi zis un faimos personaj caragialean, cu un tren ministerial ori cu limuzine de lux si paziti de o armata intreaga de politisti si sepepisti. Daca Anul Eminescu nu ar fi fost, din nefericire, si unul electoral, as fi fost scutit poate de a vedea acolo atâtea figuri patibulare si atâtia „mititei“ pe care i-a stigmatizat pour toujours Eminescu.
Mi-am amintit atunci, la Ipotesti, de ceea ce spusese Calinescu, si anume ca, pe când „figura lui Eminescu se ridica pâna la cer“, ei se inghesuiau electoral ca niste termite respingatoare „pe lânga talpile lui“.
Inchei aceste insemnari nostalgice cu o intrebare: ati auzit cumva de omul politic liberal Chitu, contemporan cu Eminescu? Ei bine, pe cei care nu stiti va informez ca el a fost primar al Craiovei, ministru de Interne, ministru de Finante, dar si autor al studiului „De când ploua cu cârnati la români“, pe care l-a publicat in revista „Traian“. (Intre timp ne-am emancipat; astazi avem politicieni, unii reprezinta România in Parlamentul european, care au publicat sau au obtinut titluri stiintifice si grade universitare cu disertatii pe teme nu doar hazoase, agramate sau plagiate, ci si de-a dreptul terifiante, cum ar fi, de pilda, canibalismul). Dar vajnicul liberal si baron oltean de altadata Chitu a fost, vai, si ministru al Invatamântului si Cultelor, „demnitate“ in care s-a remarcat printr-o singura fapta: l-a dat afara pe Eminescu din postul de revizor scolar.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper