Memoria arhivelor

Un articol de GEORGE APOSTOIU

Editorial, toamna aceasta va fi mai bogata cu un proiect de anvergura privind istoria recenta a românilor: „România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii Razboiului Rece“. Coordonat de ambasadorul Nicolae Ecobescu si patronat de Fundatia Europeana Titulescu, proiectul urmareste sa aseze pe documente de arhive definirea si particularitatea politicii României in perioada istorica a comunismului de stat. Sunt prevazute 10 tomuri de studii si documente de arhiva din care, deocamdata, au aparut primele doua volume, insumând ceva mai mult de 1.300 de pagini.
Initierea proiectului devenise necesara. Asa cum se infatiseaza primele doua volume, acesta va oferi istoricilor nu o alternativa, ci un suport documentar. Proiectul se inscrie in curentul de cercetare istorica bazata pe documente, nu pe afecte, preferinte sau interese. In ultimul deceniu au aparut cercetatori, in general tineri, ale caror contributii suplinesc vidul de informatii sau parcurg un drum paralel cu cel intretinut de interpretarile excesiv politizate. In anul 2000, doi istorici, Dumitru Preda si Mihai Retegan, au publicat volumul „1989. Principiul dominoului“ alcatuit din corespondenta diplomatica a ambasadelor României in anul crucial al crizei comunismului. In 2003, Fundatia Europeana Titulescu a girat publicarea „Istoriei politicii externe românesti“. In 2009, Ministerul Afacerilor Externe a publicat „1968. Primavara de la Praga. Documente diplomatice, ianuarie 1968-aprilie 1969“, iar sub autoritatea Academiei Române si a Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, in 2012, diplomatul Vasile Buga a publicat stenogramele convorbirilor purtate la Moscova de delegatia Partidului Muncitoresc Român, condusa de premierul României, Ion Gheorghe Maurer, cu titlul „O vara fierbinte in relatiile româno-sovietice. Convorbirile de la Moscova din iulie 1964“. Prima stenograma reda convorbirile cu delegatia Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, condusa de Nikolai V. Podgornii, membru al Prezidiului si secretar al CC al PCUS; a doua consemneaza discutiile purtate cu Nikita Hrusciov, prim-secretar si presedinte al Consiliului de Ministri. Nu este loc pentru enumerarea mai multor aparitii. Semnalez, in incheiere, inca doua lucrari importante. Prima, „Zid de pace, turnuri de fratie. Deceniul deschiderii:1962-1972“ semnata de academicienii Mircea Malita si Dinu C. Giurescu, care consemneaza in premiera evenimentele capitale initiate de Bucuresti pentru deschiderea României spre Occident. A doua, „Diplomatia secolului XX“ de ambasadorul Constantin Vlad, profesor de stiinte politice, este o carte fundamentala, de sinteza, care realizeaza o panorama a marilor strategii de pace si razboi ale celui mai tulburator veac al existentei  moderne a omenirii.
Captivitatea, mostenire a intelegerilor dintre marile puteri
Nu se sfârsise razboiul când au aparut scenariile pentru organizarea postbelica a continentului. Una dintre idei a fost constituirea unui bloc al statelor occidentale. Ideea a cazut de teama ca aceasta constructie sa nu fie perceputa de  Uniunea Sovietica ca pericol indreptat impotriva ei. Divizarea Europei s-a facut pâna la urma cu acordul Moscovei pe criteriul sferelor de interese si de influenta consemnat in acordul de procentaj Churchill-Stalin din 9 octombrie 1944. Un acord care l-a descumpanit pâna si pe Roosevelt. Averell Harriman relateaza: „Nu inteleg si nu cred ca am inteles nici atunci, scria presedintele american in memoriile sale, ce a gândit Churchill exact ca realizeaza prin acele procente. Stiu ca el a dorit mâna libera in Grecia, cu sprijinul Statelor Unite, si ca a dorit sa aiba un cuvânt de spus in formarea noului guvern iugoslav, prin combinarea guvernului in exil, din Anglia, cu Tito si cu grupul lui. Churchill stia, desigur, ca presedintele Roosevelt staruia sa aiba mâna libera si ca dorea ca orice decizie sa fie amânata pâna când cei trei (Stalin, Roosevelt, Churchill, n.n.) ar fi putut sa se intâlneasca. Este interesant ca, atunci când ei s-au intâlnit la Yalta, problema procentelor nu a mai fost ridicata“ (Laurentiu Constantiniu, „Acordul de procentaj Churchill-Stalin in documentele sovietice“, „România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii Razboiului Rece“, vol.1., pag 79). Consecintele sunt cunoscute. Acordul de procentaj va consacra intrarea Europei de Est in captivitatea sovieticilor pentru o jumatate de secol.
Studiile publicate in primele doua volume din „România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii Razboiului Rece“  realizeaza o panorama istorica a Europei in timpul si dupa al Doilea Razboi Mondial, prezinta evolutia confruntarii Est-Vest si primele tentative de desprindere a României fata de Moscova (primul volum). Pe cine se putea bizui România, aflata in razboi de partea Germaniei, in acele conditii? Pe nimeni. Grigore Gafencu nota in „Jurnal“, la 2 martie 1942: „Ar fi cea mai mare greseala insa daca am crede ca putem lasa in sarcina anglo-saxonilor sa ne impace cu rusii si sa apere fata de rusi interesele noastre. Anglo-saxonii nu pot si nu vor sa ne faca un asemenea serviciu“. Al doilea volum prezinta  conditia noua in care a fost impinsa România dupa partajul Stalin-Churchill si eforturile diplomatiei de a gasi caile pentru recapatarea independentei si libertatii de actiune in interiorul lagarului sovietic. Eforturi care aveau sa conduca, in paralel, pâna in deceniul al optulea, la câstigarea, unui meritoriu prestigiu pe plan international. Exploatând acest prestigiu, Bucurestiului s-a implicat in (inter)medierea unora dintre marile crize ale secolului: conflictul sovieto-chinez, stânjenirea sau blocarea initiativelor Moscovei de consolidare a puterii sale in blocul comunist, „Primavara de la Praga“, razboiul din Vietnam, cel de Yom Kippur, crizele din Orientul Apropiat, etc. Cea mai necesara dintre performantele diplomatiei românesti, impusa de istorie, a fost pregatirea deschiderii si apropierea de Occident in plin Razboi Rece. Punctele de vârf au fost:  vizita in Franta a premierului Ion Gheorghe Maurer (1964), alegerea ministrului de Externe român, Corneliu Manescu, ca presedinte al sesiunii Adunarii Generale a ONU (1967), deschiderea relatiilor diplomatice cu Germania Federala (1967), vizitele in România ale presedintilor Frantei, Charles de Gaulle, (mai 1968), si Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon (august 1969), neparticiparea la invazia Chehoslovaciei (august 1968), contactele la nivel inalt si guvernamental cu un numar mare de state dezvoltate sau in curs de dezvoltare. Acest traseu este precedat de desprinderea consistenta fata de Moscova, apropierea strategica de Pekin si adoptarea Declaratiei de independenta din aprilie 1964. Astfel, România reusea sa iasa din captivitatea sorocita de intelegerile dintre puterile invingatoare in razboi.
O interpretare diferita
Lectura primelor doua volume proiecteaza un trecut nealterat de farduri autohtoniste, nationaliste sau politice. Imaginea rezultata este a unei Românii postbelice in cautarea unui cadru existential propriu in conditiile integrarii ei in lagarul sovietic. O Românie captiva obligata mai intâi sa reziste ca stat, apoi preocupata sa-si asigure o  perspectiva a descatusarii. Primii ani de dupa razboi sunt dramatici, ani de tradare a asteptarilor din partea unui Occident care isi masca abandonul prin declaratii fara acoperire, impasibil la incalcare brutala de catre Moscova a suveranitatii României. Vinovatie condamnabila, lipsa de viziune? Ambele. Dar istoria retine unele cauze de luat in considerare. Conceptele politice ale puterilor invingatoare in razboi privind soarta Europei s-au manifestat initial confuz si apoi antagonic. „SUA au opus viziunii teritorialiste conceptul reprezentativitatii in politica interna, al «directoratului» marilor puteri si securitatii colective in chestiunile de politica internationala, ca fiind preconditiile necesare pentru rezolvarea conflictelor ulterioare prin negocieri si compromis“. (Cosmin Popa, „Activitatea Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe, 1945-1947, vol. I, pag. 152). In timp ce Casa Alba se pregatea pentru diviziunea de facto a Europei, Kremlinul nu facea inca diferenta intre „sfera de interes“ si „sfera de dominatie“. Dar aceasta indecizie nu a impiedicat Uniunea Sovietica sa transforme Europa de Est atât in zona de interes, cât si de dominatie pentru o jumatate de veac. Asa a inceput tragedia popoarelor ocupate de Armata Rosie.
Declaratia de independenta din aprilie 1964 este produsul  convingerii ca supravietuirea este posibila printr-o politica a interesului national facuta la Bucuresti, o conduita echidistanta fata de conflictele ideologice si politice si printr-o deschidere reala spre Occident. Pentru reusita unei astfel de politici, diplomatia trebuia sa tina cont de apartenenta României la Tratatul de la Varsovia (pact militar) si la Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (bloc economic). Toate tentativele de recâstigare a independentei s-au facut in conditiile instalarii, la presiunea Moscovei, a regimului comunist, a dictaturii ideologice a Moscovei si ocupatiei militare sovietice (pâna in 1958) si sub  supravegherea KGB, a consilierilor sovietici si, a prezentei armatei sovietice. Multa vreme a predominat pozitia forte dobândita de kominternistii autohtoni instalati in toate institutiile statului si organele conducatoare ale Partidului Comunist. Regimul imprumutase, de voie, de nevoie, si conservase destul de bine, ingredientele conducerii politice de tip sovietic: dogmatism ideologic, centralism de stat, personalizarea puterii. Din aceasta stare  România trebuia sa iasa. „Perioada post-Stalin, singura in cursul careia actiunea politica si diplomatica a României pentru desprinderea din inclestarea in care se gasea a putut fi angajata, ar putea fi caracterizata prin doua cuvinte: sperante, enorme sperante, si deceptii, infinite deceptii“ Sperantele erau legate de „inseninarea orizontului politic international si de savârsirea unei mutatii in directia pacii, intelegerii si cooperarii“. („Cuvânt inainte“). Deceptiile erau alimentate de „ambitiile de dominatie si pozitiile de forta“ ale noilor conducatori instalati la Kremlin dupa moartea lui Stalin.
„România. Supravietuire si afirmare prin diplomatie in anii razboiului rece“ este o opera colectiva de o utilitate esentiala pentru istorici. Cum am suportat regimul de ocupatie sovietica, cum am iesit din chingile lui, care erau limitele ideologice in care manevrele pentru schimbare sau reforme erau posibile, cum am deschis orizonturile catre Occident, ce riscuri presupunea aceasta deschidere, când si pe cine ne-am putut bizui, cine ne-a fost cu adevarat de folos in tentativa de desprindere de Moscova, iata o sinteza, evident restrictiva, a contributiilor celor 48 de istorici, diplomati, cercetatori la realizarea primelor doua volume. „Fructificând o experienta istorica, România a apelat inteligent la diplomatie, la fel ca altadata, pentru a supravietui si a se afirma… Paginile acestei lucrari fixeaza ceea ce este esential in destinul postbelic si in demersurile diplomatiei românesti pentru depasirea conditiei României de tara ocupata si inregimentata in blocul sovietic. Ideea aceasta este sugerata chiar de definirea capitolelor: «România captiva» (I); «Sensul opozitiei fata de URSS» (II), «Sensul politicii de independenta» (III); «Implicare in marile decizii ale razboiului» (IV), «Apropierea de Occident» (V). Filmul articolelor si studiilor aduce in prim-plan directii, obiective, idei, actiuni, initiative, solutii sau esecuri, crize care ne-au implicat nedorit, voci care ne-au condamnat sau care ne-au sustinut drumul spre regasirea adevaratei noastre vocatii.
Documentat cu rigoare, autorii pun in valoare realitatea ca Declaratia de independenta din aprilie 1964 a insemnat definirea unei strategii generale, cu valoare pe termen lung. Politica României a fost consecvent orientata spre toate orizonturile, fiind formulata la Bucuresti, in conformitate cu interesele imediate si de perspectiva ale tarii. Activitatea diplomatiei românesti, dedicata slujirii interesului national, a inregistrat o efervescenta fara precedent, desfasurându-se cu performante notabile la toate azimuturile, in cele mai variate forme si modalitati de manifestare“ („Cuvânt inainte“).

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper