Magia si vrajitoria lui Pop-Curseu

Un articol de MARIN MARIAN-BALASA

Ioan Pop-Curseu, Magie si vrajitorie in cultura romana. Istorie, literatura, mentalitati, Editura Cartea Româneasca/Polirom, 2013, 512 pag.

 

Spre deosebire de alte produse docte, care mult prea adesea listeaza ca apartinând „culturii“ românesti inclusiv izolate livresti, ce au haladuit în manuscris, în cancelarie/arhiva ori în ignorare totala, astfel ca nu au influentat cu nimic cultura româna (reala, vie), lucrurile despre care vorbeste tânarul savant Ioan Pop-Curseu în ultima sa carte chiar au facut cultura, chiar au constituit parte din cultura românilor la nivelul ei cel mai masiv, popular. Caci despre magie si vrajitorie absolut orice taran (si mai ales taranca) de pe orice teritoriu românesc – si nu numai – ar fi putut vorbi, a vorbit, ori a tacut (doar fiindca i-ar fi fost frica ori sila si nicidecum fiindca n-ar fi stiut/putut spune multe).
Asadar, cartea „Magie si vrajitorie în cultura româna. Istorie, literatura, mentalitati“ (Bucuresti/Iasi: Editura Cartea Româneasca/Polirom, 2013, 512 p.) este una axata pe ideile, reprezentarile si discursurile ori marturiile care au inspirat, influentat ori comunicat cel mai masiv-popular nivel al societatilor românofone.
Desigur, survolând istoria si literatura, apar si pe tema aceasta izolate cazuistice sau informative, poate doar exotisme, cazuri aparte, unice, speciale, de care mult prea putina lume va fi auzit si stiut vreodata. Însa majoritatea covârsitoare a temelor, aspectelor, fenomenelor si ideilor sau credintelor discutate aici în chip enciclopedic vor fi fost de tip fondator, generând mentalitati si atitudini extrem de populare, astfel generând/constituind cultura la modul cel mai propriu al termenului.
Ma gândesc, de pilda, la detaliul demonizarii ghicitoarelor, fermecatoarelor si vrajitoarelor prin ilustrarea lor în iadurile pictate pe frontispiciul mai tuturor zecilor de mii de bisericute ortodoxe. Sigur, în cavalcada de trupuri goale ori mutilate, calarite (sau ba) de catre diavoli, multi nu mai observam si literele chirilice care le si nominalizeaza. În felul acesta ramânem la fel de analfabeti ca stramosii eminamente orali si vizuali. Numai ca, se stie bine, pret de secole si milenii dogma si predica predate vizual de catre erminie si cutuma plastica aveau impact profund asupra mentalului public-popular, asigurând în problema aceasta atitudinea negativa si discursul apologetic acuzator.
În cartea lui Pop-Curseu sunt reproduse multe asemenea fragmente iconografice care au legatura cu (sau tintesc) miezul problemei. De aici se poate trece mai mult sau mai putin direct/indirect si la misoginismul de factura populara, adica la acela întâlnit în straturile sociale majoritare, în care bârfa sexista ori chiar proverbul popular demonizeaza preponderent femeia drept mediu ori gravitatie/pol al demonismului. Ioan Pop-Curseu identifica si discuta aceste doua aspecte lipsit de orice sofism sau ipocrizie, tipice apologiile institutional/oficial-ortodoxe, ca si lipsit de ipocrizia fandosito-pseudointelectuala a folcloristilor si etnografilor dominanti, cei care arunca sub presul patriotismelor de parada tot ce este misoginism, sexism, rasism sau xenofobie în folclorul si mentalitatea traditionala. Ioan Pop-Curseu este constant detasat si prob, ba uneori are chiar si umor fin.
Fiind o incursiune nu doar în culturile savante, livresti (adesea, asa cum subliniam, de impact minimal sau chiar de izolat informativ), ci si una în cultura reala, a poporenilor din veacurile trecute, cartea lui Pop-Curseu este si una care pune crestinismul popular în lumini mult mai aproape de real. Caci, în coada epigonista a lui Eliade, despre sintagma „crestinism cosmic“ au aparut în România tone de carti care bat câmpii, tone de emfaze ba mitologizant traco-romanistice, ba ortodoxist-medievaliste, oricum pline de exaltari exclusiv fanteziste. În ele, autori confiscati rau în propriile solipsisme sau misticisme personaliste, adauga cu toptanul apelative si adjective, asadar fantazând despre un crestinism utopic, ce nu prea are de a face cu acela real, veritabilmente popular. „Magie si vrajitorie…“ atinge adesea chiar acest crestinism, chiar ortodoxia reala. În sensul atins în urma, Pop-Curseu face poate unul din infim de putinii pasi pozitivi, moderni, neipocriti/non-apologetici, întru relevarea rolului veritabil, masiv, foarte complex, pe care l-a jucat BOR, ori mai degraba practica ortodoxa informala, cotidian-sateasca, în istoria, cultura si mentalul românesc.
Despre „toleranta“ Bisericii Ortodoxe (opusa intransigentei inchizitoriale din lumea catolica), dar mai exact despre coniventa, protectionismul si asimilationismul sau (este vorba despre asimilarea practicilor necanonice si permisivitatea fata de „pagânism“), aflam în cartea aceasta detalii si comentarii numeroase, profund relevante.
Desi volumul pare a avea segmente distincte pentru domeniile sugerate în subtitlu (literatura, istorie, mentalitati), întrepatrunderea acestora este permanenta. Literatura releva adesea fapte istorice, istoria este consemnata mai ales scriptic, multe mentalitati reies din tribulatiile literaturii (scrise si orale). Ceea ce este denumit aici drept „istorie“ se ilustreaza tot prin citate (pravile sau carti care scantionau pe cei care se ocupau cu farmece, vrajitorii, magii, talismane), asadar tot prin înscrisuri de diverse naturi. Istorie/istoriografie devine si studiul sau pomenirea iconografiei eclesiastice a Evului Mediu românesc, deoarece ilustrarile iadului, Satanei si vrajitoarelor releva credinte, practici si mentalitati care vor fi facut viata reala a medievalilor zonei. Iar multe legende si apocrife comunicate folcloristilor releva tot o istorie culturala si mentalitara vie pâna spre (dar si dupa) finele secolului XIX.
Se fac în volum numeroase corelatii de detaliu ale ideilor legate de continutul vrajitoriei sau al „practicilor diavolesti“. Istoriile si legendele despre sfinti (vezi în volum consistentele pagini despre Sfântul Nicolae si Sfântul Gheorghe) – toate continând tribulatii cu fiinte diavolesti sau cu fapte/puteri miraculoase – vor fi având mare incidenta în iconografia si mentalitatea româneasca medievala. Printre alte subiecte importante interesanta este istoria si mecanismul psihomentalitar (dar si national) al demonizarii, de catre români (carturari ori poporeni), a Islamului (reprezentat de turc, arab/arap si, prin extensie, inclusiv/partial de „tigan“).
Cu privire la ideea zalogului sau contractului dintre Adam si Diavol (legende românesti), Pop-Curseu analizeaza pe larg istoria si literatura despre Faust, iar astfel de excursuri informative si hermeneutice abunda mereu în volum, îmbogatind discutia cu divagatii relevante/revelatoare.
Asadar, istoria, arta, literatura si antropologia sunt coincidente, lucru subliniat si expus mereu de catre Pop-Curseu: „Energiile si valorile circula între aceste doua câmpuri ale cunoasterii si cred ca numai o întelegere nuantata a bazelor estetice ale fenomenelor istorice sau a structurilor antropologice ale imaginarului în arta poate sa deschida perspectiva unei juste întelegeri a culturii“ (p. 323).
Multe dintre comentariile pe care Pop-Curseu le face literaturii românesti de natura sau cu elemente fantastice, ezoterice, spiritualiste, spiritiste sau efectiv magice (R. Ionescu, Eminescu, Hasdeu, Voiculescu, V. Lovinescu, Sorescu, G. Naum) sunt surprinzatoare, dimensiunea lor hermeneutica depasind exemplar majoritatea analizelor prestate de cei mai redutabili sau populari critici locali.
Ioan Pop-Curseu este un foarte onorabil cunoscator al istoriei vest-europene a vrajitoriei si magiei (sens în care este de vazut si teza sa de doctorat, facuta pe teritoriu francez). Iata de ce el face mereu comparatii si corelari minutioase, subliniind mereu diferente si specificitati (între Est si Vest, între bisericii si atitudini, represalii, prelati, aristocrati, popor). Ceea ce nu doar contextualizeaza bine si util, ci largeste mult cadrul ori obiectivul cartii, întrucât comunica mult si despre istoriile, literaturile, mentalitatile si jurisprudentele altor geopolitici.
„Magie si vrajitorie în cultura româna…“ are însa un avantaj imens în faptul ca autorul este el însusi un etnolog si antropolog veritabil, „terenist“. Cu alte cuvinte, Ioan Pop-Curseu a prestat aceste discipline prin contactul si investigarea directa a purtatorilor de mentalitati, credinte si practici magice, prin observarea directa si expunerea personala la procese tinând de exercitiul gândirii superstitioase în mediul rural-traditionale. În cartea aceasta sunt prezentate mereu-mereu cercetarile sau observatiile personale efectuate în terenul etnoantropologic al anilor 2000, numeroase pagini tintind mereu la Tara Motilor sau Maramures ca surse – vechi si (marginal) noi – de credinte, superstitii, practici. Aceasta cunoastere a realului cultural îmbogateste mult competenta si subtilitatea comentarii surselor istorice si literare.
Antropologia propriu-zisa, aplicata, mai exact o antropologie profesata în mod personal, direct, participativ si experimental (dimensiuni total absente la Eliade, Culianu si legiunea urmasilor lor de biblioteca) este aici plusul ori cireasa de tort intelectual. Aceasta antropologie completeaza excelenta enciclopedic-informationala a lui Ioan Pop-Curseu, adeverindu-l drept savant deplin, de prima mâna.
Pe scurt, „Magie si vrajitorie în cultura româna“ este o carte cu adevarat exceptionala. Ea are talia antropologiilor si studiilor culturale cu adevarat savante, interdisciplinare, ale ultimelor decenii occidentale. Asadar, este cu adevarat moderna, de calibru si competitivitate mondiala, iar promovarea ei prin traducere ar impune-o într-un circuit academic de top.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper