Firea osanului (IV)

Un articol de Nicoara Mihali

În lumea civilizata pedepsirea unui criminal era un adevarat spectacol. „La 2 martie 1757, Damiens a fost condamnat sa-si recunoasca public greseala în fata (…) bisericii din Paris (…) mâna dreapta aratând tuturor cutitul cu care a comis paricidul“. Apoi, a început masacrul; „a fost purtat într-un carucior, cu capul descoperit, îmbracat numai într-o camasa purtând o torta de ceara aprinsa. Spectacolul continua. Se va înalta un esafod în Palace de Grève, unde i se va smulge cu un cleste înrosit în foc carnea de pe piept, brate, coapse si pulpele gambelor, mâna dreapta, în locul unde i se va smulge carnea urmând sa se arunce cu plumb topit, ulei încins, smoala de rasina arzând, ceara si sulf amestecate, dupa care corpul trebuia sa fie tras si dezmembrat de patru cai, iar membrele si corpul sa-i fie arse în întregime, preschimbate în cenusa, iar cenusa risipita în vânt. A fost în sfârsit rupt în bucati!“ (Michel Foucault, op. cit., p. 33). Însa si acest supliciu a durat foarte mult „pentru ca nu erau obisnuiti caii sa traga, în loc de patru au adus sase, dar nici aceasta manevra nu a fost de ajuns, calaii au fost obligati sa dezmembreze coapsele nefericitului, sa-i taie nervii si sa-i ciopârteasca încheieturile… desi avea obiceiul sa înjure tot timpul, de data aceasta s-a auzit: Doamne, ai grija de mine! Isuse, ajuta-ma“. Masacrul continua pentru ca în acest spectacol avem un criminal; în Tara Oasului nu avem criminali. „Ei ucid urmând un ritual stravechi ca într-o piesa de teatru, ca într-o tragedie antica“.
În Europa si în S.U.A., economia pedepsei trece printr-un „rearanjare interna“. La un secol dupa supliciul descris într-o piata din Paris, se renunta la spectacol. Epoca traditionala din justitie va fi reformata, multe din vechile cutume sunt desfiintate. La începutul secolului al XIX-lea, „sumbra sarbatoare punitiva este pe cale a se stinge… stâlpul infamiei este suprimat… putin câte putin pedeapsa a încetat sa mai fie teatrala“ (ibidem, p. 39.).
În Austria se redacteaza un cod penal modern în anul 1788, ceea ce reprezinta o noua epoca în justitie penala. În Tara Oasului nu se tine seama de niciun cod austriac, legile lor sunt sacre si trebuie respectate, ai lezat demnitatea, trebuie sa platesti, ai încalcat proprietatea, ai poftit femeia prietenului tau, trebuie sa platesti. „Pedeapsa va tinde prin urmare sa devina partea cea mai ascunsa a procesului penal, publicitatea va fi a dezbaterilor si sentintei, executia va fi o umilire în plus. Exista în justitia moderna si la cei ce împart dreptate o jena de a pedepsi, ce nu exclude întotdeauna zelul: jena ce nu înceteaza sa creasca, rana acestora devine apanajul psihologilor si al maruntilor functionari ai ortopediei morale“ (ibidem, p. 40). În locul calaului vine o armata de tehnicieni anatomisti, supraveghetori, medici, preoti, psihiatri, psihologi si educatori, care vor îmblânzi pedeapsa din închisoare.

Majoritatea infractiunilor se realizeaza de catre persoanele tinere cu vârsta cuprinsa între 20 si 35 de ani. Din punct de vedere criminologic, luarea în considerare a vârstei indivizilor este importanta deoarece dinamica comportamentului infractional urmeaza în general o curba specifica în raport cu aceasta, deoarece structura infractiunilor prezinta uneori si unele particularitati în raport cu vârsta celor în cauza. În ce priveste structura calitativa a criminalitatii se constata ca primelor perioade ale vietii (adolescenta, tinerete) le sunt specifice infractiunile a caror savârsire presupune mai multa forta fizica si temeritate sau chiar nesabuinta“ (Victor Ursa, op. cit., p 72).
Desi nu putem sustine ca infractorul este o categorie aparte, ca are un caracter înnascut si iremediabil, personalitatea infractorului a fost studiata de-a lungul timpului de psihologie, sociologie si psihiatrie si de stiinta dreptului penal. Niciuna din aceste stiinte nu studiaza însa toate aspectele personalitatii infractorului. Criminologia este stiinta care propune studierea si cunoasterea complexa a personalitatii infractorului.
Avem un tip de criminalitate ca fenomen social negativ de masa, daunator si periculos, ce reprezinta totalitatea infractiunilor savârsite într-o perioada de timp într-o anumita arie geografica.
„Fiecare infractiune este rezultatul direct al unei fapte umane“ (Ibidem, p. 72).
Cunoasterea cauzelor, cât si a infractionalitatii în ansamblu, dar mai ales cunoasterea personalitatii infractorului este absolut indispensabila pentru a putea alege caile de combatere a acestui fenomen. În acest proces de formare a omului concura cele doua elemente: elementul natural si elementul social. În formarea personalitatii infractorului, o contributie esentiala o au educatia în familie, educatia în scoala si educatia primita în activitatea sociala.
„Personalitatea infractorului este produsul unei îmbinari relativ neizbutite, necesare, sau întâmplatoare, permanente sau temporare a factorilor care concura la formarea sa, îmbinare care da nastere unei personalitati temporar imperfecte, dizarmonice, care întâmpina greutati de diferite grade în procesul de adaptare la cerintele vietii în societate“ (ibidem, p. 75). Parca acest principiu teoretic nu se aplica „infractorului“ din Tara Oasului. El se ghideaza dupa o lege nescrisa în lumea în care traieste: „sângele porunceste sânge“.
Acesti factori nu se pot reduce la o analiza scolastica, aici trebuie sa avem în vedere ordinea naturala, fireasca, a existentei unei societati autarhice, bine definita. O societate închisa în care casatoriile se fac în perimetrul aceluiasi sat, oamenii se cunosc si se conduc dupa vechea lege româneasca. Exista un cod de onoare care, daca a fost încalcat, atrage dupa sine pedeapsa. Aici analizam individul si din punct de vedere al vârstei sale, vârsta determina în mare masura pozitia si rolul individului în societate. Dezvoltarea individului este determinata nu numai de vârsta biologica, ci si ca o coordonata sociala a mediului extern, conditiile în care traieste, se hraneste, locuieste individul, modul în care vietuieste în societatea respectiva.
Vârsta infractorului este foarte importanta. Vârsta ne indica dezvoltarea psihica, pozitia sociala, experienta de viata. Cei ce ucid în Tara Oasului au vârsta între 20 si 24 ani. Un rol deosebit în ierarhia puterii în rândul feciorilor îl are „ceata de feciori“, si astazi seful cetei de feciori plateste muzicantii, organizeaza hora (dantul la ciuperca), raspunde de mersul cu colinda. Determinarea vârstei infractorului contribuie la explicarea comportamentului criminal si la gasirea unor mijloace de corectare si dirijare în viitor a acestui tip de comportament.
Trecem cu vederea peste sexul infractorilor, infirmitatile si bolile acestuia si ne oprim la particularitatile etnice ale infractorilor. Peste tot în România a mai existat câte o bataie între feciori la hora satului, câte un scandal la vreo nunta, în anumite încaierari s-a scos cutitul si s-a facut moarte de om. Dar in nicio zona etnografica nu au fost atâtea crime precum cele din Tara Oasului. Prin particularitatile etnice întelegem acele trasaturi socio-tipologice pe care individul uman le dobândeste ca urmare a apartenentei sale la un anumit tip etnic, la o anumita forma de comunitate umana caracterizata printr-o comunitate de descendenta biologica, de viata economica, de teritoriu, de limba, de viata spirituala si traditii. Aceste grupuri etnice sunt rezultatul unei evolutii socio-istorice cu o determinare genetica socio-culturala. În acesti parametri s-a dezvoltat si Tara Oasului. Într-un cadru natural specific, un fel de farfurie asezata între munti, cu indivizi bastinasi, educati în spiritul apararii acestui teritoriu, care au pus mai presus de legile imperiului si, apoi, ale satului român  legile lor. Astfel, cum se explica faptul ca în toata perioada interbelica, cu toate ca pentru omucidere codul penal prevedea pedeapsa de temnita între 5 si 15 ani, în niciun caz de judecata nu s-a primit pedeapsa mai mare de 5 ani.
Cunoasterea temeinica a particularitatilor psihice ale indivizilor, care vin în conflict cu legea penala, are un rol deosebit pentru asigurarea succesului în lupta împotriva infractionalitatii.
În criminologie sunt luate în calcul si studiate temperamentul, aptitudinile si caracterul, acestea sunt unitatile de baza ale personalitatii, ele ofera o imagine relativ completa a unui infractor, asa putem întelege fapta savârsita si luarea unor masuri de corectare a infractorului.
Temperamentul este un ansamblu de particularitati ale psihicului determinate si conditionate de tipul de activitate nervoasa a individului în cauza. Temperamentul reprezinta firea individului, gradul sau de a se adapta la mediu, felul în care raspunde sau rezista la stimulii exteriori, capacitatea de încordare nervoasa, impulsivitatea, calmul sau stapânirea de sine.
Osanul este un tip coleric, puternic excitabil, exploziv, nestapânit. Ucide pentru mândrie, pentru onoare, pentru dragoste, pentru pamânt.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper