Festivalul Salzburg 2013. Remember (II) Elena Mosuc – maiestrie mozartiana

Un articol de COSTIN POPA

Belcantista renumita pe marile scene internationale, soprana cu largi abilitati de coloratura care s-a apropiat de rolurile lirice si, în ultima vreme, chiar de cele mai spinte, Elena Mosuc a debutat în 2012 la faimosul Festival de la Salzburg în rolul Zerbinetta din opera „Ariadna la Naxos” de Richard Strauss.
S-a reprezentat varianta originala de la premiera absoluta din 1912, o versiune de extrema dificultate, rar abordata, în care succesul i-a adus sopranei românce un nou angajament în orasul lui Mozart, la editia din 2013 a prestigioasei manifestari.
În compania importantei orchestre locale, Mozarteum, în istorica sala cu acelasi nume, sub bagheta cunoscutului Ivor Bolton, Elena Mosuc a interpretat trei arii de concert de Mozart, într-un program care a mai cuprins simfonii de Haydn si Mozart.
„Mia speranza adorata! – Ah non sai qual pena sia” KV 416, recitativ si aria lui Gandarte, compuse de Mozart pe un text (Gaetano Sertor) din opera „Zemira” de Pasquale Anfossi, au fost paginile de extrema extensie acuta (contra-Fa natural) în care artista si-a înfatisat virtutile de ambitus în vocalize, coroborate cu eleganta în frazare si nuantari. Pianissimele si crescendi pe arce de unica respiratie au impresionat.
Recitativul si aria Fulviei „Misera! dove son? – Ah! non son io che parlo” KV 369 din opera „Ezio” de Mozart (text de Metastasio) au revelat bogatia registrului central al glasului Elenei Mosuc, rafinamentele modelarilor expresive din recitativ si, în spiritul lamento-ului cu care debuteaza aria, linia vocala fluida urmata mai apoi de pirotehnica agilitatilor, de energia finalului „Un fulmine gli chiedo, e un fulmine non ha”.
Ca arie „adaugata” de Mozart în opera „Il curioso indiscreto” de Pasquale Anfossi, pe text de autor necunoscut, „Vorrei spiegarvi, oh Dio!” KV 418 este si ea o partitura complexa ce porneste dintr-un lamento, dintr-o ruga a personajului Clorinda, în care cântul Elenei Mosuc s-a mladiat în înlantuiri de pianissime, pe fraze lungi, acute si supra-acute în tesaturi de transparenta pânzei de paianjen. O „stretta” violenta i-a permis sopranei sa dezvolte consistente atacuri de forta, încheind o prestatie în care artista a pus în slujba extrem de dificilelor pagini mozartiene întreaga sa maiestrie, importantul sau bagaj tehnic si desavârsita cultura de stil.
Însotitor subtil al Elenei Mosuc, dirijorul Ivor Bolton a oferit si versiuni inedite ale Simfoniei nr. 34 în Do major KV 338 de Mozart si Simfoniei în Re major Hob. I:104 de Haydn, prin care si-a valorizat impetuozitatea datatoare de spuma si verva, de sonoritati masive, pe care le-a extras din numai patruzeci de instrumentisti profund dedicati spiritului clasic. Este un dirijor ultra-participativ, exuberant, uneori cu miscari din tot trupul si gestica deseori atipica. Pe cât este de agitat, pe atât îsi distribuie atentia la nuante si intrari ale partidelor orchestrale, fie ca este vorba de „cordarii” deosebit de compacti, fie de alamurile de extrema preciziune. Printre lecturile vehemente, dinamice, de care Bolton este evident îndragostit, se sesizeaza broderiile mozartiene, transpare eleganta desenelor haydniene. Fara îndoiala, seful de orchestra britanic se distinge printr-o puternica personalitate pe care, în cei aproape zece ani de când functioneaza ca director muzical al Orchestrei Mozarteum, a imprimat-o solid în spiritul si talmacirile instrumentistilor salzburghezi. Sa personalizezi în mod valabil Mozart în… orasul lui Mozart nu-i lucru usor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper