Ecouri la Bicentenarul Giuseppe Verdi

Neindoios, prezenta care domina a doua parte din secolul al XIX-lea in arta lirica meridionala este cea a lui Giuseppe Verdi (1813- 1901). Comanda Scalei din Milano pentru prima sa opera il lanseaza catre creatia de gen. Primul pas pe scena lirica apartine in mare parte unei conjuncturi favorabile. Reperul: prezentarea operei „Oberto, Conte din San Bonifacio“ la Scala din Milano, in 1839. Personalitatea verdiana este distincta si, din perspectiva timpului, va fi posibil sa o discernem, pentru a observa cum a rodit in capodopere, odata cu maturitatea. Dramaturgia devine, intuitiv si vocational, o preocupare prioritara pentru Giuseppe Verdi, mereu mai convins ca alegerea motivelor de inspiratie ii poate deschide calea spre teatrul cu muzica, realizat „altfel“, ca un progres fata de cel al predecesorilor sai, Rossini, Donizetti, Bellini. Este un al doilea moment de desprindere de trecutul apropiat si, probabil, modul de a simti nevoia afirmarii noului in opera mijlocului de secol al XIX-lea.
In cariera verdiana, un mare reper devine cel al asa numitei „trilogii populare“, ce cuprinde capodopere de celebritate mondiala. In gândirea muzicala a lui Verdi surprindem noi modificari ale conceptiilor creatorului, in „Rigoletto“, opera in care predomina scriitura pentru mici ansambluri – duo, terzet, cvartet –, si nu cea destinata ariilor, de genul „fotografiei sonore“ si canzonettei. Dupa aceasta capodopera, „trilogia“ implineste, cu „Il Trovatore“ si „La Traviata“, momentul pragului prin care Verdi accede la deplina maiestrie, drept urmare a experientelor creatoare anterioare formatoare de stil, conceptie si personalitate. Poate, intr-o anumita masura, „Il Trovatore“ semnifica abordarea unitara a temperamentalului, ca tensiune si emotivitate, acea maniera de exprimare imediata, plina de vointa si stralucire a vocalitatii. In urmatoarele decenii, Verdi va continua ascensiunea spre desavârsire, infruntând totusi dificultati in elaborarea dramaturgiei muzicale, cu incercari ce se reflecta in titluri ce par, din perspectiva timpului, de plan secund („Vecerniile siciliene“, „Simon Boccanegra“, „Bal mascat“, „Forta destinului“, „Macbeth“ remaniat). In aceasta perspectiva, cu „Don Carlo“, dupa anii de afirmare si incursiunile tematice ulterioare, se poate considera ca evolutia creatoare reprezinta apogeul operei romantice italiene inspirate din istorie. Acum nu mai este vorba de istoria Italiei, ci de preocuparea pentru perspectiva ideatica, o istorie a Spaniei vazuta, comentata si repovestita de un german si prelucrata pentru genul liric de un italian, pe un libret in limba franceza. Dar, in principiu, viziunea monumentala a operei lui Verdi contureaza o fresca a timpului actiunii, implicând, nu doar ilustrativ, personalitati istorice importante ale epocii respective. In ultima perioada de creatie, prin confruntarea caracterelor, forta pasiunii si expresivitatea muzicii, „Aida“ este o impresionanta drama romantica, invecinata cu drama muzicala wagneriana. Drumul creatiei verdiene, de la modelele melodramei lirice italiene din prima perioada romantica, urca cu consecventa treptele maiestriei, efort sisific, pâna la expresia perfecta a dramei lirice declamatorii. Personalitatea sa emotioneaza prin simtul grandorii, fie ca este vorba de accentele patriotice, de „vocalitatea“ nestavilita din „Nabucco“, „Attila“, „Ernani“ sau de cizelarea rafinata a teatralitatii vocale din „Otello“ si „Falstaff“. Inainte de Boito, compozitorul a mai colaborat cu alti maestri libretisti care au contribuit la conditiile implinirii sale teatrale, bazându-se pe scrieri de Schiller, Shakespeare, Gutierrez sau Hugo. In domeniul vocal, Verdi a parasit din proprie vointa belcantoul in favoarea cântului dramatic, al realismului teatral, solicitând vocilor dramatice aceeasi suplete, aceleasi efecte de expresie patetica in toate registrele. Rolul orchestrei a crescut, Verdi oferindu-i o functie esentiala, mai ales dupa „trilogia populara“, ajungând spectaculoasa dupa „Don Carlos“, cu ale sale culminatii vocal-simfonice si comentarii autonome ale dramei romantice. Scriitura instrumentala, initial cu un primat monteverdian de monodie acompaniata, a urmat acelasi drum ascendent, cu treptate câstiguri in armonie si polifonie, culminând cu semnatura verdiana la final de cariera, superba fuga din „Falstaff“. Verdi a ilustrat astfel la modul ideal, fara slabiciunile inerente psihologiei romanticilor, ideea exprimata de el cândva: „Evenimentele vietii mele sunt operele mele.“
Primele ecouri ale aniversarii Bicentenaului nasterii marelui romantic Giuseppe Verdi consideram ca au fost momentele dedicate lui in repertoriul Festivalului International „George Enescu“ din abia incheiatul moment autumnal al lunii septembrie. In „Recviemul“ verdian dirijorul Antonio Papano a selectat un cvartet solistic pe masura capodoperei, rezonând la unison cu idealul capodoperei in versiunea Orchestrei si corului Accademiei Santa Cecilia din Roma. In traditia muzicala italiana, creatia lui Verdi este un monument filosofic si artistic pe care, la fiecare auditie, il percepem prin importanta sa ca mesaj de credinta in valorile umanitatii. Suntem convinsi ca maestrul Antonio Papano si ansamblul pe care il conduce au dorit sa aduca in România toata nobletea spiritualitatii italiene de care dintotdeauna am fost legati ca fapta si afinitati. Evenimentul auditiei „Recviemului“ a avut in Festivalul enescian aceasta incarcatura  de noblete si afectiune, rasplatita de ovatiile publicului. Cele patru „Piese sacre pentru cor si orchestra“ de Verdi, propuse de Daniel Barenbloim, surprind printr-o conceptie muzicala sobra, cu stapânie a polifoniei si cunoastere a orchestratiei de sorginte arhitectonica monumentala, dedicata elevatiei mistice in superbe incantatii si recitative nu lipsite de dramatism. Audierea si intelegerea unei lucrari mai greu accesibile a fost compensata de suplimentele oferite de Capela simfonica berlineza si dirijorul Daniel Barenboim. Cu cele doua Preludii din muzica operei „La Traviata“ si Uvertura la „Vecerniile siciliene“ Barenboim a impus geniul de simfonist al marelui sarbatorit, capabil sa inalte spectaculos decorurile sonore ale dramei in fata martorului uimit ca nu stie ce-l asteapta.
Putem considera un semn de personalizare al Operei Nationale Bucuresti faptul ca evenimentele muzicale recente se leaga intre ele. Iata, in contextul repertorial al celei de a XXI-a editii a Festivalului international „George Enescu“, prima scena lirica a României si-a adus contributia cu premiera, in 9 septembrie, a operei „Otello“ de Giuseppe Verdi, compozitor aniversat in 2013 pentru cei doua sute de ani de la nastere. La mijlocul lunii octombrie, acelasi teatru transforma ecoul acestei premiere in evenimentul deschiderii de stagiune 2013 – 2014. Aniversare, premiera, deschidere de stagiune – mi se pare o frumoasa relationare de contributii menite a construi in actualitate prestigiul acestei institutii, in primul an de când la conducere se afla un nou manager, directorul general Razvan Ioan Dinca. Pentru punerea in scena a unei versiuni regizorale in spirit modern, a fost invitata realizatoarea de spectacole Vera Nemirova, semnatara unei montari care nu se cantoneaza, cu orice risc de credibilitate, in traditia lirica a secolului trecut, apartinând, pe scena aceluiasi teatru, regizorului Jean Rânzescu. Scenografia Vioricai Petrovici, de asemenea, a rezonat cu propunerile de ultima ora, depasind conventiile anterioare, catre o plastica moderna, mai ales in decoruri. Conducerea muzicala a spectacolului a purtat, in Festival, semnatura dirijoarei Keri-Lynn Wilson, careia ii succede acum, cu succes, Adrian Morar, in colaborare cu maestrul de cor, inca octogenarul Stelian Olariu. In rolurile principale, alaturi de distributia din septembrie, Marius Vlad Budoiu – Otello, un interpret de excelenta profesionala, Iulia Isaev – superba Desdemona, Liviu Indricau – Casio, in Iago a debutat, cu apreciabile valente vocale, Valentin Vasiliu. Sunt conditiile de principiu pentru un spectacol nou, considerat de critica „energic“, partial convingator, corespunzator deci acestui Bicentenar.
Cu „Gala Verdi“, stagiunea Orchestrei Nationale Radio implineste propriul sau omagiu dedicat marelui compozitor romantic italian sarbatorit in 2013 cu prilejul Bicentenarului. In concordanta cu trasaturile caracteristice programelor, in care relatia cu publicul in Studioul de concerte interactioneaza cu cea a auditiilor transmisiilor radiofonice in direct, programul acestei Gale a ridicat realizarea integrala la cota evenimentului interpretativ si repertorial. Corul si orchestra, sub conducerea dirijorului Gabriel Bebeselea, au panoramat câteva mari momente de ansamblu prin spectaculozitatea unor pagini vocal-simfonice apartinând operelor „Nabucco“, „Trubadurul“ si „Aida“. Fireste, chiar in forma concertanta, muzica verdiana impresioneaza prin forta efectului scenic. Selectarea prezentelor solistice a adaugat satisfactii majore, oferite de voci ce apartin generatiilor tinere, deja afirmate pe plan international. In prim plan, s-a situat astfel soprana lirico-lejera Teodora Gheorghiu, artista care, de câte ori revine in fata publicului românesc, primeste meritate ovatii, in aceasta seara cu momente alese din „Rigoletto“ si „Falstaff“. Prezent cu arii de bravura, dar si partener al Teodorei Gheorghiu, tenorul Teodor Ilincai a devenit in ultimele stagiuni o voce aplaudata si pe marile scene lirice europene pentru stralucirea abordarilor eroice in operele italiene, disponibilitate demonstrata si in paginile verdiene din „Trubadurul“ sau „Lombarzii“. Cvartetul solistic s-a intregit cu gratia expresiva a mezzo-sopranei Roxana Constantinescu, mai ales in exotica realizare iberica a ariei din „Don Carlo“. Ion Dimieru a raspuns de asemenea solicitarilor, aflat la unul dintre primele dialoguri cu publicul concertelor stagiunii Radio. In intregul sau aniversar, Gala Verdi ne va ramâne in memorie prin ambivalenta evocarii valorilor artistice apartinând componisticii romantice si confirmarilor interpretative ale artei lirice românesti internationale actuale.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper