Despre doctrina creativitatii

Un articol de CATALIN STURZA

Mii de carti, armate de consultanti, ore in sir de discursuri la conferinte TED si TEDX ne indeamna, la unison, sa fim creativi. In lumea occidentala, creativitatea a devenit un soi de Graal pe care il putem descoperi, acum, urmând pasii unor retete, arata Thomas Frank in revista „Salon“ (www.salon.com). E, totusi, o problema: aceste conferinte Ted sunt, de cele mai multe ori, mincinoase.

Industria creativitatii a cunoscut, in ultimul deceniu, o dezvoltare fantastica  – in timp ce ingineriile financiare si cursele supersonice, peste Atlantic, au pierdut din ce in ce mai mult teren. Si nu e vorba de industria creativa: ci de acea industrie care ne invata cum sa fim sau cum sa devenim mai creativi. Unele orase americane cheltuiesc miliarde de dolari pentru a transforma cartiere cândva raufamate in centre „artistice“ unde bizareria e litera de lege. Creativitatea e subiectul zilei  – un subiect despre care vorbeste toata lumea, din salile de curs de la MIT si pâna in firmele din Silicon Valley.
Printre autorii care scriu carti despre creativitate se numara mari guru ai managementului, care ne sfatuiesc sa sugrumam, fara mila, conventiile; teoreticieni urbani, care ridica in slavi energia vietii din centrele aglomerate; psihologi pop, care dau oamenilor instructiuni, pas cu pas, despre cum sa-si scoata la suprafata geniul ascuns. Cei mai vizibili sunt, poate, autorii de carti cu pretentii stiintifice, care ne spun povesti nesfârsite despre succesul obtinut prin intermediul creativitatii si care au pretentia de a diseca mintile ce obtin un astfel de succes.
Literatura creativitatii, scrie Thomas Frank, e genul predilect al banalitatilor frumos impachetate. Fiecare noua carte care apare pe piata va relua, cel mai probabil, aceleasi anecdote prafuite  – despre Bob Dylan si piesa „Like a Rolling Stone“, sau despre compania 3M si inventarea accidentala a post-it-urilor  – si va vorbi despre aceiasi eroi canonici. Daca autorii ni se prezinta drept niste experti in inovatie, ne vor vorbi despre Einstein, Gandhi, Picasso, Dylan si compania 3M; daca se lauda cu propriile inovatii, le vor compara cu capodoperele neintelese, la vremea lor, ale impresionistilor. Iar toti acei scriitori motivationali care ne indeamna sa „gândim diferit“ nu fac, de fapt, aproape niciodata ceea ce ne sfatuiesc pe noi sa facem.
Creativitatea  – ne spun acesti autori  – e prea importanta pentru a o lasa in seama oamenilor creativi. Prosperitatea societatii noastre depinde de ea. Pe de alta parte, norocul nostru e ca ne salveaza stiinta: daca introducem capul unui pianist de jazz intr-un scanner RMN, putem sa descifram codul creativitatii si putem dezlantui intreaga putere aducatoare de bani a acesteia. Si cam asta e lectia suprema a cartilor despre creativitate  – crede Thomas Frank: asta e ceea ce ne invata, in ultima instanta, câteva secole de evolutie in muzica, in fizica si in teologie.
Dar daca acest gen de literatura nu vorbeste, de fapt, despre creativitate? In timp ce aceste carti reiau, la nesfârsit, câteva povesti binecunoscute  – despre starurile pop si companiile in voga ale zilei  – ele ignora, in mod sistematic, epoci intregi pline de mari inventii, din istoria civilizatiei umane. Unii dintre cei mai mari inventatori ai epocii moderne, de exemplu, au fost germanii din timpul guvernarii naziste, care au folosit, pentru prima data, avioanele de vânatoare cu reactie si rachetele de raza lunga V2. Totusi, nimeni nu aseaza Peenemünde, baza rachetelor V2 (care aveau sa devina stramosii rachetelor spatiale), alaturi de Atena lui Pericle, de Florenta din vremea Renasterii sau de Austin, Texas.
Pe de alta parte, creativitatea, nu-i asa, e o calitate pe care societatea noastra o pretuieste in mod neconditionat. Unii autori vorbesc chiar despre o „clasa creativa“ aflata „la putere“, in ziua de azi: companiile ii urmaresc, peste tot, pe oamenii creativi, iar orasele si statele se vad obligate sa se reconfigureze in jurul lor. Pe de alta parte, daca privim in jurul nostru, vom vedea ca oamenii creativi nu o duc chiar asa de bine precum spun acesti scriitori. Institutiile care ii ajuta sa traiasca  – in mod special ziarele, revistele, universitatile si casele de discuri  – trec printr-un declin dezastruos. Lumea creativitatii, asa cum o stim, nu infloreste deloc: dimpotriva, este pe moarte.
Societatea, arata Thomas Frank, nu e deloc interesata de idei noi, daca aceste idei nu vin sa intareasca niste teorii mainstream sau daca nu se pot monetiza intr-un mod evident. Metoda oricarei miscari intelectuale de succes a fost sa reprime disensiunile si sa reduca la tacere vocile cu adevarat inovatoare. Scriitorii se bucura când alti scriitori cad in dizgratie. Profesiile academice ii exclud, fara multe comentarii, pe cei care nu urmeaza linia de partid. Grupusculele stângiste se excomunica unele pe altele. Iar economistii sunt cei mai rai dintre toti, nutrind convingerea ferma ca orice forma de critica aduce omenirea la sapa de lemn si face sa se prabuseasca bursa.
Asadar, daca acest gen de literatura nu vorbeste de fapt despre creativitate  – si nici despre oamenii creativi? In definitiv, dincolo de spoiala stiintifica, in aceste carti se repeta, iar si iar, acelasi scenariu: baietii buni ies, pâna la urma, victoriosi, iar inventia cea buna apare fix la momentul oportun. Daca privim dincolo de acest basm, vom vedea ca, de fapt, creativitatea e o expresie a consensului profesional. Inovatia exista numai atunci când inteligenta colectiva dintr-o anumita profesie este de acord ca ea exista; altfel, artistul sau creatorul e doar un nebun, ca toti nebunii. Cu alte cuvinte, creativitatea este determinata chiar de obiectul impotriva careia ea se revolta: expertiza establishment-ului.
Cine citeste aceste carti despre creativitate?, se intreaba Thomas Frank. Ei bine, noi: membrii paturii profesionale si manageriale; economistii, oamenii de stiinta, oamenii din marketing, PR si asa mai departe. Subiectul real al acestor carti nu e, de fapt, creativitatea: aceste carti scriu chiar despre publicul cititor din patura profesionala si manageriala, care crede ca descopera niste idei foarte profunde când asculta un miliardar sustinând o conferinta TED. Ceea ce aceasta literatura a autosuficientei le toarna cititorilor in urechi e ca ea, creativitatea e proprietatea lor, avantajul lor competitiv, virtutea lor de clasa. Creativitatea e contributia lor la avântul economic – si, in acelasi timp, e doctrina binevoitoare care ii indreptateste sa conduca lumea.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper