Despre cum nu trebuie sa arate un muzeu

Am mai avut ocazia sa discut in paginile acestei reviste despre muzeele din Macedonia. A vorbi despre Macedonia in ziua de azi inseamna, implicit, a vorbi despre politica macedoneana, pentru ca in aceasta tara totul se leaga de politica.
Principala problema – politica, evident – a tarii este tocmai aceea legata de identitatea sa nationala. Populatia acestui stat incearca, de vreo doua sute de ani, sa afle ce este cu ea. Si-a dorit, fara indoiala, sa se gaseasca intr-un stat independent de cel al Turciei, care a stapânit teritoriul de azi al Macedoniei pentru mai bine de jumatate de secol. Atunci când zorile constiintei nationale s-au ivit mai peste tot in Europa problema macedonenilor a fost tocmai aceea ca lor le-a fost greu sa isi afle identitatea proprie. Fiind ortodocsi, isi aflau locul oriunde, alaturi de greci, sârbi sau bulgari. Limba, insa, era extrem de apropiata de cea bulgara. De altfel, chiar si astazi, daca ii veti intreba pe unii lingvisti bulgari, veti afla ca limba macedoneana nu exista, ea fiind doar un dialect al limbii bulgare. Evident, lingvistii macedoneni nu impartasesc aceeasi opinie. Nefiind lingvist, nu am sa ma pronunt nicicum, dar trebuie sa constat ca un bulgar si un macedonean se vor intelege foarte bine, fiecare dintre ei vorbind in limba lui. E evident ca, desi exista mici deosebiri intre bulgara si macedoneana, exista extrem de multe asemanari.
Dar problema cea mai dificila a identitatii macedonene nu este legata de limba, ci mai degraba este legata de cultura si de istorie. Poate ca veti fi stiind deja, dar cea mai prestigioasa universitate sofiota poarta numele unui sfânt: Clement din Ohrid. Ohridul este un oras – extrem de frumos, de altfel, si inscris in lista UNESCO a monumentelor istorice – aflat in Macedonia. Cu alte cuvinte, este ca si cum cea mai importanta universitate din România ar purta numele regelui Stefan cel Sfânt al Ungariei. Ar fi, intr-adevar, putin cam ciudat. Bulgarii se simt perfect indreptatiti sa pastreze numele lui Clement (sau Kliment, dupa cum se grafiaza si se pronunta, deopotriva, in bulgara si in macedoneana), considerând ca el a fost unul dintre parintii spirituali ai bulgarilor si ca Ohridul apartine, culturaliceste, Bulgariei. Macedonenii au, de partea lor, realitatea de azi: Ohridul este un oras din Macedonia; iar tara este plina de statui cu sfântul Clement.
Dar tara este plina de statui, in general vorbind, ele fiind inchinate tuturor celor care s-au nascut pe teritoriul de azi al tarii. Intre altii, acolo s-a nascut imparatul bizantin Justinian (care se considera, probabil, inca roman, desi pentru el nu etnia era importanta, ci mai degraba religia), Maica Tereza (care, asa dupa cum se stie, etnic vorbind, era albaneza) si Mustafa Kemal Atatürk (nimeni altul decât „tatal“ turcilor). A pretinde ca toti acestia erau … macedoneni, numai pentru ca s-au nascut pe teritoriul de azi al Macedoniei, inainte ca acest stat sa existe pe harta, este un pic exagerat. Si, daca este exagerat sa il consideram pe Justinian macedonean, cum am putea vorbi despre Alexandru Macedon? Cu toate astea, doar pentru ca Alexandru cel Mare poarta celebrul patronim, macedonenii il considera stramosul lor.
As vrea sa spun, foarte limpede, ca nu pot fi, in nici un chip, de acord cu pozitia statului grec, care incearca sa interzica tânarului stat macedonean sa poarte acest nume. Mi se pare o prostie. Fiecare popor trebuie sa aiba dreptul sa se numeasca asa cum doreste. Nu cred ca românii ar accepta, de exemplu, sa li se impuna ca România sa se numeasca Valahia, de exemplu, sau ceva de genul … Fosta Republica Romana a Daciei. Pe de alta parte, insa, de aici pâna la a pretinde ca toti cei nascuti vreodata pe teritoriul tarii tale iti sunt stramosi este cale lunga.
Acestea fiind spuse, cred ca a sosit timpul sa vorbesc si despre muzeu, despre un anumit muzeu: cel al Luptei Macedonene pentru Statalitate si Independenta. Acesta este numele intreg al institutiei, care include de fapt doua muzee: Muzeul Organizatiei Revolutionare Macedonene si Muzeul Victimelor Regimului Comunist. Adevarul este ca, firul expozitional fiind unul singur, vizitatorul nu are cum sa isi dea seama când trece dintr-o expozitie in alta ori, altfel spus, dintr-un muzeu in altul. Trebuie sa precizez ca muzeul se afla amplasat intr-o cladire din centrul capitalei, Skopje, intr-o cladire special construita pentru el, foarte recent. Muzeul a fost inaugurat in 2012, in apropierea cladirii Muzeului Holocaustului si a noului Teatru National. Cu alte cuvinte, face parte din noul centru civic si cultural al capitalei.
Toate acestea ar fi bune si frumoase, dar problema reala sta in ceea ce expune de fapt muzeul. Fondul principal de obiecte expuse este format din statui din ceara si din tablouri pictate recent, care infatiseaza diverse momente din istoria Macedoniei, pentru care nu s-au pastrat fotografii sau imagini artistice de epoca. Din când in când, mai pot fi vazute si arme sau tiparituri, dar acestea nu formeaza nici pe departe cea mai importanta parte a patrimoniului muzeal. Statuile de ceara au fost realizate in Ucraina, iar tablourile – in general de dimensiuni foarte mari – sunt operele unor artisti contemporani din Ucraina, Rusia, Bulgaria, Serbia si, evident, Macedonia.
Din când in când – si asta este o inovatie recenta in muzeu, care dateaza de aproximativ sase luni (asadar, la aproape un an de la deschiderea muzeului) – in expozitie, lânga statuile din ceara se afla câte o tânara sau un tânar care cânta ceva legat de un moment istoric din lupta macedonenilor pentru independenta. Probabil ca este primul muzeu din lume care a introdus, pe aceasta cale, patrimoniul imaterial in expozitia permanenta. Din cauza faptului ca tinerii artisti incep sa cânte sau sa vorbeasca doar dupa ce ghidul muzeului a terminat explicatia si spune ceva de genul „si acum sa ascultam un cântec dedicat acestui erou national“, muzeul nici nu se poate vizita fara ghid; artistii nu ar sti când trebuie sa inceapa sa interpreteze ce au de spus ori de cântat.
Din discutiile pe care le-am avut cu mai multi profesionisti macedoneni, acestia cu recunoscut ca muzeul in cauza nu prea arata a muzeu (parerea mea fiind ca nu este, in nici un fel, un muzeu). Cu toate astea, practic toata tara a vizitat deja muzeul, care se pare ca are un mare succes. Problema reala este ca nimeni nu stie cum sa numeasca aceasta alcatuire, altfel decât … muzeu. Eu cred ca este doar o institutie de propaganda nationala, in care sunt puse in valoare si bunuri de patrimoniu material si imaterial, fara ca acestea sa constituie cea mai importanta parte a expunerii. Cu alte cuvinte, mi se pare limpede ca nu asa trebuie sa arate un muzeu. Ramâne ca prietenii macedoneni sa decida, totusi, ce nume ar trebui sa poarte alcatuirea in cauza. Orice idee este binevenita.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper