Despartirea de Ieronim Tataru

Un articol de A.Gh. Olteanu

La 29 august 2013, s-a stins din viata, dupa o lupta grea si indelungata cu moartea, criticul, exegetul si istoricul literar Ieronim Tataru. Venea dintr-o comuna cu nume de miere, Mires, asezata undeva la izvoarele Cricovului Sarat. Primise in familia tatalui sau, preotul Gheorghe Tataru, o educatie aleasa, inclinata spre lectura si meditatie. Când a venit vremea, a fost dus la Liceul „I.L. Caragiale“ din Ploiesti, unde ii avusese profesori, printre altii, pe Nicolae Simache, de istorie, pe Milica sau pe Enciu, de literatura româna.

Cred ca era inca in cursurile liceale, când s-a hotarât sa se consacre studiului biografiei si operei marelui ploiestean care dusese arta comediei pe culmile gloriei. Dupa studiile universitare facute la Filologia din Bucuresti, foarte apreciat de Tudor Vianu care ar fi dorit sa-l opreasca la catedra, a fost repartizat la o scoala din Valea Casugareasca.
Având profesoratul in sânge, dar aplecat si asupra studiului literar, s-a facut remarcat si a fost promovat la Ploiesti, intre timp vremurile mai schimbându-se. Aici s-a format si s-a afirmat drept unul dintre intelectualii de prim rang din urbea lui Caragiale. In acelasi timp, s-a remarcat ca membru al Societatii de Stiinte Filologice, in revista careia, „Limba si literatura“, publica cu regularitate. Ne-am cunoscut foarte bine. In afara ca eram consateni si copilarisem oarecum impreuna, faceam parte din redactia revistei amintite. Studiile despre Caragiale continuau, pentru ca, la rastimpuri, ele apareau in „Limba si literatura“. Mai erau si alte preocupari, diverse tematic. In 1983, publica la EDP un volum intitulat „Comentarii stilistice si literare“, prezentata, tin minte, de mine la Radio. Titlul spune mult, dar nu totul. Ca sa se vada disponibilitatea in fata literaturii române a lui None Tataru (nume de alint din copilarie), e suficient sa insir aici scriitorii comentati: C. Negruzzi, Al.I. Odobescu, I.L. Caragiale, Geo Bogza, Miron Radu Paraschivescu, Stefan Banulescu. Sa adaug ca operele sunt abordate dintr-o perspectiva aflata intre lingvistica si critica literara, altfel spus, intre stilistica si poetica. Nici una dintre metodele folosite nu e socotita anacronica (traditionala, structuralista, comparatistica, lingvistica matematica etc.) dar nici infailibila. Mai mentionez câteva: „Poetica si stilistica“, Ploiesti, 1976; „Din lirica moderna“, Ploiesti, 1982 (din lirica universala de aceasta data: Rimbaud, Rilke, Apollinaire, Esenin, Paul Valéry, Garcia Lorca, T.S. Eliot si Paul Eluard); „Din universul poeziei moderne“, EDP, 1996 (carte de larga cuprindere a marilor poeti ai lumii); „Modalitati de analiza a textului literar“ (in colaborare cu Elena Cristina Tataru), Bucuresti, EDP, 1993.
Intelectual de rara probitate, disponibil si atent la tot ce misca in literatura româna, Ieronim Tataru a colaborat substantial cu studii, articole, eseuri, cronici literare, la numeroase periodice. Si iarasi sunt constrâns sa enumar: „România literara“, „Luceafarul“, „Contemporanul“, „Limba si literatura“, „Colocvii“, „Ecoul“, „Axioma“, (printre ai carei intemeietori s-a numarat si ai carei redactor-sef a fost pâna aproape de moarte). Si lista nu e completa.
Cu toata puternica atractie fata de literatura universala, potentata si de fascinanta personalitate a lui Tudor Vianu, vremurile fiind potrivnice, Ieronim Tataru a fost nevoit sa paraseasca facultatea. S-a consacrat atunci, cu pasiune, scoaterii la lumina a tot ce se banuia ca Nenea Iancu mai pastra ca secrete. Asa a aparut seria de volume consacrate lui Caragiale: „Itinerar caragialian“, Bucuresti, EDP, 1997, colectia „Akademos“; „Mentiuni caragialiene“, Ploiesti, Edit. Premier, 2000; „Caragiale si Prahova“, Edit. Premier, 2001 (carte-album cu foarte multe imagini inedite); „Conexiuni si confluente“, Ploiesti, Edit. Premier, 2002; „Telegrame primite de Caragiale“, Ploiesti, Edit. Printeuro, 2002; „Scrisori pentru Caragiale“, Ploiesti, Editura Printeuro, 2003; „Insemnari caragialiene“, Bucuresti, Fundatia Culturala Libra, 2006 (op masiv de 246 p.); „Ploiestii dinspre Caragiale“, Editura Ploiesti-Mileniul III, 2010.
Sa se observe ca toate aceste carti despre Caragiale au disparut, compact, in ultimul deceniu, dar e de presupus ca toate deceniile anterioare au fost consacrate acumularilor. Stau, de altfel, marturie, numeroasele articole pe aceasta tema publicate in diverse reviste. Trebuie adaugat de indata ca in jurul acestor carti s-a adunat o cantitate impresionanta de referinte critice, datorate, in primul rând, esalonului inaintat al criticii românesti: acad. Eugen Simion, Gabriel Dimisianu, Ion Balu, Costache Olareanu, C. Stanescu, Cosmin Ciotlos. Lista recenzentilor e lunga, dupa cum atesta numarul mare de reviste in care au aparut textele critice. Receptarea a fost pe masura: „România literara“, „Adevarul literar si artistic“, „Adevarul“ (Arad), „Adevarul de seara“ (Ploiesti), „Atitudini“, „Axioma“, „Convorbiri literare“, „Familia“, „Limba si literatura“, „Oglinda literara“, „Pagini literare“, „Prahova“, „Revista noua“, „Revista de pedagogie“, „Spatii literare“, „Steaua“, „Telegraful“. Iar valoarea perena a acestui set de volume consacrate lui Caragiale va consta in faptul ca nici un exeget serios al marelui scriitor nu le va putea ignora.
Devenit, in timp, peresonalitate intelectuala de valoare incontestabila, Ieronim Tataru a fost rasplatit cu diferite distictii, unele active, altele onorifice. Dintre acestea, as alege pe aceea de Cetatean de Onoare al Municipiului Ploiesti, acordat in iunie 2007 pentru „contributia adusa la promovarea valorilor literaturii românesti si universale si la dezvoltarea culturii“.
Am intuit intotdeauna la None Tataru o mare capacitate de a ramâne la masa de lucru. Si o mare tarie morala de a „porunci“ organelor sale biologice – numai cu inima câte probleme a avut! – sa-si indeplineasca „inc-o vreme si-nc-o vreme“ functiile. Era sacrificiul cerut pe altarul culturii adevarate.
Ieronim Tataru si-a implinit destinul. Una dintre cele mai mari satisfactii cu care si-a mângâiat ultimel zile de viata – mi-a marturisit sotia – a fost ca si-a dus la capat toate proiectele. Mare lucru sa mori cu constiinta datoriei implinite! Si pentru ca s-a intâmplat asa, rugamu-ne Spiritului sau sa nu uite, oriunde s-ar afla, ca e intâiul critic, exeget si istoric literar care s-a ridicat din zona izvoarelor Cricovului, ca o-„ndreptatire-a ramurei obscure / Iesita la lumina din padure“… prin vointa Celui Preainalt. n

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper