„Conceptia copilului asupra lumii“: arta naiva

Un articol de STEFAN BAGHIU

Raluca Sandor Gorcea, Cand esti obosit vrei acasa, Herg Benet Publishers, 2012, 84 pag.

 

Promitator este primul ciclu din volumul „Când esti obosit vrei acasa“ al debutantei Raluca Sandor Gorcea. In afara de mici stridente si clisee, versurile par sa nimereasca, inca de la primul poem, un mic cross-cutting urban – apropiat de registrele cartaresciene: „japonezele de la colt/ cofetaria in turbion de ecleruri, napolitane/ tarabele pietei cu ridichi, cirese, salata la 1 leu/ bieloul vândut de tanti de la III/ si tufele de iasomie/ si batatorul de covoare“. Diversiunea se clarifica insa când, odata cu inaintarea in volum, accidentele de constructie si imaginar devin tot mai evidente, amorsând inutil atmosfera de retrospectiva existentiala.
Câteva exemple in literatura recenta deschid (sau reevalueaza), de fapt, drumul pe care merg poemele din volumul „Când esti obosit vrei acasa“: „Si toata bucuria acelor ani tristi“ de M. Dutescu, „Divina tragedie“ a Medeei Iancu sau „Epistola din Filipeni“, debutul lui Anatol Grosu. Aceste câteva volume (ca sa alegem doar trei – in trei registre poetice specifice si, implicit, diferite) reconstituiau, pe diferite cai, parcursul copilariei, intrarea in adolescenta si repercusiunile fiecarui gest marunt, „piagetic“ (de unde si titlul cronicii) asupra dezvoltarii ulterioare. Nici coafarile Medeei Iancu, nici franchetea lui M. Dutescu (de ce nu – banalul poetic) si nici mistica geografica a lui Grosu nu transformau insa copilaria intr-o monotema obsesiva, ci doar o tratau contextual, la rece. In cazul Ralucai Sandor insa, tentatia de a privi in retrospectiva si de a trasa exclusiv liniile importante (acest calificativ decis insa prin analepsa) ale dezvoltarii aroga poemelor o permanenta stare de angoasa contrafacuta. Pentru ca este cu adevarat o solutie faible, de moment (a se intelege ca politica auctoriala), traducerea copilariei ca moment in care orice fapt marunt are pondere supradimensionata, iar salvarea tematica sa vina mereu din zonele acestei mitologii personale insignifiante. Singurul atu – si singura promisiune de viitoare evolutie a poeticii – ramâne sintaxa sigura si tendinta exponentiala a poemului – in general. Ma refer aici la incercarile permanente de a trasa – deocamdata stângaci, nesigur – finalul coagulat al poemului si de a recupera, pe masura ce textul aglomereaza, momente cheie si laitmotive specifice.
In textul de pe coperta a patra, Costi Rogozanu ne propune o cheie de interpretare pretentioasa (in duet cu Romulus Bucur, care vorbeste despre „biografism“): autenticul. Si spun „pretentioasa“ pentru ca tocmai acest concept ar trebui evitat aici. Nu doar ca poemele Ralucai Sandor Gorcea nu au nimic ce poate fi numit „autentic“ (chiar exemplul criticului literar lasa de dorit: „pe capota autobuzului cerul isi trânteste burta umflata de pasari“), dar acestea chiar servesc drept contraexemplul perfect pentru poetica originala, specifica – in genere. Mimeticul, artificialul, facilul, acestea sunt conditiile poemelor din volumul „Când esti obosit vrei acasa“. Naivitatea compozitiei, redundanta imaginarului si utilizarea excesiva a cliseului fac ca intreg volumul sa devina „apocrif“. Nu vorbim, asadar, de poezie – in sensul „autentic“ al cuvântului -, ci de poetizare naiva: „aseara a fost sufocant si senin era o luna africana/ mare si trista ca un cap de copil“, „copiii se trezesc plâng se ridica si umbla“, „când vine frica/ ma saruta pe gura intra/ cu totul“, „cu ziua trasa peste/ ca o plapuma rece“, „noaptea se ingustase moale ca o curea“. Insa versul poetei nu este cu totul arta naiva (cu sensul de primitivism modern), tocmai pentru ca apeleaza la o logica a calchierii: nu doar „vulpea roscata“ (fiind soarele, desigur) a lui Ion Muresan poate fi gasita in toata harababura poetica, ci si poante discursive indirecte catre un – sa spunem – Nichita Stanescu: „shhhh/ in linistea de sub parul tau/ intunericul cânta“. Astfel, dupa ce a vizitat registrele vetuste si estetica „back to school“, autoarei ii ramâne singura autenticitate pe care o poate practica: banalul. Amintirile cu copiii de la bloc, inghetata, „cheia la gât“, magazinele, excursiile, scoala etc. – sunt ridicate la fileu ca singura solutie tematica si suspendate de câte o insertie supraestimata: „pe deasupra trece o pasare rosie/ ca un bandaj“, „miroase a pâine prajita/ si-a ceai“, „oamenii i-ar spune cer si poate/ chiar asa ar fi/ de data asta“. De aceea, traumaticul ramâne un exercitiu penibil, iar efortul de rememorare (recuperarea secventelor in aparenta puternice), o solutie nefasta pentru a crea mitologia copilariei anilor nouazeci-douamii: „in capul meu tristetea zvâcneste ca o gaina cu gâtul taiat/ jelly roll morton isi scoate inima si lustruieste clapele pianului“, „fiecare zi imi largeste in piept o groapa comuna/ unde coboara in sir uriase animale de plus/ purtând in brate copii translucizi/ au coastele invelite in coli A4 cu desene in carioca“.
Odata cu inaintarea in „taina scrisului“, poeta mai face câteva greseli flagrante. Pentru ca solutia minimalista nu pare suficient de ofertanta, pentru ca „metafora de dragul metaforei“ ssic!t pare sa spuna suficiente despre tulburarea agresiva a perceptiei si pentru ca expresionismul este (pare a spune tehnica Ralucai Sandor Gorcea) o calitate in sine, devine evidenta urmatoarea miscare discursiva – tratamentul filosofic si lingvistic: „ce dimineata banala ce Bine-e-ce-Bine/ ca binele/ e absenta raului ura!“, „ma gândesc la cuvântul tix/ un cuvânt care nu mai exista/ ma gândesc la oameni care spuneau cuvântul tix/ si nu mai exista“. Cu toate tehnicile vizitate, se va ajunge usor in volum pâna la mici scenete inspirate (sau deviate) direct din poemele lui Labis. Mai in gluma, mai in serios, tatal care pleaca la vânatoare de iepuri primeste urmatorul tratament textual: „cu rucsacul kaki mirosind crud a caldura a moale a moarte a foame“. Uneori cititorii sunt pusi in fata unei situatii bizare: nu le este oferita nicio garantie ca nu au in fata parodii livresti sau existentiale, mici glumite sofistice sau constructii ermetice. Poate doar alternarea lor nepotrivita si aparenta poetica la voia intâmplarii: „au tâsnit un milion de avioane de aur zdrobindu-se/ in peretii oaselor mele/ pe dinauntru/ eram o groapa de oameni care ardeau“.
In radiografie, poemele din volumul „Când esti obosit vrei acasa“ arata ca scurte momente somatice aglomerate de constructii instabile. Niciun vers memorabil, niciun poem antologabil si nicio dovada clara ca autoarea poate dovedi – cu urmatoarele carti – faptul ca acest exercitiu de debut sta sub semnul perimatului doar datorita greselilor incepatorului. De fapt, pâna si declaratia de pe clapa a patra a cartii este o dezamagire: „Nu am biografie literara, am doar biografie. Din pricina asta s-a intâmplat sa scriu, uneori. Mai bine, mai rau, oricum, s-a tot intâmplat. De-abia când nu se intâmpla era cu adevarat rau. Ca si cum ai sta asa cu o boala si ai astepta sa iti treaca de la sine. Si nu prea stii niciodata care e problema. s…t Pentru ca treaba cu scrisul functioneaza, in cazul meu, terapeutic“.
Ne bucuram, odata cu autoarea, daca terapia a functionat, insa trebuie sa ne intrebam daca publicarea volumului nu a fost cumva o actiune in plus.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper