„Adevarul trebuie spus cu toate riscurile“ (1)

Un articol de Alexandru Mica

Nicolae Carandino in dialog cu Alexandru Mica

 

Redutabilul ziarist, cronicar plastic si dramatic, traducator si memorialist Nicolae Haralambie Carandino se naste la 19 iulie 1905 la Braila si moare la Bucuresti pe 16 februarie 1996. Arestat in 14 iunie 1947 in grupul Fuga de la Tamadau – Procesul Iuliu Maniu, mâna dreapta a fruntasului taranist era al patrulea ca importanta pe lista celor nouasprezece arestati. Urmeaza un proces decis in sedinta Biroului Politic al PCR prezidat de Gheorghe Gheorghiu-Dej si Ana Pauker, care urmarea nu numai decapitarea PNT, ci si dizolvarea partidului si suprimarea imediata a oficiosului acestuia, ziarul „Dreptatea“. Apoi calvarul unei detentii in regim de temnita grea, doi ani de degradare civica, confiscarea averii si un indelung surghiun de treisprezece ani. Nicolae Carandino a fost singurul supravietuitor al acestui grup, inscriindu-se printre martirii neamului care au luptat fatis impotriva instaurarii regimului comunist de ocupatie sovietica in România. A desfasurat o exceptionala activitate ca director de publicatii: „Facla“, „Credinta“, „Lumea româneasca“, „Reporter“, „Azi“, „Floarea de foc“, „Dimineata“, „Curentul“, „Rampa“, activând prodigios in planul culturii nationale si universale si ramânând un spirit viu pâna la moarte. L-am cunoscut personal pe domnul Nicolae Carandino prin intermediul profesorului de limba si literatura româna de la liceul „Mihai Viteazul“ din Bucuresti, presedinte al Societatii literare „Relief românesc“, al carei membru eram, Gheorghe Burcescu, care l-a invitat pe ilustrul carturar sa conferentieze in mai multe rânduri in cadrul societatii. La recomandarea profesorului Harry Brauner, caruia i-am relatat despre cunostinta mea cu Nicolae Carandino, in anul 1976, i-am solicitat celebrului ziarist si om de teatru sa-mi confieze câteva amintiri despre imprejurarile in care l-a cunoscut pe marele folclorist. Scurtul interviu a ramas in portofoliul meu de amintiri despre personalitati marcante ale vietii noastre culturale, dupa ce i l-am prezentat si profesorului Brauner, care l-a citit cu adânca emotie. Textul nu a fost publicat pâna azi.

Alexandru Mica: Maestre Nicolae Carandino, va ramân indatorat pentru faptul ca ati fost de acord sa purtam o scurta discutie despre omul pe care l-ati pretuit si admirat in anii tineretii pentru activitatea sa de pionierat in cercetarea folclorica de teren din tara noastra, alaturi de magistrul sau, celebrul etnomuzicolog Constantin Brailoiu, dar si in contextul in care cei doi au inrâurit destinul interpretei nepereche a cântecului traditional românesc, Maria Tanase. De când dateaza prima dumneavoastra intâlnire cu Harry Brauner?
Nicolae Carandino: Draga domnule Alexandru Mica, iti raspund cu placere la intrebarile pe care mi le vei pune legate de acesti doi oameni minunati pe care i-a admirat si i-a pretuit intreaga intelectualitate de la noi in perioada interbelica si ulterior. Imi amintesc de o intâlnire cu Harry Brauner undeva pe Lipscani. Era prin anul 1934, imi pare. Vazându-ma, acesta m-a intâmpinat cu hotarâre: „Hai sa asculti niste muzica populara cum n-ai mai auzit!“. Degeaba am incercat eu sa ma scuz ca nu prea am timp, cu dorinta sa-l conving sa ma lase sa-mi vad de treburi. Dar ti-ai gasit: de Harry era greu sa te desparti. Asa am fost condus la fonoteca, sus, intr-o cladire unde Harry Brauner a dat repede drumul sunetelor. Si am stat amândoi ceasuri intregi ascultând muzica si ascultându-l pe el cum o explica si cum o situa in spatiu.
Cine mai facea pe acea vreme asemenea acte de patriotism, cine avea timp de risipit pentru a pastra adevarata traditie a neamului?

A.M.: Aceasta era conditia oricarui intelectual care aborda un domeniu nou pentru epoca in care traia, facând, mânat de energia si de entuziasmul specifice tineretii, dar si al unei educatii intelectuale de exceptie, un pionerat eroic si atât de dezinteresat de favoruri materiale care, la un moment dat, in cazul profesorului Brauner, s-a soldat cu un adevarat martiriu.
N.C.: Ai mare dreptate, domnule Mica. Am patimit in aceeasi epoca fara a fi avut vreo vina in afara aceleia ca gândeam si asterneam propriile gânduri in pagini de gazeta. Supliciul la care a fost supus Harry Brauner a fost al unei generatii intregi de tineri intelectuali cu idei novatoare si cu idealuri ce depaseau timpul prezent…

A.M.: Maestre Nicolae Carandino, Harry Brauner era cunoscut in epoca pentru pasiunea, dar si pentru abilitatea – cu totul neobisnuite –, de a descoperi noi voci ale cântecului popular românesc alaturi, desigur, de valorosi instrumentisti, solisti sau acompaniatori ai acestora. Devenisera aproape celebre si in Bucuresti cele doua vestite interprete lautarite din Gorj, Marina si Ioana Zlataru care interpretau cu un mare aplomb melodii din locul de bastina. Descoperirea celor doua lautarite Harry Brauner o facuse alaturi de magistrul sau, Constantin Brailoiu, in timpul peregrinarilor acestora in cautare de comori spirituale traditionale românesti la sate. Lor li s-au alaturat Maria Lataretu, dar mai ales, neintrecuta Maria Tanase. Ca gazetar de viata mondena si artistica nu cred ca v-a scapat momentul aparitiei acestei interprete – efigie a cântecului nostru popular din toate zonele tarii despre care compozitorul si dirijorul Theodor Rogalski declara entuziast la auzul vocii sale: „Ne aflam in fata unui fenomen! N-am mai auzit pâna azi, sublinia acesta, niciun cântaret izbutind sa interpreteze cu asemenea talent si originalitate cântecul nostru popular, pastrând nealterata autenticitatea versului si melodiei“. Ca fin si atent observator al realitatii cotidiene bucurestene, v-as intreba, apropo de „lucrarea“ celor doi eminenti folcloristi, cum ati receptat implicarea lui Harry Brauner,  Constantin Brailoiu sau Sandu Eliad in devenirea artistica a „pasarei maiastre“ a cantecului nostru folcloric, Maria Tanase?
N.C.: Bineinteles ca eram la curent cu tot ce aparea nou in planul vietii artistice muzicale sau teatrale cotidiene bucurestene si imi amintesc ca in ce o priveste pe Maria Tanase, dupa un debut putin semnificativ la Teatrul de Revista condus de celebrul Constantin Tanase, in spectacolul „Carabus Express“ din vara anului 1934, unde fusese angajata si unde aparea sub pseudonimul daruit de acelasi director, Mary Atanasiu (nu puteau fi pe afis doua nume de Tanase), Maria Tanase face primele inregistrari pe discuri de ceara, in anul 1936, la casa londoneza Columbia, cu sprijinul artistei Aurora Sotropa, anturata, bineinteles, de cei doi ingeri pazitori, Brauner si Brailoiu, urmate de alte inregistrari la studiourile din Viena. Cred ca prin luna februarie a anului 1938 Maria Tanase debuteaza la Radio Bucuresti interpretând melodii neauzite de publicul ascultator, aduse de Brauner din culegerile sale de pe teren. Succesul a fost imens. Vocea si interpretarea constituiau ceva cu totul nou si percutant pentru iubitorii inca nefamiliarizati cu aceste capodopere ale folclorului nostru poetico-muzical. Cred ca citatul dumitale din Theodor Rogalski a fost determinat de impresia pe care i-au creat-o aceste cântari.

A.M.: Se stie ca Maria Tanase a figurat si pe afisul teatrului Alhambra din Capitala. Ati remarcat prezenta ei in acest ansamblu artistic prestigios?
N.C.: Desigur. Un an mai târziu, pare-mi-se, ea este angajata la Teatrul Alhambra, pe care il fondase Nicolae Vladoianu in compania unui taraf taranesc pe care cred ca Harry Brauner i l-a adus. Dar momentul esential care a propulsat-o in viata artistica bucuresteana a fost aparitia ei pe estrada unui binecunoscut restaurant din zona Pietei Buzesti, care se numea Neptun. Aici, seara de seara, Maria Tanase si-a impresionat auditoriul in acompaniamentul unui taraf condus de Vasile Julea si de altii, lansând in premiera un repertoriu neauzit de cântece populare din mai toate zonele tarii, adevarate capodopere ale creatiei folclorice taranesti. Harry Brauner avea grija sa alimenteze acest repertoriu cu noi si noi creatii din care nu lipseau inclusiv acelea de factura oraseneasca.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper