Trotki: tragedia marii politici idealiste

Un articol de GEORGE CRISTIAN MAIOR

Revolutia bolsevica din Rusia a constituit un eveniment politic fundamental in evolutia lumii secolului al XX-lea. Efectele si consecintele sale dezastruoase le-am resimtit cu totii, mai ales in spatiul central-european. Este intotdeauna interesant sa revii la acele momente dramatice care au schimbat practic cursul istoriei europene si universale intr-un timp foarte scurt si sa incerci sa intelegi cum un grup relativ restrâns de politicieni a reusit sa bulverseze un intreg sistem politic si social, stimulând forte a caror manifestare a putut produce un adevarat seism in societatea secolului trecut, cu anumite reverberatii pâna in zilele noastre. Intr-adevar, este vorba de câtiva oameni a caror viziune si actiune politica atent calculate a condus nu doar la preluarea spectaculoasa a puterii in stat, ci si la schimbarea radicala a sensului acesteia, a politicului in general. Lenin este, bineinteles, principalul actor al evenimentelor din 1917. Dar, alaturi de el, Lev Trotki, un personaj fascinant si complex, ar putea fi catalogat drept „coautor“ al revolutiei si, poate, principalul arhitect al strategiei si actiunii care au dus, in „teren“, la deznodamântul cunoscut.
Trotki a bulversat o lume, a luptat acerb si neobosit pentru sfarâmarea sa pâna la radacina, intr-un proces politic si istoric de o anvergura rar intâlnita in istoria universala. Nimic nu a contat in fata idealului sau utopic al revolutiei permanente si socialismului. Oamenii si viata lor, resursele, cultura, civilizatia, societatea – toate au trebuit sa se supuna actiunii fortate de schimbare revolutionara sau sa dispara. Ceea ce s-a si intâmplat, de fapt, intr-o tragedie politica ce, repet, a socat secolul al XX-lea si i-a schimbat fundamental directia naturala de evolutie.
Numai pentru aceasta, Trotki poate fi inclus in categoria superpoliticienilor, acei indivizi speciali care genereaza, prin energia, vointa si actiunea lor, noi forte istorice, capabile sa se desprinda de vechile cadre de legitimitate si sa creeze noi lumi, noi ordini. Chiar daca noua ordine a insemnat, in cele din urma, un dezastru pentru conditia existentiala a individului, pentru statutul moral, social si economic al societatii in ansamblu.
In „Autobiografia“ sa, Trotki spune: „daca nici eu, nici Lenin nu am fi fost prezenti in Petersburg, nu ar fi fost nicio Revolutie din Octombrie“. (E adevarat ca afirma, de asemenea, ca revolutia ar fi putut avea loc si cu Lenin ca singur artizan, dar implica fara dubiu ca succesul revolutiei a fost dependent de prezenta amândurora). Cei care ii cunosc superficial viata si gândirea l-ar putea acuza de lipsa de modestie. Nu este asa.
Pâna la acel moment fatidic pentru Rusia si, de ce nu, pentru Europa si societatea internationala, Trotki a actionat permanent, din Rusia sau din exil (Marea Britanie, Franta, SUA), din inchisoare, din Siberia sau in cadrul unor intâlniri conspirative, pentru realizarea revolutiei si doborârea sistemului tarist. Nu s-a indoit nicio clipa de venirea unui nou timp istoric pentru tara sa si pentru omenire. A trait cu iluzia ca va putea controla acest nou context si timp istoric, ca-l va putea dirija si, pentru o perioada, a si facut-o. A sfârsit insa tragic, el, superpoliticianul care a dovedit naivitate in politica.
Actiunea sa a fost una intelectuala, dublata de o munca sistematica in teren. Vorbitor al mai multor limbi, cunoscator al istoriei si literaturii europene si universale, Trotki si-a sistematizat in timp o filosofie politica care i-a conturat un tip aparte de gândire strategica, necesara aplicarii filosofiei sale in lumea reala. A spus, la un moment dat: „studiul marxismului in afara luptei revolutionare poate forma soareci de biblioteca, dar nu revolutionari“. El nu a interpretat mecanic marxismul si principiile sale, ci a incercat adaptarea acestuia la realitatile societatii in care traia. Un exemplu este perspectiva proprie asupra conceptului „revolutiei permanente“ (abordat si dezvoltat in inchisoare, in 1906), care, indepartându-se de ortodoxia marxista, enunta posibilitatea revolutiei socialiste in absenta revolutiei burgheze. Rusia putea „arde“ acea etapa, iar forta motrice urma sa fie proletariatul, organizat politic pentru preluarea puterii si infaptuirea revolutiei intr-o alianta strânsa si pragmatica cu taranimea.
Pentru propagarea ideilor sale, a scris permanent si a editat numeroase ziare (la un moment dat lucra la editarea a trei ziare, in paralel), nu a irosit niciun prilej pentru a le vorbi direct multimilor si activistilor si si-a conturat o linie puternica, dar independenta, in partid. Nu a ezitat sa critice vehement, la un moment dat, abordarile lui Lenin si nici nu a aderat strict la viziunea bolsevicilor (majoritari) in raport cu atitudinile mai flexibile ale mensevicilor (aflati in minoritate), care erau dispusi la diverse aliante, inclusiv cu partide burgheze, pentru accederea cvasi-constitutionala la putere. De fapt, o buna perioada de timp a inclinat mai mult spre factiunea mensevica, ceea ce l-a indepartat de Lenin foarte serios, pâna când momentul strategic pentru revolutie a venit, in 1917.
Stalin l-a catalogat drept „un alt intelectual nefolositor“, dar nimic nu este mai fals decât aceasta eticheta. Era, intr-adevar, un mare intelectual (spre deosebire de rudimentarul Stalin), dar si un om de actiune totala. Insusi Trotki spunea odata, referindu-se la actiunea politica si la revolutie: „asemenea lucruri, profesore, nu sunt obtinute prin semnatura unei hârtii; ele se petrec in strada si sunt obtinute prin lupta“. La revolta din Petersburg, din 1905, acel preludiu dramatic al Revolutiei din Octombrie, Trotki, spre deosebire de Lenin, a sarit direct in mijlocul actiunii, conducând strategic si tactic sovietul format in vâltoarea rebeliunii si care a controlat puterea in capitala timp de mai multe saptamâni. (Max Eastman scria chiar ca, pentru mai multe zile in acea perioada tulbure din 1905, Trotki a detinut o putere mai mare decât tarul, ceea ce biograful sau, Joshua  Rubenstein, considera o exagerare.) Apoi a venit momentul fundamental 1917, când evenimentele din Rusia au transformat, pentru decenii, statul, societatea si insasi ideea de politica in aceasta tara, dar si in lumea internationala. Iar Trotki a fost unul dintre actorii principali, daca nu chiar principalul actor, in acea drama care a schimbat lumea.

Capacitatea de reactie strategica si tactica a lui Trotki in etapele decisive ale preluarii puterii totale de catre bolsevici, dupa momentul critic al abdicarii tarului din acel an dramatic 1917, este, in opinia mea, perfecta. Ea vadeste nu doar un teoretician interesant, dar si un politician practic, dotat cu gândire strategica limpede si articulata in raport cu obiectivele urmarite. Iata câteva exemple elocvente in acest sens:
– Aderarea imediata la conceptia lui Lenin de a nu sustine guvernul provizoriu format dupa colapsul regimului tarist (faimoasele teze din aprilie 1917), ceea ce a deschis calea catre insurectia condusa politic de partidul bolsevic (rupt deja de mensevicii concilianti) in vederea preluarii complete a puterii in stat. Practic, Lenin si Trotki devin principalii actori politici in evenimentele revolutionare si, desi trec prin momente dificile (Trotki este arestat pentru o perioada in vara, Lenin este nevoit sa se refugieze la anumite intervale in Finlanda), profita de fragilitatea guvernamentala generata de cabinetul Kerenski, dar si de indecizia celorlalte partide socialiste (mensevici, social-democrati) pentru a intari continuu popularitatea si legitimitatea bolsevicilor, in vârtejul revolutionar care tulburase total societatea rusa, obosita de razboi si de framântarile interne.
– Preluarea de catre Trotki a conducerii Sovietului din Petrograd, cel mai important vehicul politico-decizional in contextul revolutionar, tot mai prost gestionat de guvernul provizoriu a lui Kerenski (Sovietul era un fel de putere legislativa, fiind compus atunci din reprezentantii tuturor curentelor politice: bolsevici, mensevici, factiuni liberale si socialiste).

– Autorizarea, de catre Sovietul condus dinamic de Trotki (la initiativa sa, desigur), a crearii comitetului militar revolutionar, care devine rapid un instrument de forta in revolutie, la indemâna lui Trotki si a bolsevicilor.
– Decizia lui Trotki de a inarma comitetul revolutionar (ce continea Garzile Rosii bolsevice), ceea ce ii confera practic autoritatea de comanda militara, intr-un moment decisiv pentru preluarea puterii.
Aceasta serie de decizii tactice a avut, cumulat, efectul strategic al acapararii treptate a puterii de catre bolsevicii condusi de duoul letal Lenin – Trotki, pe un fundal politic si social tot mai labil si fluid. Practic, Lenin si Trotki construiau in secret o noua putere,  un adevarat „stat ascuns“, de „tip nou“, pe care urmau sa-l scoata la vedere la momentul oportun, moment pe care ei insisi il creau, pas cu pas, cu o tenacitate, clarviziune si determinare uluitoare. Desigur, la aceasta strategie nu se poate omite munca politica dusa zi de zi de Trotki, care devenise clar conducatorul fortelor revolutiei in teren, mai ales ca  Lenin se retragea des in Finlanda. Este vorba, in primul rând, despre discursuri in lant tinute in fabrici, in garnizoane, la reuniuni de partid, oriunde gasea o platforma de exprimare. Asa cum scria Nikolai Sukhanov in memoriile sale despre Revolutia din Octombrie, „parea ca Trotki vorbea peste tot simultan. Fiecare muncitor si soldat din Petrograd il cunostea si asculta de el. Influenta sa asupra maselor si asupra liderilor era covârsitoare. Era figura centrala a zilei si principalul erou al acestui capitol remarcabil de istorie“.
Dar era vorba si de organizarea structurilor de partid, de controlul mesajului bolsevic in media (o putere proaspata si dinamica de care Trotki era constient) si de o abordare politica tot mai ferma si dura privind obiectivul strategic final: succesul revolutiei printr-o insurectie armata. Practic, Trotki era mai constient decât oricine altcineva ca un asemenea moment prielnic nu se va mai ivi foarte curând, in incertitudinea care domnea in plan intern si in contextul extern determinat de cursul dramatic al Primului Razboi Mondial. El nu trebuia cu niciun pret ratat. „Când ai ocazia sa iei puterea, fa-o fara nicio ezitare!“ – pare sa fi fost conceptul de actiune ales si promovat intransigent de Trotki.
Acea ocazie a venit, desigur, spre finele lunii octombrie 1917, iar Trotki a uimit din nou printr-o serie de decizii care au facut ca, de pe 24 pe 25 octombrie (conform calendarului pe stil vechi), bolsevicii sa-si asigure efectiv monopolul puterii in stat:
– decizia de a prelua sub control, prin oamenii sai inarmati, o serie de locatii strategice din Petersburg, si anume: statii de cale ferata, sediile ziarelor si ale tipografiilor, poduri si alte infrastructuri relevante din oras. O asemenea decizie a avut drept consecinta practica preluarea de facto a puterii in oras, fara violente semnificative. Potrivit lui Rubenstein, spre seara, ea a fost rapid consolidata, prin ocuparea postei, a statiei de transmisiuni telegrafice, a bancii centrale, a sediilor politiei si a principalului sediu al regiei de electricitate. Un singur pas mai trebuia facut, si anume preluarea Palatului de Iarna, sediul guvernului provizoriu, ai carui ministri incercau sa decida asupra unui soi de riposta la actiunea bolsevicilor condusi de Lenin, revenit din Finlanda, si de Trotki. Acest pas decisiv a fost facut pe 25 octombrie, a doua zi ministrii cabinetului Kerenski fiind arestati (Kerenski insusi a fugit din capitala pentru a incerca o repliere contrarevolutionara a fortelor devenite brusc de opozitie).
– decizia de a ratifica politic acapararea puterii in cadrul Sovietului, in ciuda opozitiei mensevice.
Aici, momentele de actiune si dezbatere politica au fost iarasi de o intensitate, de un dramatism si de un imprevizibil care insa nu l-au derutat sau impresionat nicio clipa pe Trotki. Dimpotriva, a profitat cu sânge rece de iesirea nervoasa a mensevicilor si a reprezentantilor altor factiuni politice socialiste din sala (nemultumiti de preluarea prin forta a puterii in teren sau de faptul ca nu se discuta despre un guvern de coalitie), pentru a-si asigura controlul politic total asupra situatiei, in favoarea bolsevicilor ramasi pe pozitii si, deci, capabili sa voteze nestingherit ceea ce le cerea Trotki (morala e sa nu pleci niciodata dintr-un asemenea organism politic atunci când se ia o decizie politica decisiva). Iata cum un partid de câteva zeci de mii de membri reusea sa devina, peste noapte, unica forta politica detinatoare de putere executiva in tumultul evenimentelor revolutionare.
Practic, puterea era acum cucerita politic, in Sovietul purificat de elemente antibolsevice, si de facto, in teren. Nici macar lui Lenin nu-i venea sa creada cum, brusc, a ajuns sa preia frâiele puterii, impreuna cu Trotki, atunci când, aproape epuizat, se spune ca ii soptea camaradului sau in sediul guvernului: „Stii, de la persecutie si o viata subterana, sa vii dintr-odata la putere… Te poate ameti usor“.
Dupa succesul revolutiei, a urmat razboiul civil, unde din nou Trotki a aratat abilitati de decizie si comanda strategica in numeroase momente critice. Astfel, dupa ce indeplinise functia de ministru de Externe (comisar pentru relatiile externe, practic al doilea om in stat si partid dupa Lenin), pe umerii lui Trotki a cazut imensa sarcina de a organiza Armata Rosie, ce trebuia sa faca fata fortei contrarevolutionare a Albilor. In aceasta postura, s-a aratat un strateg deosebit, realizând atât o campanie eficienta de constructie a Armatei Rosii, cât si o munca tactica si strategica de conducere si coordonare efectiva a operatiunilor de razboi. Se spune ca ar fi afirmat odata ca, „daca nu esti interesat de strategie, strategia e interesata de tine“, desi unii istorici contesta paternitatea acestei sintagme care, intr-un alt context (de asemenea apocrif, se pare), substituia notiunea de strategie cu cea de razboi. A colindat vastul teritoriu rus intr-un tren blindat, transformat inteligent intr-un comandament mobil (dotat cu sisteme de transmisiuni si comunicatii, alaturi de structuri de analiza si informatii), astfel incât a reusit sa obtina victoria intr-o inclestare teribila de forte (trenul a parcurs aproape 200.000 de km in interiorul Rusiei macinate de razboi).
Crearea din nimic a Armatei Rosii a salvat revolutia, dupa cum au afirmat numerosi istorici, iar meritul pentru aceasta opera de constructie institutionala cu valente strategice ii revine aproape in totalitate lui Trotki. El nu numai ca a avut curajul si inspiratia sa preia in masa ofiteri experimentati din fosta armata tarista, dar a fost si cel care a decis conscriptia intr-un moment social critic si care a ordonat crearea unui sistem unic de control politic asupra acestei uriase forte militare, prin atasarea unor comisari politici pâna la nivelurile inferioare de comanda, a caror sarcina era sa supravegheze atent orice deviere de la comanda strategica exercitata de conducerea politica. A fost necrutator cu tradatorii si nu a admis nicio abatere de la disciplina, afirmând intr-un anumit moment ca „o cangrena nu se poate trata decât cu fierul rosu incins“. Lenin a spus despre opera lui Trotki ca niciun alt om nu ar fi putut „sa organizeze o armata model doar intr-un singur an si sa câstige, totodata, respectul expertilor militari“.
Machiavelli ar fi fost cu siguranta fascinat de precizia si eficienta acestor actiuni politice ferme, puternice, curajoase, desprinse parca din manualul sau celebru de metoda si operare politica, „Principele“. Intr-adevar, acesti „Principi rosii“ au parut in acele momente istorice fulminante ca poseda ceea ce Machiavelli numea virtù – curaj, determinare, vointa –, dar si siretenia vulpii din filosofia sa celebra asupra calitatilor conducatorului politic, ca sa nu mai vorbim de cinismul, brutalitatea si taria necesare pentru depasirea oricaror dificultati in circumstante foarte grele, de-a dreptul dramatice. Nu e nicio exagerare sa afirmam ca manualul de preluare, mentinere si consolidare a puterii scris de Machiavelli a fost aplicat la litera de Trotki si Lenin, ba chiar a fost perfectionat si imbogatit.
Este vorba, desigur, si despre celebra fraza atribuita lui Machiavelli (pe care, de fapt, gânditorul din Florenta nu a utilizat-o niciodata), „scopul scuza mijloacele“. Nimic nu pare sa ilustreze mai elocvent aceasta filosofie politica ancestrala decât actiunile cinice, calculate, precise ale lui Trotki si Lenin in realizarea scopului preluarii complete a puterii in stat de catre bolsevici. Se spune ca ar fi afirmat, la un moment dat, in cadrul unei intruniri de partid, ca una dintre contributiile semnificative ale Revolutiei Franceze la istoria revolutionara este, in primul rând, acel instrument deosebit de eficient care scurteaza cu un cap inamicii regimului revolutionar. Pentru Trotki nu era o figura de stil, din pacate, si nici simpla retorica mobilizatoare. Dupa 1917 si pe parcursul Razboiului Civil, a fost necrutator cu dusmanii reali sau inventati ai bolsevicilor, considerând inclusiv lichidarea fizica a acestora o necesitate vitala pentru apararea revolutiei de forte ostile, dar si pentru impunerea sa in ansamblul social. Asa cum el insusi a afirmat raspicat, in cartile sale sau in discursuri, „intr-o lupta serioasa nu este cruzime mai mare decât a fi marinimos la timpul inoportun“. Cu alte cuvinte, este o cruzime sa nu fii crud, necrutator cu inamicii, iar, pentru Trotki, revolutia era acea lupta serioasa care putea justifica orice. Si tot Trotki releva ca, in timp de pace sau de razboi, nu exista reguli absolute de conduita, „totul depinde de circumstante“.
Intr-adevar, pentru o asemenea politica, de o asemenea ambitie si anvergura, scopul trebuia sa scuze mijloacele in gândirea trotkista. Dar el, un intelectual socialist, nu putea sa lase fara explicatie critica esenta unei filosofii politice, care pare ca ii era totusi foarte folositoare la nivel practic, desi fusese elaborata de un gânditor precum Machiavelli – pâna la urma „reactionar“, conform bibliei marxiste.
Asa ca Trotki incearca sa arate, preluând sintagma lui Machiavelli, ca „scopul poate justifica mijloacele, atâta vreme cât exista ceva care sa justifice scopul“. Un joc complex de cuvinte, care l-ar fi depasit in intelegerea rationala a politicii pe Machiavelli: scopul trebuie justificat, in opinia lui Trotki, de superioritatea istorica complexa a unui concept politic si ideologic nou, comunismul, ce trebuia sa elimine radical vechea politica, vechile structuri sociale si civilizationale pe care se construise si progresase de veacuri politica, cu toate limitele sale.

Asa cum a scris Trotki, „din punctul de vedere al marxismului, care exprima interesul istoric al proletariatului, scopul este justificat daca el conduce la cresterea puterii omului asupra fortelor naturii si la abolirea puterii individului asupra individului“.
O asemenea iluzie, o asemenea utopie nu ar fi fost inteleasa niciodata de Machiavelli, a carui prudenta in definirea posibilitatilor practice ale politicii in raport cu realitatea, cu conditia individului, cu slabiciunile si amagirile sale, sau cu iluzia unui sistem abstract de reprezentare a lumii (cum era cel religios, la vremea sa) l-a facut sa fie mai sceptic in legatura cu orice amestec al sistemului moral si etic in metoda politicii. Vechea separare a politicului de etica si de religie, inaugurata, la nivel de gândire, de iluministi precum Machiavelli, era pe cale sa fie „reparata“ din nou, intr-un amestec istoric unic in politica universala. De data aceasta, insa, religia este substituita de ideologia comunista (o noua si ultima religie a umanitatii), capabila sa absoarba cu totul politicul si sa-i dea un nou sens, in cadrul unui colosal proces istoric, considerat „obiectiv“ si „ireversibil“. La final, chiar si statul urma sa dispara. Trotki era convins ca „drumul spre socialism rezida intr-o perioada de maxima intensificare a principiului statului, tot asa cum lampa, inainte sa se stinga, explodeaza intr-o flama brilianta…“. (Pâna sa dispara, insa, acea „flama brilianta“ i-a orbit pe toti, inclusiv pe cei care au putut crede intr-o asemenea utopie periculoasa si absurda.)
Acest idealism radical, aceasta gândire utopica abstracta a cuprins de la bun inceput semnele dezastrului si ale tragediei in care avea sa se sfârseasca experimentul lui Trotki si Lenin. Este paradoxal cum un om cu o asemenea capacitate de gândire strategica precum Trotki a fost dominat de un idealism impins pâna spre fanatism, care i-a adus si sfârsitul, atât in politica cât si din punct de vedere personal. Dar Trotki era un comunist pur, poate cel mai pur comunist din istoria tragica, pentru umanitate, a acestui curent politic. Filosoful crestin de orientare realista, Reinhold Niebuhr, este cel care a avertizat, cu argumente profunde, pericolul fatal al iluziei comuniste de a crede ca insasi istoria poate fi supusa unui management planificat, ca fortele istorice pot fi cumva controlate de un grup de planificatori politici, ca ele pot fi dirijate, aproape cu rigoare stiintifica, spre crearea unei noi societati, a unei noi civilizatii, a unui nou om. Lev Trotki credea sincer in posibilitatea dominarii cursului istoriei de catre miscarea comunista si nimeni nu i-a putut zdruncina aceasta credinta fatala pentru destinul individului. O credinta care, repet, se juxtapunea in mod abstract pe o interpretare considerata stiintifica a evolutiei socialului, care avea propriile sale legi de manifestare. Aceasta „abstractiune“ nu l-a intimidat niciodata intelectual. Pentru el, „concretul este o combinatie de abstractiuni: nu una arbitrara sau subiectiva, ci una care corespunde legilor de evolutie a unui anumit fenomen“!
Da, Trotki a fost, inainte de toate, un politician idealist.
Idealistul este nepasator in fata fortelor obiective care imping politica intr-un joc sistemic, de tip realist, de tip rational. Idealistii ignora, asadar, raporturile de forte si spera sa le transgreseze prin insasi forta ideii, a viziunii preconstruite din punct de vedere intelectual, ideologic. Problema resurselor este ignorata: tot ceea ce conteaza este actiunea in lumina unei conceptii politice fixe, care nu se moduleaza pe structura relatiilor politice existente, pe legitimitatea traditionala, pe vechile reguli. Importante pentru ei sunt obiectivele legate de transformarea sistemului politic – statal, international – in functie de principiile pe care le sustin.
Desigur, este un joc periculos. Dar idealistii nu sunt neaparat naivi. A ignora resursele pe care le au la dispozitie sau a nu actiona in cadrul raporturilor de forte existente nu inseamna ca ei nu incearca acumularea de resurse pentru realizarea scopurilor prestabilite sau ca nu lupta – poate chiar mai acerb decât altii – pentru utilizarea pragmatica a acestor relatii de forte in atingerea obiectivelor lor.
Predispozitia lor catre o politica axata pe schimbare, pe tulburarea continua a structurilor existente, pe redefinirea unui anumit concept de stabilitate, ii duce usor spre revolutie, fie deschisa (explicita), fie silentioasa. Idealistii se lupta in general cu vechile legitimitati, puternic inradacinate societal si politic, pe care le doresc inlocuite de altele, fixate in propriile lor idei despre politica, stat si societate, in propria lor conceptie despre conditia individului. Evident, idealistii reprezinta intotdeauna un pericol mortal pentru stabilimentul traditional, pentru stabilitatea si legitimitatea vechiului sistem.
Trotki este, in mod evident, un idealist, as spune chiar idealistul perfect, total, cel care isi programeaza intelectual (si actional) revolutionarea complexa, radicala, a societatii si a statului rus si apoi a intregului sistem international (teoria revolutiei permanente). La asumarea calitatii de comisar pentru relatii externe, spre exemplu, a marturisit unui prieten ca nu vede ce fel de diplomatie este necesara in contextul revolutionar si ca, in calitatea sa de ministru, nu va face altceva decât „sa emita câteva proclamatii revolutionare catre popoarele lumii, dupa care va inchide pravalia“. Nu e de mirare ca, in memoriile unui diplomat francez care l-a cunoscut pe Trotki, acesta e descris drept „un individ pierdut in visele sale, care pentru el sunt realitate si pe care isi bazeaza toate actiunile“.
Idealismul sau excesiv, transformat in naivitate politica, l-a indepartat rapid din politica interna sovietica, dupa moartea lui Lenin. Tradat cu usurinta  de vechii camarazi, a fost inlaturat complet din structurile de putere sovietice de Stalin (cel care in niciun caz nu isi confunda vreodata visele cu realitatea in exercitiul puterii), amenintat, exilat in exterior si urmarit pâna la sfârsitul vietii de politia politica a regimului. Din „coautor“ al Marii Revolutii din Octombrie si principal strateg al victoriei in razboiul civil (lucru recunoscut anterior chiar de Stalin), a ajuns sa fie catalogat drept principalul dusman al revolutiei, deviationist, tradator, mensevic etc.
S-a aratat dezamagit de abandonarea principiilor pure ale revolutiei de catre Stalin si a continuat lupta in acest registru, pâna la asasinarea sa de catre agentii NKVD in Mexic. In toamna anului 1938, un cetatean spaniol pe nume Ramon Mercader (cu numele asumat de Jacques Mornard) a reusit sa se infiltreze treptat in anturajul lui Trotki din Mexic, unde  acesta traia de ani buni in exil, câstigându-i increderea. Era, de fapt, un agent acoperit sovietic, parte dintr-o operatiune a serviciilor secrete ale lui Stalin, având ca obiectiv eliminarea fizica a lui Trotki. Intr-o dimineata, fiind primit de Trotki in gradina casei sale, i-a infipt pur si simplu un cutit in cap (Trotki lucra atunci la biografia sa asupra lui Stalin). Ranit grav, a mai avut taria sa le spuna garzilor sale, care sarisera pe Mercader, sa nu il omoare pentru ca „acest om are o poveste de marturisit“. Povestea profunda a spus-o insa viata dramatica a lui Trotki, o lectie fascinanta, dar trista, pentru ce inseamna iluziile marii politici care vrea sa schimbe din temelii lumea si nu poate sa o faca.

Un comentariu pentru “Trotki: tragedia marii politici idealiste”

  1. octombrie 15, 2013 la 9:36 am

    Excelenta incursiune intr un moment al istoriei care oricum nu s-a epuizat si nici nu o sa se epuizeze vreodata . Pentru cei din politica romsnesca actuala ar putea fi ca ” Invataturile lui Neagoe Basarab. . . . ” Vor citi si ei acest articol ?

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper