Transcrieri si rescrieri

În literatura „autenticista“, fidelitatea transcrierii gândurilor, sentimentelor, trairilor personajului, ale naratorului, povestitorului revine integral autorului care reproduce, cu acuratetea notarului, ne asigura el, scrisorile lui Ladima sau jurnalul lui Fred Vasilescu, ba chiar si poezia care da titlul romanului, „Patul lui Procust“, ori articolul ziaristului despre mutarea Capitalei la Feldioara. Suntem aici în fata unei tehnici narative de succes în literatura „culta“, „de autor“.
Cu totul alta este situatia „transcrierii“ unor documente orale, de catre folcloristi/etnologi, în procesul „textualizarii“ lor, al obtinerii unei imagini grafice a zicerii „informatorului“ – cântaret, povestitor, rapsod –, proces care a pus în discutie, în ultimii 150-160 de ani, problema „autenticitatii“ (este vorba despre un alt fel de autenticitate) colectiilor de folclor, de la Alecsandri pâna azi.
Nu mai putin laborioasa este trecerea unor documente scrise, de data aceasta, în texte cât mai apropiate, daca nu identice cu ceea ce a pus pe hârtie scriitorul, cazul editiilor critice din opera scriitorilor mai vechi sau mai dincoace. De-a dreptul tulburator este efortul descifrarii manuscriselor eminesciene si, mai nou, al compararii editiilor poeziilor acestuia la care s-a înhamat eminescologul si editorul Nicolae Georgescu (Mihai Eminescu, „Poesii. Editie critica, studiu introductiv, comentarii filologice si scenariul probabil al editiei princeps de …“, Editura Academiei Române, 2012, 795 p.).
La fel de tenace si solicitanta este operatia de pregatire pentru tipar a unor însemnari, notite, acte, documente personale sau oficiale, lipsite de orice intentionalitate estetica, precum cele comentate de noi într-o serie de articole publicate sub titlul  „Scripta manent … Farmecul discret al scrierilor nonfictionale“, „Cultura“, nr. 17 (421), 18 (422),  20 (424) din 2013.
Sigur ca pentru generatia lui „copy-paste“, transcrierea, de mâna sau chiar la masina de scris (alt obiect de muzeu, de acum), ori introducerea pe calculator pare o chestie cel putin bizara, dar cei care au facut scoala imediat dupa Razboi îsi aduc aminte ca una din metodele favorite ale învatatorilor si profesorilor de atunci era „trecerea pe curat“, transcrierea din maculatoare (arhaism de data recenta!) în caietele „de acasa“ a unor exercitii, notite, teme lucrate în clasa. Tempi passatti  pe care le evoc si eu în treacat, nu fara o unda de melancolie…
Diferit este, cum ziceam mai sus, cazul transcrierilor, fidele sau „infidele“ (Cf. Narcisa Stiuca, „Transcrieri infidele. File din istoria orala a unui sat“, Inspectoratul pentru Cultura al Judetului Bacau. Editura Corgal Press, Bacau, 2000), realizate de cercetatorii culturii orale, care si-au facut un crez din transpunerea cât mai exacta a ziselor interlocutorilor lor, în asa fel încât imaginea vizuala a textului oral sa fie cât mai aproape de zicerea informatorului. Sub titlul „Cercetare aplicata“, Maria Vâtca, doctorand, colaborator al CJCPCT Caras-Severin, publica în longeviva publicatie a Centrului National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, „Buletin Informativ“, anul XXII, nr. 9 (256), septembrie 2013,  informatiile despre „Un praznic ca-n Almaj“ obtinute de ea de la mama Floarea din Dalbosat, „peste care timpul si-a socotit 83 de ragazuri“. E un text-convorbire, de genul celor consemnate de dialectologi, de la Ovid Densusianu încoace, doar ca metodele, mijloacele tehnice s-au schimbat; cercetatorul nu mai sta cu urechea ciulita si cu condeiul sprinten în mâna, ci înregistreaza, cu aparate de maxima fidelitate, digitale, relatarea, pe care o transcrie, în liniste, dupa mai multe ascultari, transformând-o în text:
„… Zupa de post se face cu morcovi mai multi, cu ceapa, cu pascanat (pastârnac – noteaza cercetatoarea), talar (telina), câta tucar (zahar) si zaicin … Nu stii ce-i …Ulei. Sa scrii si una si alta, ca sa vada ca-i scris mocaneste, nu-i pra mare (literar). s…t Se facea malai (sa nu faci colesa), din fanina de cucuruz, cu drojdie si ulei, si câta tucar în drojdie, fanina de grâu, apa, sare. Si când s-o pornit (dospit) cum se pornesc croafnili (gogosile), atunci l-ai bagat în cuptor, în cuna“.

De observat, mai întâi ca, fara glosele lingvistice ale culegatorului, relatarea mamei Floarea  ar fi aproape criptica, greu de înteles, ceea ce readuce în atentie chestiunea editarii textelor orale, pentru care clasica ramâne „Antologie de proza populara epica“ (1966) de Ovidiu Bîrlea, urmat de Al. I. Amzulescu, „Cântece batrânesti“ (1974).
Cu multa grija filologica pentru transcrierea textelor-informatii culese în aceeasi zona etnofolclorica procedeaza si dr. Maria Frentiu („Rostirea întru tacere în contextul oniric al ceremonialului nasterii“, Idem, p. 6-10). De data aceasta, textele-convorbiri sunt relatari ale viselor pe care femeile le-au avut în noaptea când au pus masa ursitoarelor:
„Dupa s-am avut copilu am pus si io masa sa vad se ursasc ursatorili. Si-n noapcea aia am visat ca pe masa pregacita pentru ele îi o colesa sî-n mizlocu lu colesa îi un trandafir mândru rau. Atuns s-o descis usa s-or vinit ursatorili s…t.

În paginile urmatoare ale „Buletinului“, dr. Iuliana Bancescu, cercetator cu vechi state de serviciu în cadrul Centrului, transcrie, în finalul relatarii sale despre Pelerinajul de la Moisei, doua cântari auzite si înregistrate la fata locului. Reproduc si eu ultima parte a cântarii celor din Bogdan Voda, înregistrata în anul 2011:
„Care Maicuta n-ar plânge,/Când îsi vede Fiu-n sânge?/Când plec, Maica, de la Tine,/Ce-mi dai ca sa duc cu mine?/Da-mn-i raiul înflorat/Si sufletul usurat./Da-mn-i  raiul înflorit/Si sufletul fericit.“

Se întelege ca fiecare dintre aceste documente orale îsi are locul, rolul lui bine stabilit în proiectele de cercetare ale autoarelor amintite. O afirma raspicat Iuliana Bancescu vorbind despre cartea sa „Procesiunile de la Mânastirea Moisei“, lansata la Sarbatoarea din acest an:
„Un document pentru viitor, pentru cei care înteleg sau vor întelege ce reprezinta procesiunile de la Adormirea Maicii Domnului pentru comunitatea multietnica si pluriconfesionala, pentru cei care lupta sa conserve si sa transmita aceste valori de patrimoniu – pe care dorim sa le integram si în patrimoniul universal, în viitor – pentru cei care o iubesc si o cinstesc pe Maicuta milelor, care vegheaza viata fiecarui muritor, înaltând rugaciuni fierbinti pentru fiecare …“.

Se depaseste, astfel, dezideratul dialectologilor, care au facut, altminteri, enorm, pentru consemnarea formelor de limba vorbita, a dialectelor, subdialectelor, a graiurilor locale, conservate în arhive, în volume de texte dialectale, în atlase lingvistice etc., colectionându-se acum si relatari, povestiri, informatii despre mentalul colectiv, despre modul de viata, de gândire, de comportament al contemporanilor nostri încât, peste un timp – deie Domnul, cât mai îndepartat! – când ne vom hrani toti cu oua sintetice si cu capsule energizante, relatarea mamei Floarea despre „zupa“ de la Praznicul (dar ce-i acela „praznic“?) din Almaj (de unde ?!?) sa fie nu un simplu arhaism cultural ci si un memento pentru un stil de viata îngropat sub haldele modernitatii.

P.S. Când materialul de fata era încheiat si gata de a fi trimis redactiei, citesc în „Cultura“ nr.33 (437) din 12 sept. 2013 lunga transcriere, de catre Sabina Lungu, a convorbirii ei cu tatal sau, militar, ofiter de cariera, tânar elev la scoala militara de la Sibiu si student la Academia Militara din Bucuresti, calitate în care l-au si prins evenimentele din decembrie 1989. Convorbirea, interviul este anvelopat într-o scrisoare cadru („Draga tata, ….Cu drag, Sabina“), în care sacul de merinde al parintelui ar vrea sa joace rolul madlenei lui Proust – pastrând, desigur, toate proportiile! Ceea ce aflam din aceasta „poveste de viata“, spusa de un barbat relativ tânar, fiicei sale, si facuta publica de aceasta, cu sau fara voia tatalui (chestiune de deontologia cercetarii, de relatia intervievat – intervievator, pe care S. L., inteligenta si speculativa cum o stim, o rezolva prin subterfugiul scrisorii), tine de realul imediat, al ultimilor 25 de ani (serviciul militar, uniforme, regulamente, ordine, executanti, evenimentele din decembrie 1989) deveniti istorie recenta. Dosarul documentelor de istorie orala creste exponential, incluzând si contributiile studentilor sau absolventilor de anul acesta ai sectiei Studii Culturale. Etnologie, Bucuresti: Tudor Mihaescu, Alexandru Tudose, Elena Mihaela Gheorghe, Sabina Lungu s.a., gazduite cu generozitate de revista „Cultura“, precum si ale doctoranzilor nostri din ultimii ani, preocupati de „politicile pronataliste“ din vremea lui Ceausescu, de procesul de formare a „omului nou“, de „scrisorile oamenilor muncii catre conducerea superioara de partid si de stat“, de „povestile de viata ale evreilor deportati“, ca sa dau doar câteva exemple.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper