Revolte haotice

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

In plin bulevard cu circulatie dementa, la intrarea blocului unde functioneaza o sala de fitness, pe bordura unei ferestre acoperite de fotografia in marime naturala a unei femei sumar imbracate, doarme un tânar invelit cu o patura jegoasa. Peste drum, unde se inalta cladirea oribila de sticla verzulie a uneia dintre marile banci ale lumii, un barbat intre doua vârste scormoneste intr-o pubela, aduna intre degete câteva pachete cu resturi de mâncare, lasa sa cada ce-a ales intr-o plasa, pastreaza resturile, isi mai afunda o data mâna in pubela si scoate câteva chistoace de tigari. Arunca resturile de gunoi in pubela, isi lipeste de buze un chistoc, il aprinde si porneste fara graba spre urmatoarea pubela din fata unui hotel de patru stele. La coltul strazii, in apropierea unei patiserii, asezata pe un scaunel, o batrâna imbracata in negru rontaie covrigul pe care un batrân cu malarie i l-a lasat in poala. Lânga intrarea unui restaurant, pe trotuar, o tiganca sta pe un pres, rezemata de perete, si leagana in brate un prunc caruia ii curg mucii. La gura metroului, un batrân cu mâna intinsa tremura din crestet pâna in talpi si bâiguie o litanie. La capatul scarilor, ghemuita pe o treapta, o batrâna priveste tacuta calatorii. Intr-un autobuz, un tânar descult cerseste recitând „Luceafarul“.
Pe oriunde ai trece prin Bucuresti, imposibil sa nu-ti iasa in cale, sa nu-ti sara in ochi, sa nu faci brutal si neputincios fata mizeriei, decrepitudinii fizice, suferintei, umilintei, disperarii, rusinii de a ajunge la mila altora, a zeci, sute, mii de fiinte de toate vârstele. O realitate atât de prezenta, atât de pregnanta, atât de familiara si atât de imuabila ca multi dintre trecatori par sa fi incetat s-o mai vada, par sa nu-i mai tulbure, sa nu-i mai interpeleze in niciun fel. Ca si cum n-ar mai exista. Ca si cum ar fi fost stearsa de pe retina, impinsa definitiv in uitare, golita de orice ecou in suflet. Indiferenta, nepasare, egoism, dispret, scârba pentru cei care au esuat, pentru saracii inca suportati pe strazi, se poate bineinteles trai si asa. De fapt, din ce in ce mai multi traiesc asa. Ar fi, pretind corifeii si profitorii ordinei stabilite in urma cu douazeci si trei de ani si vajnic aparate de atunci de profesionisti cu sau fara masca, valorile supreme in aceasta noua societate româneasca a injustitiilor flagrante, a hotiilor legiferate si a amoralitatii camuflate sub discursurile lenifiante despre libertate, capitalism, democratie si toleranta.
Realitatile cumplite, dramatice ale României (pauperizarea generala, privatizarea sanatatii, decaderea invatamântului, violenta, degringolada morala…) indigneaza rar si cel mai adesea pentru scurt timp si din vârful buzelor, au devenit un fel de distractie trista care nu dã dureri de cap, nu duce la crize de constiintã si ramâne oricum fãrã consecinte. Elita autoproclamatã si rasplatitã dupa serviciile aduse ideologiei si politicilor neoliberale care au distrus tara isi admira in timpul liber buricul, schimbã impresii de lecturã strainã si energizantã si trage insistent cu ochiul la posteritate. Indiferent de culoare si de interese, politicienii se intrec in a face frumos in fata Europei, a Americii, a puternicilor lumii si a finantelor internationale care le ingaduie existenta si grotescul disputelor din care se hranesc pâna la satietate ziarele, televiziunile si liote de jurnalisti, de animatori si de comentatori in marea lor majoritate imaturi si abulici. Demascarea colaboratorilor cu Securitatea, intrerupta deocamdata, probabil din grija pentru calitatea vietii unor personaje bine situate, s-a trecut la o alta etapa si la o noua manipulare a scormonirii indigeste a trecutului in numele dreptatii la care obliga noua istorie a tarii. Periodic, la deruta, i se reaminteste plebei apatice politic si social ororile reale si imaginare ale socialismului si, cum s-a intâmplat de curând, se executa in piata publica, inainte de a fi judecati sub acuzatia teribila de genocid, un fost comandant de inchisoare in urma cu 50 de ani, doi fosti comandanti, treizeci si cinci de ticalosi, cu totul, care au mai supravietuit si sunt cu un picior in groapa. Fosti detinuti isi povestesc calvarul, defularea bagatorilor de seama e totala, initiatorii linsajului jubileaza, natia uituca e invitata sa ia nota si sa mediteze.
Si totusi, aceasta toamna a nemultumirii românesti dovedeste ca in magma vâscoasa a apatiei, a bascaliei autohtone, a deriziunii si a fatalismului s-a mai pastrat o nevoie de solidaritate, o dorintã sanatoasa de a protesta, un vag instinct de revolta autentica. Motivele sunt diverse si ireconciliabile: eutanasierea sau sterilizarea câinilor vagabonzi, pistele pentru biciclisti pe carosabil sau pe trotuare, acceptarea sau refuzul exploatarii cu cianura a aurului si a metalelor rare de la Rosia Montana de catre compania canadiana de minerit cunoscuta pentru practicele ei nefaste? Mii de oameni, zeci de mii de-a lungul saptamânilor care au trecut, au iesit pasnic in strada in toate marile orase ale tarii. Dupa o lunga somnolenta inexplicabila, s-ar fi trezit, s-a zis si se zice pe toate tonurile si cu toate nuantele posibile ale delirului democratic, asa-numita „societate civila“, acea multitudine pestrita de organizatii si de asociatii nonguvernamentale care se ocupa de toate si de nimic si care, din când in când, in goana dupa subsidii si recunostinta, da semne ca exista. Si-ar fi descoperit un gust al revoltei si tânara generatie bransata, agitata de telefoane inteligente, cu tablete care stiu totul in rucsacuri, scolita, umblata prin lume, toleranta, cu slujbe bine platite. Si ca toata aceasta tevatura comentata in ziare, televizata, dezbatuta ore in sir in fel si chip, toate aceste proteste in buna masura bucolice care mobilizeaza sute de jandarmi si de politisti in uniforma sau nu si care da peste cap circulatia la sfârsit de saptamâna, toate aceste accese de revolta haotica, de fapt, ar anunta nici mai mult si nici mai putin decât „umanizarea“, intr-un viitor imprecis, daca nu a capitalismului de pretutindeni, cel putin a capitalismului neaos.
Vast si inutil program.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper