Politica neantului

Un articol de CONSTANTIN STOICIU

S-ar putea crede, la o privire mai superficiala si cu un interes sporadic, ca viata politica din tara e bogata, intensa, poate chiar pasionanta si, prin ceea ce propune si realizeaza, raspunde din plin asteptarilor populatiei. Iluzia sau, mai curând, prostirea e întretinuta de nesfârsitele discutii, dezbateri, dezvalui, flecareli, alerte de la televiziune si de ceea ce se anunta, se comenteaza, se bârfeste în ziare si în publicatii de diverse obediente si surse de finantare.
Zi de zi, de dimineata pâna noaptea târziu, o cohorta de tineri ziaristi, reporteri, cameramani se împing, se calca pe picioare, dau din coate, pândesc, noteaza, înregistreaza si filmeaza ce-au mai facut, ce-au mai zis, când, de ce si unde cele doua-trei personaje politice ajunse sa conduca tara si, la nevoie, câtiva altii, printre care si ministri mai rasariti si mai împinsi în fata, pentru ca stiu sa lege doua vorbe. Conferintele de presa ale acestor alesi si realesi, numeroase, improvizate, humorale, din te miri ce si pentru ce, devin evenimente nationale. S-ar zice ca, pentru o jumatate de ora, o ora, tara se opreste, e numai ochi si urechi, comentatorii freamata, ard de nerabdare sa-si dea cu presupusul, sa explice, sa ia atitudine, sa brodeze, sa-si verse idiosincraziile, sa îngroape si sa dezgroape la comanda pe unul sau pe altul. Coniventa, complicitatea dintre politicieni si servitorii presei sunt desavârsite, dezmatul mediatic poate sa reînceapa de unde a ramas în urma cu o zi.
În democratiile liberale din lume e la fel. Cândva, presa independenta de o anumita tinuta si rigoare intelectuala a fost cea de-a patra putere. Azi, cu extrem de rare exceptii, lipsite de putere si de influenta, presa în sens larg apartine milionarilor si grupurilor de interes, face jocul politicilor neoliberale si imperialiste si supravietuieste din publicitatea conglomeratelor mondiale si a guvernelor la putere. E si cazul României. Ceea ce particularizeaza politicul, politicienii si presa noastra este lipsa flagranta de masura, de dozaj, de bun-simt, de pudoare, de inteligenta. Numai în ultimele saptamâni, nimicul, banalul, stupidul, rasparul, lovitul sub centura, amenintarile au luat din nou proportiile unor importante declaratii si hotarâri, a unor schimbari majore în mersul tarii, catastrofele si miracolele n-au fost si nu sunt departe: se rupe USL-ul, nu se mai rupe, presedintele a încalcat din nou constitutia si referendumul pentru suspendarea sa se impune, prim-ministru a intrat cu bocancii în justitie, candidatul oficial al majoritatii la alegerile prezidentiale nu are ce trebuie sa aiba un presedinte, se întelegea ce, un ministru imatur s-a specializat în pierderea si ascunderea contractelor cu marile companii straine, un altul, poet în timpul liber sau invers, si urmarit de justitie, promite iarasi reindustrializarea tarii, s-a terminat cu evaziunea fiscala si coruptia, guvernul lucreaza de zor la crearea de locuri de munca, se eutanasiaza, nu se eutanasiaza câinii, se aproba, nu se aproba exploatarea cu cianura de la Rosia Montana, ministrul Muncii, ca o sarmana gospodina trezita din somn, îsi clatina visator capul când un somer îsi striga saracia în direct, presedintele telefoneaza în miez de noapte la liniile fierbinti ale procuraturii… Printre picaturi, s-a mai strecurat o condamnare, o sechestrare, o nunta fastuoasa a unuia sau a uneia dintre reprezentantii/reprezentantele poporului si, fiindca a venit si toamna, se pravaleste valul noilor taxe si scumpiri.
Vremurile sunt grele si perspectivele deloc încurajatoare, telespectatorul, cititorul, cetateanul care voteaza merita spectacolul sau cotidian, doza sa de barbiturice, si le primeste pâna la satietate. Nu se poate plânge, nici n-ar avea cui, ca politicul si politicienii nu se invita, gratie presei, în viata lui. Ca nu-i întarâta asteptarile. Ca nu-l distreaza. Ca-l dezamagesc, de fapt, amarnic. Ca-l enerveaza la culme. Ca s-a saturat pâna peste cap. Ca-l revolta. Ca simte imboldul sa iasa în strada si sa urle: Jos…! Iesi afara…! Demisia…! Dupa monotonia, dogmatismul si triumfalismul politicii care se facea în vremurile socialismului – si e cuviincios de reamintit ca n-au fost putine realizarile, cum n-au fost putine nici sacrificiile –, bântuita de veselie, de grotesc, de infatuare, de incompetenta, de neputinta, de acceptare senina a dictatelor economice si politice ale Europei, Statelor Unite, institutiilor financiare mondiale, de absenta sideranta a celui mai elementar proiect de societate si a celei mai simple viziuni asupra viitorului, politica româneasca frizeaza neantul.
Sinistra comedie a democratiei, începuta în România în urma cu douazeci si trei de ani si jucata de atunci fara întrerupere! Marionete ale Occidentului, nu trebuie sa ne ferim de cuvinte, mari sau marunti, ei, politicienii care s-au perindat, se afla si se vor perinda la putere, au fost, sunt si vor ramâne principalii vinovati de dezastrul tarii.
Cumplit este ca tragica distractie continua.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper