Miezul si crusta

Un articol de LAURA DUMITRESCU

La începutul lunii septembrie 2013, organizatia non-guvernamentala „Nature Conservation Egypt“ (NCE) elibereaza o nota publica prin care se infirma suspiciunile de spionaj extern asupra statului egiptean, dupa ce un cetatean vigilent dintr-un satuc uitat de lume de la 450 km de Cairo semnalase politiei prezenta deasupra orasului Qena a unei lebede albe ce parea sa aiba prins la picior un obiect de dimensiuni mici, neindentificat, posibil instrument de spionaj si de transmitere de informatii. Conform „The Independent“, lebada, care s-a dovedit a fi un cocostârc ratacit, pornit de pe teritoriul Frantei, purta, în fapt, un inel electronic ce înregistra datele de traseu ale pasarilor urmarite de o echipa de cercetatori europeni care studiau migratia deja-amintitilor cocostârci. Retinut timp de trei zile si studiat minutios de o echipa de veterinari si de experti ai serviciilor de contra-spionaj, cocostârcul exogamic este eliberat în legea cerului international, în urma protestelor iubitorilor egipteni de animale, netulburati de paranoia unui razboi intern.
La jumatatea lunii iulie 2013, relateaza BBC, un nefericit din oraselul brazilian Caratinga, în Minas Gerais, îsi construieste neinspirat o cosmelie, la poalele unei vâlcele din apropierea unei crescatorii de vaci. Desprinsa dintr-o cireada somnolenta, una dintre bovine se îndeparteaza de grajduri în timpul noptii si aluneca pe panta vâlcelei, rostogolindu-se si ucigându-l, prin spargerea brutala a acoperisului si prin cadere, pe proprietar.
Înduiosator de ridicol si exigent de absurd, faptul divers, ca subcategorie a cotidianului, atât calitativa, cât si cantitativa, este o efemerida universala si o parabola malitioasa despre ontologia minora, ce atenueaza metafizicile apasatoare, prin supraexpunerea trucului fulgurant. Traseul tulburat al cocostârcului este, poate, pretextul unei forte nevazute pentru o dizertatie despre mania interpretarilor conspirationiste, dar si o snoava despre curiozitatea alarmista a unui patriot anonim cu viziuni de fatalitate karmica. Prabusirea vacii peste gospodaria închipuita de o minte naiva este un avertisment asupra faptului ca falsii arhitecti nu-si au locul sub soare. Faptul divers nu solicita, totusi, dezambiguizare semiotica, tocmai pentru ca nu descinde dintr-un inventar superior de coduri, ci dintr-o ramura bastarda a povestilor, formele intrigante, speculative si ariviste ale romanului. Statutul faptului divers ca literatura este lamurit de Roland Barthes în 1962, în Méditations, chiar daca vârful de ac ce uneste realitatea „imanenta“ a faptului divers de savoarea sa reconstruita fictional nu este explicit punctat. Faptul divers are, însa, potential literar din stadiul propriului big bang si, chiar daca explozia originii sale nu tine nici macar pret de o constelatie, steaua care rezulta e, de obicei, prin raritatea ei curioasa, piesa dintr-o colectie astronomica. Filmul lui Sebastian Borensztein, „Un cuento chino – O poveste chinezeasca“ (2011) spune, de fapt, tocmai povestea unui asemenea colectionar auster de stele, care le vede fara sa le contemple si care le admira intensitatea, fara sa le absoarba lumina.
Proprietarul unui magazin de cuie, suruburi, becuri, stechere, yale, clante, cabluri, fibre, prize si alte fleacuri esentiale, adica stapânul unei mici feude de articulatii vitale în sincronizarea casnica, locuieste singur în Buenos Aires. Mizantrop de notorietate al cartierului si morocanos fara leac, Roberto (Ricardo Darín) îsi cultiva sagace mici placeri sadice, întretinute pe temei administrativ: contabilizeaza cu acribie cuiele din cutiile ce garanteaza un numar fix, raspunde acru si în doi peri cumparatorilor care tind sa transforme vorba în poliloghie, reduce negotul mecano-casnic la mecanica gesturilor care ofera si preiau. Pasiune solipsista, totusi: colectioneaza de ani de zile articole si fapte diverse din toata lumea, adunate si repovestite, deseori remasterizate în versiuni personale, prin care-si defuleaza angoasele si furiile strânse împotriva nesuferitilor care-i trec pragul pravaliei. O zi oarecare îi aduce, în schimb, ceea ce ani întregi de colectii de fapte diverse nu concretizasera: un tânar chinez, aruncat afara dintr-un taxi, îi cere ajutorul, în limbajul universal al semnelor, indicându-i cu disperare o adresa tatuata pe brat. Din cartier chinezesc în ambasada si-ndarat, drumul devine periplu si apoi înfundatura, iar Roberto este constrâns sa se transforme din patron al ordinii obiectelor în mesager al ordinii comunitare, adica sa-si iasa din propria piele solzoasa si sa mimeze ospitalitatea. Pentru ca nu se pot întelege decât prin gângaveli si forme primare de gimnastica, niciunul necunoscând limba celuilalt, singurul reper recunoscut de amândoi este adresa de pe mâna, adica o dermograma, o înscriere în corpul tacut, semn firav care trebuie sa satisfaca temporar dorinta gazdei de a evacua un intrus disperat, dar si nevoia musafirului de a se revedea în sânul unei familii emigrate, acum disipate prin colturile Argentinei.
Finalul filmului raspunde, logic, reintegrarii strainului în comunitatea care-l ratacise, dar si reconditionarii emotionale a celui afectat de însingurare, obsesie, manie si revolta fara cauza. Sarja povestii provine dintr-o mise-en-abîme a faptului divers, care se converteste exclusivist în forma de la care pleaca: într-o provincie chineza, logodna a doi tineri care se plimbau cu barca pe un lac din apropierea unei ferme de animale este întrerupta de caderea din cer a unei vaci, furate de niste mici banditi locali, care urcasera animalul pe platforma nesigura a unui avion rudimentar. Când aceasta cedeaza, bovina se rastoarna din înaltul cerului si se prabuseste peste barca, ucigând-o pe viitoarea sotie a unui tânar înnebunit de imensitatea scandaloasa a situatiei. Povestea se reduce, în arhiva istoriei, la un decupaj de ziar, reclasat, apoi, în agenda celor o mie si una de bizarerii colectionate de un alt anonim, de la capatul lumii, în Argentina, Roberto.
Filmul lui Borensztein pune, asadar, o problema de constructie a regimului reprezentarii, în care grauntele narativ germineaza când în fictionalul cinematografic, când în realul interior, dislocând constitutia faptului divers, readaptându-l permanent la natura mediului care îl primeste si nascând mediumuri ale povestii vii, organice. Excluzând pathosul si patina tragica a evenimentului fundamental minor pentru declicul istoric al efectelor si al cauzelor, cocostârcul, vaca braziliana, dar si cea chineza circumscriu, ca specii al comunului, micro-istorii aseptice, cu destin închis si nota joasa. Diferenta specifica dintre eveniment istoric si fapt divers este data de plus-minusul implicitului politic, sustine Barthes: „faptul divers este o informatie totala sau, mai exact, imanenta; el contine înauntru-i toata stiinta sa: nu e deloc nevoie sa stii ceva despre lume ca sa consumi un fapt divers; el nu trimite formal la nimic altceva decât la sine.“ Faptul divers este, deci, monocentrat si contra-generativ, oprindu-si dezvoltarea la limitele lumii celulare pe care o prefigureaza. Roberto, ursuzul cartierului, în permanenta blocada afectiva, devine, în chip paradoxal, propriul sau fapt divers, prin asezarea vietii sufletesti între peretii magazinului de surubarii si nimicuri inerte ca ansamblu. Cinematografic, extinderea domeniului interior este sugerata prin faptul, minor formal, dar major sentimental, de a imagina intruziunea unui chinez, adica nu numai a celui mai strain dintre straini, dar si a celui mai îndepartat ca  ipoteza de solidaritate sociala. Pus sa roboteasca prin casa pentru a-si compensa, astfel, sederea nedorita într-o casa straina, tânarul elibereaza o întreaga curte interioara de o claie de cutii si de lazi, adica de receptacule goale, de goluri de sens, dând gazdei sale suflul amplu al unei case extinse. Vindecarea de nevroza antisociala este, asadar, nu o evacuare a celuilalt, ci o vidare a unui sine cancerizat, o expurgare a unui rau autosuficient si rezistent la fragmentare. Terapia se gestioneaza imagistic, pentru ca eliberarea curtii interioare de vechituri, cadre de ferestre si alte resturi îngramadite se face prin absorbtie reziduala, la capatul careia chinezul îsi lasa constient o parafa, desenând pe unul dintre peretii curtii o vaca imensa, în amintirea propriului fapt divers, al carui erou fusese. Simbolic, însa, desenul nu mai tine de faptul divers al povestii chinezului, ci de cicatricea unui meta-fapt divers bolnavicios în care Roberto fusese închis. Imaginea pura este, deci, revocata psihologic si retinuta ca amprenta vizuala a unei terapii la capatul careia se revitalizeaza esenta emotionala a unui tip uman, a unei dramatis personae, cum o numeste Barthes. Faptul divers descrie, de fapt, felul în care un eveniment satureaza o situatie, plasând strategic un cuantum de sens, care sa aduca exact atâta semnificatie pentru ca o poveste sa poata exista minimal si relevant, nici mai mult si nici mai putin. Pasajul care reia consecvent aceasta forma a saturatiei este secventa unui coup de génie chinezesc în repartitia alimentara a casei: micul dejun pe care Roberto îl împarte cu musafirul sau înseamna o cafea si un codru de pâine. Chestiunea aduce abordari diferite: gazda rontaie exclusiv crusta, pe când chinezul scobeste coltul de pâine numai pentru miez. Dilema complementaritatii se rezolva o data cu ideea tânarului de a separa dinainte miezul de crusta, de pe ambele bucati, oferind fiecaruia dintre ei un regal dublu. Diversiunea ca ingeniozitate responsabilizeaza faptul divers si-l tridimensionalizeaza. Micul dejun nu mai este doar o masa, ci un ritual similar unei împartasiri-împartasanii, cu valente intersanjabile, în care, folosind expresia lui Barthes, „coincidenta este fascinata neîncetat de ordinea cauzalitatii“, generând, apoi, „o zona ambigua unde evenimentul este trait deplin ca un semn al carui continut este totusi nesigur.“ Nesiguranta vine din imposibilitatea de a spune prin ce alt colt de lume strain va fi iarasi lasat de izbeliste tânarul chinez, chiar daca, pe de alta parte, el nu conteaza pentru istoria personala, ci pentru felul în care faptul divers al carui erou a fost a generat sens si a recolonizat cu traire un om. Faptul divers este, aici si aiurea, destinul însusi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper