Manuale comune – pentru o constructie europeana

Un articol de DAN BERINDEI

Recent a avut loc la Academia Româna, sub auspiciile Fundatiei pentru Stiinta si Arta, cel de-al doisprezecelea Seminar international „Penser l’Europe“. Organizat anual, participând membrii Academiei Române, dar si reprezentanti ai altor Academii, printre care, în primul rând, cele ale Institutului Frantei, alaturi de alte personalitati europene, seminarul din acest an a dezbatut problema marginalizarii stiintelor umaniste. A avut loc o dezbatere vie, uneori chiar pasionata, din care n-a lipsit nici discutarea chestiunii dezechilibrului dintre Est si Vest, dar si cea a necesitatii ajungerii la un numitor comun în privinta educatiei umaniste, desfasurate inegal si, uneori, în mod contradictoriu, de la o tara la alta.
Predarea istoriei
A fost dezbatuta, între altele, chestiunea predarii istoriei, nu doar a metodologiei predarii sale, ca si a micsorarii îngrijoratoare a numarului de ore de predare, cât mai ales cea fundamentala, a predarii diferentiate în privinta continutului si a interpretarii de la o tara la alta. Consecinta acestei situatii consta în formarea orizontului de cunoastere diferentiat si deseori chiar contradictoriu. Or, cum se poate ajunge la o reala unitate a Comunitatii europene daca tinerii primesc un învatamânt nu numai dizarmonic, ci si în unele cazuri opus? În dezbatere a aparut propunerea unui manual cu un continut comun, realizat prin conlucrare si consens între reprezentantii istoriografiei. Evident ca ar fi vorba de un continut minimal si simplificat, dar a carui transmitere ar duce la formarea unei viziuni comune. Fara îndoiala ca realizarea nu ar fi simpla. Toate partile ar trebui sa accepte întocmirea – cel putin pentru o faza initiala – a unui manual relativ eliptic si din care ar lipsi aspecte asupra carora nu s-ar putea ajunge la un consens sau unde s-ar recurge la prezentarea inteligenta si scurta a unor variante neconcordante. Ar fi – este evident – o operatie delicata si de durata. De la o redactare mai eliptica, minimala, care ar întruni consensul, s-ar putea trece, ulterior, prin eforturi conjugate, la treptata îmbunatatire si extindere a acestui manual.
De asemenea, s-a luat în discutie necesitatea unui manual de istorie a literaturii europene, în care sa fie cuprinse echilibrat cele mai de seama productii literare, din decursul timpului, ale tarilor din Comunitatea europeana. Fara îndoiala, ar trebui sa fie cuprinse cartile de „nivel european“, cele care la un nivel superior prezinta probleme de interes general si totodata productia literara de vârf a fiecarei tari europene. Realitatea este ca literatura marilor natiuni s-a bucurat si se bucura de o pozitie privilegiata, în timp ce operele literare ale celorlalte nu prea au „dreptul de cetate“ sau au, însa doar în cazuri rare si izolate. Din nou, si în aceasta privinta s-ar impune realizarea unui consens referitor la cuprins si selectie, pentru a se obtine un echilibru între parti si a se iesi din viziuni unilaterale sau dezechilibrate în favoarea unora si în defavoarea celorlalti! Totul depinde, în fapt, de dorinta reala de a se înfaptui aceasta opera de echilibrare si, la urma urmei, de dreptate! Daca Uniunea Europeana ar ajunge la un acord în aceasta privinta, ca si în cea a manualului comun de istorie generala, ar fi strabatut un pas urias în spiritul întelegerii si conlucrarii. Existenta unor astfel de „carti învatatoare“ – care sa satisfaca pe toti, fie si minimal, si sa asigure astfel formarea tinerilor în cu totul alt spirit – ar duce la instaurarea unui climat al tuturor si fara îndoiala a unei lumi mai bune.
Tragedia Estului
În cursul dezbaterilor s-a vorbit, la un moment dat, de o alta realitate, cea a „tragediei Estului“, ramas în afara „mersului lumii“ timp de o jumatate de veac, nu prin vointa celor în cauza, ci prin parasirea unei parti din Europa zonei de expansiune a uneia dintre marile puteri biruitoare în cel de-al Doilea Razboi Mondial. Este vremea când aceasta realitate trebuie comunicata si evidentiata. Noi, cei de „dincoace“, ne-am tot pus cenusa în cap pe drept si pe nedrept. Oricum, o responsabilitate istorica exista si, cel putin, aceasta responsabilitate impune ca în viitor sa nu mai fie posibila repetarea unei atari situatii, astfel încât solidaritatea dintre natiuni sa nu fie doar o vorba goala, ci o realitate.
În orice caz, ceea ce se impune este ca intelectualitatea zonei fericite sa nu aiba viziunea falsa a consensului celor de „aici“ pentru instaurarea unei zone a totalitarismului, iar cei de aici sa nu aiba în acest context complexul unei vinovatii. Ar trebui doar sa ne gândim, toti cei „de aici“ si cei „de acolo“, cum s-ar fi comportat cei din urma timp de o jumatate de veac daca s-ar fi aflat în situatia noastra?!

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper