De la grecii antici: sa vorbeasca pentru patria lui cine are o parere utila

Un articol de GEORGE APOSTOIU

S-au mai calmat apele crizei zonei euro, asa încât despre  imperfectiunile constructiei europene începe sa se vorbeasca mai deschis. O criza stapânita greu, cu sacrificarea unor state aduse în pragul falimentului si a unor popoare împinse în bratele disperarii si revoltelor. Erori de guvernare sau politica deliberata? Ambele. Dar cea care a sifonat fundamental proiectul european este gândirea responsabililor de la Bruxelles si din capitalele statelor cu prea multa putere de decizie. A devenit evident ca, în timpul crizei, statele care au impus politica de austeritate au urmarit protejarea intereselor lor: comanda si avantajele pietei unice. Acum se recunoaste ca subventionarea tarilor afectate puternic de criza a fost solutia la care s-a recurs pentru refacerea capacitatii acestora de plata a datoriilor. Jelaniile pentru miliardele pe care Berlinul le trimitea în Grecia au fost false. Nemtii si-au recuperat pe acea cale banii pe exporturile masive în statul elen. Solidaritatea în care au sperat naivii a fost platita cu programe de austeritate. Alegerile din Germania au ramas în urma, doamna Merkel va conduce înca patru ani soarta Europei. Ca sa uitam trecutul recent suntem chemati sa reflectam la viitorul apropiat, adica la alegerile pentru Parlamentul European. Suntem chemati sa reinventam Europa! Chiar asa suna îndemnul presedintelui Parlamentului de la Strasburg, germanul Martin Schulz. Desigur ca ne-ar trebui mai putina austeritate si mai multa crestere economica, mai putin somaj si mai multa Europa sociala, mai putina injustitie si mai multa ordine. Politica de austeritate, evanghelia doamnei Merkel, sustinuta de Paris si, din când în când, de Londra, a condus la cresterea puternica a scepticismului în toate statele membre, a favorizat iruperea extremei-drepte si a alimentat aparitia unor curente ideologice anti-europene. Grecia, banc de încercare a tuturor formulelor de austeritate, s-a vazut confruntata cu aparitia în guvern a unui partid fascist pe care, astazi, este nevoita sa-l interzica prin masuri administrative. Da, Herr Martin Schulz are dreptate: Europa trebuie re-inventata. Ma îndoiesc, însa, ca aceasta convine foarte mult Berlinului.
Nevoia de dezbateri
În zilele de 10, 11 si 12 octombrie a avut loc în capitala Belgiei forumul „Zilele Bruxelles-ului“. Este al patrulea initiat de publicatia franceza „Le Nouvel Observateur“ pe tema viitorului Uniunii Europene. Primele trei au avut loc la Havre (februarie), Nantes (aprilie) si Strasbourg (iunie). Agenda ne arata ca miezul fierbinte al dezbaterilor, indus prin întrebarile puse anticipat, priveste nu ideea, ci politica europeana. Iata unele dintre acestea: ce nu merge în Europa; ne mai place Europa; cine plateste pentru austeritate; a ucis liberalismul Europa; diplomatia europeana este un dezastru programat; cum putem retine în Europa cercetatorii nostri; este timpul sa re-inventam Europa? Singura tema care nu este formulata interogativ, ci în chip de certitudine, priveste cultura vazuta ca baraj în calea populismului. Din Renastere, si poate înca si mai demult, cultura nu a avut frontiere în Europa decât în timpul razboaielor sau a coliziunilor ideologice. Daca trebuie sa regândim Europa, atunci merita sa pornim de la Cultura comuna si mai putin de la Piata comuna.
La Bruxelles au fost solicitati pentru comunicari Jacques Delors, fost presedinte al Comisiei Europene, Elio Di Rupo, prim- ministru belgian, Valéry Giscard d’Estaing, fost presedinte al Frantei, si Martin Schulz, presedintele Parlamentului European. Despre incoerentele statelor membre care paralizeaza Europa si-au spus opiniile Mario Monti, Guy Verhofstadt si José Luis Zapatero, toti trei, prim-ministri care au condus guvernele italian, belgian si spaniol în vremurile tulburi ale crizei.
Opinia unui liberal
Valéry Giscard d’Estaing a pus la temelia dezbaterilor nevoia de a întelege esenta democratiei. Pentru a salva secolul XXI, sustine fostul presedinte al Frantei, democratiile europene trebuie sa mediteze asupra politicii Atenei antice. „Sensul de azi pe care i-l da Occidentul (democratiei, n.n.) este foarte îndepartat de semnificatia lui de origine… Dupa caderea Tiranilor, în ultimii ani ai secolului al VI-lea, cetatenii Atenei (sase-sapte mii de persoane, în afara de sclavi) au început prin a se întreba asupra functionarii Cetatii. Prima lor întrebare nu a fost cum sa ajunga la putere, ci cine are dreptul la cuvânt: isegoria  (în greceste, n.n.). În timpul marilor dezbateri din Agora, fiecare cetatean avea o sansa egala de a-si exprima opinia doar dupa ce reprezentantul Cetatii punea faimoasa întrebare: cine vrea, cine poate sa ofere o parere utila  pentru patria lui? Mai târziu, dupa câteva decenii, odata cu Pericle, spiritul democratic a fost introdus în viata întregii Cetati. Sa observam bine sensul cuvântului: «demos» reprezinta colectivitatea, adunarea cetatenilor. Oratorii nu formuleaza cereri, revendicari individuale, ci «lucruri utile patriei». Democratia urmareste sa serveasca interesele grupului, demos-ul. Astazi, continua liberalul Valéry Giscard-d’Estaing, în gândirea Occidentului, „interesul individual tinde sa elimine interesul colectiv. Votam pe cineva despre care stim «ca va face un lucru util pentru el însusi». Demos-ul se îndeparteaza si optiunea personala îi ia locul. De aici si farâmitarea societatii politice, a monocratiei (puterea cetatenilor) care tinde sa ia locul democratiei (puterea poporului)“. Daca un liberal gândeste astfel, atunci merita sa reinventam Europa.
Opinia unui socialist
Înteresat de alegerile pentru Parlamentul European, Martin Schulz vorbeste despre prapastia dintre cetatenii Europei si institutiile prin care sunt condusi. „Chestiunea care se pune în viitoarele alegeri europene nu este de a fi în favoarea sau împotriva Europei, ci ce Europa dorim. A fi pro-european nu înseamna sa fii pentru Europa asa cum arata ea acum, ci pentru o Europa re-orientata. Apropiatele alegeri europene ofera ocazia impulsionarii unei noi directii… Trebuie sa umplem pe cât este posibil prapastia dintre cetateni si institutiile europene uneori foarte mare, opaca si complexa. Aceste alegeri vor permite sa apropiem cetatenii de institutii numai daca  sunt precedate de o dezbatere deschisa, pluralista si franca. Gratie unei astfel de dezbateri noi putem sa reinventam Europa“. Ce simplu pare! Domnul Schulz vorbeste ca german sau ca social-democrat?
Opinia unui doctrinar european
O idee mai elaborata, voit optimista, privind impasul proiectului european a oferit-o Jacques Delors. „În ciuda climatului apasator din Europa si a nelinistilor cetatenilor, este nevoie sa ne mobilizam pentru a reorienta perspectivele noastre de dezvoltare politica, economica si sociala. Cum sa stimulam dialogul democratic, cel social, cum sa asiguram o alta calitate a vietii, sa  sprijinim crearea de locuri de munca, sa protejam mai bine mediul, cum ne confruntam cu prevederile sistemului si cu nevoile de solidaritate? Nu ideea europeana este în cauza, ci conditiile în care sunt folosite institutiile comunitare pentru mai multa eficienta, mai multa transparenta. Astazi, mai mult decât ieri, uniunea face forta în fata încercarilor pe care ni le provoaca globalizarea, descoperirile tehnologice si lipsa de reglementari mondiale ale pietei si institutiilor financiare. Modelul constructiei europene ofera din acest punct de vedere referinte pentru organizatiile mondiale si regionale. El nu si-a pierdut nici virtutile, nici atractivitatea“. Am îndoieli fata de atâta optimism, mai ales în privinta modelarii institutiilor financiare. Stim ca piata si comertul international beneficiaza de suficiente reglementari, între altele, cele ale Organizatiei Mondiale a Comertului gândite pe filozofia concurentei. Uniunea Europeana are cam acelasi tip de reglementari. Cei mai multi suporta consecintele prabusirii economiilor tocmai sub loviturile reglementarilor concurentei. Cum sa rezisti pe piata libera daca chiar concurenta distruge economiile statelor? Criza nu este numai una economica si sociala, ci si una morala care inhiba normele si legalitatea.
Câteva vorbe despre noi
Am consultat lista participantilor, vorbitorilor si invitatilor la forumul de la Bruxelles: 36 de oameni politici si guvernanti, 20 de specialisti în economie, finante, organizarea de întreprinderi si 30 de oameni de cultura, cercetatori stiintifici si sociologi. România are un singur reprezentat în ultima sectiune a forumului, scriitorul Norman Manea. Nici un politician, economist, bancher sau  expert. O ignorare greu de suportat. Nu mai contam în Europa în nici un fel. Desigur, trebuie salutata prezenta lui Norman Manea, dar ma îndoiesc ca pretioasa lui profesie poate prezenta interes într-o dezbatere pe tema reinventarii Europei. Contactul lui cu politica de la Bucuresti – priveste România din Statele Unite, unde se afla de peste trei decenii – este sporadica. Asa stiu eu. Sa fi devenit noi atât de sterpi în idei, atât de neinteresanti, atât de goi încât sa nu mai fim vrednici sa ne asezam lânga cei care discuta soarta Europei? Cum ne-am pierdut prestigiul? Înainte de razboi, România avea cuvântul ei în problemele continentului, iar prin anii ’60-’70 stabilise relatii functionale si decente cu statele europene. În 1935, fostul prim-ministru al Frantei, Joseph Paul-Boncour, vorbea chiar de o politica franco-româna comuna. „Putem spune ca politica noastra comuna, urmarita cu perseverenta, urmarita de mine la Geneva, când eram ministru de Externe, urmarita de Franta si urmarita de domnul Titulescu si de aliatii nostri, nu este numai pe cale de realizare, dar este chiar realizata. Locarno, definitia agresorului, pactul de la Roma, pactul balcanic si ieri pactul franco-sovietic nu sunt, oare, garantii de pace în sensul dorit de noi? Aceste pacte regionale, întemeiate pe asistenta mutuala, vor da roadele lor binefacatoare si, repet, pentru triumful lor, Franta si România au meritul unor sfortari comune, continue si sincere“ (interviu în „Universul“, mai 1935).
Nu este loc pentru lamentatii, dar nici nu putem trece cu vederea agitatia fara noima a clasei noastre politice pe teme minore. Ce va fi vrut sa auda presedintele Camerei Deputatilor în vizita la Paris, din aceasta toamna, dupa ce, la Bucuresti, ne umpluse de uimire cu necugetatele cuvinte despre un ipotetic tratament al lui Brâncusi asimilabil cu al tiganilor? Câta introducere în cultura are un demnitar român de vreme ce nu-si poate cenzura nici macar ignoranta?
Aveau dreptate grecii antici când spuneau ca în Cetate au dreptul sa vorbeasca doar cei care au o parere utila patriei lor.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper