Niste maidanezi

Un articol de CATALIN STURZA

O isterie generala a cuprins mass-media si Bucurestiul dupa inca o situatie nefericita in care o alta fiinta umana – de data aceasta, un copil de patru ani – a fost ucisa de un maidanez. Acum sapte ani, un cetatean japonez a murit dupa ce a fost muscat de un maidanez in plin centrul Bucurestiului. Presa a vuit câteva saptamâni, câtiva primari si-au pierdut functiile, la alegerile locale care au urmat, si altii au câstigat mandate – promitând ca vor rezolva definitiv problema câinilor comunitari.  Printre acestia, si dl Sorin Oprescu, primarul general al Bucurestiului. Intre timp, multi alti oameni  au fost muscati de câini in Bucuresti – 16.000, in 2012. Unii au si murit; dar niciodata astrele nu s-au aliniat intr-un mod asa de nefast: de data aceasta a fost ucis un copil de patru ani, român, bucurestean; un copil „de-al nostru“, a carui soarta i-a facut pe toti parintii Capitalei (si ai tarii) sa se revolte. Reactia emotionala a populatiei e intensa si imediata, iar dl primar – care intre timp a mai câstigat un mandat promitând ca va rezolva definitiv problema câinilor comunitari – actioneaza ca un mare artist pe scena: „Ii respect si ii iubesc pe toti cetatenii Bucurestiului, Iertati-ne. Iertati-ne pe toti, daca puteti.“ Dupa iesirea la rampa, propune un referendum pentru eutanasierea tuturor câinilor, cu riscul ca ONG-urile pentru drepturile animalelor sa-i sara in cap. Doua saptamâni mai târziu, când reactia emotionala a bucurestenilor se mai atenueaza (oamenii protesteaza acum impotriva exploatarii de la Rosia Montana), referendumul este anulat, iar ONG-urile, impacate. In Parlament, legea cu privire la soarta câinilor comunitari este modificata; dar acea lege permitea, si pâna acum, eutanasiera, fapt care nu i-a mobilizat deloc pe cei doi hingheri din Bucuresti.  Cel mai probabil, câinii comunitari vor scapa si de data aceasta de latul hingherilor. Ceea ce, intr-un fel, e bine: masacrarea a 80.000 (sau 300.000, dupa alte estimari) de maidanezi nu numai ca ar fi fost imposibil de realizat: incercarea de a pune in practica un asemenea masacru ar fi plasat România in mijlocul hartii barbariei. Pe de alta  parte, dl Oprescu va scapa, la rândul sau, si de aceasta data – alaturi de toti ceilalti primari de sector – de latul presei. Ceea ce nu e bine deloc. Pentru ca, mai devreme sau mai târziu, unul dintre cei 16.000 de bucuresteni muscati anual de maidanezi nu va avea norocul sa scape doar cu pantalonii rupti. Iar domnii primari nu vor mai avea, nici ei, norocul unei companii Gabriel Resources care sa abata atentia presei si a bucurestenilor revoltati.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper