Istorii optimiste

Un articol de C. STANESCU

Un exceptional interviu „festiv“ i-a smuls dl Leonard Gavriliu din Pascani dnei Magda Ursache de la Iasi („Spiritul critic“ nr. 4, septembrie 2013). „Festiv“ e un fel de a spune, caci scrisul pe o singura voce, dar cu o impresionanta diversitate de nuante stilistice al autoarei „Universitatii care ucide“ desfide orice soi de festivism, cel ce-si trage obârsia din masluirea oportunista a adevarului, inclinatie la fel de productiva si virulenta atât într-un regim opresiv cât si în cea mai libera lume dintre toate lumile posibile. Din orice regim ar veni, festivismul e suspect si reprobabil. La prima întrebare, privitoare la „pârleazul“ trecerii unui nou an de viata, dna Magda Ursache raspunde, oblu, cu doua exemple definitorii pentru mentalitatile mentinute într-o vesnica actualitate. Cele doua mentalitati, radical opuse, gasesc întruchipari nominale în lumea de azi. N-ar zice ca-i place batrânetea, dar nici nu-i displace o vârsta care nu-i atât de greu de dus ca altele: „Filozoful Mihai Sora e mai tânar decât noi toti“. Conditia tineretii de la adânci batrâneti consta dupa Magda Ursache în mobilitatea mentala si spiritul critic: „Din pacate, querella între tinerii veleitari si scriitorii batrâni (care ar trebui dusi urgent la Muzeul Antipa al literaturii, ca sa lase locuri în fata) a capatat aspecte penibile; lupta fireasca dintre generatii a iesit din normalitate. «Batrânetul» e dispretuit de debutantii din 00, 01, 02; scârbiti de continuum. Blam de vârsta? Am primit si eu unul de la Horia Gârbea dispus sa ma trimita la cimitir cu tramvaiul 5. Din partea generatiei «expirate», îi doresc generatiei „asteptate“ vânt bun în pânze. Sper sa fie valabila si viabila, sa nu se perimeze, sa ramâna macar cât predecesorii. Îi atrag atentia ca numai barbarii, «orfanii de carte» (multumesc pentru sintagma, Niculae Gheran) cred ca ar conta doar cei prezenti, cei înca vii, nu si mortii“. Mai departe dna Ursache vorbeste despre morti ca si cum ar fi vii, amintirea lor si „urma“ pe care au lasat-o sunt cu mult mai durabile si mai vii decât umbrele unora foarte prezenti. În felul sau, interlocutoarea lui Leonard Gavriliu este în ciuda amaraciunilor o mare optimista. Ceea ce face frumusetea aparte a acestei mari polemiste consta, paradoxal, în consecventa neobisnuita si exemplara cu care apara si sustine cauze pierdute: „batrânetul“ trimis la Muzeul Antipa, revansa persecutorilor întorsi sub alte spectre, dizidentii autentici, putini dar reali, surclasati de anticomunistii nascuti din cenusa comunismului decedat, iluzia solidaritatii, faima dubioasa a „dulcelui“ Târg (la fel de amar ca si al lui Gh. Grigurcu!), si multe altele pe care Magda Ursache nu renunta cu niciun chip de a le numi cu numele lor adevarat. Despre cauza pierduta a „solidaritatii“ are vorbe aspre si amare aceasta veritabila „emigranta“ interna care s-a nascut la Bucuresti, „în anul în care acolo si-a dat obstescul sfârsit E. Lovinescu“. Dosarul de stralucit avocat dar si membru al PNT al „reactionarului“ ei parinte o alunga din Capitala, ajunge dupa bombardamentele din august ’44, la Buzau, în casa bunicilor, iar de acolo fugara de nevoie se trezeste pe malul Bahluiului: „Pentru mine a fost mai mult amar decât dulce Târgu Iesilor. Când am fost eliminata din redactia «Cronicii», nu ma mai salutau pe strada (aidoma unor «amici» ai lui Radu Cosasu dupa episodul istoric cu «adevarul integral» – n.n.) Prieteniile literare nu mi-au reusit … Solidaritatea între colegi?! Bazna. Se interturnau cu sârg la Partid, la Securitate … Cât despre asa-zisa atmosfera de mare familie iasiota, asta-i alta bazna. Nici o fapta buna nu ramâne nepedepsita în târgul nostru, dulcele“. Iluzia solidaritatii e o pretioasa mostenire, actualitatea ne-o vadeste din plin: de altfel, aceasta mare iluzie a si nascut cultul enorm al „prieteniilor literare“ care, cel mai des, n-au rezistat decât rareori probei oportunismului – masluitorul festivist al adevarului greu de îndurat. În ce consta, dar, optimismul incurabil si paradoxal al acestei infatigabile luptatoare izbita de atâtea dezamagiri? Simplu!, optimismul sau e alimentat de nedezmintita credinta ca „Scriitorii cu adevarat mari nu vor fi eliminati din prim planul literaturii de mondeni/mondene (…) Daca regret ceva e ca n-am avut parte de cititorul atent si avertizat care statea la cozi interminabile sa-i cumpere pe Preda, pe Breban, pe Buzura, pe Blandiana… Si ce cozi ar fi facut pentru Paul Goma, sa fi fost tiparit «Ostinato» în România!“. Dna Magda Ursache se simte „descurajata când citesc în «Odiseea placilor memoriale» de Ion Lazu ca Fane Spoitoru a dat jos placa lui Gopo, îndata ce a cumparat casa. Placa în memoria lui Traian Chelariu sta pe un imobil nelocuit, în demolare“. Ar pune „sub ochii fiecarui elev, fiecarui student doua propozitii din jurnalul «Zilele si umbra mea»: «Am lucrat la ecarisaj. Dupa-amiaza am tradus din Verlaine», scrie acolo Traian Chelariu, cunoscator a 12 limbi, eminent psiholog si logician, exclus în ’50 din învatamânt“. În privinta poliglotilor actuali nu-si face iluzii desarte: „Dar s-a încheiat oare eliticidul proletcultist? Postsocialist, s-au ivit alti «Eichmanni culturali», cum le spune Virgil Nemoianu, iar victimele (pe alese) sunt iarasi pedepsite de CNSAS“. Cum vedem, imprevizibilul trecut are un viitor asigurat – ne lasa a întelege în interviul sau „festiv“ incorigibila optimista Magda Ursache…
Confirmarea acestui soi de optimism vine si din „Familia“ (nr. 6/2013), în care Mircea Morariu scrie despre „Documentele antume ale «grupului de la Iasi»“ de Luca Pitu (Editura Opera Magna, Iasi, 2012): „Parcurgând «Documentele antume…» intri în posesia unei istorii deloc optimiste, nicidecum încântatoare, mai curând murdara si urât mirositoare a vietii intelectuale si universitare din capitala Moldovei a ultimilor 20 de ani de comunism. Si aceasta deoarece principalii contributori la scrierea acestei biografii en miettes a unuia dintre cei mai cunoscuti refuznici ai mascaradei comuniste au fost – multi mai sunt – cadre universitare, unele detinând azi grade didactice superioare si afisând un aer de moralitate si onorabilitate, ba chiar facând parada de non-colaborationismul lor cu ceausismul si stalinismul pentru eternitate (…) Pentru realizarea expertizei textelor cu continut subversiv publicate de Luca Pitu mai cu seama în revista «Dialog», Securitatea facea apel la profesionisti. Nu, nu la profesionisti ai urmaririi, nu la James Bonzi musculosi, calificati la locul de munca, ci la profesionisti ai textului, ai condeiului, ai cartii, ai scrisului si cititului, recrutati dintre colegii de Facultate dar si de Catedra ai obiectivului (…) Multi sunt profesionisti redutabili ai limbii si literaturii franceze … Înspaimântator e numarul celor ce au contribuit, colaborat, informat“. Ce faceau în acest timp securistii veritabili? Ce sa faca, ei faceau examenul critic al textelor: „Ce oameni ai Renasterii, securistii iasioti!“ – exclama Mircea Morariu în fata acestei cutii a Pandorei plina cu mizerii pe care niciun camion cu tomberoane de-ale lui Prigoana nu le poate încapea. În pofida „camionului“ cu murdarii, dna Magda Ursache ramâne optimista în interviul din „Spiritul critic“, atragând însa atentia ca ceea ce face este „o invitatie la urlet contra imposturii, un La arme, cetateni! Sau un La (c)arte!“. Evenimentele din decembrie („decembrii“, cum scrie) au gasit-o cu 3 carti în sertar: doua romane si o teza doctorala. „Literatura? Bursa de iluzii (titlul meu de roman) la care îmi place sa am actiuni“. Doamna Magda Ursache merge mai departe…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper