Inventarea tenisului (56)

Un articol de Valentin Protopopescu

De ce câStiga Borg?

 

 

Este o întrebare doar în aparenta facila. Un raspuns imediat si care pare sa se bizuie pe o evidenta ce ocoleste comentariul poate fi urmatorul: pentru ca jocul sau avea atribute de performanta incomparabile în epoca. Doar ca acest gen de raspuns nu satisface, pe de o parte pentru ca este unul nespecific (ce înseamna ca „juca mai bine“, în ce registru particular domina tehnnic sudezul? etc.), pe de alta parte, pentru ca tenisul campionului scandinav nu excela întru nimic, daca e sa-l alaturam celui practicat la mijlocul anilor 1970 de, sa zicem, Jimmy Connors, Guillermo Vilas, Vitas Gerulaitis, John Newcombe, Arthur Ashe si chiar Ilie Nastase. Luate la bani marunti, loviturile sale nu primeau deloc notele maxime. Altundeva se localiza sursa excelentei exceptionale generate de Björn…
Dar pentru a nu complica si mai mult lucrurile (aceasta era, de altfel, si deviza lui Borg!), sa o spunem simplu si fara fasoane: tenisul pus în opera de scandinav era o combinatie savanta de exces fizic si tarie psihica. La drept vorbind, însusi marele suedez spunea ca el nu poseda decît un forhand si un backhand performante doar întrucît pune în acele groundstrokes foarte mult lift. În rest, totul se reducea la mult efort fizic, atât la capitolul rezistenta, cât si viteza (înainte-înapoi si pe laterale), dar si la o concentrare mentala capabila sa dureze mult timp. Acestea erau armele care l-au facut pe Borg aproape invincibil.
John McEnroe, marele sau rival din epoca, în acelasi timp si un excelent diagnostician tactic, spunea ca e surprinzatoare simplitatea tenisului practicat de Borg. Tactica sa curenta consta dintr-un joc de uzura si de anduranta de pe linia de fund a terenului, cu lovituri variate stânga-dreapta, dar fara riscuri mari în sensul cautarii liniei cu minge decisiva, aceste lovituri primind, pentru control, imens de mult topspin, pîna cînd la un moment dat suedezul gasea un loc din care putea sa-si deschida unghiul convenabil pentru a lovi, în sfîrsit, decisiv, în cross sau down the line. Spre deosebire de el, mai adauga Big John, „eu serveam si veneam instantaneu la fileu pentru voleul decisiv sau, cînd nu serveam, atacam reverul în lungul liniei pentru a ocupa apoi zona de lînga plasa ca sa lovesc decisiv cu voleul sau smash-ul. Daca jocul lui Björn era un du-te-vino pe linia de fund, un metronom al lateralului, al meu era compus dintr-o singura miscare în profunzime“.
Nici ca se putea o analiza mai lucida a „misterului“ Borg. O enigma care l-a condus pe scandinav sa câstige de sase ori Roland Garrosul, sa-si adjudece cinci trofee la rînd la Wimbledon, din sase finale consecutive, si sa dispute nenorocos patru finale la US Open.
Adevarul este cã Borg era un atlet desavârsit. Rezista ore întregi unei dispute intense, indiferent de temperatura, vânt si presiunea publicului. Alerga foarte rapid, nu considera pierduta nici o minge si era consecvent tacticii sale. Nu era interesat de stilul de joc al adversarului. Monoton, Björn îsi facea tenisul lui, imun la detaliile exterioare. În plus, concentrarea sa era una incredibila. Se controla atât de bine, încât nici macar certitudinea ca i se „fura“ o minge buna de catre incompetenta arbitrului nu-l împingea la protestare. El gândea cam asa: „ce rost are sa ma înfurii, sa ma cert? Daca fac asta, sigur voi fi tulburat si nu voi putea juca asa cum doresc punctul urmator. Mai bine tac si recuperez cu prima ocazie. E mai eficient asa“. Rezultatele, statistica si palmaresul i-au dat dreptate.
Si mai afirma supercampionul suedez: nu m-a interesat niciodata sa joc frumos. Decât un tenis avântat, eroic, estetic, marcat de exuberanta ofensivei riscante, eu prefer sa joc economicos, dar sigur, sa ma bazez pe regularitate, lift, rabdare si calcul. Istoria i-a dat dreptate, de asemenea si conturile în dolari americani…

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper