Inedit: jurnalul secret al lui Rudolf Hess

Un articol de DUMITRU RADU POPA

 

„Voiam sa realizez marele vis al Führerului: pacea intre Germania si Marea Britanie, impotriva inamicului comun, Rusia bolsevica. Dar n-au vrut in nici un chip sa ma creada.“ Fraza dactilografiata e una dintre multele aflate in volumul de peste trei sute de pagini ingalbenite de timp, si cu precizarea „strict secret“ in coltul de sus, din dreapta, al copertii bej, volum care acum a reaparut din ceata uitarii in mod cu totul intâmplator, datorita unui misterios colectionar, si care va fi vândut la licitatie in Statele Unite ale Americii… Sa se mai spuna ca stim absolut totul despre istoria si amanuntele celui de al Doilea Razboi Mondial!
E o descoperire senzationala, care ne va deslusi mult mai mult decât, in genere, se cunoaste despre unul dintre episoadele cele mai neasteptate si mai controversate, nerezolvat pâna in ziua de azi, din timpul ultimei conflagratii mondiale: acea total aventuroasa si spectaculoasa fuga sau defectiune a lui Rudolf Hess, numarul doi in ierarhia nazista, aterizat singur in Marea Britanie la bordul unui Messerschmitt 110, pilotat de el insusi, pentru a propune englezilor o pace separata. Asta se intâmpla in mai 1941. Hess a ajuns sa trimita o scrisoare pâna si regelui George VI, tatal actualei regine Elisabeta, cel imortalizat in recentul film „Discursul Regelui“. Nimic nu l-a ajutat insa sa fie convingator. Si nu se stie nici pâna in ziua de azi daca Hess a actionat in numele lui Hitler, incurajat de acesta, sau, pur si simplu, pe cont propriu. Niciodata, pâna la misterioasa sa moarte (oficial inregistrata ca sinucidere prin spânzurare, in 1987) in celula lui din inchisoarea militara britanica de la Berlin-Spandau, al carei ultim prizonier ramasese, aceasta dilema nu a fost rezolvata! Murea, astfel, ultimul supravietuitor dintre criminalii nazisti condamnati in Procesul de la Nürnberg.
„Aterizarea in Marea Britanie a fost pe cât de aventuroasa, pe atât de norocoasa“, avea sa noteze in jurnal Rudolf Hess, acest numar doi in ierarhia nazista, care avea sa petreaca cea mai mare parte a razboiului in recluziunea luxoasa din Marea Britanie, pentru a fi apoi transferat la Nürnberg si, de acolo, la inchisoarea de la Berlin-Spandau. „Eram inca preocupat sa incerc sa ma eliberez de parasuta, continua Hess, când am fost descoperit de un civil, domnul David McLean. Nu am opus nici un fel de rezistenta si m-am prezentat drept capitanul Alfred Horn din Luftwaffe.“ Dar când soldatii din Home Guard si agentii M15 au venit sa il ia in custodie, cu memoria lor fotografica foarte buna, si-au dat seama imediat cu cine aveau de a face…
Arestat si incarcerat, Hess a inceput sa-si scrie jurnalul. Mai bine de trei sute de pagini, riguros si cu rabdare dactilografiate la o veche, neagra masina de scris „Remington“, pagini pline de corecturi si adnotari cu scrisul lui de mâna – iata ce se va pune la licitatie in America pentru cine stie ce pret… Rudolf Hess a incercat, fara nici un succes insa, sa isi foloseasca acest jurnal secret si ca un instrument de aparare in cadrul Procesului de la Nürnberg. Dar, ca material facând parte din procedura juridica, nu a fost dat niciodata publicitatii, dupa care a disparut. Nu se stie cum a ajuns in mâinile unui colectionar necunoscut care, pentru o suma buna de bani, l-a vândut autoritatii Aliatilor din acea vreme. Acestea s-au asigurat de autenticitatea documentului, dupa ce expertii de la Bundesarchiv, arhiva federala germana, au dat aviz pozitiv. Pe scurt, ne aflam in fata unui original, nu a unor falsuri, cum s-a intâmplat cu asa-zisele jurnale ale lui Hitler.
Dupa arestarea sa, Londra s-a ocupat imediat de ilustrul personaj – fugar sau trimis cu o misiune – la cel mai inalt nivel. Nu era timp de pierdut, trebuia neaparat aflat adevarul, caci Royal Air Force si escadrilele sale speciale, poloneze si cehoslovace, abia pridideau sa se opuna masinii de razboi germane invingatoare, iar pe cerul de deasupra Tamisei aveau sa apara in curind amenintarile cumplite ale aviatiei germane. „La inceput, spune Hess in jurnal, a venit sa ma viziteze Ducele de Hamilton, inalt oficial al RAF, responsabilul apararii aeriene a Scotiei. Am sperat mult in el, caci, desi adversar al lui Churchill, ar fi putut sa il convinga sa manifeste o tendinta mai impaciuitoare fata de Germania.“ Ducele de Hamilton l-a vizitat intr-o inchisoare foarte comfortabila, in cazarma glorioasei Highland Light Infantery din Glasgow. „Ca si Führerul, scrie Hess, si eu am avut impresia ca Lord Hamilton era deschis la o negociere a pacii si considera razboiul dintre tarile noastre o nenorocire pentru toti, cu atâtea victime fara nici un rost.“ Apoi continua cu efortul sau de persuasiune: „Lord Hamilton, inteleg ca pentru motive de prestigiu guvernul britanic nu poate accepta oferta de pace a Führerului fara o ratiune si o ocazie precise, insa chiar prezenta mea aici, cu acest scop, constituie circumstanta necesara. Acum, cu mine, un important reprezentant al Reichului, venit de bunavoie sa se predea in mâinile dumneavoastra, guvernul Majestatii Sale are prilejul de a se declara gata sa negocieze pe baza propunerilor pe care eu le-am adus de la Führer.“
Propunerile erau precise si priveau nu numai pacea bilaterala, dar si viitorul lumii. Europa trebuia divizata, Germania primea mâna libera in lichidarea Uniunii Sovietice, urma sa-si primeasca inapoi coloniile africane pierdute intre 1914-1918, iar Marea Britanie si Germania aveau sa traiasca in pace, ca popoare anglo-saxone superioare. Hess noteaza ca ducele a parut impresionat de propunerile facute, dar nu a reusit sa scape de ideea ca, de fapt, Germania voia sa domine singura lumea. In ciuda faptului ca i-a promis sa expuna la Londra ideile sale, la sfârsitul conversatiei Hamilton i-a spus pe un ton sumbru: „Crede-ma, Germania va avea de infruntat vremuri extrem de grele!“ Si este de crezut ca stia foarte bine despre ce vorbea. Caci imediat Churchill i l-a trimis pe Lord Simon, fostul sef al diplomatiei engleze, cunoscut drept favorabil unei pozitii impaciuitoriste fata de Germania. In fata acestui indubitabil aliat, Hess a facut marturisiri periculoase, imprudente pâna la a recunoaste ca a actionat singur, fara nici un mandat de la Hitler si ca toate ofertele lui de pace nu erau decât idei mai vechi ale Führerului. Intre Hess si Simon, mai degraba decât un dialog, a fost mai mult un monolog al primului, daca ar fi sa ne referim la cele 71 de pagini, din totalul de 300, dedicate acestei intâlniri. „Da, este adevarat, a admis Hess, am venit aici fara niciun ordin de la Führer, dar va expun ideile sale in privinta impartirii pe sfere de influenta in asa fel incât sa evitam razboaiele intre noi in viitor.“ Apoi, simtind ca nu e crezut, s-a dedat la o amenintare: „Daca Anglia nu va accepta acum de bunavoie propunerea de intelegere cu Germania, intr-o zi va fi constrânsa sa o faca.“
Dar nu era nimic de facut. Churchill nu s-a lasat convins. La atacul nazist asupra URSS a reactionat cu istoricul sau discurs din Camera Comunelor – „as semna un pact si cu diavolul numai sa-l fac pe Hitler sa dispara“ – si cu ajutorul masiv in armament modern si logistica dat sovieticilor. In zadar – ne spune tot jurnalul secret – s-a intâlnit Hess cu magnatul presei anglo-canadiene Lord Beaverbook care l-a ajutat sa publice o „Declaratie asupra intelegerii atlantice: Londra si Berlinul contra bolsevismului.“ A ramas mereu neinteles si cu o mare doza de suspiciune asupra intentiilor si actiunilor sale. A venit sfârsitul razboiului si, din inchisoarea confortabila scotiana unde isi dactilografia jurnalul, a fost deferit Tribunalului de la Nürnberg. A fost condamnat la inchisoare pe viata si, daca din jurnalul sau secret se vede ca nu a reusit nimic din ce isi propusese, i-a reusit in schimb sinuciderea din 1987. Sau poate nici macar aceea, caci inteligenta britanica are mari dubii in privinta ei.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper