Despre voivozi si cnezi

Un articol de ANDREI IONESCU

 

„Dumnezeu a inviat pe acest Iisus, Caruia noi toti suntem martori“, citim in „Faptele Apostolilor“ 2,32. Mi-a fost dat (ca si altora, nu ma indoiesc, in imprejurari similare) sa aud acest vechi crez in Maramures, la o sesiune a Memorialului Sighet, spus pe un ton calm de un batrân taran din Giulesti, ca un lucru fundamental si de la sine inteles, dupa ce vaduva fruntasului taranist martir Ilie Lazar evocase taria crestina a sotului ei, barbatul care nu pregetase sa depuna marturie pentru crezul sau politic: „Aici toti suntem voivozi“.
Pentru a inlesni o viziune de ansamblu si a putea surprinde echilibrul dintre romanitate si geto-goticitate (substrat si superstrat anevoie disociabile in cadrul componentei a doua, in raport cu stratul latin fundamental), trebuie sa semnalez, impreuna cu cei mai multi lingvisti si istorici, desigur, in cadrul terminologiei institutiilor medievale românesti, perechile de termeni: duce si voivod, jude si cneaz. Asa cum judele (din iudex) si ducele (din dux) atesta statornicia populatiei autohtone romanizate la Dunarea de jos, tot astfel voivodul (din veitvods) si cneazul (din skalkinassus) atesta, daca nu tot statornicia getica ne-romanizata, atunci, ca sa nu ne ducem atât de departe, cu siguranta influenta germanica veche in superstrat.
Noutatea pe care o aduc aici in discutie este etimologia celor doua cuvinte, care s-au raspândit mai târziu si la slavi, anume cneaz si voivod.
Una dintre ipotezele care circula despre cneaz e ca ar putea proveni din germanicul König, ceea ce mi se pare putin probabil. Examinarea riguroasa a contextelor Sfintei Scripturi, care era prezenta, cum stim, in spatiul nostru intr-o epoca anterioara migratiiei slave, ne duce insa neindoielnic la goticul skalkinassus (Dienst, Dienstbarkeit), cuvânt germanic vechi din care germana de azi pastreaza doar prima lui parte, Schalk, pe când noi, romanicii in simbioza cu gotii si gepizii, am pastrat partea a doua, cneaz sau chinez. Cuvântul s-a mentinut ca un ecou al conditiei de servitute sub valurile de migratori ce ne sileau sa le platim dijma.
Cât despre voivod, se cuvine sa atragem atentia ca la goti veitvods nu-l desemna pe conducatorul politic, denumit cu alte cuvinte (thiudans, reiks), ceea ce ne face sa consideram ca formatiunile politice ies la noi din „romaniile populare“ si din „germaniile populare“ deopotriva, cum am putea numi comunitatile de crestini vechi, probabil de rit arian, pe care istoriografia apuseana ii numea i goti menori. Denumirile cneaz si voivod apar deci in cadrul vietii crestine, nicidecum in cadrul traditiei politice a germanicilor care, atâtia câti ramasesera in spatiul Imperiului roman de rasarit, se topeau probabil, in perioada de care ne ocupam, in masa romanicilor, chiar daca pe alocuri subzista distinct si dupa anul o mie.
Avem de a face aici cu unul dintre cazurile semnalate mai inainte, in mai multe rânduri, si anume cu o schimbare treptata de terminologie. Cuvântul de origine germanica voivod a desemnat probabil la inceput pe juratorul-martor al unei institutii autohtone, institutia juratorilor, si a coexistat cu termenul latin jude, iar mai târziu, când din atributiile civile se dezvolta si cele militare, a coexistat cu ducii, cum sunt numiti de Anonim voivozii Glad, Gelu si Menumorut.
E de presupus asadar (vezi Gh. Cront) ca voivodatul s-a altoit pe o institutie cu caracter stravechi, aceea a juratorilor, care aveau calitatea de martori decurgând din initierea in datele cauzei si erau „un fel de anchetatori si martori pregatiti, cunoscatori ai obiectului litigiului“. Totodata, institutia voivodatului este ecoul unui obicei germanic adânc inradacinat, anume respectarea stricta a cuvântului dat sub juramânt.
Se cuvine de asemenea remarcat, in sprijinul simbiozei romanico-germanice cu baze profunde, faptul ca, potrivit unor etimologisti ai limbii gotice, ca Feist, bunaoara, vods din veitvods ar putea proveni din latinescul vas (cu genitivul vad-is) = chezas, chezasie.
Dupa crestinare, decisiv a fost, neindoielnic, factorul religios. Termenul s-a impus ca urmare a respectarii stricte a normelor de viata crestina, a „legii“ prin excelenta in evul mediu timpuriu, când calitatea de martori ai lui Hristos ii caracterizeaza net o buna perioada de timp pe daco-romani si pe goti si gepizi, in contrast cu valurile de barbari pagâni, deveniti vecini prin asezarea lor cotropitoare si uneori chiar stapâni ai românilor, cu taberele lor de corturi = hletrastakeins.
Omul credincios al locului insa, in urma crestinarii masive din veacul al IV-lea, atât in latina, cât si in moeso-gotica, era in schimb „o sârma de om“, cum am mai comentat cândva, cu prilejul derivarii cuvântului din latinescul sermo = predica; porunca.
Omul credincios al locului isi asuma cu hotarâre martiriul (pe fagasul lingvistic latin) sau mucenicia (pe fagasul moeso-gotic, din moths = curaj, dârzenie (Mut, Zorn), de unde se trag motii din Apuseni si din alte locuri de rezistenta). Altfel spus, pentru a reveni la institutiile aici in discutie, isi asuma calitatea de martor (veitvods) al legii lui Hristos care-i guverna intreaga existenta. De aceea Sfintilor Arhangheli li se spune si Sfintii Mucenici Voivozi.
Sa vedem in continuare câteva pasaje biblice semnificative pentru evolutia semantica pe care o examinam.
Incepem cu un verset din „II Corinteni“ 13,1, care atesta nici mai mult nici mai putin decât institutia universala (precum vedem) a juratorilor, despre care am vorbit putin mai inainte punând accentul pe traditiile ei autohtone: „In gura a doi sau trei martori va sta tot cuvântul“, sau in „I Timotei“ 5,19 : „Pâra impotriva preotului sa nu primesti decât numai din gura a doi sau trei martori.“
Martor e inainte de toate insusi Dumnezeu, pe care credinciosii il invoca adesea in momente de cumpana : „Si eu chem pe Dumnezeu marturie (veitvod = testem = ca martor) asupra sufletului meu. („II Corinteni“ 1,23). Iar Fiul Sau prea iubit Il invoca de asemenea, cum stim, pentru a-i intari marturia. Mântuitorul e numit in „Apocalipsa“ (1,5) „Martorul cel credincios = testis fidelis“, iar marturia lui e ceruta ca sprijin, dupa cuvântul lui Dumnezeu.
„Constiinta mea in Duhul Sfânt imi este martor = mithveitvodjandin“ („Romani“ 9,1). Noi, credinciosii, robii lui Dumnezeu, avem datoria sa depunem „marturia constiintei noastre“ („II Corinteni“ 1,12) si de aceea suntem indemnati sa nu abandonam lupta pentru credinta: „Lupta-te lupta cea buna a credintei, cucereste viata vesnica la care ai fost chemat si pentru care ai dat buna marturie inaintea multor martori = veitvode“ („I Timotei“ 6,12).
Daca echivalentul cuvântului latin testis este intotdeauna veitvods (Zeuge) din care deriva voivodul, pentru latinescul servus avem de cele mai multe ori echivalentele skalks si skalkinassus (Dienst), din care am derivat cneazul.
Apostolii se numesc pe ei insisi robii lui Dumnezeu, in latineste servus: „servus et apostolus“ („II Petru“ 1,1) sau „Iesu Cristi servus“ („Iacov“ 1,1)
In sfârsit, in „I Petru“ 2, 12-16 gasim un adevarat testament pentru servii cnezi care-si duceau traiul de birnici sub pagâni, un adevarat cod de comportare pentru crestinii aflati sub apasarea migratorilor prigonitori care au bântuit la Dunarea de jos timp de veacuri, o adevarata cheie de intelegere a fibrei indelung rabdatoare (si totodata sufleteste dârza) a românilor din Evul Mediu. Iata atât de instructivul pasaj testamentar cu care tin sa inchei articolul de fata:
„Purtati-va cu cinste intre pagâni, ca cei ce acum va bârfesc ca pe niste facatori de rele, privind ei mai de aproape faptele voastre cele bune, sa preaslaveasca pe Dumnezeu, in ziua când ii va cerceta.
Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei orânduieli omenesti, fie imparatului, fiindca este inalt stapânitor,
Fie dregatorilor, ca unor trimisi de el, spre pedepsirea facatorilor de rele si spre lauda facatorilor de bine,
Caci asa este voia lui Dumnezeu, ca voi, prin faptele voastre cele bune, sa inchideti gura celor fara cunostinta si fara minte.
Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamânt rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu“.
Data viitoare, despre numele românesti de cnezi si voivozi.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper