Declinul intelectualilor publici. Proza academica fata cu jurnalismul de calitate

Un articol de CATALIN STURZA

 

Cea mai mare parte a muncii intelectuale de calitate e realizata, in prezent, de jurnalisti, nu de cercetatorii din mediul academic umanist, arata profesorul Jill Lepore, de la Universitatea Harvard, intr-un articol din „The Chronicle of Higher Education“ intitulat „The New Economy of Letters“ (noua economie a literelor). Care ar fi motivul pentru care lucrurile stau astfel? Ei bine, unul dintre principalele motive e acela ca jurnalistii scriu pentru bani!
A trecut un sfert de secol de când Russell Jacoby a inventat termenul de „intelectual public“, intr-o carte care semnala sfârsitul speciei – „The Last Intellectuals: American Culture in the Age of Academe“. Jacoby definea intelectualii publici drept „scriitori si gânditori care se adreseaza unui public generalist, educat“. Cu toate ca denumirea era noua, intelectualii din aceasta categorie existau, de fapt, de secole intregi. Cele mai mari minti din istorie, de la Galileo la Freud, nu s-au multumit sa faca descoperiri intre patru pereti: ei au cautat si au gasit un public. Dar numarul acestor intelectuali, care nu a fost niciodata prea ridicat, scazuse pâna aproape de zero in anii ’80 ai secolului trecut.
In 1987, Jacoby era de parere ca nu mai exista nici un gânditor american serios sub 45 de ani care sa scrie – sau care sa fie in stare sa scrie – pentru un alt public decât pentru cercetatorii din mediul academic. Vina pentru aceasta situatie ar fi fost purtata de universitati. Dezvoltarea universitatilor moderne centrate pe cercetare, dupa al Doilea Razboi Mondial, ar fi dus la formarea unei generatii de intelectuali care nu traisera niciodata in afara unui campus. Oameni care aproape ca nu cunosteau pe nimeni care sa nu aiba o diploma de doctorat. Si care nu erau in stare sa stea de vorba, la cina, cu un cititor obisnuit – daramite sa scrie pentru un astfel de cititor.
Totusi, Jaboby se insela. Odata, pentru ca scapa din vedere anumite categorii de intelectuali – cum ar fi intelectualii de culoare si femeile. A doua oara, pentru ca – arata profesorul Jill Lepore – cea mai mare parte a muncii intelectuale de cea mai buna calitate din Statele Unite e realizata de jurnalisti, si nu de cercetatorii umanisti, si e publicata in afara universitatilor, in reviste. Si, oricât de oportuna ar fi aparitia unui val de jurnalisti exceptional de talentati, relatia dintre intelectualii din mediul academic si public e mai deficitara ca oricând.
Unul dintre motivele pentru care jurnalistii scriu bine e acela ca jurnalistii scriu pentru bani, puncteazã Jill Lepore. Ei scriu pentru cititori. Prin traditie, in sistemul publicatiilor academice – jurnale academice si edituri universitare – cercetatorii scriu pe degeaba. Si-au permis sa faca asta deoarece primesc salarii de la universitatile care-i angajeaza. Cercetatorii respecta, rareori, termene-limita, deoarece, daca nu reusesc sa respecte un astfel de termen, rareori au de suferit vreo consecinta. Pe de alta parte, jurnalele academice si editurile universitare isi doresc, e adevarat, sa aiba cititori care sa le cumpere tirajele. Dar se descurca foarte bine si in lipsa acestor cititori. Acest tip de presa academica nu rasplateste claritatea sau frumusetea textului, si nu si-a facut niciodata o prioritate din a satisface cititorii sau din a avea un profit, deoarece menirea ei nu e sa faca aceste lucruri. Menirea ei e sa sustina cercetarea academica.
Aceasta stare de fapt a produs un munte de cunostinte valoroase, inconjurat de un sant adânc de texte ingrozitoare. Daca inaltimea muntelui este mai mare decât adâncimea santului ramâne de vazut, insa acest lucru s-ar putea sa nu mai aiba vreo relevanta: respectiva epoca, arata Jill Lepore, se apropie de sfârsit. In era digitala, schimbul de idei se poate face prin forme de publicare ce nu mai necesita intermedierea unor reviste si edituri.
In timp ce publicatiile academice sunt amenintate de taieri drastice de fonduri, librariile si standurile de ziare nu o duc nici ele prea bine. Si, pâna sa se hotarasca cercetatorii sa „scrie pentru publicul larg“, publicul a dat buzna, prin intermediul Internetului, in universitati. Conferintele sunt, acum, postate online; la fel si revistele. In prezent, o mare parte din ceea ce scriu cercetatorii poate fi gasit, de oricine doreste, printr-o cautare pe Google. Aceste rasturnari au facut schimbul de idei mai usori, mai rapid, mai ieftin si mai putin dependent de un editor – si chiar mai putin responsabil, daca ne raportam la asteptarile cititorilor.
In fiecare zi, tot mai multi cercetatori scriu din ce in ce mai multe cuvinte pentru din ce in ce mai putini bani, scrie profesorul Jill Lepore. Isi publica articolele in sistem de self-publishing, se promoveaza pe Twitter si posteaza pe bloguri. Dar, când publicitatea devine un scop in sine, atentia publicului inlocuieste citarile in lucrarile academice ale colegilor – forma naturala de validare a unui cercetator. Si, in timp ce evaluarile colegilor pot incuraja opacitatea, motoarele de cautare incurajeaza, mai presus de orice, scandalul.
Noua economie a literelor nu a imbunatatit, asadar, proza academica: a facut, in schimb, ca vocile anumitor intelectuali sa fie si mai greu de auzit. Zgomotul i-a redus la tacere pe cercetatorii modesti, pe cei care nu detin o pozitie de titular si pe cei cu pozitii politice moderate. Intr-o cultura a Internetului care pune pret pe opinii si pe extravaganta personalitatii, in detrimentul cercetarii si al faptelor, cercetatorii care doresc sa ajunga la cititori au cele mai mari sanse de reusita daca sunt dispusi sa-si dea cu parerea, fara prea multe argumente, sa isi promoveze propriile lucrari si chiar sa-si expuna vietile private in fata publicului. Putine femei, si nu multi barbati, din rândurile intelectualilor, au disponibilitatea sa faca aceste lucruri. Nu oricine doreste ca moneda prin care e platit sa fie cea a atentiei.
In acest context nu foarte fericit, publicatiile academice – arata Jill Lepore – isi pot asuma sarcina sa contracareze o parte din fortele epocii Internetului care eclipseaza munca unora dintre cei mai interesanti si importanti gânditori din mediul academic, descoperind, cultivând si promovând acei scriitori care se intâmpla sa se simta raspunzatori atât in fata rigorilor academice, cât si a publicului. Cineva trebuie sa acopere, cumva, acest hau.

Comentariile sunt inchise.

epaper Legenda comenzi: instructiuni_epaper